A apus

Fugim de noi spre-a ne zdrobi,

Iar zborul tău e prăbușirea mea,

Din mine o aripă ți-aș încropi,

Că poate-o să te-ntorci cândva.

Stârnim vulcani la fiecare clocot,

Iar pasul meu e alergarea ta,

Ți-aș implanta pe buze-un hohot,

Să râzi în somn de farsa mea.

Strivim în dinți cuvinte ce unesc,

Și întâlnirile sfârșesc cu brio,

Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!

Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!

Ni-s toate visele devreme ori târzii,

Fântânile au secat așa ciudat deodată,

Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,

Și au murit stupid o mamă și un tată.

Un toast al despărțirii se cuvine,

Cu întrebări pe muchie de cuțit,

Pe un mormânt și-o cruce în ruine,

Într-un sicriu comun și neacoperit.

Închid ochii și sper,

Că nu o să mai doară,

Ai fost și sare și piper,

Și mi te-am pus pe rană.

Și încă mă amuză,

Căci tot de tine scriu,

De ce îmi mai ești muză?

În sufletu-mi pustiu.

Căci tu mi-ai fost și rimă,

Ai fost și făr' de vers,

Te joci cu-a mea inimă,

Nimic nu are sens.

Ai fost întreaga artă,

Ce mi-am imaginat?

Și care a fost ținta?

Când oare te-am creat?

De ce îmi mai pierd timpul?

Chiar n-are niciun rost,

Căci tu mi-ai fost poemul,

Dar oare cu ce cost?

.................................

Rămâi doar plăsmuire,

A minții fulgerare,

O, dulce amintire,

Îmi pui pe rană sare.

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!

Spune-mi..

O să faci cu ea ce ai făcut cu mine?

o să fii toxic neironic o vei înşela,

doare ca un cuţit în piept

Stii Karma nu iartă,

Doar aşteaptă

Doare;

Doare atât de tare ,

Ca o sabie înfrântă-n piept

Înjunghiat pe-atât de nedrept.

Doare;

Doare ,că nici grai nu am ,

Nici putere, niciun gram,

Mi-am pierdut și-a mea valoare.

Doare;

Doare, că nici data viitoare

Nu se va schimba nimic ,

În gândul tău, eu fiind un trecător pitic.

Doare;

Doare și  speranța mă ucide

Căci pe răni îmi toarnă acide

Nu pot suporta a ta plecare.

Deci nu m-auzi că mă doare ?!

Sau nu mai am grai eu oare?

Sau în capul tău sunt un ecou

De plan doi dar totuși erou….

Nu o să mă opresc , căci doare !

Doare ! Doare! Doare! Doare!

Doare insuportabil de tare

Nu mai rezist această stare.

Și strig mai tare : Doare !

Tu poate din mirare

Mă vei simți , mă vei auzi

La mine poate te vei gândi.

Cad în genunchi, mă doare ,

E prea târziu , cu totul am slăbit.

Iar când vei primi a mea scrisoare

Să știi că te-am iubit.

Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.

Am ajuns la capătul puterilor…

Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3

Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.

Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.

Nimic, iar apoi totul.

Oare nimic are sa fie intr-un final?

Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.

Atunci când sunt cu tine timpul accelerează, 

Tic-Tac, Tic-Tac, până plec acasă.

Atunci când te-am în brațe

Doi devine unu,

Unu devine noi,

Tu cu mine, 

Înșirați pe foi.

Două inimi străine parcă se cunosc de fapt, 

Altfel cum ar bate, dacă nu sincronizat, accelerat?

Atunci când te privesc, analizez.

Fiecare detaliu, de sus în jos, până cedez.

Atunci când îmi vorbești îți recunosc glasul, 

Atunci când taci îți descifrez dansul.

Atunci când plângi îmi plouă acasă, 

Atunci când razi ploaia mă lasă. 

Atunci când sunt cu tine te iubesc,

Atunci când te iubesc,

Trăiesc. 

