,,Uită nostalgia" în islandeză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Gleymdu nostalgíu!
Snjótárið meðal snjódropa
Það hefur alltaf tilgang,
Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,
Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gömul ást skilur eftir minningar,
En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.
Sólin virðist stundum brosandi.
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Það er fortíðarefni,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu!
Category: Love poems
All author's poems: Pisica amuzantă ![]()
Date of posting: 6 November 2023
Timp de citire: ~4 min.
Views: 1290
Other poems by the author
"I love Paris" în germană
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
Ich liebe Paris
Ich liebe Paris im Frühling,
ich liebe Paris im Herbst
ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt
ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris im Frühling,
ich liebe Paris im Herbst
ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt
ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în engleză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
I love rain
I love the crazy rain it wants
To fall, to hurt, to be only her
At the table of the same rusty hall,
When no one asks for the answer received,
I want her to stay!
It's an obsessive call to share needs
Above all let it rain on us,
When the heavy sprinkles go astray
They soar in the sky and fall stiff
Crazy and naked!
It's the rain on the windows that falls shrill,
I sit alone at the window and yet absent
When no one asks the gaze for a reference,
I don't tell anyone, not even myself, that I hope
A present sun!
Big wedding drops sprinkle hard
Groom's shirt, Earth-king
Sit alone at the table, get married and leave,
Tomnatic and heavy, taken by winds,
Kisses forge!
Even if it's raining, it's smooth
With the cold drops it calls me to come,
Above all, to tell me what he wants,
I love the crazy rain just the way it is
To believe in destiny!
Surprizele din apartamentul nou în suedeză
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Överraskningarna i den nya lägenheten
Efter att ha flyttat till den nya lägenheten, närmare bestämt tagit med sig alla sina ägodelar, började Cecilia upptäcka allt mer onaturliga saker. Han flyttade till exempel på möbler och vid ett tillfälle hörde han ett knarr i väggen. Förbryllad knackade Cecilia lite på väggen med nageln, gipset lossnade på en sekund och avslöjade ett vackert hål i väggen. Så våra hårt arbetande och engagerade byggare täcker hålen med genomskinlig tejp över vilken de applicerar kalk. Det vore minst sagt konstigt, vi borde också säga att det är arbete som bara utförs av världens ögon. Vid jordbävningar eller något, vad gör vi med väggar? De faller på hyresgästerna innan de kan fly från lägenheten.
Ta med sig dukarna till badrummet, vad mer kunde han hitta i badrummet, en dubbel Cheeseburger-macka, bortglömd där i en månad, men i nästan perfekt skick. Det går inte att äta längre, men det ser fantastiskt gott ut. Det finns även förpackningar från cordon bleu, äppelpaj från Hornbach, österrikisk skinka (godaste skinkan för byggare), Martinel-korvar, det verkar som att folk föredrar tysk kvalitet i maten de äter, det är bara en observation.
Men dessa webbplatsingenjörer är lite sömniga, eftersom de glömde sina mekaniska pennor, anteckningsböcker, jag vet inte hur många pennor runt huset. Det passar Cecilia, det kommer att tjäna henne väldigt bra att sätta betygen fyra och två, för det är allt hennes hjärta tillåter. Den som lyckas få en sjua på sina prov kan verkligen en del engelska. Men han tror inte att det skulle vara svårt, han menar att ansträngningen måste komma från båda hållen, inte bara den ena ger, den andra tar emot. Dessutom tror hon att det underlättar inlärningen väldigt bra, men hon är lite osäker på den här förmågan, hon vill övertyga sig själv genom att läsa barnproven. Det ser kallt ut, men inuti döljer sig ett varmt, känsligt, till och med barnsligt hjärta. Av för mycket lust att vara barn blir hon inte upprörd, hon skrattar till och med när hon ser bordet i vardagsrummet, samma gamla bord från morföräldrarnas lägenhet. Hur klottrad, ritad med kritor, färgpennor, akvareller hon förblev från tiden när hennes son var ca 2-3 år gammal. När han packar upp ser han sina målarböcker från tidigare år, han ser hur klumpigt, men ändå bedårande, han färgade varje karaktär, varje hus, varje detalj i bilderna, hur bra han fick färg på vägen. Han utelämnar inte heller korten med meddelanden, som han fick när han var äldre, för cirka 5 år. Det fanns meningar som han borde ha slutfört, som: "Om jag hade en blomma skulle jag ge den till henne...", Om jag skulle tacka min mamma skulle jag göra det för att..." korta texter av tacksamhet, en julklapp från en moster.
Vackra minnen, men överraskningarna i lägenheten slutar inte, fortsätter de. Parkettgolvet knarrar varje gång Cecilia trampar på det. På liknande musikaliska toner knarrar också dörrarna när du öppnar dem. Lådorna faller ur nattduksbordet, det enda nattduksbordet i deras sovrum. Vad kan vi säga om barnets rum? Alla lådor som de förvarar sina leksaker i smälls på varandra och det är dessutom obeskrivligt kallt. I alla rum är temperaturen medelmåttig, bara i sonens rum är det olidligt kallt. Fönstret hade tvåglas, men det fixades inte bra, det saknas även ett lager värmeisolering.
Cecilia larmade, vad ska hon göra med sin pojke som ändå får bihåleinflammationer och måste ta itu med sin näsa ganska ofta, för att han ser ut som hon? Han beställde en morgonrock med huva att bära hela tiden, inklusive att sova.
