Clasa mea

În pasul meu e primăvară,

În gândul meu e roua dimineţii,

În suflet port o zi şi-o seară,

Melancolii de adormit poeţii.

Mă calcă liniştea pe trup,

Miroase-n jur a violete,

Sunt miel în pielea unui lup,

Şi tigru-n inimă de fete.

Mă pierd în nopţi cu lună,

Şi defrişez trăiri de mamă,

Aştept pe tata să îmi spună,

Poveşti cu iz de teamă.

Mă mângâie o adiere,

Şi simt că-i a ta palmă,

Pe boltă sclipesc stele,

În sufletu-mi e toamnă.

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

Doamne,

mi-e rușine să Te chem,

căci am căzut iar în același loc.

Am promis că nu voi mai greși,

dar am căzut acolo unde știam

că voi cădea din nou.

Nu Te-am trădat cu vorbele,

ci cu faptele mele,

cu promisiunile neîmplinite

și cu gândurile care au ajuns

iar la aceeași răscruce.

Am uitat de Tine,

nu prin uitare, ci prin alegere,

alegere de a mă întoarce

acolo unde știu că nu Te voi găsi.

Mi-e rușine să Te chem, Doamne,

pentru că mă tem că Tu vei vedea

slăbiciunea mea neschimbată,

întoarcerea mea în aceleași locuri

din care am jurat că voi ieși.

Dar nu pot trăi fără Tine,

chiar dacă mi-e rușine să Te chem.

Aș vrea să mă ridic

fără să mai cad,

dar știu că am nevoie de Tine

pentru a nu mă pierde iar.

Te chem, Doamne,

nu pentru că merit,

ci pentru că nu pot rămâne fără Tine.

În slăbiciunea mea,

găsește-mi puterea să mă ridic

și să nu mai cad.

Am plecat din Piatra Neamț

Și-am mânat puțin cam tare,

Tocmai către Marea Neagră

Să mă ard mai mult la soare

Pe traseu ne-am abătut

Pe la podul suspendat,

Neam de neam nu a văzut

Așa pod pe stâlpi fixat

La o vilă ne-am cazat

Și-apoi la plaja-m plecat,

Aici lume de pe lume

Pe șezlong și pe cearșaf

Soarele e azi puternic

Iar nisipul ușor frige,

Intru în apa cu Marce

Și în doi batem o minge

Apa mării este călduță

Te îmbie la o bălăceală,

Puțin frig când ieși afară

Te-ncălzești prin țopăială

Briza caldă te mângâie

Și pielea o răcorește,

In jur multă hărmălaie

Valul frumos unduiește

Ne dăm cu ulei de plajă

Să fim protejați de soare,

Vrem un bronz de abanos

De la cap până-n picioare

Lipsă nu e la mâncare

Peste tot comercianți,

Ia porumbul și gogoașa

Totul face zece șfanți

Seara vine peste noi

Și ne-mpinge către casă,

Ne e sete, puțin foame

Iute ne grăbim la masă

Nu durează multă vreme

Până plaja se golește,

Vine noaptea, pleacă ziua

Pe drum lumea povestește

A fost o zi minunată

Cu înnot și stat la soare,

Tolăniți am stat la plajă

Până s-a lăsat răcoare

Acum cinăm în balcon

Bunătăți gătite-acasă,

Vom ieși la o plimbare

La un vin sec pe terasă

Mâine o luăm de la capăt

Tot la plajă, apă, briză, soare,

Ne petrecem tot concediul

Nu la munte, ci la mare!

De ce esti viata atita de amara

Ti-am dat de toate tu sa le incerci

Sa simt acum ca tu imi esti povara

Acum n-am leac pe tine sa te tratez.

De ce esti viata atita de parsiva

Eu zi de zi la tine ma gindesc

Si vreau ca tu sa fii mereu o diva

Iar tu incerci sa dezamagesti.

De ce esti viata atita de murdara

Cu bani nimic nu poti ca sa platesti

Si nici macar singuratatea-n lume

Si daca asta chiar nu ti-o doresti.

De ce esti viata asa de blestemata

Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit

Sa stii tu acum ori niciodata

Ca eu voi fii asa ca la-nceput.

Te-nseli amarnic viata chinuita

Printre straini ai lucru tare greu

Cu gindul ca mai e putin

Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.

De ce esti viata atita de amara

Ca nici macar tu nu ma-ntelegi

Sa fii mai buna ca odjnioara

Sa fiu si eu un suflet printre REGI.

Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare

Eu tot acelasi o sa fiu

Chiar daca tu-mi vei fi salvare

Eu te iubesc asa cum tu o stii.

Prăbușit undeva în abisul din mine,

Departe de orice trăire frumoasă,

Poarta iubirii am închis-o spre tine,

Amorul visat strivindu-l din faşă.

Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,

Un cântec urlat se aude din iad,

Tortura îmi chinuie și ultimul gând,

Grotescul lumii îmi e camarad.

Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,

Precum un vulcan arunc priviri reci,

Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,

Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.

Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,

Alergătura îmi este calcifiată în os,

Dorm pe ruine de falnice ziduri,

Și privesc uneori, spre trecut, curios.

Lacrimi erup din ochiu-mi curat,

Trăirile avute cândva, se topesc,

Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,

Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.

Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,

O suflare de viață pogorâtă din cer,

Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,

Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.

Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec

Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere

El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină

Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită

Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă

Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie

Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ

Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași

Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată

O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată

De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc

Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum

Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente

Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente

Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar

Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica

Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă

Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil

Luna e pală ca zidul rece de marmură
Nu îmi mai luminează orizontul cum o făcea odată
Orice încercare de a găsi o înlocuitoare era zadarnică
Până am avut șansa să te văd pentru prima oară

De fiecare dată
Când ochii mei au o șansă să te vadă
Noaptea nu îmi pare așa de întunecată
Cum era odinioară

Cu ochii tăi zglobi
Ca stelele pe cerul nopții
Luminează fiecare colț al zării
Pe care tu mi-l dezvălui

Seară de seară,tu mi-ai dat lumină
Când întunericul nu avea milă
Și cu fiecare clipă care trecea
Lumina ta mai tare se vedea

Cunoștințe nemărginite
Din carte provenite
Cu care biblioteca minți tu vei umple
Și lumea tu vei unge
Cu informații multe
De care lumea mult are nevoie

O să ai multe surprize
Pe care cărțile ți le vor zice
Acesta are un preț important
Timpul pe care l-ai acordat

Cărțile sunt importante
Ne ajută la învățare
Toată ziua ai citit
Și insomnie tu ai primit

I am sorry,but you are dead
You have reach the inevitable end
There is nothing left
I know this feels kinda bland

There is nothing that I can do
To preserve you
Even if I tried to do it
It will hurt me to see you disappointment

But don't shed a tier
For something that fells unreal
Maybe may words don't comfort you
Like I would hope to

But don't you know the saying?
For every end there is a new beginning
Now take my skelly hand
And let's look at what the univers has planned!