Ce vrei să-ți mai scriu

Ador amurgul ce se lasă,

Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,

Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie 

Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.

Te iubesc și vreau să te am alături 

În nopțile reci aș vrea ca să te am;

Mi-ai fost mereu tot mai aproape 

Deci, nu vreau ca să mai pleci.

Tot ce e în jur...este al meu,

De la pământ până la cer.

Vreau să fiu singură în nopțile senine 

Iubită de întreaga lună plină.

Oare exista fericire

Căci durere... Tot sa fie 

Totuși, cred ca fericirea

E doar o noțiune vie. 

O noțiune cu speranță

Ce crezi ca este reala

Pentru ca noi, vrem sa credem

Ca tristețea - i momentană. 

Dar oare iubirea exista? 

Oare este un sentiment? 

Dacă i un blestem, o vraja 

De undeva... Din orient. 

Dacă a fost inventata 

De o vrăjitoare,rece 

Ce a vrut doar ca sa tina 

Oamenii captivi pe veci. 

Dar oare ce e credința? 

Oare chiar poți crede orbește? 

Parca e o anumita parte 

Ce oricum, te depășește. 

Oare pacea e reala? 

Oare chiar poți avea pace? 

Cum poți sa stai liniștit 

Cand pământul n-are pace?? 

Cum sa existe iubire!? 

Cand atâți copii in lume 

Plâng si striga după mame 

Pentru ca s singuri pe lume. 

Cum poți crede in iubire? 

Cand in calea ta se arată 

Tot mai multe inimi frânte 

Ce erau aprinse odată. 

Cum sa existe fericire sau speranța? 

Cand atâția oameni spera 

Fericire sa primească 

Dar ei... Nu au importanta. 

Cum sa crezi oare in pace? 

Cand in jurul tau războaie 

Urlă, prevestesc mereu 

O moarte sfâșietoare. 

Cum sa crezi ca toate trec? 

Cand e răutatea - n floare 

Oamenii nu se iubesc 

Si așa speranța moare.

Suntem ca 2 straini pe-un bulevard

Tu cu tine, eu cu mine

Dar eu tot sper, ca maine va fi mai bine.

Am tot avut rabdare

Si am facut incercare dupa incercare

Dar... 

E greu sa cunosti pe cineva a doua oara

E greu sa ierti pe celalalt

Dar mai greu va fi sa uiti ce a fost o data. 

Cand pierzi controlul viata te schimba, 

Pacat ca eu am aflat asa tarziu

De trucutul nostru cenusiu,

Sincer, mi-as fi dorit sa stiu. 

Ne vedem atat de rar

Sau putem spune mai literar

Ca ne vedem putin mai des ca 2 straini

Iar tot ce ne leaga

Sunt niste radacini, 

Pe care eu incep sa nu le mai prea simt. 

Si cand esti langa mine eu te simt departe

Si cand nu esti parca te-as vrea pana la moarte

Încet...ușor ușor 

Mă apropii iar de tine 

Ca frunza-n vînt, iubirea mea 

Zboară iar la tine.

Și mă strecor sub haina ta 

Simținduți pielea caldă 

Căldura și iubirea ta

În mine o să ardă.

Când grijile te-apasă greu,

Și sufletul îți e mereu,

În umbra unei zile-n nori,

Cu gânduri triste, trecătoare.

Adu-ți aminte, dragul meu,

Că totul este un ecou,

Al unui ciclu ne-nfrânt,

Ce-aduce soarele curând.

După ploaie, soare vine,

Și-n suflet iarăși e senin,

Natura-și spală-a ei suspine,

Și viața-ți dă un nou destin.

Chiar dacă-acum te simți pierdut,

Și-n lacrimi ochii ți-s scăldați,

Să știi că totul e trecut,

Și zorii noi sunt așteptați.

Căci viața-i roată ce se-nvârte,

Cu urcușuri și coborâșuri,

Dar după noapte, soarele răsare,

Și-ți dă puteri, noi înălțări.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

El stă ca un stejar sub vânturi grele,

cu scoarța rece, fără glas,

dar seva lui poartă printre stele

ecoul unui vechi popas.

A vrut să taie dintr-o dată

rădăcinile ce-l țineau,

dar orice rană-n trunchi se-arată,

și foile șoptit oftau.

Căci pomul care-și neagă seva

și vrea să creadă că-i uscat,

tot în pământ își lasă cheia-

și n-are unde alt loc stat.

Carne fragedă,

Descântec lin,

Aș vrea să plec

Aș vrea să vin.

Du-mă,ia-mă

Lasă-mi demnitatea

Ghem țepos,

Te iubesc,te urăsc.

Atinge-mă,

Dă-mi drumul,

Du-mă,ia-mă

Te rog iartă-mă.

Lovește-mă

Oprește-te,

Spin ucigaș

Împunge-mă.

Îmi plâng ochii

Grav bocet,

Dezgustător,

Te urăsc,te iubesc.

Șterge-mă,

Ca pe o pată de cafea,

Iubirea mea

Se va șterge cu buretele.

[…]

Trup idealizat

Caracter deficitar,

Ochi plini de har

Suflet carnal.

Du-mă,ia-mă

Doar lasă-mă,

Sufăr

Pentru al nostru eșuat plan.

Oh, iubirea mea amintire de ce mi se scurge sufletul vejtejit încă pe foaia destinului?

Dacă oricum tu ai s-o rupi și se va mai duce înco iluzie atât de dulce spre cer...

Credeam că trăirile noastre sunt definiția extazului ci nu clipele ce aparțin efemeritatii eterne

Dar m am trezit într-o zi cu lacrimile amare în pustiul pe care îl consideram iubit, dar era doar un ghimp în coaste, un abis printre stele speranțelor mele

Și m-a purtat ca mutul departe de cuvintele ce-i descriau iubirea pe care o pretindea că o purta cu atâta foc pentru mine 

M-a purtat suflet pe suflet, dar nu-mi auzea strigătul profund îndurerat și doar pătrundea după geamăt de plăcere

Mi-a pus coroana pe cap, m-a încoronat și m-a făcut regina morții, iar în loc de inel mi-a cioplit inima în bucăți și sufletul răstignit pe cruce 

Lipește-mi inima la loc,

Și dă-mi-o înapoi întreagă.

Să pot și eu să mai iubesc,

O altă inima vreodată.

Să pot și eu să mai cuprind,

Un alt trup, în viața asta.

Să te las pe tine-n trecut,

Să trăiesc doar cu speranța.

Să pot si eu să mai sărut

Un alt chip, dimineața

Să uit de ochii tăi de lut

Care îmi înseninau viața..

Mă uit în ochii tăi, iubito, Care de lacrimi şi durere sunt plini, Inima în mine plânge, Trupul parcă mi-i pe spini. Vreau să te întorc din drum, Din drumul acesta, al despărţirii, Dar totul e în zadar acum, Căci s-a stins în tine flacăra iubirii. De-aş putea să întorc timpul înapoi, Să fim iarăşi tu şi eu, Tu să fii o floare între flori, Eu soarele tău. Dar viaţa acum îmi pare un infern, Fără tine, frumoasa mea, Acum nici de moarte nu mă tem Te rog, te rog nu mă lăsa! poezie de Vladimir Potlog

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.