Taklampan ger också ett discoljus, eftersom det alltid flimrar, det är lite irriterande för att skriva, läsa eller klippa tånaglar, men som rumslampa är det bra som det är, än så länge. I framtiden kommer hon att köpa en ljuskrona med svalare ljus eftersom hon har körsbärsuniform och inte gillar hur körsbär ser ut i gult ljus. Han gillar lila, å andra, och om ljuset är blått kommer uniformen att se lila ut, vilket han skulle tycka var fascinerande, att det skulle vara en mycket mer intressant, visuellt tilltalande uniform än den han var van vid så långa år.
För att sammanfatta allt som constrictors lyckades göra fram till ögonblicket när Cecilia flyttade in i lägenheten, fanns det många överraskningar, och lera på golvet i varje rum, matrester, bortglömda föremål, men det är en beboelig lägenhet, det är tillräckligt varmt, i vissa rum fungerar tv:n, kylskåpet, internet och vi hoppas att de fortsätter att fungera, det är inte över, då det blåser i november, allt går sönder, och hyresgästerna som får det sönder får skylla p.g.a. ledningarna är gamla, att de är värmekänsliga, att de är en massa tekniska detaljer som får oss att krypa ihop, inte vettigt, komplicera våra liv, och det skulle vara viktigt att ha tillgång till allt så länge de betalar hela pris, inte hälften eller en fjärdedel. Varför ska barnet få dåliga betyg för att han inte avslutade sin studentexamen förrän två på morgonen, varför skulle han ha förstörd mat i kylskåpet, för elen är inte konstant, maten i kylen är intagen och stinker, den barnet äter det och sedan behöver det av undantag från skolan eller från meditationer som han inte kan presentera sig själv i det tillstånd han är i? Varför skulle han behöva ta igen de timmarna? Missade de det med flit? Gjorde han medvetet inte vad andra förväntade sig att han skulle göra, eller hade han ingen möjlighet? Ja, bättre berätta för oss vem som försöker döma andra som inte har gjort det. Nuförtiden, att inte ha jämlikar att inte kunna.
Det är få som verkligen kan förstå, sitta och analysera situationer. De som inte har måste ha samma chans till allt som de som har. Detta bör inte bli ett hinder. Om han vill ge antagning till biologi och hans internet misslyckas, hur kan han konsultera specialiserade avhandlingar? Föräldrar ska ta hand om barnets behov av kunskap och tillfredsställelse. Föräldrar tar hand om sig, det är inte problemet. Problemet börjar med vem som visste så väl hur man skulle ställa upp allt från början. Cecilia, om du bryr dig om ditt barns framtid, beröva honom några ursäkter (som ber om ursäkt, anklagar sig själv), förklaringar "för enkla kanske" inte smälts av någon, som han kommer att ge år och år senare. Gör honom en tjänst och flytta honom till en stad med fler möjligheter, låt honom inte fastna i situationer som han kommer att ångra någon gång.
Primăvara inimii mele în norvegiană
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Våren i mitt hjerte
En hyggelig gutt, George...
En introvert gutt, George...
En morsom gutt, George...
En gutt som jeg aldri har møtt før, George,
En gutt som hver oppmerksomhet teller, George,
En gutt som liker dikt, George,
En uttrykksfull og kunstnerisk gutt, George,
En gutt som virkelig vil ta oss en tur på hydrosykkelen, George...
En gutt som virkelig vil at vi skal sitte og fortelle historier på pikniken, George,
En gutt å gå på kino med, spiller, George,
En gutt med enkel, men velvalgt smak, George,
En modig og bestemt gutt, George,
En gutt som liker gamle moteblader, George,
En gutt som ved enhver anledning tar med seg flere blomster, godteri, George,
En gutt hvis dikt tiltrekker meg mer og mer, George,
En gutt som skriver, klipper og skriver om tusen ganger til han uttrykker nøyaktig hva han vil, George,
En gutt som jeg går til naboen som gir spansktimer, George,
En gutt som, hvis jeg faller på etterskudd i læringen, mediterer på meg også, George,
En gutt som hører på omtrent samme type musikk, George.
George, minnene mine om deg, hvordan jeg møtte deg og hvor mye jeg elsket hvordan du skrev, hvordan du spiste pizza, hvordan du lo av vitsene mine (fordi vanligvis bare jeg ler), hvordan du lo av meg noen ganger, hvordan vi pleide å gå nedover smugene, hvordan vi begge syklet motorsykler, på motorveien til solen, over fartsgrensen, med håret i vinden, bekymringsløst, hvordan vi visste hvordan vi skulle få hverandre til å føle oss bra, for å løfte humøret vårt, til vi ha det gøy på puber, gå på fotballkamper, skrik og spytt frø, lek med Nebelung-katten min, gi meg en penn du kjeder deg med, jeg ville fikse den og du ville bli veldig glad. Søte minner, synd at du dro med. Jeg vet ikke hvilket prosjekt i Brasil. Det er ingenting, du var ung, som Otilia fra "Otilia's Enigma" ville sagt, du hadde drømmene dine og du måtte oppfylle dem. Det er så mange andre jenter, men du trengte virkelig det prosjektet. Jeg forstår deg, det gjorde du ikke legg igjen mange dikt til meg, men jeg vil beholde dem, minnet deres vil blomstre mer og mer når jeg leser dem, blar i dem, når jeg nyter det du skriver og hva du ønsket å uttrykke gjennom disse linjene.
"I love Paris" în română
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
Iubesc Parisul
De fiecare dată când privesc în jos,
La acest oraș etern,
Fie că cerul lui e albastru sau cenușiu,
Fie că-i sunt zgomotoase uralele
Sau liniștite lacrimile lui,
Din ce în ce mai mult îmi dau seama că...
