Cred în mine

E vremea stelelor ce ard,

Ard pe cer și se sting în mine-

Și au fost de viață, atât de pline, 

Azi se sting așa ușor.

Și mă lasă să mor. 

Jalea asta-i în orișicine.

E vremea stelelor ce ard-

Ard pe cer și se sting în mine, 

Pe sub nopțile de-ntunecime,

Dispar fluturii frumoși, 

Și marea zi care vine 

Nu așteaptă noaptea deloc...-

E vremea stelelor ce ard.

Poezie fixă rondel

Compusă pe 04.03.2025

Autor Alina Zamurca 

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

Legată de mâini,

picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.

Cerul negru s-a făcut 

stelele s-au spart de când 

Trădare. Suflet al nimănui 

Sabia dușmanului, peste mine a dat.

am fost rănită, dar 

am uitat să mor.

Semnificația vieții mi-a dispărut 

din vedere ca și din gând,

Voi rosti pe franceză ultima frază 

Au revoir nu a fost rost  să exist! 

Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,

Mă evapor ca aerul,

ce trece mereu prin copaci și vânt.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 14.11.2024

De abia adorm, dar deschid ochii

că-mi vine un gând 

că eu sunt departe de casă,și sunt singură.

brusc trece prin mine un rece

mă scol din pat și-aprind lumina,

plec în bucătărie să beau apă

și mă-ntorc înapoi.

sunt singură, acest gând mă istovește,

aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.

dar pot să spun că e bine să trăiești singură,

E liniște,tu ești singură în casa ta 

nu ai pentru cine-ți face griji.

duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".

parcă ceva îmi lipsește, 

dar nu pot să cer ceva mai mult.

nu am timp ceva să schimb.

secundele,minutele, 

nopțile și orele,

repede se duc,

zboară măiastră mea pasăre,

a tinereții mele.

De fapt de sunt la lucru or la mine acasă

des privesc la fereastră

și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.

Autor: Alina Zamurca 🎀

Poezia am scris-o pe (07.10.2024).

În neagra oglindă, privesc frica mea,

Încet îi vorbesc, dar ea se îndepărtează, vezi cum stă.

Eu tac, supărată, fără cuvinte să dau,

Și-n suflet simt fiorul ce mereu rămâne greu.

Nu-mi place să privesc ochii ce mă sperie,

Frica mea ascunsă, ce în taină mă umilie.

Încet o uit, dar ea iarăși vine la mine,

În ospeție tăcută, ca un vânt printre ruine.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Am compus poezia pe 16.10.2024.

Foaia albă, ca un cer liniștit,

Pixul, râu de vise ce curge neostoit.

Nu vă blestem, prieteni tăcuți și sinceri,

Fără voi, drumul meu e gol și fără misteri.

Cuvintele se nasc, se-ntind ca aripi în zbor,

Gândurile devin stele pe un infinit albitor.

Nicăieri nu pot pleca fără voi,

Sunteți busola mea, lumina printre noi.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

    Pe strada îngustă cu castani,

Treceam în urmă cu mulți ani

Aveam ceva în gând și vise,

Priveam la cerul înalt,la soare,

Ce-am să mă fac, când voi fi mare?

Când școala am terminat-o cu bine,

Atunci te-am cunoscut pe tine,

Colegi am fost și buni amici,

Și serille le petreceam, pe băncile 

De pe străduța îngustă cu castani 

Viața noastră împreună, afost bună 

Dar a trecut, repede ca o furtună

Timpul fuge, parcă zboară,

Tu iubirea vieții mele 

Ai plecat utând de mine

Sunt singur iar și mă gândesc la tine,

Merg ades pe străduța îngustă cu castani 

Mă opresc pe banca veche 

Mă trezesc vorbind, despre vise, despre noi

Cum am fost  și ce mai sunt 

Când voi ajunge în mormânt?

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

Într-o pădure fără margini, mă plimb,

Unde copacii-s făcuți din oasele mele,

Iar vântul e glasul meu, tăcut și șoptit,

Săpătorul din mine mă strigă: „Tu singur te pierzi.”

Am o lopată din teamă, ascuțită și rece,

Sap șanțuri adânci în carnea speranței,

Fiecare zi o arunc în adâncuri,

Pământul mustind de visuri strivite.

Pe umeri port lanțuri ce le-am făurit,

În atelierele gândurilor mele plumburii,

Eu, fierarul blestemat al propriului chin,

Mă încui pe mine-n mine, străjer fără chei.

Și-n miezul acelei gropi pe care-o tot sap,

Unde liniștea sapă mai adânc decât mâinile mele,

Un copil stă ghemuit, murdar de uitare,

Privirea-i e oglinda în care fug.

„De ce sapi, omule?” mă întreabă,

Dar tăcerea mea e doar răspunsul tăcerii lui.

Eu sunt sculptorul care ruinează marmura,

Eu sunt cântărețul care rupe corzile viorii.

Și-n acea clipă, groapa se-nchide,

Nu cu pământ, ci cu aer – un vid născut din mine.

Săpătorul adoarme, uită lopata,

Dar mâine va veni cu o nouă ispită.

Oare, cândva, voi construi o scară?

Sau voi rămâne prizonier în labirintul meu,

Un Minotaur ce se vânează pe sine,

Știind că nu există nici biruință, nici ieșire?

Încuie ușa,aruncă cheia,

Privește mi ochii înc odata,

Arata mi ca nu s eu de vină

Și șterge mi lacrima scăpată..

Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,

Sa nu ma lasi sa plec de tot.

Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti

Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.

Iti sarut mana,tu mi da i inelul

Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..

Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult

Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut

Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,

Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.

...

Ma vrei acasă si imi dau seama

Esti pentru mine prea frumoasă

Nici nu te sun sa evit drama

Tu esti ”acasă”.

Te visam-n vii taine, te veneram neștiind că sinura ta exprimare este tăcerea

Te-am iubit-n amorul etern căci ambii tăceam, însă când aveam inimile atât de vii, aproape ca nici măcar nu aveam nevoie de cuvinte 

Privirile spuneau tot sau asta a fost de odionara doar propria-mi iluzie naivă

Fiindcă tăcerea ta preasfântă, e de fapt tot ce ai

Cel puțin reprezintă tot ce ai pentru al meu suflet

"Iubirea ta" a fost atât de dureroasă încât te-ai gândit ca, pentru binele meu ar fi sa nu o fi cunoscut niciodată

Te ai indepartat.

Te ai sters ca o ploaie de vara,

Te ai urcat intr un tren al uitarii

Si ai disparut.

Au ramas poze.

Sunt o dovada vie a unei amintiri ce sta sa dispara

Au ramas ganduri.

Sunt o dovada a trairilor intense ce stau sa apuna.

S-a dus.

Te ai dus pe o mare indepartata,

Mi ai facut cu mana din barca aceea

Era oare o corabie?

Sau era doar o salupa?

S-a stins.

S-a stis orice flacara a sperantei

S-au ofilit gandurile revederii,

S-au sters amintirile.

Te ai dus in acea mare albastra

Ai disparut in orizont

Ai gasit o sirena sau o pasare maiastra

I ai oferit visele

Si acum ma uit la stele cu disperare

Seamana cu marea albastra cu corabii

Astept sa apuna luna

La fel cum au apus amintirile

S-a stins.

S-a stins si ultima lumanare.

Era cea lasata in memoria iubirii

Flacara A prins aripi si a zburat departe

Acum este intr un alt orizont

Este prinsa cu o franghie de un catarg

Iar eu te mai caut pe plaja si in larg

Sau

Astept corabia la mal…