1  

Curiosities about the secret life of great writers

poezii.online Curiosities about the secret life of great writers

 

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889)

- Era un naționalist înrăit și saluta pe toată lumea cu „Trăiască naţia!”
- Era un adevărat cuceritor, știa cum să le „amețească” pe femei. Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.
- Suferea de o boală psihică: sindrom bipolar.
- Era un fumător înrăit. S-a dus vestea că era și băutor. Paradoxal, pentru cei care şi-au format imaginea aceasta cu Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm.
- In copilaria sa, micul Eminescu, obișnuia să își sperie tatal punând șerpi vii în curte. Copilul se amuza teribil când tatăl său vedea aceste reptile.
- Veronica Micle s-a sinucis la 50 de zile după moartea lui Mihai Eminescu.
- Muza poeziei “Pe langa plopii fără soț” a fost Cleopatra Leca Poenaru, verișoara lui Caragiale. Se pare că domnișoara avea casa pe strada Cometa nr. 6, o stradă mărginită de plopi pe care Eminescu i-a numărat și i-a dat un numar fără soț.
- Eminescu și Veronica au avut împreună un copil care s-a născut mort în anul 1879.
- Cea mai cunoscută fotografie cu Eminescu a fost realizată în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga, pe când poetul avea 19 ani.
-A vrut să se călugărească. Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
- Deşi a avut o inteligenţă rară, nu lua note prea bune în scoală. Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu era în liceu un şcolar prea silitor. Iubea lectura, dar nu și școala.
- Primii fiori ai dragostei îi trăiește la Ipoteşti, îndrăgostindu-se de o fată care a murit de tânără. Peste ani poetul îşi aduce aminte de ea cu regret, scriind: “Surâsul ei sfielnic şi ochiul ei cuminte/ Sunt duse fără urme de pe acest pământ/ S-a stins. “
- Cunoștea mai multe limbi: greacă, latină, italiană, franceză, spaniolă, germană și sârbă.
- În perioada 1874-1875, a fost profesor de limba germană la Institutul academic din Iaşi. Deşi era un profesor corect, foarte exigent, elevii au facut grevă, cerând înlăturarea sa.
- Se spune că ar fi avut un “copil din flori” cu fiica morarului din Ipotești.15, Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu.
- A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
- Între anii 1864-1865 Mihai Eminescu a abandonat școala pentru a se alătura unei trupe de teatru numită Fani Tardini.
- Cât a locuit în casa părintescă, era responsabil cu verificarea cuibarelor și strângerea ouălor.
- Lui Mihai Eminescu îi plăcea să joace fotbal. Mărturia vine din partea lui Theodor V. Ștefanelli, în cartea „Amintiri despre Eminescu”.
- A legat o prietenie strânsa cu Ion Creangă. Cei doi s-au cunoscut într-o perioadă in care Eminescu era revizor şcolarpentru judeţele Iaşi şi Vaslui, iar Creangă învațător.
- A scris și povești, cele mai cunoscute fiind “Făt-Frumos din lacrimă” și “Călin-Nebunul”.