Iubesc Parisul primăvara,
Iubesc Parisul toamna,
Iubesc Parisul iarna, când burnițează,
Iubesc Parisul vara, când e caniculă.
Iubesc Parisul în orice moment,
Orice moment al anului.
Iubesc Parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?
Pentru că iubirea mea e aproape
Iubesc Parisul primăvara,
Iubesc Parisul toamna,
Iubesc Parisul iarna, când burnițează,
Iubesc Parisul vara, când e caniculă.
Iubesc Parisul în orice moment,
Orice moment al anului.
Iubesc parisul, de ce oh, de ce iubesc Parisul?
Pentru că iubirea mea e aproape.
"I love Paris" în daneză
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
Jeg elsker Paris
Hver gang jeg kigger ned
i denne tidløse by
Om blå eller grå er hendes himmel
Hvorvidt højt være hendes jubel
eller om bløde være hendes tårer
Det er jeg mere og mere klar over
Jeg elsker Paris om foråret
Jeg elsker Paris om efteråret
Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner
Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder
Jeg elsker Paris hvert øjeblik
Hvert øjeblik af året
Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?
Fordi min kærlighed er nær
Jeg elsker Paris om foråret
Jeg elsker Paris om efteråret
Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner
Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder
Jeg elsker Paris hvert øjeblik
Hvert øjeblik af året
Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?
Fordi min kærlighed er nær.
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Atingerea verde
Zi de zi trăiește în mine
Interes în veșnicul codru,
Dragostea cea fără măsură
Îmi aduce mulțumire.
Ramuri falnice vor să coboare.
A le urma în a lor bucurie.
De mă uit la tot ce-i verde.
Mă inspiră și mă mângâie.
Tot ce crește prinde viață
Ce tămăduiește gândul rătăcit.
Liniștea și pacea blândă
Se nasc din zborul domolit,
Iar cel ce aleargă mereu neîncetat
Nu va cunoaște cer senin.
Poezia, drog curat
Poezia, drog curat
N-ai tu drog ca versul scris,
Ce te prinde-n paradis.
Rime-alene, fum de gând,
Te ridică-n vânt plăpând.
Nu se vinde, nu se ia,
Curge lin din mâna mea.
Doar citești și e de-ajuns,
Să te pierzi, să uiți de-uns.
Ești și sus, și pe pământ,
Fără lanț, dar fără vânt.
N-ai tu drog ca poezie,
Căci ea-i suflet, nu hârtia
Păstorel
Un sat retras între dealuri,
Ce ca un crater de vulcan arată,
Şi-n care noaptea cade-n valuri,
Bătând mereu la lună-n poartă,
Păduri şi ape vechi de ere,
Livezi şi lanuri, un tezaur,
Iar toate poartă mari mistere,
Căci fuse rupte dintr-un laur.
Firimituri de natură divină,
Presărate din coşuri astrale,
Ce umplu peisajul de lumină,
Zămislind frumuseţi boreale.
Un crater de vulcan aprins,
Drept lavă purtând fericire,
Căci de la prunc pân` la cel nins,
Toţi sunt plămădiţi din iubire.
Un sat de obşte pur românesc,
Rupt din Amintirile lui Creangă,
Şi-n faţa lui metropole pălesc,
Ori se ascund, mânate de talangă.
De sus din deal de îl priveşti,
De n-ai orbit de frumuseţe,
Atunci spre paroxism porneşti,
Împietrind în câmpul cu fâneţe.
De-a lungul râului plutind,
Simţi fericirea coborând în trup,
Senzaţii dulci ţi se aprind,
Trăiri nesăţioase se astup.
Iar codrul cu pasul de-l vei trece,
Curată nebunie, îndoială nu încape,
Căci spaima rău o să te înece,
Şi nici un vraci n-o să te scape.
Doar vinul de aici din sat,
Torenta spaimă ţi-o alină,
Căci e buchet, e unicat …
Boboc de floare în grădină.
Chiar şi apusul soarelui aici,
E altfel. Ce te miri?
Nu sunt cuvinte ca să zici,
Ce simţi atunci când îl admiri.
De răsărit nu-ncerc să vă mai spun,
Cum, de ce evit aceasta?
Pentru c-o să credeţi că-s nebun,
Sau de minciuni mi-i plină ţeasta.
Ah! Cât îmi doresc să fii aici,
O dimineaţă sau poate un amurg,
Atunci nebun n-o să-mi mai zici,
Când simţi senzaţii cum în tine curg.
Să simţi că toate sentimentele avute,
Se sting ca o scânteie în vânt,
Pentru a erupe apoi născute,
Din fulgerele neajunse pe pământ.
Îţi pare atunci că toată fericirea,
S-a infiltrat adânc în tine,
Zidite-ţi sunt tristeţea şi mâhnirea,
Iar lacrimi dulci renasc sublime.
Să poţi muri într-un apus de soare,
Şi să te naşti plângând în dimineţi,
Vei striga atunci în gura mare,
Că te-ai lipsi de o mie de vieţi.
Şi zi de zi aceste plăceri neefemere,
Ce te înalţă în paradisuri astrale,
La care tot mai mulţi încep să spere,
Iar rusticul devine a lor cale,
Sunt trăite cu patos de un tânăr,
Cu-a lui poveste ce pare o dulce dramă,
Dar care atârnă de un fir de păr,
Ce nici acela nu-i luat în seama.
