LUMINA DE DIMINEAȚĂ

LUMINA DE DIMINEAȚĂ

 

Dimineața se strcoară ușor

printre perdele,

aducând cu ea

mirosul de pâine caldă

și cântecul nevăzut al păsărilor.

 

Îmi amintesc de vocea mamei

care spunea: „Fii bun, copile,

chiar și când lumea pare surdă.”

 

Și în aceste clipe mici,

între ceasuri și pași grăbiți,

învăț să văd lumina

într-un zâmbet curat.

 

Pentru că viața, așa cum e ea,

nu stă în clădiri înalte sau telefoane,

ci în inimile care iubesc,

în oameni care rămân,

în gesturi care nu se uită.

 


Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online LUMINA DE DIMINEAȚĂ

Date of posting: 4 января

Timp de citire: ~1 min.

Views: 624

Log in and comment!

Other poems by the author

ZGOMOTE FILTRATE

Lumea ajunge la noi

prin straturi groase de sticlă

și metal rece.

Sunetele sunt estompate,

ca vocile auzite sub apă,

prezente, dar irecuperabile.

 

Orașul, vast și impersonal,

respiră mecanic,

cu o regularitate obositoare.

Zgomotele lui curg uniforme,

ca un sânge artificial

pompat prin conducte invizibile.

 

Oamenii se mișcă ordonat,

cu gesturi precise, aproape sterile.

Fețele lor, palide și iluminate artificial,

plutesc în mulțime

ca niște ferestre deschise

spre camere goale.

 

Privirile se evită cu grijă,

ca niște suprafețe

care nu trebuie să se atingă.

Cuvintele sunt scurte, eficiente,

lustruite până la pierderea sensului.

Emoțiile se depozitează

ca obiecte fragile

în spații de stocare temporară.

 

Singurătatea devine funcțională,

calmă și persistentă,

ca un zgomot de fond

care nu mai poate fi oprit.

Nu doare,

ci erodează lent.

 

Din când în când,

un sunet scapă filtrului:

o sirenă ascuțită,

un plâns brusc,

o tăcere densă

ca o fisură în mecanism.

 

Dar orașul se ajustează.

Zgomotele sunt din nou domolite,

contactul - minim,

viața - administrată cu precizie.

 

Și sub această ordine impecabilă,

alienarea crește tăcut,

ca o umbră bine conturată,

rar recunoscută.

More ...

RUGĂ TĂCUTĂ

RUGĂ TĂCUTĂ

 

Doamne, Te caut

cu pași mici de dor,

nu în furtună

ci în fior.

 

În pâinea simplă,

în apa ce pică din cer,

în ziua mică

fără mister.

 

Când inima cade

și totu-i furtună și nor,

nu cer minuni,

ci ajutor.

 

Să pot ierta

să nu rănesc,

să fiu lumină

când obosesc.

 

Iar dacă noaptea

va coborâ,

aprinde-n mine

un „voi trăi”.

 

Primește, Doamne,

acest cuvânt:

puțin, dar sincer

și legământ.

More ...

EXIL

Pădurea -catedrala verde a ființei mele -

mă primea odinioară

sub bolți de frunze vii,

unde tăcerea curgea adâncă și blândă

ca un psalm nerostit al pământului.

Acolo, sufletul meu era limpede,

ca izvorul ce-și știe rostul

fără a-l întreba.

 

Frunza, epitet al veșniciei,

tremura sub degete

ca o inimă tânără,

iar vântul, duhovnic rătăcitor,

îmi spovedea gândurile

în șoapte de mușchi și scoarță.

Luna - fecioară palidă a nopții -

își apleca fruntea de argint

peste somnul meu vegetal.

 

Astăzi orașul mă poartă străin,

ca pe o umbră dezrădăcinată.

Zidurile, reci ca niște sentințe,

mă strâng în geometria lor seacă,

iar cerul, tăiat în fragmente ostile,

pare un vis sfărâmat

între ferestrele oarbe.

 

Oamenii trec - frunze de fier -

fără miros, fără cântec,

cu priviri goale ca vitrinele nopții.

Singurătatea mea, aici,

nu mai e rodnică:

e un pustiu sonor

unde dorul urlă mut.

 

Și-atunci, pădure, 

mamă verde a începutului,

te port în mine ca pe o rană.

Sufletul meu, smuls din lut,

sângerează timp

și tânjește să cadă iar

la genunchii tăi umbriți,

unde tot ce moare

învață să devină veșnic.

 

 

 

 

 

More ...

