Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Category: About parental home
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 2 декабря 2023
Views: 718
Poems in the same category
Mama
Doar o mamă poate ști
Cât îi sufletul de greu
Când îți lași casa și traiul,
Când amâni îmbrățișări
De la dragii copilași
Care nu au nici o vină,
Pentru-n astfel de necaz.
Din cauza unor lupi in piei de oi
Ne obligă-n fel și chip
Să fim slugi în țara noastră,
Să cerșim un trai mai bun.
Și când nu-ți rămâne
Nici o șansă de izbândă,
Pornești grăbit printre străini
Incercând să-ți stăpânești
Lacrimile împrăștiate
Intre granițele toate.
Câtă suferință-n lume
Pentru lăcomia unor lași !
Doar sufletul nostru știe
Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.
-U.A-
Bătrînul şi şevaletul
Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Mama
Doar o mamă poate ști
Cât îi sufletul de greu
Când îți lași casa și traiul,
Când amâni îmbrățișări
De la dragii copilași
Care nu au nici o vină,
Pentru-n astfel de necaz.
Din cauza unor lupi in piei de oi
Ne obligă-n fel și chip
Să fim slugi în țara noastră,
Să cerșim un trai mai bun.
Și când nu-ți rămâne
Nici o șansă de izbândă,
Pornești grăbit printre străini
Incercând să-ți stăpânești
Lacrimile împrăștiate
Intre granițele toate.
Câtă suferință-n lume
Pentru lăcomia unor lași !
Doar sufletul nostru știe
Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.
-U.A-
Bătrînul şi şevaletul
Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Other poems by the author
Las rana mea...
Țin rana strâns, iar sângele se-adună,
ca roua grea pe rugul unor spini,
și cartea mea, cu slovele-mpreună,
devine strigătul lipsit de rădăcini.
Cu fiecare strop ce-mi scurge viața,
aștern o filă ce nu va mai pieri,
iar focul stins ce întremează ceața,
va naște cerul nopții de a doua zi.
Din rana mea se-nalță un poem,
ce-și plânge rostul într-o lume surdă,
iar ultimul meu sânge, ca un semn,
prin versuri e-ndemnat să zburde.
Acum salut pământul și uitarea,
dar las un vers să-mi fie testament,
cu trupu-mi spovedesc toată suflarea,
iar rana mea va fi al lor prezent.
Și dacă tot ce scriu va fi uitat,
cum valul șterge urmele discret,
las rana mea, un far întunecat,
să ardă-n calea unui alt poet.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
Maica mea, lumina mea!
Într-un cuib de cucuvele,
Plânge umbra mamei mele,
Prin fereastră intră-n casă,
Raza ei întunecoasă,
Și se-ndreaptă înspre icoană,
Unde intră ca să doarmă.
Casa prinde rădăcină,
Umbra mamei e lumină,
Și se vede prin podea,
Ochii săi de catifea,
Și preumblă prin pământ,
Trupul ei bătrân, flămând,
Și se-ntinde ca o mână,
Printr-un vrej de mătrăgună,
Şi mă ia de după gât,
Să-i țin noaptea de urât,
Şi mă mângâie pe frunte,
Și pe tâmplele cărunte...
Și îmi soarbe de pe obraz,
Lacrimile de necaz.
Eu cu patimă sărut,
Lacrimile ei de lut,
Şi le-adun încet pe toate,
Zi de zi noapte de noapte,
Plămădind cu a mea mână,
Trupul ei de sfântă mumă,
Şi-n a șasea dimineață,
Am suflat cu a mea viață,
Dar icoana de pe masă,
Unde doarme seara acasă,
Maica mea cu chip frumos,
Îmi șopti cu glas mieros:
Nu se poate fiul meu,
Să mă știu în viață eu,
Iară tu să fii în casă,
Doar o rază luminoasă.
Fă din lacrima de lut,
Un altar înspre trecut,
Și pe masa sa întinsă,
Las-o candelă aprinsă,
Și să știi feciorul meu,
Că lumina... voi fi eu!
Maica mea, lumina mea!
Fiul meu, altarul meu!
Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.
Las rana mea...
Țin rana strâns, iar sângele se-adună,
ca roua grea pe rugul unor spini,
și cartea mea, cu slovele-mpreună,
devine strigătul lipsit de rădăcini.
Cu fiecare strop ce-mi scurge viața,
aștern o filă ce nu va mai pieri,
iar focul stins ce întremează ceața,
va naște cerul nopții de a doua zi.
Din rana mea se-nalță un poem,
ce-și plânge rostul într-o lume surdă,
iar ultimul meu sânge, ca un semn,
prin versuri e-ndemnat să zburde.
Acum salut pământul și uitarea,
dar las un vers să-mi fie testament,
cu trupu-mi spovedesc toată suflarea,
iar rana mea va fi al lor prezent.
Și dacă tot ce scriu va fi uitat,
cum valul șterge urmele discret,
las rana mea, un far întunecat,
să ardă-n calea unui alt poet.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
Maica mea, lumina mea!
Într-un cuib de cucuvele,
Plânge umbra mamei mele,
Prin fereastră intră-n casă,
Raza ei întunecoasă,
Și se-ndreaptă înspre icoană,
Unde intră ca să doarmă.
Casa prinde rădăcină,
Umbra mamei e lumină,
Și se vede prin podea,
Ochii săi de catifea,
Și preumblă prin pământ,
Trupul ei bătrân, flămând,
Și se-ntinde ca o mână,
Printr-un vrej de mătrăgună,
Şi mă ia de după gât,
Să-i țin noaptea de urât,
Şi mă mângâie pe frunte,
Și pe tâmplele cărunte...
Și îmi soarbe de pe obraz,
Lacrimile de necaz.
Eu cu patimă sărut,
Lacrimile ei de lut,
Şi le-adun încet pe toate,
Zi de zi noapte de noapte,
Plămădind cu a mea mână,
Trupul ei de sfântă mumă,
Şi-n a șasea dimineață,
Am suflat cu a mea viață,
Dar icoana de pe masă,
Unde doarme seara acasă,
Maica mea cu chip frumos,
Îmi șopti cu glas mieros:
Nu se poate fiul meu,
Să mă știu în viață eu,
Iară tu să fii în casă,
Doar o rază luminoasă.
Fă din lacrima de lut,
Un altar înspre trecut,
Și pe masa sa întinsă,
Las-o candelă aprinsă,
Și să știi feciorul meu,
Că lumina... voi fi eu!
Maica mea, lumina mea!
Fiul meu, altarul meu!
Pui de dac
Când eram nebun de tânăr,
Șuieram la Lună să apară,
Bezna o puneam pe umăr,
Și plecam grăbit afară.
Când aveam o zi mai fastă,
Îmi puneam și-o stea în frunte,
Și urcam voios pe creastă,
Ca să luminez un munte.
Lângă Sfinx stăteam întins
Cu-a mea beznă să-l îmbrac,
Steaua i-o puneam, convins,
Că sunt un strămoș de dac.
Și zvârleam grăbit în vale,
Stânci din cele mai pribege,
Să astup orice cărare,
Să fiu singur cu-al meu rege.
Iar din lună și din stea,
Ca-ntr-un ritual străvechi,
Flori de colț pe noi ningea,
În mănunchiuri și-n perechi.
Apoi, când plecam spre casă,
Mânam zori de zi în turmă,
Aveam față luminoasă,
Ca un dac de pe Columnă.