Un cavaler născut din spumă,
Frumos ca un poem sau cântec,
Cu ochi de foc şi păr de brumă,
Cu cingătoare prinsă-n pântec.
A lui alură foarte atletă,
Cu spate drept şi fruntea sus,
Cu faţa-i albă ca de cretă,
Pe multe dame a sedus.
Iar vorba-i caldă şi mieroasă,
Capcană e pentru domniţe,
Şi a ei vrajă mincinoasă,
Cu tâlc li se-mpleteşte în cosiţe.
Auzindu-i glasul fraged şi timid,
Rupt parcă dintr-un gângurit,
Multe inimioare se deschid,
Şi încep să bată cu alt ritm.
În ochii inundaţi de foc şi lumini,
Şi-n care irusul e prinţul de cleştar,
Te pierzi sfios, până te-nchini,
În faţa acestui fecioraş bizar.
Ferice mama ce-a născut aşa băiat,
Cu trup şi frumuseţe de zeu,
De Eros în braţe a fost purtat,
Căci e îndrăgostit mereu.
Mereu îi cade câte-o fată în braţuri,
Mereu îi pare alta mai frumoasă,
Acestui Don Juan ce-ntinde laţuri,
Din crini şi roză amoroasă.
Iar Păstorel, căci acest nume poartă,
Născut e ca să fie un viclean,
E tânăr şi îşi bate joc de soartă,
Şi nu adună an cu an.
Nu cată peste vremuri ce-o să facă,
Când anii o să-i plângă în etate,
Iar fetele pe lângă-i or să treacă,
Făcându-i semne pe la spate.
E plin acum de veselie şi umor,
Şi doar trei lucruri contează pentru el:
Iubire, dragoste şi amor;
Vicleanul şi banditul Păstorel.
Păcat că e isteţ bătu-l-ar focul,
Şi mulţi ar vrea să aibă a lui minte,
Dar lui nu-i place decât jocul,
Şi-a sa iubire prea fierbinte.
S-a fript de multe ori în ea,
Dar suflă şi caută răcoare,
Acolo unde-un fulg de nea,
Le sperie pe domnişoare.
Cu fetele ce s-a întâlnit,
În zbor de înger le-a purtat,
Nebănuind niciuna c-a minţit,
Căci nici o vorbă nu l-a înşelat.
Le ştie meşteşugul în rostire,
Şi arta de-a orna cu ele,
Udându-le cu lacrimi din privire,
El le transformă-n nişte iele,
Ce încet te-adulmecă prin şoapte,
Iar inima îţi cade zăvorâtă,
Căci dragostea-i o dulce noapte,
Ba e senină, ba e mohorâtă.
Cuvintele ieşite din gura-i aurită,
Se-ncheagă în poeme de iubire,
Chiar şi acea inimă împietrită,
Se sfarmă sub a lui privire.
Iar trupul atunci când cucereşte,
E un cameleon fără îndoială,
Se schimbă uimitor şi te vrăjeşte,
Iar mângâieri acide te doboară.
Eşti uluit de forţa ce-l străbate,
De felul cum se dăruieşte,
De clipa când inima nu îi mai bate,
Când trupul, de iubire se topeşte.
E diavol aici în satul său,
Iar ţărăncuţele îi ştiu de frică,
Ocol îi dau toate mereu,
Şi nici nu îi vorbesc nimică.
Fiindcă ştiu că doar o întâlnire,
O vorbă avută la apus cu el,
Şi fericirea le rămâne amintire,
Şi gând de răzbunare pentru Păstorel.
Crescând în ani rusticul prinţ,
Începe să aleagă dintre fete,
Curtând acum din cele mai cuminţi,
Şi numai care poartă blond în plete.
Zburdă în sat trei copiliţe,
Pe gustul ce acuma îl inundă,
Şi toate au prinse în cosiţe,
Ca semn pentru fecioare, o fundă.
În câmpul cu fâneţe aromate,
E hora satului pornită,
Aici fetele-s curtate,
De flăcăi cu mustaţa mijită.
Şi-n horă prinse se dansau,
Şi cele trei fecioare,
Cu glas subţire chiuiau,
Şi amarnic băteau din picioare.
Pământul sub a lor bătaie,
Roşind se retrăgea în sine,
Iar copiliţele bălaie,
Creau în el dureri sublime.
Păstorel privea năuc băiatul,
La a lor frumuseţe rară,
Apoi prinse lângă una cu jucatul,
Fără ca voie să îi ceară.
O clipă mâna şi-o retrase,
Din a lui mână rugătoare,
Dar mai apoi se împăcase,
Cu prezenţa fermecătoare.
Îl cunoştea pe Păstorel,
Şi a lui cuceriri năuce,
Chiar dacă pare un mieluşel,
Ea mai departe nu s-o duce.
Iar hora cum de s-a gătat,
Copila dă să fugă ruşinată,
Dar el mâna cald i-a sărutat,
Părând că i-o mănâncă toată.
Cu glasu-i fraged şi mieros,
El o întreabă cum o cheamă,
Ea retrăgându-se sfios,
Răspunse brusc cu teamă:
- Lasă-mă şi fugi de lângă mine,
Fiindcă te ştiu cât eşti de rău,
Sunt Mădălina, dacă ţi-i mai bine,
Şi pleacă acum de ştii numele meu.
- O, Mădălino nu te face speriată,
Căci mult acuma m-am schimbat,
Haidem acolo pe-acea cioată …
Şi o porni înainte ruşinat.
O clipă ea fugi, apoi se-ntoarse,
Pe Păstorel strigă timidă,
Şi prinse încet în păr a-şi coase,
Trifoi uscat şi o firidă.
