Te numești “eternitate”!
Peste mine, peste toate
Te numești “eternitate”
Peste gândurile mele
Tu ești toate cele.
Atâtea vise călătoare
Pe poteci nemuritoare
Tu dragoste, divinitate…
Te numești “eternitate”.
Cu toate simțurile mele
Te simt deghizată-n stele
Și-acolo iar te-ndrăgostești
În cer să mă primești.
Infinitul nu se-abate
Și cu-a lui naivitate
Mă disipă gând de dor
Cu chipul tău nemuritor.
Iad îmi ești când mult mă doare
O lume-ntreagă fără soare;
Rai îmi ești, eternitate
Să te uit! – Oh! – Nu se poate!
Te numești “eternitate”!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Category: Love poems
All author's poems: Aurel Alexandru Donciu
Cub de gheață, eternitate, gheață, erou, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,
Date of posting: 1 января 2022
Views: 1166
Poems in the same category
Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Asa sun eu
Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor
Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...
Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.
Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit
Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.
Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!
Numelui tău i-am dat lumină
Pe drumul vechi, ce-l știam pe de rost,
Am trecut din nou, dar azi… a fost altfel.
Un nume a strălucit în vitrină ca un post:
Daniel – și inima-mi a tăcut solemn.
De câte ori l-am ocolit, nevăzut?
Câte pași l-au atins fără să-l știe?
Dar azi privirea mi-a căzut,
Și am simțit o chemare – o profeție.
Ca o șoaptă de soartă, un semn pe pământ,
Cu litere simple, dar încărcate de sens,
Și-n aceeași zi, destinul, tăcut,
L-a adus pe fratele meu cu tine – un dans imens.
Ești aproape, chiar dacă nu-mi vorbești,
Ești aici, chiar dacă nu mă știi pe de-a-ntregul.
Dar sufletul meu, ce tânjește și crește,
Simte pașii tăi venind, fără să-ți ceară reglul.
Universul te-a scris pe zidul banal,
Și mi-a arătat că banalul e magic,
Că dragostea vine întâi subtil, spiritual,
Și-apoi, pas cu pas, devine real – logic.
Paradisul
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
O lumină strălucea, mai presus de steaua mea
Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.
Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te-am zărit îndată fetițo
Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu
Erai așa strălucitoare și plină de mister
Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins,
Tu mi-ai dat culoarea in suflet
Al clipelor de nedescris
Și m-ai chemat la tine acolo
Să ardem amândoi în stins
Să aprindem cerul plin de nori
Ce prea de mult timp m-a învins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te vad ca prima oară
O lumină de nedescris
Lasă-mă să-ți viu văpaia
Ce te arde incet, încet
Să-ți simt din nou chemarea
Către semnul tau ceresc.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Nu mă lăsa să mă sting iar
Aprinde mă din nou cu al tau dor
Dor de soare, de lumina, de clipele senine
Ce n-am vrut vreodată să apună.
Iar de îndată ce tu mă simți
Dincolo de paradis
Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui
Din nou și din nou
Ca in prima, dar nu ultima zi...
🎤 Ud de suflet
Iubeşte ploaia pentru momentele dintre,
Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor
Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,
Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,
În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.
Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei
În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.
Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...
Iubeṣte-o!
Fiecare picătură!
E minunat de scumpă...
Departe ești de mine
Departe ești de mine
Și parcă nu mai pot
Mi-e-atât de dor de tine
Din mintea-mi nu te scot
Ș-un Un veac în lume
Îmi pare că-am trăit
Că sunt bătrân ca timpul
Că tu vei fi murit
Și-mi mai aduc aminte
De dorul meu cumplit
Și sunt străpuns prin minte
De chipul tău iubit
Și-atuncea dinaintea-mi
Prin Ceață parcă treci
Și iar te pierzi în zarea
Eternei dimineți
Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Asa sun eu
Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor
Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...
Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.
Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit
Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.
Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!
Numelui tău i-am dat lumină
Pe drumul vechi, ce-l știam pe de rost,
Am trecut din nou, dar azi… a fost altfel.
Un nume a strălucit în vitrină ca un post:
Daniel – și inima-mi a tăcut solemn.
De câte ori l-am ocolit, nevăzut?
Câte pași l-au atins fără să-l știe?
Dar azi privirea mi-a căzut,
Și am simțit o chemare – o profeție.
Ca o șoaptă de soartă, un semn pe pământ,
Cu litere simple, dar încărcate de sens,
Și-n aceeași zi, destinul, tăcut,
L-a adus pe fratele meu cu tine – un dans imens.
Ești aproape, chiar dacă nu-mi vorbești,
Ești aici, chiar dacă nu mă știi pe de-a-ntregul.
Dar sufletul meu, ce tânjește și crește,
Simte pașii tăi venind, fără să-ți ceară reglul.
Universul te-a scris pe zidul banal,
Și mi-a arătat că banalul e magic,
Că dragostea vine întâi subtil, spiritual,
Și-apoi, pas cu pas, devine real – logic.
Paradisul
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
O lumină strălucea, mai presus de steaua mea
Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.
Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te-am zărit îndată fetițo
Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu
Erai așa strălucitoare și plină de mister
Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins,
Tu mi-ai dat culoarea in suflet
Al clipelor de nedescris
Și m-ai chemat la tine acolo
Să ardem amândoi în stins
Să aprindem cerul plin de nori
Ce prea de mult timp m-a învins.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Te vad ca prima oară
O lumină de nedescris
Lasă-mă să-ți viu văpaia
Ce te arde incet, încet
Să-ți simt din nou chemarea
Către semnul tau ceresc.