Ion Creangă (1 martie 1837-31 decembrie 1889)
- Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești. Care a fost numele real al lui Ion Creangă
- Personajul principal din „Amintiri din copilărie” este chiar Ion Creangă. Din această carte aflăm toată copilăria și tinerețea scriitorui, spusă chiar de acesta.
- La început, numele său era Ion Ștefănescu, dar ulterior și-a schimbat numele în Creangă, după numele mamei.
- A mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.
- Se zvonește că Ion Creangă a avut un copil din flori cu o călugăriță, maica Evghenia Costache. Din idila lor s-ar fi născut Valeriu, un băiat care a trăit doar 15 ani.
- Socrul său a încercat să-l sugrume, deoarece Creangă l-a acuzat că îl înșelase la zestre. A alcătuit unul din primele abecedare
- Ion Creangă este autorul unuia dintre primele abecedare, care a apărut în anul 1867, a fost intitulat „Metodă nouă de scriere și citire” și a fost apreciat în acele vremuri în Moldova.
- La dorința mamei sale, care l-a încredințat bunicului matern, Creangă a urmat școala catihetică din Fălticeni, iar apoi Seminarul teologic „Veniamin Costachi“ de la Socola. S-a spus despre acesta că nu i-a plăcut să fie preot, ci a făcut-o pentru bani. Din scrierile sale reiese că nu avea o părere bună despre biserică și preoție. A fost exclus din preoție
- În 1859, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica în vârstă de 15 ani a unui econom al bisericii Patruzeci de Mucenici din Iaşi. Un an mai târziu s-a născut fiul lor, Constantin. Mama lui a vrut să-l facă preot
- După 12 ani de viață clericală, Creangă a fost exclus din preoție, după ce a fost părăsit de soția lui, Ileana, și l-a lăsat singur cu băiatul lor în vârstă de 12 ani.
- Creangă s-a apucat să predea limba germană la un liceu din Iași, dar și să facă negoț cu tutun, pentru a-și putea întreține băiatul, Constantin. Unde se află Casa Memorială Ion Creangă
- A fost prieten cu Mihai Eminescu. S-a spus că, după ce s-au cunoscut, nimeni „nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu”. Poetul este cel care l-a încurajat pe Creangă să scrie cele mai importante opere ale sale.
- Casa Memorială Ion Creangă din Humulești este situată pe Str. Ion Creangă, nr. 8 și a fost construită în anul 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelului povestitor. Este locul în care a copilărit Ion Creangă până în anul 1846, iar din 1951 este amenajată ca un muzeu.
- Starea sa de sănătate îl făcea să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an. În aceste perioade, Ion Creangă mergea la băi, la Slănic, iar când se întorcea părea că se simte mai bine. Când și cum a murit Ion Creangă
- Ion Creangă a avut o moarte violentă. S-a stins din viață în 1889 de Anul Nou, în tutungeria sa, răpus de epilepsie şi de durerea după pierderea prietenului Eminescu, care murise cu câteva luni în urmă, pe 15 iunie 1889.

 

 

Lev Tolstoi (9 septembrie 1828-20 ianuarie 1910)
- Era tanatofobic, adică obsedat de frica de moarte
„Era atât de obsedat de moarte, încât uneori îl treceau toate transpirațiile, convins că Doamna Moarte îl urmărește, gata să-l bată pe umăr.”
În confesiunile pe care le făcea în jurnalul său personal erau scoase la iveală obsesia scriitorului de moarte. Deși abia trecuse de vârsta de 30 de ani, Tolstoi era convins că este deja prea bătrân și prea urât pentru a cumpăra o casă și pentru a întemeia o familie. Totuși, a rămas uimit când Sofia Andreevna Behrs, fiică de doctor, a acceptat să-i fie soție și i-a născut 13 copii.
- În noaptea nunții, și-a impus mireasa să citească însemnările lui despre experiențele sexuale anterioare În noaptea nunții, Lev Tolstoi, în vârstă de 34 de ani, și-a obligat mireasa, de doar 18 ani, să citească însemnările din jurnalul lui în care erau descrise experiențele lui amoroase cu alte femei. Probabil aceasta a fost metoda lui de onestitate, de deschidere și de apropiere emoțională, dar după părerea Soniei, a fost totuși „prea multă informație”, notând în propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simțit în timp ce a fost expusă unor asemenea „mizerii”.
- Practica abstinența, vegetarianismul și anarhismul creștin
Deși pe la mijlocul vieții a trecut printr-o transformare spirituală semnificativă, în jurnalul lui se găsește o serie de confesiuni despre modul său de viață dinainte acesteia.
- „Am ucis oameni în război, am luptat în dueluri ca să-i ucid pe alții, am pierdut la jocuri în cărți, mi-am risipit averea făcută din sudoarea țăranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe aceștia din urmă, am trăit în desfrâu cu femei ușoare și am dezamăgit oameni. Am mințit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la beții, violență, crimă… Nu există fărădelege pe care să nu o fi comis.”
- Totuși, după ce s-a regăsit spiritual, Tolstoi și-a schimbat radical viața. A renunțat la sex, băutură, tutun și carne și a îmbrățișat „anarhismul creștinesc”. Cu toate că a reușit să atragă în această mișcare pe mulți dintre prietenii săi, fiind dedicat învățăturilor lui Iisus, scriitorul nu recunoștea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse.


