Cartea, un dar neprețuit

Te-ai dat spre răstignire,

Spre-a noastră mântuire,

Crucea în spate ai purtat,

Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.

Pe Golgota tu răstignit,

Multe Doamne ai pătimit,

Iar celor ce te-au prigonit,

Păcatul nu le-ai socotit.

Cu mult suspin și cu durere,

Maica Ta privea -n tăcere,

Alăturea și Ioan sta,

Și o îmbărbăta.

Iar scriptura s-a împlinit,

Iadul cu moartea ai zdrobit,

Și - a treia zi Te-ai ridicat,

Hristos a înviat!

Crucea aceasta, lemn sfințit,

Semn creștinesc a devenit,

Noi când cu ea ne însemnăm,

Pe cela rău îl alungăm.

AUTOR: Rada Maria 6D 

Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .

Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,

în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de

ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni

te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi

răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste

tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,

nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .

Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea 

vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi

formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul

lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .

Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !

Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără

să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,

dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .

Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .

Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,

să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori 

ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele 

şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .

Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu 

ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie

să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul

din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate

într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,

mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi

copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot

ce i-am greşit acestui Azi .

Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului . 

În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,

în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche

dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să

deranjez , în cămăruţa iubirii  de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă

copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt 

să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .

O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,

unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .

Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .

Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,

nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept

ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi

eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,

a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor

şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .

Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .

Aşa departe stã înţelepciunea

De gândul oricãrui nepãsãtor!

Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã

Şi mai lipitã coada, de topor.

El nu e deranjat defel, sãracul,

Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.

Ba-i mulţumit, având stimã de sine

Şi zice cã aşa e felul lui...

Nu are nici mustrãri de conştiinţã,

Cã pierde-atâta vreme în zadar

Ci, din pocalul firii, socoteşte

Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.

Îşi vânturã secundele, de-a dreptul

Şi crede c-are vreme, berechet,

Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã

Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Segelboot

Liebes Segelboot, du schwebst im scheinbar endlosen Ozean,

Auf welche Kontinente wirst du dieses Mal wieder reisen,

Was erwartet Sie an Ihrem nächsten Ziel?

Segelboot, Segelboot...

Warum hast du mir nicht gesagt, dass dir das Segeln so viel Spaß macht?

Warum hast du mich nicht gewarnt?

Warum hast du, nachdem ich dir nur für einen Moment den Rücken gekehrt habe, den Hafen verlassen?

Wie kann ich mich an die Leere gewöhnen, die du mir hinterlassen hast?

Wie werde ich es füllen?

Segelboot, Segelboot...

Du warst leicht wie ein Spatz,

Ich hoffe, du kommst glücklicher zurück als dort, wo du hingegangen bist,

Mir ist klar, dass du gehen musstest

So hast du dich gefühlt

Das hast du gedacht.

Wir hatten dich so gut gebaut, aus Holz, dem Ruder, dem Deck,

Aus mehreren Segelblättern,

Ich habe sogar deinen Anker angebracht,

Ich weiß, es wird nicht einfach für dich sein,

Der Ozean hat seine Launen,

Sie wissen nicht, was Sie erwartet,

Wenn es unruhig wird und dich in alle Richtungen schüttelt,

Er nimmt Sie nur auf den für ihn zugänglicheren Wegen mit,

Wenn es für Sie schwer wird, wenn Sie das Gefühl haben, keine Möglichkeit zu haben, sich über Wasser zu halten,

Bitte schauen Sie nach unten, sehen Sie den angebrachten Anker,

Denken Sie, dass aus der Ferne, sogar aus Tausenden von Kilometern Entfernung,

Ich wache über dich, ich habe dich in meinem Herzen,

Es ist nur so, dass du nicht mehr in meiner Nähe bist, um es dir zu zeigen,

Wirklich, wie viel bedeutete unsere Verbindung,

(In einem argumentativen Ton)

Fühle dich gut, lass los, vergiss, wer dich gemacht hat,

In zwei Wochen kamen wir nicht einmal annähernd heran,

Wenn Sie das glauben, ist es Ihre Entscheidung...

Wisse einfach, dass ich mich um dich kümmere, deshalb habe ich dich so gut aufgebaut,

Als letzte Ermutigung sage ich Ihnen: „Sie dürfen sich nicht von den Stürmen einschüchtern lassen, denen Sie bei der Überquerung des Ozeans begegnen werden. Vergessen Sie nicht, dass nach dem Sturm gutes Wetter kommt.“

Das Segelboot:"Was würden Sie tun? Darf ich nicht einen Tag in Rio de Janeiro bleiben? Nur eines Tages, das ist alles was ich will, dann komme ich zu dir zurück, versprochen!"

Ochii mei au început să vadă

tot mai des la colț de stradă

bătrânei cu mâna întinsă

și cu lacrima prelinsă

pe obrajii de timp ridați

c-au rămas de toți uitați.

Pe un petec de pământ

câți au sufletul frânt

de lipsa de dreptate

de un trai pe limitate

a multor persoane în etate

care adorm nemâncate.

Oare asta au meritat?

pentru toți anii ce au lucrat

de în zi și până noapte

și-au achitat impozite la stat

care la rândul său, de ei a uitat

de izbeliște pe stradă ia lăsat.

Dar nu doar statul vină poartă

de faptul că bătrânii duc așa soartă.

Vina o purtăm noi toți

care suntem niște hoți

ce se gândesc la buzunarul său

uitând părinții, pe Dumnezeu.

Azi văd bătrâni flămânzi și goi

strângând din ghena cu gunoi

ceea ce noi ne alintăm

și fără chibzuință aruncăm

Pe noi, oare ce ne așteaptă

de la această generație stearpă.

