Poems in the same category
CHITARA MEA
Aud un trubadur ce cântă
Când ziua moare în amurg,
Suspină struna-i pe chitară
În cupă picături se scurg.
El cântă încet și tremurat
Înfiorat, stârnind văpăi
Solie unui dor curat
Împătimit de ochii ei.
Dar cine cântul sâ-i asculte
În liniștea nopții de vară?
Cine lacrima să-i vadă
Prin pânza cerului de seară?
Destin
Plouă curat și sfânt
Din adâncuri un vuiet răsună
Streșinile murmură-n cânt
Cât de fericiți am fost împreună
Două inimi și-o dragoste curată
Din pădure se aude un fior
O mare durere ca niciodată
De frică păsărele au luat-o-n zbor
Pe deal în preajma unui crin
Se risipește,ajunge la pământ
Speranța omului bătrân
Două lacrimi și un jurământ
Lumina,sufletul și gândul
Toți în spaimă și frică
Unind destine și cuvântul
Lacrimi curg și strigă
Sufletul de amar îmi este plin
Ochii îi lacrimi să nu fie
Accept acest destin
Văd o lume, viață,bucurie
Dacă ai știi cât te iubesc...
Nu ai mai crede ca-s nebuna,
Ca am ceva ce ma omoară,
Eu mai aștept decât un,, buna",
Sa faci ca totul sa dispară,
Dacă ai știi cât țin la tine,
Un univers, o-întreagă galaxie,
Chiar mii de stele sa îmi vina,
Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine.
Nu cred ca știi, de câte ori,
În vise tu îmi apăreai,
Erai ca soarele în zori,
Ce ma-ncalzeai, ma protejai.
Nu cred ca știi ce e iubirea,
Nu știi ce-i în inima mea,
Nu știi tu care mi-e menirea,
Te vreau doar în viata mea,
Nu îmi doresc decât cuvinte,
Sa aibă sens, sa aibă noimă ,
Nu îmi doresc acum romane,
Nici dagoste numai de formă.
Sa ma iubești, îmi e deajuns,
Sa știu ca simiți la fel ca mine,
Sa știu ca toată viata mea,
Cu tine voi fi chiar de mâine.
Dacă ai simții cu adevărat,
Acea iubire pura,
Nu ai mai spune ca-s asa,
Atâta e nebună.
Nebuna poate după tine,
Nu e obsesie, e doar o dragoste,
De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine,
Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste.
De ma întrebi ce e iubirea,
Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,
Stai lângă mine, citeste-mi privirea
Și vei afla totul rapid.
Alegi doar sa te ferești,
De ale tale sentimente,
Care oricum îți sunt firesti,
Insa le rupi ca pe niște ligamente.
PĂCAT GREU
E amar sufletul meu
Port în el un păcat greu.
De copil m-am dus în lume
Nu mi-a fost ușor nici bine,
N-am putut să-mi cer iertare
De cea lungă așteptae ;
O scrisoare sau o veste
Ca să știți că mai trăiesc.
Doar eu știu cât vă iubesc
Dragii mei părinții,buni
Dragi și buni ca nișe sfinii
Speriat
Tu, ochi albaștri, muritor
Ce vezi în asta seară?
Cand ploaia veșnicilor nori
Ti-a dat în brață o fată...
Cum o numești și cum o cânți?
Uitand parca de tine...
Si ochii ei care te plâng,
Te ascund cu greu de mine.
Caci doar ei știu ce ai făcut,
Cu mâini curate la apus,
Si cat de mult ți ai daruit
Vietii, petale, speriat.
Dar nu de ea, de noi, de ei
Ci doar de tine și de zmei..
Las
Las clipele mele în freamăt arzând
din viața lipsită de veșnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici și acum.
Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie tomnatic veșmânt
când iarna din mine e veșnicul cânt.
Las urme de viață să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.
Las visul de mâine s-aștepte tăcut
în picul de viață ce azi m-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu știu s-o trec.
De florile las să se stingă de dor
în zorii cuprinși de miresmele lor,
sub cerul cerșind o culoare model,
mă bântuie timpul cu gând infidel.
Other poems by the author
UTOPIE
Mă trezesc dint-un vis învolburat
Că sunt un mare împărat
Și că-mi pot permite chiar
Să împart,darurii tuturor
Celor ce muncesc cu spor.
Să aduc bucurii în țară
Și dreptate și iubire
Și puțină fericire
Dar știu prea bine
Ecurată utopie
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
DE CE ?
De unde știe neaua
Că-i vremea să se aștearnă
Pe ramuri și la tâmple
Și că se face iarnă?...
De ce clipa netrăită
S-a prefăcut în scrum?...
Din toată iubirea noastră
Doar cioburi pot să adun?...
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
DOI FRAȚI
Știu dintr-o poveste veche,
Că Moș Crăciun și Moș Gerilă
Sunt doi frați ,bine de iarnă îmbrăcați
Se plimbă c-o trăsurică ,
Cu doi reni înhămați .
Moș Crăciun ,aduce daruri :
Brazi ornați ,cu beculețe ,
Cu ghirlande ,jucării
Cum le place la copii .
Moș Gerilă ,însă vine
Cu altfel de bucurii :
Ne aduce nori de zăpadă
Pârtii vesele la munte
Săniuțe ,Om de zăpadă
Strat de omăt peste tot.
Colinde și urăturii
Că așa-i la români .
Moș Gerilă te rugăm
Lasă supărarea ,dusă
Te rog vino pe la noi
Lasă-ne să fim copii:
Iarna să aduci bucurii!
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
-Mergi pe drumul tău, e drumul cel bun.!Pot să te caut?
Prin atingerea de mână ,simte un fluid cald care-i străbate ființa.Același fior miraculos îl simte și Ana.
Oare acestea sunt semne de iubire?se întreabă ea.ROBERT o privește cu alți ochi,iubirea l-a avrtizat?
Zorile se ivesc în zare.Afost o noapte specială,care le-a deschis porți necunoscute până atunci Ana de-vine
melanconică.
-Ce a fost asta?Această noapte îmi va rărâne o amintire vie penteu multă vreme. Noaptea se destramă de-a
binelea Amândoi privesc în jur, parcă vrând să pecetluiască acolo noaptea lor cu mireasmă dulce.
Ana se gândește:Robert este un bărbat care știe să asulte,dar nu știu mai nimic despre el însă am convingerea
că am un nou prieten.Fac drumul de întoarcere în tăcere gândind fiecarela această noapte magică..La despărțire
,Robert o întreabă:Pot să te caut?Mi-ar face mare plăcere.Chipul lui radia doar fericire.
În noaptea asta am cunoscut o fară deosbită.
SFĂRȘIT