O inimă infirmă

Mi-am luat bilet spre trecut,

Într-un tren ce gonește înapoi,

În prezent nu-i nimic de făcut,

În prezent, viețuiesc în nevoi.

Am bilet clasa întâi, loc la geam,

Şi aștept pe peron c-o valiză,

Unde-n ea mai nimica nu am,

Decât dor și din inimă-o schijă.

Am plecat spre trecut, spre acasă,

Peste valea cu pomi și grădini,

Amintiri peste suflet mă-apasă,

Şi zăresc peste tot doar străini.

O neliniște îmi bântuite-n trup,

Căci la poartă ruginită-i lăcata,

Temător bat în geam și ascult,

Dar nici urmă de mama și tata.

Mă așez lăcrimând lângă ușă,

Şi gonesc peste ani gânditor,

Lângă copilul cu chip de păpușă,

Ce cânta zi de zi în pridvor.

Mă vedeam cățărat în copaci,

Jucând mingea cu ceilalți copii,

Cu mama, când făcea cozonaci,

Cu tata alergând pe câmpii.

Parcă ieri am fost și la școală,

Prins în horă apoi ca fecior,

Stând la mama cu capul în poală,

Ori cu tata cosind pe răzor.

Dă-mi valiza să plec, nu mai stau,

Mai așteaptă, m-am răzgândit...

Moarte, drept poruncă îți dau,

Să fiu în peretele casei zidit!

Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,

la volanul unui literomobil poetic,

ce se alimentează cu poeme, ode, doine,

şi goneşte nebun pe pistele frumosului

trecând printre coline de metafore,

peste dealuri de epitete şi comparaţii.

Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,

acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.

O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,

dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,

care mi-au controlat permisul de geniu nebun,

şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.

Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,

şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa

consumului de poezii.

Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …

Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,

şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.

Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii

căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …

În orice om o lume rea pătrunde,

Ca vântul surd ce rupe din cetate,

Ea stă în colțul inimii și-ascunde,

Întunecimi și gesturi blestemate.

Se urcă-n gând, cu pași de frică,

Și-ncearcă-n noi luminile să stingă,

Al nostru înger protector, cu o aripă,

Oprește răul lumii să ne-atingă...

În orice zâmbet, umbra ei s-aprinde,

Ca o durere dusă-n miez de joc,

Și-n lacrimi sfinte cerul te cuprinde,

Să nu cazi pradă iadului de foc.

În orice om o lume rea pătrunde,

Ca o ispită, clocotește-n sânge,

Și-n liniștea cea frântă se ascunde,

Un suflet pur ce firea își deplânge.

Ea sapă-n carne temeri de pământ,

Și-n ochii buni aduce-nvinuire,

În glasul cald își face un mormânt,

Și-n visul blând, un colț de rătăcire.

Dar nu e totul pierdere și scrum,

Că și în teama-n care omul se cufundă,

Rămâne către ceruri, sfântul drum,

În care răul lumii nu poate să pătrundă.

Unicul meu vis e să fim împreună,

Să trăim o dragoste nebună,

Dar tu dispari scuzându-te cu dibăcie,

Iar eu rostesc, lipsit de bucurie,

Iubito nu pleca ! Rămâi o veşnicie.

Îţi place să mă chinui ştiind că te iubesc,

Şi alta ca tine nicicând n-o să-ntâlnesc,

Vino minune … cu mine dragostea împarte,

Căci nimeni şi nimic nu ne va desparte,

Dar să nu fugi, te rog, rămâi până la moarte.

Nici nu clipeşti măcar la a mea rugăminte,

Îngheţi cu-a ta privire şi sufletu-mi fierbinte,

Te ştiu că eşti aparte cu spirit neuman,

Şi-a mea iubire a fost rostită în van,

De aceea te rog din suflet, rămâi. Măcar un an.

De mână amândoi o să zburăm prin univers,

Îţi voi cânta mii de poeme şi toate într-un vers,

Chiar de nu crezi din aştri îţi voi împleti cunună,

Iubindu-ne necontenit sub clar de lună,

Dar să nu pleci. Rămâi puţin. Măcar o lună.

Eşti numitorul comun a tot ce e frumos,

Dar alăturea-ţi roşesc ca un frate incestuos,

Mi-e teamă într-una că mă vei părăsi,

De-o fi să-ntâmple asta, eu nu voi mai trăi.

De aceea te rog iubito, rămâi, măcar o zi.

Vom merge chiar şi-n paradis,

Ne preschimbăm în îngeri şi vom trăi un vis,

Cu stele şi luceferi ne vom prinde-n horă,

Iar când dragostea afrodiziacă ne devoră,

Iubito … să nu pleci, mai stai o oră.

Pentru păsări, pentru fluturi,

Cerul e casă, vântul e zbor,

Pentru tine mii de săruturi,

Sunt al iubirii izvor.