Se puse lângă el pe cioată,
O clipă liniştea se aşternu,
Ea, tremurând de frică toată,
Să scoată o vorbă nu putu.
Viclean întinse a sa mână,
Iar liniştea se risipi,
Şi începuse să îi spună,
Că începe mult a o iubi.
- În suflet mi-a pătruns lumină,
Potop de fericire l-a scăldat,
Erupt din tine Mădălină,
Gingaşă roză fără de păcat.
Şi pe furiş o sărută dulceag,
Ea, ca răspuns, îi dă o palmă,
Apoi îl sărută cu drag,
Arătându-se blajină, calmă.
Încet iubirea aripi prinse,
Iar cele două trupuri cad în iarbă,
De-o singură dorinţă sunt cuprinse,
Ca dragostea încet, încet să fiarbă.
- Ca o zână eşti …Mălina mea,
Cu funda-n piept, şopti din gură,
Iar ea roşind, mereu rostea:
- Să nu mă părăseşti… te jură.
- Nu fi prostuţă Mădălină,
Încrede-te-n cuvântul meu,
Cu tine viaţa mi-e senină,
Şi alăturea-ţi voi fi mereu.
Dar timpul trece nemilos,
Iar Mădălina aşteaptă înlăcrimată,
Să treacă al ei Făt Frumos,
Prin faţă pe la poartă.
Cu faţa plânsă şi de geam lipită,
Privind portiţa ce o bate vântul,
Rosti copila, acum nefericită,
Acide vorbe, blestemându-l:
- O, Păstorele, fii nefericit,
Să mori în suferinţă,
Şi să nu poţi de la cel iubit,
Să-ţi ceri iertare şi căinţă.
Te-a uitat…tu, Mădălină dragă,
Căci sufletu-i acum barbar,
Blestemul tău îl ia în şagă,
Şi-i place a fi un tip hoinar.
Ca şi când pe suflet neavând nimic,
Iar inima nu-i plânge-n trup,
Spre alta se îndreaptă câte-un pic,
Şi alte sentimente îi erup,
Şi curg torente înspre Floarea,
Altă fecioară blondă, suplă,
Ce cântă ca privighetoarea,
Vrând inima să îţi o rupă.
De mult o urmăreşte pe furiş,
Atunci când vine la fântână,
Şi de acolo din tufiş,
Priveşte trupul de cadână.
Răbdă aşa mai multe săptămâni,
Dar prinde un prea-timpuriu amurg,
Când stelele par muribunzi tăciuni,
Şi de pe boltă trişti se scurg.
Şi atunci când Floarea scotea apă,
El sare şi-i pune mâinile la ochi,
Speriindu-se găleata în puţ ea scapă,
Sărindu-i pe obraz vreo câţiva stropi.
Duios îi şterge picătura,
Cu ochi blajini ea îi surâde,
Cu buzele atunci îi cată gura,
Şi o sărută pe când râde.
Pe loc s-a propulsat amorul,
Fără cuvinte ori vorbe alese,
Şi Floarea se lăsă cu binişorul,
Căci din priviri se înţelese.
Sub cerul ce părea incendiat,
Cu funda-n mână Floarea-i fericită,
Şi pricopsită e cu un păcat,
Dar nu îi pasă căci crede că-i iubită.
Fericirea nu-i mai încăpea în piele,
Când zi de zi cu Păstorel se întâlnea,
Şi toate o făceau să spere,
Că el e viaţa pentru ea.
Trăieşte ca în rai cadâna,
Plutind uşor peste iubire,
Pe cap cu lauri îi cununa,
Şi chipul plin de fericire.
Doar peste puţintică vreme,
Iubitul, nu mai trece pe la ea,
Iar Floarea, naivă, ea se teme,
Să nu i se fi întâmplat ceva.
Aşteaptă la fântână nopţi în şir,
Ca prinţişorul să-i sosească,
Din păr şi iarbă împletind un fir,
Cu gând să-l dăruiască.
Cu fiece zi, noaptea-i mai neagră,
Şi aşteptarea îi pare o veşnicie,
Culori închise par să o atragă,
Iar prinţul nu mai vrea să vie.
Cu lacrimi în ochi şi inima frântă,
Ea caută pe Păstorel nervoasă,
Cu nimeni în cale nu cuvântă,
Trântind portiţa intră furtunoasă.
Lângă pridvor la umbră sub o viţă,
Stă căutatul foarte relaxat …
Tresare când o zăreşte pe fetiţă,
Şi-n cale îi sare îngrijorat.
- O! Ce-i cu tine dragă Floare,
De intri tunet şi în grabă,
Sfârşitul lumii vine oare?
Ori ţie mintea nu ţi-e întreagă?
- Spui vorbe aspre măi mişele,
Şi de-al meu of te faci străin,
Căci de-ai strivit visele mele,
Eu te omor pungaş hain.
- Şezi cuminte Floricică,
Mânia ce te umple, jos o varsă,
Că doar nu crezi frumoasă mititică,
Că ţi-am jucat vreo farsă,
- Deci mă iubeşti, frumosul meu,
Ah! Cât m-am îndoit de tine …
El retrăgându-se mereu,
Distanţa între Floarea o menţine.
Când se mai potoli biata copilă,
Strângându-şi degetele ce-i pocnesc,
Tâlharu îi spuse fără milă,
- Tu Floareo… eu nu te mai iubesc.
Cu faţa îngrozită şi împietrită,
Buimacă cată către dânsul,
Cu zece ani se face îmbătrânită,
Şi o îneacă plânsul.