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata

Încerc să-mi strâng gândurile

Să nu-mi mai răscolească amintirile

Și gândurile mele se sting rănite

Căci de-o viață-s împresurate de regrete

Căci doar o umbră-i viața mea

Pe lîngă fericirile, pierdute cândva

Îmi pun capul frânt pe pernă

Și mă trezesc într-un deșert pustiu

De departe zăresc, o altă persoană

Înapoia sa cresc flori perpetuu

Avea mâinile grav rănite

Și coasta sa era stăpunsă

Îmbrăcat în haină împărătească

Citeam pe chipul său bunătate

Acum aud râuri și cascade

Glasuri de păsări și de animale

Iar lângă mine, o junglă șade

Cu mii de arome ce îmi inundă nările

Dacă iei cuvinte toate, din poeme

Sunt prea palide, sărace să exprime

Cât de mult te iubesc pe tine

O dragoste ce nicicând nu apune

Ce întrece a oceanelor adâncime

Deschide ușs, să vin la tine

Că ci tot bat, bat de-o veșnicie

Ai putea înțelege tu harul ?

E iubirea sa de neconceput

Hristos a băut tot paharul

S-o putem lua noi de la-nceput

Mereu mă copleșește dragostea Domnului!

Nici zidul gros al păcatului

Nu ne poate despărții de ea

Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta

M-am prăbușit la piciorul lui

Grăbindu-mă să îmi cer iertare

Lacrimi scumpe răsăreau din ochii

Căci păcătuisem fără-ncetare

Fără prezența ta Doamne

Mi se topesc oasele de dor

Inima îmi crapă de durere

Mă descarc și nu am încărcător

Fără iubirea ta Doamne

M-aș ofili încet ca o floare

Tăiată și pusă la soare

Ajung să-mi pierd ultima culoare

Și îmi îngheața apa-n vene

Până când sufletul meu moare.

Dar mioara cea laie

Se duce vioaie

Prin negrul zăvoi

La țarcul de oi

La cânii mai mari

Cei aprigi și tari

Pă-l crunt mi-l ochește

Și bravă rostește:

- Dulăule dragă

Diseară nu-i șagă

Că al nostru stăpân

E la capăt de drum

Că la apus de soare

Vor să ni-l omoare

Ciobanul vrâncean

Și cu cel ungurean

Chiar după păscut

Că e mai avut.

Râvnesc și urzesc

Un gând nebunesc

Vor viața să-i curme

Să ne lege în turme

Și după amurg

Să ne vândă în târg.

- Mioriță laie,

Laie, bucălaie,

Dar ce-a zis stăpânul,

Al nostru, românul?

- E cam șovăielnic

Și își scrie pomelnic

Ceva cu o nuntă

Și-o mamă căruntă

E doar istovit

Fără vlagă, sleit

Tu dă-te încoace

Să-i rupi de cojoace

Să-i joci în picioare

Să-i muști unde-i doare

Ești cel mai frățesc

Și mai bărbătesc,

Dar scarmănă-i bine

În seara ce vine

Că iarba-i de miei

Și dulăul de ei

Gonește-i la vale

Să ne piară din cale

Uitați să ne fie

Să se ducă-n pustie!

Și dulăul plecă

Și mi-i încăieră

În dosul stânii

Laolaltă cu cânii

Și-i scărmănă tare

De cerură iertare

Pe câmp alergând,

Din ochi lăcrimând.

Iar cel moldovan

Rămas ortoman

Își găsi un loc

Și făcu un foc

Sus în țara ielelor

Unde-i iarba fiarelor

Regina albinelor

Și ursitul zânelor.

Din desagă a scos

Un fluier frumos

Fluieraș de fag

Și zise cu drag

Un cântec de crai

Pe-o gură de rai.

Moldovan

de Vali Brașoveanu

1 mai 2023

A fost o iarnă friguroasă,

Tu din priviri m-ai încălzit 

Credeam că eu sunt cea aleasă

Dar totul are un sfârșit 

Crezând că tu n-ai sentimente,

Am suferit neîncetat 

Dar totuși ai trezit iubire,

Într-un suflet despicat.

Si totuși ce este iubirea?

Un sentiment de nedescris.

O iluzie, un vis

Ce tu copile mi l-ai zis.

A fost o dragoste profundă 

Dar oarecum s-a terminat 

Poate nu a fost acea iubire?

Care să meargă până la final.

Si totuși ție îți mulțumesc 

Pentru acele sentimente

Datorită ție am înțeles 

Că iubire pe acest pământ, nu este.

                                           Tipa Rusalina