LUMINA CE SE DĂ MAI DEPARTE

Iubirea aproapelui nu e zgomot,

nu caută recunoaștere,

nu strigă că e mare sau importantă.

 

E mâna întinsă fără cuvinte,

umăr la care poți plânge,

zâmbet care luminează zile cenușii.

 

Ea nu întreabă cine ești,

de unde vii sau ce-ai greșit.

Se mulțumește să fie prezentă,

să aline, să ridice, aă împartă.

 

Iubirea aproapelui se înmulțește

precum focul care se dă

de la o lumânare la alta.

 

Nu scade niciodată, doar crește,

încălzind și pe cel care dă

și pe cel care primește.

 

Când o lași să pătrundă

în gesturi mărunte,

vei vedea că lumea

nu e doar întuneric

ci lumina ce se revarsă

dintr-un suflet în altul.

 

 

More ...

RESPIRI ÎNTRE SEMNALE

Orașul clipește în neon

și uită că fiecare geam e un ochi

care te privește.

 

Semnalele nu funcționează

dar tu te oprești

și pentru o secundă

respiri profund.

 

Pașii tăi devin alt timp

un timp care nu cere

aprobarea nimănui.

 

În buzunar, telefonul tace

înima însă știe

cum să atingă vidul.

 

Numai între alerte

îți întinzi respirația

ca o punte între ce e

și ce refuzi să devii.

 

Dar pentru câteva clipe

lumea încetinește

iar tu ești complet prezent.

 

More ...

EPOCA DEGETULUI

La început a fost dorința

de a ajunge mai repede,

de a scurta distanța

dintre întrebare și răspuns,

dintre „eu” și „tu”.

 

Am construit din lumină

drumuri fără praf,

orașe care încap într-un buzunar,

memorie mai mare

decât ne poate cuprinde.

 

tehnologia ne știe chipul,

ne cunoaște vocea,

pașii mărunți de zi cu zi.

Ne numără bătăile

când uităm să ne ascultăm inimile.

 

Sunt online,

dar uneori absenți.

Înconjurați de semnale,

dar flămânzi de sens.

Derulăm vieți străine

în timp ce a noastră

așteaptă să fie trăită.

 

Și totuși, prin fire și cod,

trimitem speranță

învățăm, vindecăm,

salvăm timp, salvăm vieți.

 

Tehnologia nu e vină, ci oglindă.

Ne arată cât de repede gândim

și cât de greu simțim.

 

Viitorul nu e scris în algoritmi,

ci în alegerile noastre:

dacă vom folosi mașinile

ca să fim mai mari

sau mai siguri.

 

căci adevărata conexiune

nu are semnal,

dar ține. 

More ...

Poems in the same category

Poem

 O încercare de Elegie;

 

Am înrămat într-o zi cerul cu lacrimile celor care nu mai sunt,

 Trecut-au prin războaie ani de zile, de multe ori pierzându-se pe sine,

Având nişte pete de sânge pierzând toţi foarte crunt

Au crezut în ei şi totuşi dorul a rămas dar iubirea nu mai vine

Oare câte vieţi s-au pierdut ? şi câte trăiesc în cei vii?

Neexistenţa florilor care s-au stins de fum oare şi-or reveni?

Părul le era cărunt dar dragostea lor din inimă n-a tăinuit deloc,

Precum îşi adăposteau sufletul într-un alt suflet găsindu-şi un loc.

 

Inima lor le era sfărâmată,

de dor, traume, şi gloanţe

Cerul era în multe nuanţe,

Plecând în război lăsandu-şi

 visele ce se destramă.

 

Nu ştiau când se vor reîntoarce acasă în siguranţă,

Strângând la piept copiii pentru o ultima dată,

Iubirea nu moare vreodată nici măcar la o distanţă

Păşind grăbiţi înecaţi de lacrimi, luând geanta cea veche

Crăpând geaca udată având amintiri de altădată

Singurul lucru pe care l-a luat este:

 Ceasornicul de la bunici cu semnficaţie străveche.

 

Nu s-au plâns de dureri,

Ştiind că au pierdut al lor sine

Au ajuns acasă cu sufletul obosit,

Chiar şi când eşuezi, câştigi uneori,

Ticăie  ceasornicul fiind viaţă, copiii

L-or duce cu ei mai departe, fiindu-le moştenire.

More ...

Am auzit Cuvântul!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

More ...

Conștiința Divină

Toate sunt împletite în aceeași rețea,

Fiecare adiere e o șoaptă divină,

Nu mai căuta, ești deja, aici, în ea,

O rază singulară, într-o mare de lumină.

 

Ești o adiere de căldură, în propriul tău ger,

Pământul materialist, divizat de cer.

