Cartea, un dar neprețuit

Merg tăcută pe -acelasi drum,

Lăsând în urmă amintiri și fum.

Pomii fug,se pierd în vale,

În palmă picurănd petale.

Pe dealuri umbre se perindă,

Se lungesc,din mers să prindă 

Aripi ce plutesc în derivă.

Eu mă simt din nou captivă 

Unui destin pus în valiză,

Ce -n lume umblă fără viză.

Străbate nori încercănați,

De vânt aspru legănați,

S-ajungă pe-un tărâm uitat,

De suflete cândva visat.

Unde timpul nu clipește,

Zilele -n tolbă drămuiește.

Razele firav se strecoară;

Eu urc in balans pe scară 

Cu povara strânsă -n spate 

Și cu dorul dus departe...

Trec anii, timpul zboară,

Dacă -mi va fi dor de tine,

Tânjesc să nu mai doară,

Că mi te -ai smuls din mine.

Chiar de mi-e greu și pustiu 

Și amintirea ta mă cheamă,

Iar cerul scuipă cenușiu 

Și mă -nväluie cu teamă.

Promit să nu mai ezit,

Deși nu mă cred pe cuvânt.

Privindu -mi chipul umezit,

M-aș lepăda de jurământ.

Ce m-așteaptä dincolo de ziduri?..

Un sărut pe obraz,o îmbrățișare?..

Și mă tulburi printre gânduri 

Tu, soră, fără înfățișare..

Trăim în diferite lumi;

Eu,un om de rând și simplu.

Tu te pierzi printre culmi.

Eu, desculț prin viață umblu..

Mamă,a mai trecut un an

Din năzuința mea în van,

Că mă vei suna vreodată 

De mustrări mușcată..

Eu șterg timpul pierdut,

Absenței tale ce -am durut.

Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;

Dorul de tine,greu apasă..

Te voi aștepta în prag

Că pe omul cel mai drag,

Te voi pofti în casa mea umilă,

Jucând rolul de copilă..

Îți voi cerși o mângâiere,

Nu tărâm cu lapte și miere,

Doar să  simt pt o clipă 

Căldura ta de sub aripă.

Te voi ruga de un răgaz,

Să pictez al tău obraz,

Să -l așez frumos în ramă,

Să -mi vegheze somnul, mamă..

Te voi pofti apoi la masă 

Și așa -i vremea ploioasă;

De ce n -am zăbovi până -n zori 

Să ți fac o rochie de flori..

De ce-ai pleca prin frig și ceață,

Când eu sunt soare și verdeață,

Iar dacă zborul iar te cheamă,

Să nu -mi dai de știre, mamă...

Plutea chipu-ncremenit

Peste valuri de molid,

În simfonii de ciripit,

Ce-l copleșeau fluid.

Curgea apa unduios,

Murmură ceva-n reflexii,

Clipea lin și tânguios,

Șerpuind pe -alocuri munții..

De mirajul ei uimit 

Își scălda obrazul;

Trupul astrelor cioplit,

Adulmecând talazul..

Pe creastă umbre picurau,

Ce frământau în preajmă 

Și ramurile dănțuiau,

Furnicând în palmă...

Năframa nopții cerne 

Obeliscul în rumoare,

Tăcerea se așterne 

Peste iarnă în suflare..

Dragă ,scumpă surioară 

Nu va fi clipă să nu doară,

Că te-ai îndepărtat de mine,

Căci țin enorm la tine..

Am greșit și mi pare rău,

Și mi e dor de chipul tău;

Am răscolit prin amintiri,

Dezvăluind uitatele trăiri.

Căci port in mine vină,

C-am fost de voi străină;

Alături nu ți -am.fost,

Regretul nu-și mai are rost.

Nu din ură am.vorbit;

M-ai judecat prea pripit.

Pizma nu mă definește ,

Doar suferința mă umbrește.

Să te fac părtaș la ea,

A fost greșeala mea...

În viață iertăm spre-a fi iertați,

Să fim de traume vindecați.

Tânjind al tău zâmbet,

Te voi purta mereu in suflet.

