1  

Luna

 

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

 

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

 

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

 

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Luna

Date of posting: 29 June 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 437

Log in and comment!

Other poems by the author

Încercări

 

N-a mai zburat înspre tine gândul,

Ci a căzut frânt pe o piatră,

Împrăștiind cuvintele în vântul,

Ce le-a șuierat spre-o făptură ciudată.

 

Apoi un fulg ce rătăcea în eter,

L-am prins și sărutat înspre tine,

Dar am pus prea multă iubire în el,

Şi-a căzut zgomotos între destine.

 

Am mângâiat o tânără rază de Lună,

Să-mi ducă mângâierea la tine-n fereastră,

Dar s-a pierdut în a bolții cunună,

Zămislind dureros încă o noapte albastră.

 

Am rupt apoi din suflet o bucată de dor,

Și-am rugat-o pe moarte când va fi să mă ia,

Să mă poarte pe-o clipă la tine-n pridvor,

Să ți-o las la fereastră și să dispar într-o stea.

 

More ...

Voi fi...

 

Vei fi cu mine de-a pururea în suflet,

Și când mi-e dor, atunci să-ți fie dor,

Vei fi un pas grefat în talpă și în umblet,

Vei fi mereu aripa ce-mi trebuie în zbor.

 

Voi fi cu tine și-atunci când ești plecată,

Voi fi poteca ta, răscrucea ce te-ndrumă,

În calea ta sunt pasărea ce cântă înfocată,

Sub pasul tău, voi fi ce se numește urmă.

 

Vei fi cu mine și-atunci când m-oi ascunde,

Sub lungu-ți păr de aur o iarnă aș hiberna,

Iar tu, îmbietoare, să te întrebi de unde,

Cad flori de gheață necontenit asupra ta.

 

Voi fi cu tine, și-atunci când n-oi mai fi,

Voi fi: și flori, și soare, și stâncă, și izvor,

Voi fi ce te-nconjoară, și tot ce vei iubi,

Voi fi pe al tău umăr un înger protector.

More ...

Nu mă iubi pe mine...

 

Nu mă iubi pe mine,

rămâi un cântec ne cântat,

iar eu voi fi vioara, 

ce plânge ne-ncetat.

 

Să-ți fie drumul plin de soare,

cu pas ușor și cer senin,

iar eu, în umbra mea amară,

să rătăcesc străin.

 

Nu-mi da din zâmbetul tău cald,

nici din lumina ce te-mbracă,

căci inima-mi, prea ostenită,

nu știe să te placă.

 

Nu mă iubi pe mine,

sunt umbra unui gând pierdut,

un drum ce duce nicăieri,

un pas tăcut.

 

Tu ești un vis de primăvară,

cu ochi de rouă și de stele,

eu sunt un dor fără de margini,

pierdut în nopți rebele.

 

Din mine iarna nu se duce,

și florile se nasc uscate,

iar visele se sting prea lesne,

în trista mea cetate.

 

Nu mă iubi pe mine,

căci n-am nimic să-ți dăruiesc,

decât tăceri adânci și goale,

în care mă topesc.

 

Tu porți lumină-n fiecare

privire caldă ce răsare,

eu port amurguri fără capăt,

și ceruri fără zare.

 

Și dacă-n suflet ți se-așterne

o umbră blândă din ce sunt,

să n-o urmezi, e doar durerea

ce-și caută mormânt.

 

Întoarce-ti ochii-n altă parte,

căci vreau să-ți fie numai bine,

și lasă-mă închis ca pe o carte,

iubește mult, dar nu pe mine.

 

More ...

Un tremur de cer

 

Azi frunza cade cu un tremur de cer,

Și când o ating mâna îmi devine cenușă,

Dar în amintirea ta încontinuu tot cer, 

Ca toamna să vină și să-mi bată la ușă.

 

Din urme-ți rămâne un drum neterminat,

Pe care-l străbat fără motive, mereu,

Și pasul mă cheamă pe un țărm desenat, 

Din lucrurile pierdute de tine și eu... 

