„Cel mai trist poet din Europa” ar fi împlinit 70 de ani

poezii.online „Cel mai trist poet din Europa” ar fi împlinit 70 de ani

Eugen Cioclea, cel mai proeminent poet din R. Moldova, supranumit şi „cel mai trist poet din Europa”, ar fi împlinit mâine, 4 august, 70 de ani. Cu această ocazie, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova va organiza un eveniment pe 8 august. În acea zi, începând cu ora 18.00, pe terasa Uniunii se vor aduna tinerii scriitori din Chișinău care vor citi un poem propriu și un poem semnat de Eugen Cioclea, pentru a omagia atât poezia, cât şi pe regretatul poet. Acesta a rămas ca o figură emblematică a poeziei contemporane, care a șocat prin grotescul creației sale și tragismul care îi caracteriza scriitura.

Un poet al confesiunii sincere

Cioclea a devenit cunoscut ca poet încă din anii ’70, pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova, cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut „Numitorul comun”. Prefața cărții, publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, a fost semnată de criticul literar Eugen Lungu și s-a bucurat de o largă apreciere în lumea literară. În 1991, a apărut volumul de poeme „Alte dimensiuni”, care de asemenea a fost primit cu multă admirație de către public. Tipărită într-o ediție de 10 000 de exemplare, chiar și fără campanii publicitare, „Alte dimensiuni” s-a vândut într-un mod uluitor, în doar câteva luni, epuizându-se întreaga ediție.

La finele anilor ’90, câțiva scriitori din generația tânără, Pavel Păduraru și Alexandru Buruiană, au pus baza unui cenaclu care purta numele lui Eugen Cioclea. Un caz extrem de rar întâlnit, întrucât, de regulă, botezarea unui cenaclu cu numele unui scriitor cunoscut se face după trecerea la cele sfinte a acestora. În situația respectivă, însă, tinerii și-au dorit să-și manifeste admirația față de poetul Cioclea.

Autorul celei mai scumpe cărţi

Ultimul proiect semnat de Eugen Cioclea se numește „Dați totul la o parte ca să văd”, o carte cu un tiraj de sub 350 de exemplare care rămâne, practic, cea mai scumpă carte de poezie din R. Moldova. Un exemplar costa 111 dolari SUA, poetul intenționând în acest fel să-i răzbune pe toți scriitorii care au ajuns să câștige bani mizeri din munca literară și să-și exprime frustrarea față de dezinteresul pentru poezie și literatură al cititorilor din țară.
În mai 2007, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Andrei Sochircă, împreună cu regizorul Mihai Fusu, au organizat un spectacol bazat pe o selecție din poemele lui Cioclea. Show-ul, care purta titlul ultimei sale cărţi, „Dați totul la o parte ca să văd”, a fost construit cu multe elemente de performance poetic, happening, acțiune și muzică rock în interpretarea unor artiști cunoscuți din domeniu.
Eugen Cioclea s-a stins din viață pe 10 octombrie 2013 și a fost găsit fără suflare, în apartamentul său din Chișinău, de către o echipă de reporteri ai ziarului TIMPUL.


Cămaşa de forţă

Eugen Cioclea

Mi se spune că m-am născut în cămaşă.
Maică-mea, chiar mă convinge!
Simt, le răspund,
dar ce vreţi de la mine,
nu vi-i de-ajuns
că mă strânge?

Nu vi-i de-ajuns că din faşă o port, -
fiu-meu s-o moştenească!
Nici să mi-o spăl nu am voie s-o scot.
Acele n-au s-o cârpească.

Ruptă-i din umere. Ruptă-i pe piept.
Ca libertatea în sine.
Tac. Sunt cuminte. Sunt înţelept.
Forţa decide.


Preluat de la: Timpul.md
Posted 3 августа 2018

Random creations :)

Un dar sau o pedeapsa?

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

 

 

More ...

Anexa

Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură ( Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale ( evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, menținerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane ), unde se și mutase, după un timp, din cauza volumului mare de muncă. Cum firma era de succes și volumul de muncă era direct proporțional cu succesul, viața lui Cârlig nu părea tocmai ușoară, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problemă. Își crease un program de lucru foarte riguros, în măsură să acopere toate necesitățile firmei, extinzându-și adesea programul până noaptea târziu sau chiar după miezul nopții. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i viață. Așa se face că la treizeci de ani nu avea o prietenă și nu existau șanse să-și facă vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, fără să mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existențial. Se obișnuise cu un anumit stil de a se îmbrăca, de a mânca, de a-și alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista și primejdia extinderii schemei de personal, așa cum îi pomenise „șeful” într-o discuție amicală, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discuția nu mai fusese reluată de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displăcut relația cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocată angajată de curând, care nu se sfiise să-i facă ochi dulci. Nu mult după aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitată și avea ochii în lacrimi. Dorea să vorbească, dacă era posibil, cu cineva de încredere, fiindcă nu avea pe nimeni apropiat în oraș. Cârlig îi făcuse o cafea, îi dăduse și o țigară ( găsită în fundul unui sertar, alăuri de o sticlă de vodcă rusescă! ), așteptând cuminte ca ea să-și descarce sufletul. Cauza supărării femeii părea să fie șeful său, Greblă, despre care el, personal, avea o părere bună.