Legat de infinit, printr-un vis efemer,

Un strop de conștiință, pierdută în eter.

 

De ce să mă simt separat, pierdut în noapte,

În adâncul tăcerii, eu mă regăsesc.

Mă cheamă și mă îndrumă prin ale sale șoapte,

Precum un glas viu, Dumnezeiesc.

 

Norii, înnegriți, exteriorizându-se prin ploi.

Mă întreabă: De unde ai putea să vii?

Dacă nu din același loc, de unde provenim și noi?

De ce te simți diferit, ca și cum n-ai ști?

 

În fiecare strop de ploaie se ascunde un dor,

Un ecou al cerului prins în pământ.

Sunt tot, dar și umbra ce-alunecă-n zbor,

Un fir din etern, purtat mereu de vânt.

 

📅 21-04-2025

More ...

Degeaba-i primăvară

Degeaba se-ncălzeşte

Şi soarele-i pe cer,

Şi nu mai este ger,

Şi nici omăt pe creste.

 

Degeaba mierle cântă

Şi pui prin cuiburi cresc,

Şi zarzări înfrunzesc,

Şi iezi se iau la trântă.

 

Degeaba-i primăvară

Şi peste tot sunt flori,

Şi-s peste tot culori,

Şi e frumos pe afară.

 

Şi chiar dacă răsună

Glas de cocor întors,

Degeaba-i, n-are rost,

În oameni încă-i brumă.

More ...

Psalmi - VII - Amurgului mântuirii

 

Este amurg acum, Doamne,

și totuși nu este întuneric.

Este acea jumătate de lumină

care nu vrea să plece,

dar nici nu vrea să rămână.

 

Și mă aflu între două lumi:

una care mă cheamă să plec,

și alta care mă cheamă să mă întorc.

Aș vrea să rămân,

dar nu mai știu unde.

 

Am trecut printr-o viață de doruri nesatisfăcute,

de iluzii care au murit tăcut,

și acum în amurgul Tău

nu mai cer răspunsuri,

ci liniște.

 

Sufletul meu se așează în întuneric

ca într-un leagăn de dorințe împlinite.

 

Mântuirea nu vine cu vuiet de aripi,

ci cu o adâncire în sine,

ca o apă care se retrage

pentru a face loc unui nou răsărit.

 

În amurgul mântuirii,

nu mai caut drumuri,

nu mai caut mângâieri sau voci.

Doar tăcerea Ta

care mă îmbrățișează

înainte de a cunoaște lumina.

 

Știu că nu voi înțelege

până nu voi trăi mântuirea,

nu ca un țel de atins,

ci ca o întâlnire cu adevărul,

în amurgul în care Tu

mă înveți să mă odihnesc,

înainte de zorii veșnici.

 

More ...

Cai verzi pe pereți

De crezi iubirea o frumoasă zeitate,

Fără de care vei muri...

Minerva sau Junona

Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...

Ce ține-nchisă-n ea

Promisiuni de viață,vesel colorate

Ce vin și pleacă zi de zi,

Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,

Purtând de carnaval costume

Și măști pictate ce chipurile triste le ascund

Și neputând să prindă pentru sine

Amorul și iubirea care vine

De la frumoasele femei,

Frumoase coborâte ca din basme,

De care tinerii se-agață

Precum în lanțurile de la bâlci,

Cu cai ce sunt pictați in verde

Si stau semeți sau chiar nechează,

Tablou ce-i colorat și pare viu...

Ei bine,află ce îți spun acum!

Căci circulă o glumă populară

Când se vorbește prost și fără rost

Sau când prostia iese mult în față,

Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,

Oameni politici ce cred că-s zei...

Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!

Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:

Cai verzi ce stau să pască pe pereți...

Iar de vei crede vorbele rostite

De gingașele vrăjite domnișoare,

Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,

Și prins în mrejele iubirii

Cuprins de o dorință arzătoare

Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,

Te vei trezi purtat la trap călare

Pe-aceiași cai verzi pe pereți!

Ooohh....blestemată ești iubire....

Cu sora ta pe nume Amăgire!

Cu tot ce porți asupra ta,

Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,

Nici cei mai bravi soldați spartani,

Nu pot ușor a te-nfrunta!

Dar nici Virgiliu,Horațiu sau

Ovidiu,

Cel exilat în Tomis din tainice motive

De Augustus Imperator,

Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii

Pe un semeț piedestal,

Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,

Cu tot ce ai primit de la ai tăi,

Sau mai degrabă de la mama ta...

Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,

Rămâneți pe vecie în Infern!

(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