James Joyce (2 februarie 1882-13 ianuarie 1941)
- Îi era frică de câini și de tunete. În copilărie, scriitorul fusese mușcat de bărbie de un câine vagabond în timp ce își petrecea timpul pe malul mării, întâmplare care i-a implantat pe viață frica de câini. În ceea ce ține de teama de tunete, fusese educat de o guvernantă catolică ce îl învățase că tunetele sunt o manifestare a mâiniei lui Dumnezeu și insista ca băiatul să se închine și să spună o rugăciune de fiecare dată când vedea fulgerul.
- Deși era deja un om matur, încă mai tresărea de fiecare dată când auzea tunetele, iar când cineva îl întreba despre asta, el zicea: „Tu nu te-ai născut în Irlanda catolică”.
- Deseori, expedia partenerelor sale scrisori erotice„ Cele două părți ale corpului tău care fac lucruri murdare îmi sunt cele mai dragi”, îi scria Joyce iubitei sale, Nora Barnacle, într-una dintre numeroasele scrisori erotice pe care i le-a expediat.
- Scrisorile lui Joyce se deosebeau prin abundența detaliilor explicite ale momentelor de intimitate, ale scenelor de sex sau ale fanteziilor pe care le avea. În alte scrisori, Joyce își exprima dorința de a fi plesnit, bătut sau biciuit.
- Deși acest lucru este clar încă din afirmația sa de la începutul acestui pasaj, James Joyce a dat dovadă de o autoapreciere înaltă și în alte circumstanțe, însă unii oameni au împărtășit opinia scriitorului în raport cu propria sa grandoare.
- Într-o zi, un tânăr din Zürich s-a apropiat de el pe stradă și l-a întrebat: „Pot săruta mâna care a scris «Ulise»?” „Nu, a răspuns Joyce, am făcut multe alte lucruri cu mâna aia.” Probabil Nora putea confirma.


Posted 13 марта 2021

Random creations :)

Zeița

„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,

Așa că te rog ca și tu să fi corect.

Să îmi împlinești și mie o dorință,

O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”

 

"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,

O să îți dau aceea ce tu vrei.

Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,

Pentru această zi, în corpul meu vei exista."

 

Totul în jur a devenit pur alb...

Și am ajuns într-un loc atât de dalb.

Eram chiar în vârful muntelui Olympus,

Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.

 

M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,

M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.

I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,

Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.

 

L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.

“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “

Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,

“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”

 

Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,

Imediat ce niște treburi termin...

"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"

Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.

 

Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...

Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.

Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...

Cu Leto, femeia din care în lume am venit.

 

Mă întreabă pe unde este sora mea,

Deoarece pentru siguranța ei se temea.

Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,

M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...

 

Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,

Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.

Într-o pădure eu încep a o căuta,

Când văd o femeie ce animale vâna...

 

Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,

Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,

Buzele ei, păreau moi ca de catifea,

Atât de frumoasă, calculată, concentrată...

 

M-am apropiat tiptil, ușor,

Am strigat-o încet...cu o voce joasă...

Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.

Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.

 

“Ce cauți pe aici, dragă zeu?

Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?

Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,

Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”

 

"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,

Pare că petreci mult timp pe aici,

M-am gândit că poate tu o să știi,

Dacă da, te rog să îmi zici…"

 

Se apropie cu mult avânt,

Mă ia cu puțină forță de mână...

Și fără vreun alt cuvânt,

Începe a merge fără frână.

 

De mână, m-a dus pe un vârf de munte,

Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,

Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.

Plângea și nimic nu putea spune...

 

Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,

Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,

Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...

A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…

 

De mână m-a dus pe un mic deal...

Deasupra unei sulițe din pământ.

Unde în jur, totul încă părea ireal...

Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...

 

Degetele ei fine mă țineau atât de bine,

Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,

Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,

Eu o ascultam și tăceam ca un netot.