Mă duc pașii in trecut 

Pe ulița copilăriei;

Acolo unde am crescut 

Prin basmul jucăriei. 

Timpul parcă s a oprit 

Pe băncuța jerpelită,

Din fața blocului zbărcit, 

Ce găzduia a mea ursită.

Prin culoarul de castane 

Nălucile se tot perinda.

Amintiri de sub obloane 

Se reflectă ca n oglindă 

Nucul din colț se indoise 

Sub povara norilor 

Și n taină îmi șoptise 

Din odiseea anilor.

Prin frunzișul de aramă 

Goneam copil odinioară 

Cu bătături in palmă 

Săream pe asfalt o sfoară. 

Caruselul e n rugină, 

Toboganul ,ros în tălpi. 

Ce scârțâie n surdină 

Sub bătrânii plopi. 

Farmecul s a risipit 

În vizorul meu de adult,

Dar etern va fi iubit 

Cuibul meu cel de demult...

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

Timpul este trecator,
Și mereu îți este dor,
De momente,uimitoare
Uneori sunt batatoare....

Însa,nu te-ntrista,
Timpul este tot asa
Trecator si nors,
Si mereu, e valoros

Astazi este prețios,
Maine este dureros.
El va trece tot asa
Și te vei înfricoșa.

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține, 

Si nici nu-apuc sa iau ce nu-i al meu,

În lume pot să fac doar ce e bine,

Să uit de toate rele,chin și greu.

Iar când te-njură în lume,chiar te doare,

Că ești un hoț ,un nimeni si-un nimic,

Îndreaptate cu fața înspre soare,

Si-așteaptă pân mai e un pic.

Iar dacă lumea nu va fi mai altfel,

Cu rau și față se vor îndrepta spre tine,

Tu strigăle la toți în gura mare,

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține! !

Melodia mării, cântecul sălbatic,

În valuri se pierde și-n vânt se ridică.

O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,

Cu sunete blânde și putere divină.

Pe plaja pustie, nisipul strălucește,

Valurile dansează și soarele răsare.

Melodia mării ne cheamă să visăm,

Să simțim libertatea și să ne eliberăm.

În adierea vântului, se aude un suspin,

Pescărușii zboară într-un dans ușor.

Melodia mării ne umple de bucurie,

Ne aduce liniștea și o nouă energie.

Valurile se sparg cu putere pe stânci,

Un cor de scoici cântă în armonii divine.

Melodia mării ne îmbracă în albastru,

Ne învăluie cu mister și cu dor.

Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,

În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.

Melodia mării ne cheamă să călătorim,

Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.

Când soarele apune și cerul se aprinde,

Melodia mării rămâne mereu în suflet.

O amintire vie, ce ne aduce bucurie,

Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.

Vai cât a râs și Dumnezeu când ne-a făcut,

Că n-a avut îndeajuns nici lut,

Că omul lacom cum se știe,

Cu patru mâini a vrut să fie.

Apoi ceruse doar cu gândul,

Ca El, să ia să amestece pământul,

Să plângă peste el cu câțiva stropi,

Să-i facă două guri și patru ochi,

Să clevetească-ntruna verzi și-uscate,

Să aibă ochi în față și la spate.

Apoi, ceru să crească la tot pasul mană,

Iar el doar să mănânce și să doarmă,

Iar îngerii în ziua de Sabat,

Să îi aducă mana lângă pat.

Ceru apoi să-i dea și libertate,

Să-și ierte singur mari păcate,

Să fie creator când vrea să fie,

Stăpân pe moarte și vecie...

Vai cât mai plânge Dumnezeu că ne-a făcut,

Și-a pus pe îngeri să dea știre,

Că omu' acesta nou născut,

Nu-I seamănă la chip și nici la fire.

Văd zări,aud strigăte și simt rouă 

Dimineți intunecate,gri

Îmi caut rostul, îmi cârpesc ecoul

Mă pierd în indiferență,trăiesc al zilei lumine vii.

Legată de ramuri ce se usucă 

Zăresc o pasăre-n zbor grăbit 

Ascultami-ași sufletul și iertami-ași cumpătul 

Să zbor ca pasărea spre răsărit.