*Zile de Mai în August
Timpul, pe uscat,
se scurge-ncet, nesimțit,
prin lacrimi risipite-n vânt.
Câte zile de Mai, în August strânse,
șoptesc să le gustăm separat?
Te uiți în oglindă, uneori,
sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,
obosită?
Câte priviri întorci, un deochi rece?
Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii?
Frigiderul plin, dar sufletul gol,
Cât poți simți?
Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură,
Zahăr pudră sau lămâie?
Sticlele de vin privesc invidioase,
pe care o deschizi, în final,
început sau sfârșit?
Rujul șters, urme pe șervețel,
Durere astupată cu vată,
ai uitat apusul, oare?
Îți privești chipul în oglindă,
ce s-a schimbat din nou?
Părul după ureche, ochi de sticlă,
Descântec pe guler,
minte lucidă, în perdele-ascunsă.
Pe suspine numeri bătăile inimii,
cine le-a sărutat,
pe marginea prăpastiei?
Poems in the same category
Greu de iubit
Esti precum un cal ce a aleargat singur toata viata
Iar el incearca sa te imblanzeasca.
Te compara cu o autostrada infinita
Cu o casa in flacari.
Spune ca tu il orbesti
Insa nu te ar putea parasi niciodata.
E coplesitor sa ti fie alaturi
Dar viata lui e neplacuta fara tine.
Nu te-ar putea uita.
Te vrea.
Insa il ametesti,esti apasatoare.
FIecare femeie,dinaintea ta sau dupa tine
Este patata de numele tau
Ii umpli gandurile
Buzele il dor amintindu si gustul tau
Corpul lui e doar o umbra ce o cauta pe a ta
Dar esti prea intunecata pentru el
Iubesti prea intens,
Il vrei intr un mod atroce
Indraznet si sacrificial
El iti spune ca niciun om nu poate fi la inaltimea celui care traieste in mintea ta
Dar ai incercat sa te schimbi,nu-i asa?
Ai tacut mai des
Ai incercat sa fii mai blanda
Mai tandra si mai draguta
Mai putin instabila,mai putin treaza
Dar chiar si in timp ce dormi,tu il simti
Cum se indeparteaza de tine in vis
El pleaca cu ea spre un nou asfintit
Insa tu nu ai terminat inca de scris
Nu poti schimba nimic
Nu poti crea case din fiinte umane
Daca nu vrei sa ramai tot restul vietii ratacita.
A plecat deja
Lasa l
Esti inspaimantatoare
Si ciudata
si frumoasa
Esti un paradox
Ceva ce nu oricine stie sa iubeasca.
Nisipul din clepsidră
Nisipul clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele de mult
trăite.
Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.
Pe întinsul apei
talazul depărtării
spre noi a urlat
tu singurul naufragiat
rămâi o velă la catarg.
Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
De atâția ani...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-mi simt celula rumegând,
În gând...
Iar visu-mi este tot zburând,
În gheare sufletu-mi ținând,
Ca morții să îl dau sperând,
Curând...
Abisuri trec și mă-nspăimânt,
Pe aripi noaptea aducând,
Și văd tornade măturând,
Pământ...
Cobor lumini parcă plouând,
Iar foc se-ntinde vieți cerând,
Văd oamenii mereu săpând,
Mormânt...
Iar păsări nu mai văd zburând,
Aud doar îngerii cântând,
Și-n cântul lor m-aud în gând,
Urlând...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-adorm adesea prea curând,
Plângând...
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
Cizmarul
O, tu cizmar cu mâinile crăpate,
Ce ai trudit o viață lângă calapod,
La ușă nimeni nu-ți mai bate,
Și nu-ți mai trece dincoace de pod.
În lume astăzi totul s-a schimbat,
Nimic nu se repară, mi se pare,
Ci se încalță nefiresc și deșănțat,
De parcă am avea o mie de picioare.
Ce să repari? Când pielea fină de bizon,
E astăzi doar o simplă mușama,
Ce-o poartă mândru un filfizon,
Și râde mai apoi de breasla ta.