 

M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,

Să stăm jos măcar pentru o clipă,

Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,

Simțeam cum o dragoste se înfiripă.

 

Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,

Eros, care pentru mine a venit.

Părea că era supărat dar fără vreun temei,

Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.

 

Nimic nu se schimbase, așa am crezut,

Dar când la Daphne m-am uitat…

Numai la ale ei picioare m-am holbat,

Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...

 

Ea de mine s-a speriat,

Și ușor s-a îndepărtat,

Numai de dorință eram purtat,

Aerul se simțea rarefiat,

 

Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,

Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,

De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,

Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.

 

De la dorința mea am încercat să mă rețin...

Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,

Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,

De la ea nu mai pot să mă abțin...

 

Speriată, ea începe să fugă,

Dar în adâncul ei știe,

Că lumea e prea pustie.

Așa că se decide să se distrugă.

 

Se transformă într-un prea frumos copac,

Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,

Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.

Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.

 

Lacrimile mele au umplut râurile și mările,

Rădăcinile ei le-am sărutat,

Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.

Încercând să îmi alin tulburările...

 

Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,

Un arc și niște săgeți de lemn,

Și un lucru pe care am jurat solemn,

Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.

 

M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,

Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.

Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,

Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…

More ...

Raze de Cuvinte

În zori de zi,

Un soare răsare,

Lumina strălucește,

Viața mă îmbrățișează.

 

Flori înflorite,

Parfumul lor mirează,

Natura se trezește,

Magie în aer plutește.

 

Apele curg lin,

Râurile cântă dulce,

În valuri se reflectă,

Fericirea ce ne duce.

 

În noaptea senină,

Steaua mea strălucitoare,

Visuri și speranțe îmi aduce,

Într-o lume minunată și plină de culoare.

More ...

Zâmbet și îngeri

 

Văzut-am îngerii valsând pe chipul tău...

Purtau cu ei a Cerului culoare,

Iar ochii-ți luminoși și calzi

Pluteau pe-albastrul mării calme parcă adormite,

Precum doi pescăruși frumoși și zvelți,

Simbol de nemurire!

Iar ființa ta era atât de vie,

Avea veșminte aurite,

Iar norii se mișcau și ei,

Îți desenau conturul și pe tine,

Spectacol ca de vis sosit

Din alte sfere greu de-nchipuit,

Ce nimeni nu le știe!

Pe mine Cerul m-a trimis,

Să-ți povestesc amorul,

Dar nu cel pământesc,grotesc

Ci cel sosit din veșnicie!

Nu ești tu îngerul din vis,

Cel ce-a pierdut demult acel sărut,

Și rătăcit este acum

Iar drumul nu-l mai știe?

Să-ți fie resemnarea un blestem,

Singurătatea apă vie?

Nicidecum!

Tu ești doar bucurie!

(1 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Poezie

Fată cu ochii lunii,
cântec scris încet pe rândurile lumii,
caldă îmbrățișare in versuri de armonie,
muză a inscripțiilor de hârtie,

Versuri îngemănate ți-aș scrie,
dulci cuvinte, călătorie
despre înălțimea adorației ce-ți țin,
sunetul inimii, dansul cuvintelor deplin.

Dar imposibil de comparat,
și niciunul prea bun de a fi cântat.
Încât titlul numai ți-e ți potrivire
"Singura poezie de care am nevoie", nescrisă pe hârtie.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

More ...

Dilema

Întunericul profund, rece, infinit,
Se preschimbă absolut,
Într-un cadru mult iubit,
Și se întoarce iar la lut.

Lumina orbitoare ce promite,
O secundă efemeră,
Se întoarce-n timp și speră,
Trecutul să-l imite.

 

More ...

Iubito,ești icoana mea

 

Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?

Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?

Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare

Care pe toți și toate le cuprinde?

Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,

Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..

Căci Dumnezeu toate le poate face,

Nu el iubirea naște și o trimite?

Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,

Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși

Pe care ți-i sărut mereu,

Tu fiind icoana mea,

Iar Dumnezeu șoptește tainic

Prin dragostea ce de la tine îmi sosește

Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

More ...