 

Orașul se strânge sub pleoapele grele,

Ferestrele ard cu un dor fără glas,

Te caut prin aer, prin tainele mele,

Ca pe-un adevăr care n-a fost și-a rămas.

 

Și dacă va ninge peste tot ce-am tăcut,

Peste frunza, peste cerul de ieri,

Te voi recunoaște în primul minut, 

În care nu doare să mai cer ce nu ceri.

 

Și înțeleg, târziu, că nu trebuie să vină

Nici toamna, nici tu, nici vreun semn din afară,

Fiindcă dorul nu cere, el creează lumină 

Și-o lacrimă-n ochi, atât cât să doară.

 

Iar eu rămân simplu, cu palma deschisă,

Fără să mai cer ce nu poate veni,

Și toamna din mine e acum necuprinsă, 

Și întreaga-mi ființă parcă nici n-ar mai fi.

More ...

Revărsare

 

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

 

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

 

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

 

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

 

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.

More ...

Cu boala în oase…

 

Cu boala în oase,

Compun poezii,

Moartea îmi coase,

Catrinţe şi ii,

Cu ele mă îmbrac,

În ziua din urmă,

Când înger ori drac,

Mă alege din turmă.

Cu inima rece,

Cânt doine de dor,

Moartea petrece,

La mine-n pridvor,

Se prind în horă,

Acelaşi înger şi drac,

Mai am încă o oră,

Coliva să-mi fac.

Mai am doar un pic,

Mormântul să-l sap,

Un popă peltic,

Îmi citeşte la cap,

Mai am un minut,

Să mă bag în coşciug,

Prea mult am zăcut,

Şi-am ars ca un rug.

Mi-e sufletul gol,

În a morţii cămaşă,

Acuma…când mor,

Mi-e dor de acasă.

 

 

 

More ...

Poems in the same category

Vremuri noi

 

S-a pus o ceață neagră pe pământ, 

Pe suflet, ochi și-n caractere, 

Pe unde mergem locu-i strâmt, 

Şi orbecăim smintiți după avere. 

 

Ne este sângele mai năclăit, mai rece, 

Și ochii în orbită scufundați, 

Uităm că viața ca un fulger trece, 

Uităm c-am fost cândva ca niște frați. 

 

Adulmecăm vânatul ca o fiară, 

Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin, 

Ce nu-i al nostru, e musai ca să piară, 

Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin. 

 

Ne-am preschimbat în umbre fără nume,

Purtăm în noi doar zgură și păcat,

Pe rude le mai știm doar din albume,

Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.

 

Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,

Nici soarele nu-l mai simțim în piept,

Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,

Și-l condamnăm pe omul înțelept .

 

Dar ce va fi când totul va fi scrum,

Când bogăția va rămâne o povară,

Vom regăsi spre ceruri un alt drum,

Ori vom pieri sub lacrima amară?

More ...

Nu de tot pierdută...

 

În clipa cea mai neagră, când sufletul se frânge,

Şi paşii mei se pierd în umbre ce cobor,

O rază parcă vine din cerul tău şi plânge,

Pe fruntea mea, ușor.

 

Mi-e glasul greu de taină şi tremur când te strig,

Dar numai vântul urlă prin codrii fără glas,

Şi-n mine cresc ruine, cu lacrimi ce se-nfig,

În fiecare pas.

 

O, dacă-ai fi o umbră ce vine iar în noapte,

Să-mi ştergi din piept durerea cu mâna ta de vis,

M-aş stinge fără teamă în liniştea de şoapte,

Zâmbind că te-am atins...

 

Când cade-n zori tăcerea pe crucea ta de piatră,

Și roua se preface în lacrimi ce te strig,

Un vis adânc mă prinde ca o minune sacră,

Și tremur tot de frig.

 

Mă-nchin sub ramuri grele, în locul tău de veci,

Cu fruntea mea lipită de umbra ta tăcută, 

Și-mi pari a fi plecată pe-un drum cu pași mai reci,

Și nu de tot pierdută...