Aruncă calapodul, sula, cleștele și acul,
Pe nicovală bateți coasa morții,
Apoi îmbracă-ți calm și parpalacul,
Și pleacă la cerșit în fața porții.
Ești tot mai gârbovit și fața ți-e gălbuie,
Hai, scoateți cizmele că s-a făcut târziu,
Păstrează-ți însă un ciocan și niscai cuie,
Să ți le bată automat robotul în sicriu.
Greu de iubit
Esti precum un cal ce a aleargat singur toata viata
Iar el incearca sa te imblanzeasca.
Te compara cu o autostrada infinita
Cu o casa in flacari.
Spune ca tu il orbesti
Insa nu te ar putea parasi niciodata.
E coplesitor sa ti fie alaturi
Dar viata lui e neplacuta fara tine.
Nu te-ar putea uita.
Te vrea.
Insa il ametesti,esti apasatoare.
FIecare femeie,dinaintea ta sau dupa tine
Este patata de numele tau
Ii umpli gandurile
Buzele il dor amintindu si gustul tau
Corpul lui e doar o umbra ce o cauta pe a ta
Dar esti prea intunecata pentru el
Iubesti prea intens,
Il vrei intr un mod atroce
Indraznet si sacrificial
El iti spune ca niciun om nu poate fi la inaltimea celui care traieste in mintea ta
Dar ai incercat sa te schimbi,nu-i asa?
Ai tacut mai des
Ai incercat sa fii mai blanda
Mai tandra si mai draguta
Mai putin instabila,mai putin treaza
Dar chiar si in timp ce dormi,tu il simti
Cum se indeparteaza de tine in vis
El pleaca cu ea spre un nou asfintit
Insa tu nu ai terminat inca de scris
Nu poti schimba nimic
Nu poti crea case din fiinte umane
Daca nu vrei sa ramai tot restul vietii ratacita.
A plecat deja
Lasa l
Esti inspaimantatoare
Si ciudata
si frumoasa
Esti un paradox
Ceva ce nu oricine stie sa iubeasca.
Nisipul din clepsidră
Nisipul clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele de mult
trăite.
Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.
Pe întinsul apei
talazul depărtării
spre noi a urlat
tu singurul naufragiat
rămâi o velă la catarg.
Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
De atâția ani...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-mi simt celula rumegând,
În gând...
Iar visu-mi este tot zburând,
În gheare sufletu-mi ținând,
Ca morții să îl dau sperând,
Curând...
Abisuri trec și mă-nspăimânt,
Pe aripi noaptea aducând,
Și văd tornade măturând,
Pământ...
Cobor lumini parcă plouând,
Iar foc se-ntinde vieți cerând,
Văd oamenii mereu săpând,
Mormânt...
Iar păsări nu mai văd zburând,
Aud doar îngerii cântând,
Și-n cântul lor m-aud în gând,
Urlând...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-adorm adesea prea curând,
Plângând...
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
Cizmarul
O, tu cizmar cu mâinile crăpate,
Ce ai trudit o viață lângă calapod,
La ușă nimeni nu-ți mai bate,
Și nu-ți mai trece dincoace de pod.
În lume astăzi totul s-a schimbat,
Nimic nu se repară, mi se pare,
Ci se încalță nefiresc și deșănțat,
De parcă am avea o mie de picioare.
Ce să repari? Când pielea fină de bizon,
E astăzi doar o simplă mușama,
Ce-o poartă mândru un filfizon,
Și râde mai apoi de breasla ta.
Aruncă calapodul, sula, cleștele și acul,
Pe nicovală bateți coasa morții,
Apoi îmbracă-ți calm și parpalacul,
Și pleacă la cerșit în fața porții.
Ești tot mai gârbovit și fața ți-e gălbuie,
Hai, scoateți cizmele că s-a făcut târziu,
Păstrează-ți însă un ciocan și niscai cuie,
Să ți le bată automat robotul în sicriu.
Other poems by the author
Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?
Vineri
încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.
astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.
poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.
și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?
Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?
Vineri
încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.
astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.
poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.
și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?
Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.