Prin râu de lacrimi, temătoare,
Ea cere implorare şi iubire,
Dar viaţa neîndurătoare,
I-a dăruit o aspră amăgire.
Cu mâna rugătoare către el,
O ultimă speranţă îi cere fata,
Dar crudul, neumanul Păstorel,
În faţă îi trânteşte poarta.
Prinzând a porţii flori fieroase,
Săraca Floarea strigă răvăşită,
Blestemul unei prea frumoase,
Dar prea puţin iubită:
- O, Păstorele, fii nefericit,
Să mori în suferinţă,
Şi să nu poţi de la cel iubit,
Să-ţi ceri iertare şi căinţă.
Nepăsător el intră în casă,
În patul moale se ascunde,
Privind fotografia de pe masă,
În care un chip blajin surâde.
Se întinde o ia şi o sărută,
La pieptul său amar o strânge,
Căci ea acum e zâna apărută,
După care inima îi plânge.
Şi-n gând cu sâmbăta de clacă,
Când pe deal la coasă o să îi adune,
El tot mai mult în vis se îneacă,
Pierind încet, încet din astă lume.
Visează clipa când o întâlneşte,
Şi o devoră ca un lup flămând,
Nimic nu pare că-l trezeşte,
Din visul său frumos şi blând.
Flăcăi şi fete o porni,
Când naşte dimineaţa,
Şi-n ochii lor puteai citi,
Cât de frumoasă-i viaţa.
Cu glume, cântece şi dans,
Scurtau a drumului lungime,
Iar seceri, coase în balans,
Se unduiau sublime.
E ritualul unor gâde,
Căci marea galbenă o să cadă,
Sub soarele ce încă râde,
În dinţii lor de pradă.
Ajung în lanul plin de spice,
Din care bobul stă să iasă,
Copile-şi prind pe cap baticuri,
Flăcăi trag cutea peste coasă.
În partea mai ascunsă dinspre râu,
Coseşte Păstorel de zor,
Cu trupul zvelt cuprins în brâu,
Iar gându-i fugăreşte un nor,
Cu chip să-l mâne către copiliţa,
Leită celei de la piept, din poză,
Ca să-i umbrească lin guriţa,
Şi să i-o facă din nou roză,
Căci soarele stea ticăloasă,
Un misogin rău şi cumplit,
Îi arde pielea albă şi frumoasă,
Şi-i seacă a ochiului sclipit.
Privind la brazda doborâtă,
Privind şi către fata blondă,
Ce pare azi posomorâtă,
Dar singura în păr cu fondă,
Abia aşteaptă timp de răsuflare,
Când trupul ca răsplată-l cere,
Când toţi se strâng în roată mare,
Şi-şi sting dogoarea în tăcere.
Atunci întreabă un cunoscut,
Ce nume poartă fetişoara,
Acesta pe un ton nu prea plăcut,
Îi spune totuşi, păi … Mioara.
- Dar vezi de stai departe,
Ea, nu-i de cele ce cunoşti,
Şi dragostea nu şi-o împarte,
Şi nici nu cată înspre proşti.
- O, vezi de vorba ţi-o alină,
Şi nu vorbi fără cusur,
Ori pusa-i ochii pe felină,
Şi frică ţi-e să nu ţi-o fur.
- A, nu, vorbeam şi eu în vânt,
Căci te cam ştiu de poamă bună,
Dar dragostea-i citită în cuvânt,
Şi în privirea sa nebună.
Mioara fuge către o căpiţă,
Şi se cufundă adânc în ea,
Iar trupu-i pare o mlădiţă,
În vârf cu-o nestemată stea.
Acum e pentru mine momentul,
Îşi zise Păstorel în gând,
Să-i îndulcesc Mioarei sentimentul,
Cu-o floare şi-un mieros cuvânt.
Porni c-un roşu mac în mână,
Rupt dintr-un pâlc însângerat,
Înspre făptura ca o zână,
Ce-n fân uscat s-a cufundat.
Tiptil, tiptil să n-o trezească,
Vicleanu` ajunge lângă ea,
Pe faţa albă, îngerească,
Cu macul, fin o mângâia.
În somnu-i dulce ea zâmbeşte,
Cu mâna vrea să-ndepărteze,
Acel ceva ce-o necăjeşte,
Şi-i face trupul să vibreze.
Un pic ea crapă ochişorii,
Prin ceaţă îl zăreşte pe băiat,
Pe loc prind roşu obrăjorii,
Şi în şezut s-a ridicat.
- Ce faci tu aici străine?
Ce cauţi să mă trezeşti?
- Tu, Mioaro şezi cu bine,
Şi te rog să îmi zâmbeşti.
I-a în dar această floare,
Ce roşeşte ca şi tine,
Las-o încolo de pudoare,
Şi vino de şezi cu mine.
Un timp ea se arătă cuminte,
Apoi treptat se puse lângă el,
Şi îl întrebă fierbinte:
- Ce vrei tu măi, Păstorel?
Îi ia în palmă părul moale,
Şi îl sărută cu plăcere,
Spice alese îi pune-n poale,
Şi o întreabă cu durere:
- Vrei tu copiliţă oare,
La horă să-mi fii parteneră,
Mâine de sfânta sărbătoare,
Căci inima-mi la tine speră?
- Nu ştiu zău ce-o să-ţi răspund,
Fiindcă tot se aude că eşti rău,
Iar fetele de tine se ascund,
Înşelăciunea fiind scopul tău.