- L-am cunoscut la o conferință în capitală, îi mărturisise Victoria, ștergându-și cu multă delicatețe ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociată, iar eu l-am crezut ca o proastă ce sunt! Am dat curs invitației, fără să-mi imaginez că, de fapt, el urmărea altceva. Recunosc că s-a ținu de cuvânt, a completat contractul, urmând să-l semnăm azi, spre seară, în prezența celorlalți asociați. M-am dus acolo pe la douăzeci. Era singur, nici urmă de asociați! Nu mi-a dat niciun fel de explicații, a sărit, pur și simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!

- Ai reclamat la Poliție? se interesă Cârlig, uimit de confesiunea femeii.

- Nu, și nici nu am da gând! Ar fi în stare să-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!

- Crezi că te-aș putea ajuta cu ceva? insistă el.

- Nu, nu cred! Nu văd cum !

- Pot vorbi cu domnul Greblă, de pildă! Ca de la bărbat la bărbat!

- Stiu și eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza că mai știe și altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!

Cu lipsa sa de experiență, Cârlig adusese în discuție și alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Greblă să reacționeze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-și făcea prea multe iluzii, în schimb îi plăcea atitudine războinicâ a lui Cărlig și faptul că era compătimită de cineva. Din vorbă în vorbă, cei doi pierduseră noțiunea timpului, lucru la care contribuise indirect și sticla de vodcă, miezul nopții găsându-i mai apropiați decât fuseseră vreodată. Zorii zilei, sosiți odată cu Greblă, propiertarul „ mustăriei”, adăugară și ultimile detalii: doi oameni dormind îmbrățișați, într-o ținută mai mult decât lejeră. „ Seful” fusese atât de uimit încât scăpase mapa din mână, iar cei doi se deșteptaseră la fel de uimiți, chiar mai uimiți decât Greblă, din ochii căruia țâșneau flăcări.

- La întoarcere să găsesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ieșind din locație mai repede decât intrase.

Era o sentință fără drept de apel.

- Nu doriți să vă duceți un pic dracului, domnule Greblă! blufă el în fața Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoasă din același sertar. Era deja scrisă, pardon!

Femeia, care nu-și revenise încă din șoc, îl privea cu ochii mijiți, vizibil contrariată de surescitarea lui Cârlig.

- Numai din vina mea! reuși să îngaime. Numai din vina mea!

- N-ai nicio vină, o liniști el, din contra, nu suntem jucăriile nimănui! Vrea demisia, îi dau demisia!

Victoria își luă poșeta și plecă la tribunal. În urma ei, Cârlig, își puse costumul cel mai bun, cravata cea roșie și cea mai frumosă, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascuțite, apoi ieși pe terasa clădirii, un bloc cu zece etaje.

- Si ce mai vrei, domnule Greblă? întrebă el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Viața? Consideră că am anexat-o la demisie! adăugă și se aruncă în gol.

More ...

De astazi voi fi a ta

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

More ...

Final

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

More ...

Atâta nopți furate

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

 

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

 

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

 

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

 

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

More ...

,,Uită nostalgia" în islandeză

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

Gleymdu nostalgíu!

 

Snjótárið meðal snjódropa

Það hefur alltaf tilgang,

Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,

Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gömul ást skilur eftir minningar,

En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.

Sólin virðist stundum brosandi.

 

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Gleymdu nostalgíu,

Það er fortíðarefni,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gleymdu nostalgíu!

More ...

Un dar sau o pedeapsa?

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

 

 

More ...