 

Dar simt cum ceru-și frânge durerea peste mine,

Și-n valuri iarăși urlă ce n-am putut să spun,

Iar dorul tău se întoarce ca niște rugi divine,

Și-n taină mă supun…

 

Rămâi în gând o rugă ce nu se mai sfârșește,

O rază ce-n amurguri tresare peste veac,

Din tine-mi curge timpul spre lumile celeste,

Tu ești al meu liman și pentru toate leac.

 

Și când va fi să trec și eu prin vama stinsă,

Spre locul unde cerul atinge-a morții coasă,

Să vii, o, mamă dragă, cu mâna ta întinsă,

Să mergem împreună, la tine-n noua casă.

 

More ...

Cuvântul cel viu...

 

Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,

Ci-n umbrele unde durerile cresc,

El poartă pe frunte cununa divină,

Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.

 

Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,

Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,

E versul nespus, e dorul nedrept,

E clipa ce n-a fost și totuși o știu.

 

Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,

Și viața o rugă sub cerul tăcut,

Eu tot aș cânta până intru-n pământ,

Vrăjit de întâiul și eternul sărut.

 

Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,

De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,

Și scrieți cu sângele care-a lăsat,

Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.

 

Căci versul nu curge din ochiul uscat,

Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,

Din tremurul tainic al gândului dat,

Prin mâna ce curge încet peste scris.

More ...

Să nu te plângi...

Să nu te plângi orice ar fi,

De viaţa ce-o trăieşti

Şi pân' atunci când vei muri,

La lut să te gândeşti.

 

Nicicând să nu te plângi de frig,

Că-n moarte când vei trece,

În groapă nu va fi nimic

Mai cald ca lutul rece.

 

Şi de-ntuneric de te plângi,

Când moartea va să vină,

Pe lutu'-n care ai să ajungi,

Nu va cădea lumină.

 

Şi averi de n-ai agonisit,

Să nu te plângi prea mult,

Că după ce vei fi murit,

Se vor preface-n lut.

 

Şi să nu plângi că viaţa-i grea,

Că-n lut când te vor pune,

Pe tine-n veci se va lăsa

Mai greu ca orice pe lume.

More ...

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

 

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

 

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

 

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

 

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

 

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

 

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

 

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

More ...

Psalmi - LX - Omul nerodnic (Poamele mele sunt acre)

 

Sunt pomul care-a crescut în zadar, Doamne.

Am înverzit la vreme,

dar rodul meu a fost otravă.

Poamele mele sunt acre —

nimeni nu le gustă fără să se strâmbe.

Nici cerul, nici omul nu se bucură de mine.

 

Mi-ai dat ploaie la rădăcină

și soare pe frunză,

dar eu am rodit mândrie,

am scos frunze de vorbă și flori de aparență,

iar în inimă — viermele!

 

Sunt omul nerodnic,

acela pe care-l cauți în zori printre vii

și-l găsești dormind între spini.

Am avut vreme,

dar mi-am petrecut-o adunând păcate în coșuri frumoase.

Și acum — iată-mă —

în picioare, dar putrezind pe dinăuntru.

 

Dacă vrei, taie-mă, Doamne,

să nu mai ocup locul în pământ!

Dar dacă ai milă,

curăță-mă cu sfântul Tău cuțit,

și dă-mi un an, o zi, o clipă

în care să pot rodi lumină.

 

Tu ești Grădinarul.

Tu știi unde e măduva strâmbă,

Tu știi dacă în mine mai poate încolți

un adevăr, o lacrimă, o rugăciune.

 

Nu mă lăsa să fiu o pildă de rușine,

ci fă-mă, prin foc și durere,

o pildă de har.

 

Chiar de va fi ultima dată

când îmi porți privirea printre ramuri —

fă-mă să nu Te mai întristez,

ci, să-Ți pot dărui

din roadele mele.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