Ei au crescut copii, nepoți

și-au pus credința în niște hoți

cărora le-a încredința viața lor

ca ei să le fie ocrotitor

dar au ajuns tratați cu sictir

ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.

Oare ce ne-așteaptă

într-o lume emancipată

unde toți moderni se poartă

și-au uitat de unde au plecat odată

au uitat de părinții în neputință

care cândva i-au crescut cu credință.

Azi mai des eu văd pe stradă

bătrânei loviți de soartă

Oare de ei, cui le mai pasă

că nu au nici ce mânca, nici casă...

Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.

Dragă țară cu fiicele, fii tăi

nu lăsați să moară cei

care prin munca lor de-o viață

v-au susținut, v-au dat povață

Cei care v-au adus pe lume

NU uitați de ei,de a lor nume

PĂRINȚI,  sfinte cunune.

Închide ochii, prieten bun,

Și lasă-te pătruns de pace

Căci viața are al ei drum,

Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.

Întinde-ți mâna acolo unde

o altă mână întinsă așteaptă,

Deschide ochii celui care

a uitat să se trezească.

Zâmbește celui care plânge

Și dă-i curaj, și dă-i speranță,

Oferă-i dragoste și milă,

O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.

Convinge-l pe cel ce nu mai crede.

Oferă-i celui fără casă.

Căci drumul Domnului e mare,

Și trebuie trecut ușor.

Să-l treci cu dragoste în suflet

Și pas de conducător.

Moșule,ce faci ești,bine?..

Mă opresc iar pe la tine,

Să -mpart plictisu-n jumate,

Să te slujesc ca și la carte..

Ce poftești la prânz, bătrâne;

Oare cum e vremea mâine;

Apoi privim tăcuți pereții,

Numărăm tic -tacul vieții.

.. Radioul sună în surdină,

Tu sorbi din cana ta plină,

Ceaiul negru cu lămâie,

Ce povestea ta o știe...

Stai gârbovit la masă,

Pufăi din țigară arsă 

Cu ochii țintiți la ecran,

Tastezi cu patos și elan..

Nici de cină nu te -atingi

Doar la gândul să învingi;

Ăsta -i țelul tău, sărmane 

 ,Nu sa te vaiti la icoane.

C -ai fost bătut de soartă,

Să te usuci că și o plantă,

CĂ șezi în scaun, osândit,

Fără puteri, înțepenit..

Mă rogi cu voce stinsă,

Lampa să ți o las aprinsă,

Că iar somnul nu te fură,

Te răsucește și te -njură...

În ochii tăi se scaldă marea,

Ma scufund in ea,plutesc. 

Pt o clipă-mi țin suflarea,

Sa pot rosti un te iubesc..

Glasul tău ma înfioară ,

Ma -nvaluie seducător;

Ca un sunet de vioară, 

Penduland amețitor. 

Arde mâna ta sub haină, 

În trupul tău Ma cuibăresc. 

Mă săruți in taină 

Ma dorești si te doresc. 

Sa fugim in lume oare,

Unde nimeni nu ne știe ?...

Si iubirea nu mai doare;

Sa fim soțul si soție  

Ma iei in brațe si oftezi, 

Cuprins de vise colorate, 

Ce ai stăruit sa le pictezi 

Pe cearșafuri șifonate.

Ne vedem diseară iar;

Sa uitam de ieri, de mâine, 

Purtați de dulcele amar,

Ca soarta nu ne aparține..

În preajma ta, iubire 

Timpul a încremenit,

Pluteam in fericirea,

Visului ce s -a împlinit.

Te credeam un Zeu,

Respiram prin tine;

Erai doar tu și eu

Și zilele senine 

. adoram să te ascult,

Să te simt,sa te privesc.

Etern și de demult 

Ești dorul meu ceresc..

Norii s- au dezlănțuit,

Furtuna ne -a înstrăinat,

Ploaia ne-a învăluit,

Din rădăcini ne -am zdruncinat..

Prin beznă rătăcesc,

În zadar te strig!

Fără tine mă sfârșesc,

Răvășită de frig..

Văl de aripi frânte 

Împânzi a mea fereastră;

Îți mai aduci aminte 

Iubire,de idila noastră?...

Doare sufletul în taină.

De când plouă -n urma ta;

Amar inima suspină,

Că mi -e pustie bolta.

Îți trimit mesaje -n șir,

Te sun fără răgaz;

Curg șiroaie, în delir

Lacrimi pe obraz...

Cum să mă rup de tine,

Când ești al meu tipar;

Ești impregnat în mine,

Tu, iubitul meu hoinar...

La o masă galbejita 

Isi dramuia bănuții 

O față-mbatranita,

Implorandu -și sfinții. 

Cu mâna tremurând

Calcula in gând, 

Din privirea i plăpândă

Lacrimi culegând..

Si la colț de stradă 

Mâinile i intinse 

Deznădejdii pradă 

Si frământărilor plănse.

Cu un glas sfios,

Tresarind din buze ,

Cerșea tănguios

Copleșită de scuze.

Iar la sfârșitul zilei

Își cumpărase o pâine 

Din avuția milei,

Îmbucănd suspine....

E comod să reproșezi,

Ieftin să faci rău;

Din prefață maschezi 

Chipul viciului tău..

 De ce izbești de piatră 

Bărna de sub nas;

Nu te pișcă,nu te mustră 

Din lăuntricul glas?...

Binele neprețuit,

Dificil de conceput,

E însușit și folosit 

Că și personal avut.

Căci pizma prin vene 

Stimula placerea 

De-a ticlui scene,

Stârnind durerea..

Ideal ar fi să ierți 

Din cugetul dezlănțuit 

Și tardiv să nu regreți,

Când nu ai cum să fii mântuit..