Pentru copaci, pentru o floare,

Pământul e casă, apa e viață,

Pentru tine o îmbrățișare,

E zâmbetul de pe față.

Pentru deșertul ce-n arșiță piere,

Ploaia e viață, ploaia e hrană,

Pentru tine o mângâiere,

Este vindecarea de rană.

Pentru un suflet, pentru divin,

Omu-i creare, virtuți și porunci,

Pentru tine-un destin...

E zămislirea de prunci.

Maică bună, maică dragă, 

Drumul tău e-ngust și-albit, 

Ani înghesui în desagă, 

Și o porți pe-un trup slăbit. 

Pașii-ți tremură de frică, 

Norii curg prin ploaia rece, 

Îngerul cu-a sa aripă, 

Peste greutăți te trece. 

Sub surâs ascunzi dureri, 

Ce doar cerul le mai știe, 

Și ești astăzi precum ieri, 

O durere-n carne vie. 

Maică sfântă, ți-e privirea

Plină de tăceri adânci,

Ți-ai clădit încet menirea, 

Nu cu pietre ci cu stânci.

Din genunchiul tău căzut, 

Rugăciuni se nasc în zori,

Și din palma ta de lut, 

Dumnezeu adună flori.

Tu rămâi icoană vie,

Dor și leac în suferinți,

Maică-n tine, pururi fie

Chipul blând al celor sfinți.

Iar de timpul ne destramă,

Și tăcerea ne va frânge,

Tu, în lacrima mea mamă,

Vei surâde, nu vei plânge. 

Trasuri negre-n noapte

Abur

Pe trap auster

Scirtiie frina

Arsa

Pe roata din fier

Tremura luna

Albastra

Ca-n visul stingher

Ridic doar privirea

Aprinsa

Cad cioburi din cer

Mi-a rămas o carte nescrisă,

Și-n suflet o ușă deschisă,

O carte c-o singură filă,

Cea mai amară, cea mai umilă.

Ea stă pe un raft mai aparte,

Umbre se-ncovoaie pe coală,

Cine-o va scrie-i departe,

Ori pare să nu aibă cerneală.

Cu anii trecuți și galben ca ceara,

Cu trupul slăbit, aproape fosilă,

Văd îngerul cum cară cerneala,

Și moartea îmi scrie ultima filă.

Brusc o lumină m-absoarbe din trup,

O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,

Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,

Și-n suflet se-nchide ultima ușă.

----.
Swollen trunk
--...
On pleasure drunk.
...--
Not giving shade
.....
But getting light with shame
--...

...--
Spreading roots,
-----
Scrolling water,
.....
Feeding green,
-....
Turning black
.----
And doping under driving. Abyss.

No light no earth and ground,
All dark all laugh and sound,
Under a silent deafened life,
Under blinding light my thumb sways,
Deep under light I see my wife
Shining black but bright into my eye.

I take a sip of transparent red,
Burdening the ground yet seeking high
Looking up at the sun but laying still
Seeking light, recieving blindness,
Blinding light goes like a pill,
Down the path and up to the leaves
Leaving spring, bringing the fall.

Wooden frame, holding the soft,
Comes from use, from roots down below,
Soft holding the swollen trunk,
The trees giving a blow,
On the drunk trunk down low,
With the alive red flow.

În jurul Mesei, ne-am adunat
Să ascultăm o rugă în Tăcere,
Și să vorbim despre Brâncuși
Ce lumii a lăsat... mare avere.

Spre cer o Pasăre se-ndreaptă
Sculptată cu talent și măiestrie,
Ce-n zbor, în tril...este...Măiastră
Ce sufletul ne umple de mândrie.

Suntem îndrăgostiți...sub Poarta
Numită de Maestru...a Sărutului,
Ne-mbrățișăm cu multe sărutări
Simțind în inimi torentul pulsului.

Privim către Coloana, ce se înalță
La cer, fiind fără sfârșit... a Infinitului,
De unde am putea, mâna să-ntindem
Spre EL, piciorul să atingem, Sfântului.

Maestre, Brâncuși, rămâi în națiune
Românul sculptor, fără egal sub soare,
Iar ale tale, capodopere... sculptate
Poporului român și lumii fac...onoare!

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!

Tu, ți-ai făcut obișnuință
Să spui întruna mii și mii,
Arunci păreri fără să știi,
Cu silă, te alung când vii.

La poartă lacăt am să pun
Să mă aștepți mereu în drum
Și de dorești să îmi vorbești
Ajungi curând să te căiești.

Că limbă am și eu, să știi
Am chiar și darul de-a vorbi,
Încearcă să mai șuguiești
Că te reped de nu te vezi,

Iar dacă nu ți-a fost de-ajuns
Ca un afront ce mi-l aduci
Aduc și eu în schimb ceva
E palma mea pe fața ta.