-Acestea-s vorbe tu Mioară,
Spuse de-un suflet egoist,
Care vrea ca să mă piară,
Şi să uite că exist.
Şi apoi ce poate fi o zi,
De joc, de veselie mare,
De bine nu te vei simţi,
Jur să nu-ţi dau căutare.
- O parte din mine te place,
Dar alta, mă trage înapoi,
Ceva în mine nu-mi dă pace,
Dar tot ceva mă face să mă-nmoi.
- Ei bine Păstorel ai câştigat,
Accept a ta invitaţie,
Dar un singur gest de rău băiat,
Şi mi-ai căzut în dizgraţie.
Mână în mână încet se ridică,
Prin grâul cosit alene păşesc,
Toţi cei prezenţi nu mai mişcă,
Ci împietriţi la ei privesc…
- Cum poate fi aşa cuceritor,
De frânge inima în fată?
Ce spune de-i aşa convingător,
Sau cu ce licoare o îmbată?
Furat-a oare a lui Cupidon săgeţi,
De-i cad în plasă toate nemişcate,
Se întreabă o ceată de băieţi,
Că altceva să fie, nu se poate.
De o oră se găteşte la oglindă,
Şi toată garderoba e în van,
Doar de-o găsi ceva să-l prindă,
Încât să pară un gentleman.
Mai bine ca un mire s-a îmbrăcat,
De l-ai vedea pe loc te-ai şi topi,
Se-ntorc priviri pe uliţa din sat,
Şi se întreabă: - Cine o fi ?
Cu roze o aşteaptă pe Mioara,
Când îl zăreşte, ea rămâne mută,
Şi roşie toată se făcu fecioara,
Simţind pe Cupidon cum o sărută.
Văzându-i pe amândoi cum dănţuiesc,
Mulţimea se opreşte din jucat,
Îndrăgostiţii cu ochii-n lacrimi privesc,
Fiindcă nu-i ceva mai minunat.
Făcură bătături de atâta joc,
Şi frânţi căzură pe o bancă,
Retrasă undeva lângă un foc,
Ce mai trăieşte printr-o creangă.
Şi vrând pe păr să o mângâie,
Ea se retrage speriată,
E galbenă ca o lămâie,
Şi-n ochi o lacrimă-i se arată.
- O, ce-i cu tine tu Mioară,
De feri ca un iepuraş fricos,
Nu lăsa amorul să dispară,
Şi atinge-mă şi tu duios.
- Mi-e frică dragă să-ţi vorbesc,
Mi-e teamă şi că nu te pot atinge,
Deşi încep să te iubesc,
Al tău trecut murdar mă-nvinge.
- Nu fi copilă tu fiinţă,
E timpul aproape de amiezi,
La vorbe nu mai da credinţă,
Căci nu te lasă să visezi.
Şi uită vorba unor rău voiţi,
Căci rupi din dragostea ce o visezi,
Ea face rău la cei îndrăgostiţi,
Şi-ţi smulge ţelu` în care crezi.
Aceste vorbe rostindu-le mieros,
El îi înmoaie inima de piatră,
Şi atingându-i trupul mlădios,
O poartă într-un tremur toată.
Ea îi răspunde prin dulci mângâieri,
Pornite din buzele-i rozii,
În inimi li se nasc noi primăveri,
În care zburdă doi inocenţi copii.
Chiar focul muribund se întremează,
Când simte atâta dragoste în jur,
Prin pâlpâiri duioase luminează,
Amorul ce a prins contur.
Copila-i prinsă în al iubirii labirint,
Plin de plăceri tot mai sublime,
Însă plăceri care te mint,
Şi te devoră când te simţi mai bine.
A fericirii o expresie pură,
E lacrima ce-i curge pe obraz,
El i-o soarbe cu a sa gură,
Prinzând-o tandru de grumaz.
- Îţi mulţumesc prinţesă mică,
Pentru această clipă de amor …
Ea îi răspunse în piept cu frică,
- Mi-e teamă c-am să mor.
De sub bancă funda ridicându-i,
- Care-i motivul? O întrebă mirat,
În braţe amarnic, ea plângându-i,
Printre suspine îi spuse tremurat:
- Mi-e teamă să nu mă părăseşti,
Să fie pentru tine doar o aventură,
Gândind că vrei să amăgeşti,
Şi să-ţi baţi joc de-a mea făptură.
C-un râs puternic şi perfid,
El saltă în picioare lângă foc,
Bolţile o clipă se deschid,
Privind la fata fără de noroc.
Cu băţul aruncând în neant scântei,
Mişelu-i spuse fără ocolire,
Că tot ce fuse între ei,
A fost plăcere, nu iubire.
Minute în şir rămase fără grai,
Privind buimacă către lună,
Şi-n noapte părul său bălai,
Părea o zi dintr-o furtună.
O gâză ce nu i-a ştiut amarul,
O trezeşte din suspin,
Şi, neprivind înspre tâlharul,
Ce i-a înfipt în inimă un spin,
Porni încet c-un mers bolnav,
Ce desenează un sfârşit de lume,
Un rest de glas din trupul său firav,
Făcu ca bezna să răsune:
- O, Păstorele, fii nefericit,
Să mori în suferinţă,
Şi să nu poţi de la cel iubit,
Să-ţi ceri iertare şi căinţă.
Pe uliţa din satul pitoresc,
Se plimbă flăcăul întristat,
Căci toţi cu ură îl privesc,
Şi-l ocolesc ca pe-un ciumat.
Prieteni de viaţă adolescentină,
Fete ce cândva de el erau îndrăgostite,
Azi îl privesc ca pe-o botină,
Ferind din calea-i îngrozite.