Anexa

Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură ( Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale ( evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, menținerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane ), unde se și mutase, după un timp, din cauza volumului mare de muncă. Cum firma era de succes și volumul de muncă era direct proporțional cu succesul, viața lui Cârlig nu părea tocmai ușoară, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problemă. Își crease un program de lucru foarte riguros, în măsură să acopere toate necesitățile firmei, extinzându-și adesea programul până noaptea târziu sau chiar după miezul nopții. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i viață. Așa se face că la treizeci de ani nu avea o prietenă și nu existau șanse să-și facă vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, fără să mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existențial. Se obișnuise cu un anumit stil de a se îmbrăca, de a mânca, de a-și alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista și primejdia extinderii schemei de personal, așa cum îi pomenise „șeful” într-o discuție amicală, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discuția nu mai fusese reluată de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displăcut relația cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocată angajată de curând, care nu se sfiise să-i facă ochi dulci. Nu mult după aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitată și avea ochii în lacrimi. Dorea să vorbească, dacă era posibil, cu cineva de încredere, fiindcă nu avea pe nimeni apropiat în oraș. Cârlig îi făcuse o cafea, îi dăduse și o țigară ( găsită în fundul unui sertar, alăuri de o sticlă de vodcă rusescă! ), așteptând cuminte ca ea să-și descarce sufletul. Cauza supărării femeii părea să fie șeful său, Greblă, despre care el, personal, avea o părere bună.

- L-am cunoscut la o conferință în capitală, îi mărturisise Victoria, ștergându-și cu multă delicatețe ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociată, iar eu l-am crezut ca o proastă ce sunt! Am dat curs invitației, fără să-mi imaginez că, de fapt, el urmărea altceva. Recunosc că s-a ținu de cuvânt, a completat contractul, urmând să-l semnăm azi, spre seară, în prezența celorlalți asociați. M-am dus acolo pe la douăzeci. Era singur, nici urmă de asociați! Nu mi-a dat niciun fel de explicații, a sărit, pur și simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!

- Ai reclamat la Poliție? se interesă Cârlig, uimit de confesiunea femeii.

- Nu, și nici nu am da gând! Ar fi în stare să-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!

- Crezi că te-aș putea ajuta cu ceva? insistă el.

- Nu, nu cred! Nu văd cum !

- Pot vorbi cu domnul Greblă, de pildă! Ca de la bărbat la bărbat!

- Stiu și eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza că mai știe și altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!

Cu lipsa sa de experiență, Cârlig adusese în discuție și alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Greblă să reacționeze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-și făcea prea multe iluzii, în schimb îi plăcea atitudine războinicâ a lui Cărlig și faptul că era compătimită de cineva. Din vorbă în vorbă, cei doi pierduseră noțiunea timpului, lucru la care contribuise indirect și sticla de vodcă, miezul nopții găsându-i mai apropiați decât fuseseră vreodată. Zorii zilei, sosiți odată cu Greblă, propiertarul „ mustăriei”, adăugară și ultimile detalii: doi oameni dormind îmbrățișați, într-o ținută mai mult decât lejeră. „ Seful” fusese atât de uimit încât scăpase mapa din mână, iar cei doi se deșteptaseră la fel de uimiți, chiar mai uimiți decât Greblă, din ochii căruia țâșneau flăcări.

- La întoarcere să găsesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ieșind din locație mai repede decât intrase.

Era o sentință fără drept de apel.

- Nu doriți să vă duceți un pic dracului, domnule Greblă! blufă el în fața Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoasă din același sertar. Era deja scrisă, pardon!

Femeia, care nu-și revenise încă din șoc, îl privea cu ochii mijiți, vizibil contrariată de surescitarea lui Cârlig.

- Numai din vina mea! reuși să îngaime. Numai din vina mea!

- N-ai nicio vină, o liniști el, din contra, nu suntem jucăriile nimănui! Vrea demisia, îi dau demisia!

Victoria își luă poșeta și plecă la tribunal. În urma ei, Cârlig, își puse costumul cel mai bun, cravata cea roșie și cea mai frumosă, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascuțite, apoi ieși pe terasa clădirii, un bloc cu zece etaje.

- Si ce mai vrei, domnule Greblă? întrebă el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Viața? Consideră că am anexat-o la demisie! adăugă și se aruncă în gol.

More ...

De astazi voi fi a ta

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

More ...

Final

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

More ...

Atâta nopți furate

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

 

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

 

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

 

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

 

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

More ...

,,Uită nostalgia" în islandeză

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

Gleymdu nostalgíu!

 

Snjótárið meðal snjódropa

Það hefur alltaf tilgang,

Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,

Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gömul ást skilur eftir minningar,

En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.

Sólin virðist stundum brosandi.

 

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Gleymdu nostalgíu,

Það er fortíðarefni,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu,

Ekki tala um hana

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Og frá bláum augum

Þurrkaðu tárin þín!

 

Gleymdu nostalgíu,

Engin fleiri tár!

Alltaf að syngja

Vorið þitt!

 

Gleymdu nostalgíu

þátíð,

Syngdu gleði

Að við hittumst.

 

Gleymdu nostalgíu!

More ...
prev
next