Încearcă acum la cele urâţele,
Căci el tot ca un prinţ arată,
Crezând că e firesc ca ele,
Să îl iubească de îndată.
Dar şi mai trist atunci devine,
Iar inima şi mintea-i se golesc,
Văzând că şi cele la trup pline,
Îi râd în nas şi-l ocolesc,
Strigându-i adevărul peste umăr,
Că în iubire nu e totul s-arăţi bine,
Oricum ai fi, bătrân sau tânăr,
Contează sufletul din tine.
Căzut în dizgraţie băiatul,
Neputând prezentul să accepte,
Cum că a fost cândva afemeiatul,
Ce a purtat prea multe sceptre …
E plin de-o rece suferinţă,
Ar vrea ca timpul să-l întoarcă,
Să îndrepte răul din a sa fiinţă,
Iubirea ce acum îl seacă.
În haos i se pierde mintea încet,
Privirea-i cată rugătoare,
Cu amintirile într-un duet,
Porneşte spre a pierzaniei vâltoare.
Orice femeie pe care o întâlneşte,
O întreabă de vrea să-i fie soaţă,
Cu glasu-i său mieros îi povesteşte,
Cum copilele-i îngenuncheau în faţă.
Nici una nu îl bagă în seamă,
Fiindcă toate îl ştiu pe nefericit,
Că a înebunit doar de o teamă,
Aceea de a nu mai fi iubit.
Unii copii mai neastâmpăraţi,
Ori fetişcane ce încep a se mări,
Se ţin de dânsul agăţaţi,
Şi dinaintea-i încep a sări,
Iar unul strigă cât ce poate,
- Acesta-i nebunul ce a fost blestemat,
De cele trei fecioare ruşinate,
Şi de al său amor necurat.
Atunci el se pune pe fugă,
Şi-n casă se-nchide disperând,
Iertare le cere prin rugă,
Şi în rugă adoarme plângând.
Îl ajunse blestemul aruncat,
De fetele ce au fost umilite,
În suflet îl roade un păcat,
Şi zilele i se scurg neumbrite.
Iar noaptea i-a devenit calvar,
Şi visele frumoase ce le-avea,
S-au concentrat într-un coşmar,
Ce inima încet îi otrăvea.
Şi zi de zi îi este tot mai rău,
Şi mai închis la minte se arată,
Speranţa piere încet din chipul său,
Furişându-se într-o inimă de fată.
Simte moartea neagră, rece,
Ce-i cere ca iubită s-o aleagă,
Mângâindu-l peste trupu-i trece,
El … nu poate s-o înţeleagă.
Ea îi joacă feste crude,
Apărându-i ca fecioarele,
Blonde, albe, mici şi nude,
Sărutând picioarele.
Apoi roată în juru-i dănţuiesc,
Râzând cu poftă de al lui necaz,
Ba îl sărută, ba îl pălmuiesc,
Şi-n a lor joacă îl ţine treaz.
Dispar. Zăreşte o picătură de lumină,
Ce scapără într-un fulger mai apoi,
Din care se naşte frumoasa Mădălină,
Ce plânge cu lacrimi puhoi.
- O, cât te-am iubit prostuţule,
Dar nu ai vrut să crezi în mine,
Te las acum drăguţule,
Şi-mi pare rău de tine …
Încearcă amarnic să o strige,
Ea piere eclipsată de un gând,
Ce poartă roze şi ferige,
Iar pe petale stă Floarea râzând.
- Ah! Ce mai faci tu prinţ frumos?
De-ai şti cât am plâns iubirea noastră,
Dar tu ai fost mult prea fălos,
Şi ai ucis o pasăre măiastră.
- Tu Floareo… răsună un glas,
Dar roza se scutură şi ofileşte,
Şi din sămânţa cea rămas,
Frumoasa Mioară se iveşte.
- Of, frumoasă mea pacoste,
Te plânge inima-mi necontenit,
Chiar dacă în a noastră dragoste,
Am fost singura care a iubit.
- Aşteaptă, o vorbă să îţi spun…
Ea, piere sub a morţii coasă,
La fel şi chipul lui nebun,
Cu a sa poveste dureroasă.
Chiar şi în această dusă clipă,
N-a încetat iubirea să-şi arate,
Pentru femeia blondă, mică,
Ce l-a purtat către eternitate.
Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
Lumina întunericului
Într-o lume mare, goală, fără de‑nțeles,
Inima ta o umple, iubirea o găsesc,
Și când printre străini și răutate mă rătăcesc,
Ochii tăi drumuri line îmi croiesc.
Cum de tine inima mi-e legată,
Am devenit parteneri de soartă,
Suflete împletite pe bolta destinului,
Ce le leagă nu se rupe, nu se-nnoadă.
Ce-i menit să dăinuie o veșnicie
Nu se stinge, nu se îneacă.
Totdeauna dragostea a șoptit
Cum e să fii auzit
Și să fii văzut în întuneric
Când te stingi în flăcări.
Și în universul fără de sfârșit,
Fără tine n-am nimic.
Printre atâta răutate,
Vocea ta îmi e scăpare.
Când iubirea este mare,
Ce să ne facă oare?
Când legați de mâini și de picioare,
Tot unul la altul am ajunge cu ardoare.
În această viață noi suntem captivi,
Dar ale noastre suflete libere,
Fiindcă ele împreună dăinuiesc
Iar pe noi ne-nsuflețesc.
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Reformare
Gabriel Nicoara
18 November
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 November
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 November
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