In paradisul interzis
Unde toate luminile s-au stins
Nu mă lăsa să mă sting iar
Aprinde mă din nou cu al tau dor
Dor de soare, de lumina, de clipele senine
Ce n-am vrut vreodată să apună.
Iar de îndată ce tu mă simți
Dincolo de paradis
Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui
Din nou și din nou
Ca in prima, dar nu ultima zi...
🎤 Ud de suflet
Iubeşte ploaia pentru momentele dintre,
Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor
Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,
Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,
În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.
Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei
În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.
Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...
Iubeṣte-o!
Fiecare picătură!
E minunat de scumpă...
Departe ești de mine
Departe ești de mine
Și parcă nu mai pot
Mi-e-atât de dor de tine
Din mintea-mi nu te scot
Ș-un Un veac în lume
Îmi pare că-am trăit
Că sunt bătrân ca timpul
Că tu vei fi murit
Și-mi mai aduc aminte
De dorul meu cumplit
Și sunt străpuns prin minte
De chipul tău iubit
Și-atuncea dinaintea-mi
Prin Ceață parcă treci
Și iar te pierzi în zarea
Eternei dimineți
Other poems by the author
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile …
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că … noi doi!
Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...
de pe umeri-ți goi …
Dă-mi la o parte razele de soare
Și o să vezi cum stelele apar pe cer,
Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele …
de pe al meu pământ
să vezi cum toate se sfârșesc …
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic!
Dă-le pe toate la o parte
și ai să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de … al tău întuneric.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Pustiu
În gânduri iuți
ce-mi trag genunchii …
în pământ,
mă gâtuie durerea!
Pierdut mă simt
mă trag, mă dor rărunchii,
și-n gândul tău…
îmi pierd suflarea.
Și m-aș strânge,
și m-aș dizolva …
într-o lacrimă să-ți fiu,
Să curg din inimioara ta
iubire prin al meu …
pustiu!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Memorie
Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat
Cu o soartă moartă jumătate…
Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat
Cu brațele mele de triste șoapte.
Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea
Să te revăd eram tare speriat,
Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…
Așa te-am visat, așa te-am purtat!
Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire
Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…
Țînând un chip în astre de o eternă amintire
Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.
Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie
Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat
În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,
Cum eu nicicând… n-am existat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Whiskey, blues și rock
Dimineața… după tine
Într-un bar, habar n-am știre
Prin acorduri whiskey… gânduri…
Îți scriu mahmur aceste rânduri.
Câtă poezie aș scrie
Într-un strop de nebunie!
Versuri scrise despre tine
Cerul plânge… pentru mine.
Și dacă nu îți scriu mă doare
Pahar de whiskey cu o floare,
Tristă-n gândurile mele…
Scuturată de petale.
Și prin fumuri de țigară
Te-am văzut plecând aseară,
Să te las a fost greșit …
Tu, un suflet rătăcit!
Pe tejghea se scurg pahare
Și un oftat de supărare,
Murmur de cuvinte goale
Cu rateuri orbitale.
Te privesc intr-un pahar
Și aș vrea să te declar
Vis pierdut în miez de noapte
Rupt de tine și de toate.
Priviri îmi spun de ne-nțeles
De ne-nțeles e ce-am ales,
Whiskey și un chip de gheață
Și mahmur spre dimineață.
Whiskey, blues și rock
Oglinzile îmi spun “noroc!”
Cerul plânge-n versuri triste…
Gânduri negre… și rasiste!
Gând ciudat ce nu-mi dă pace,
De ce iubirea noastră trece
Dacă noi n-avem hotar …
Whiskey, blues… la un pahar…
Prin gândul meu încerc să zbor
Să te găsesc, plăcut fior…
Și din când în când iubirea
O ghicesc într-o cafea.
Ascult pian și te sărut
Pe un pahar de whiskey mut
Prieten sec, prezent și fost
Când nimic nu avea rost.
Pe-un pat de calde amintiri
Al trecutelor iubiri
Cu fruntea pe tejghea visez
Cum pe note te pictez.
Și în visul meu banal
Se-aud pahare într-un scandal,
Cum zboară și se sting ca mine
Între lacrimi și suspine.
Și mă clatin câteodată
Într-o scuză demodată
Ca-ntr-un dans pe ritm de blues…
Nesigur și mereu confuz.
Disco globe-ul… un dement!
Îl declar eu permanent
Inutil și arogant…
Și la moarte condamnat!
Mi se par că toate-s puse
În privirile-mi înguste
Și mi-e teamă că am să uit,
Tot ce-ai fost, ce am iubit…
Un gust de wiskey cu-al tău chip
În bule calde de nisip,
Și-n gândul meu defel defect
Văd chipul tău firesc, perfect.
Și totu-mi pare tot mai lent
Fără tine sunt absent!
Noaptea-i lungă fără tine …
Aștept noaptea care vine.
Un cub de gheață din pahar
Se topește-ntr-un amar
Și prin gânduri whiskey sec ...
-Ăsta-i ultimul și plec!
Whiskey, blues și rock
O domnișoară-mi cere-un foc…
Whiskey și un chip de gheață…
Sexy blues spre dimineață.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
.Melancolie
Dacă aș putea redenumi toamna …
o melancolie
n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?
Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.
Și pe urmă, pentru mine ar fi
plină de spini,
Aș sângera de tine ușor…
prin fiecare frunză căzută,
și aș muri mereu și mereu …
cu fiecare dor,
de tine.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile …
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că … noi doi!
Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...
de pe umeri-ți goi …
Dă-mi la o parte razele de soare
Și o să vezi cum stelele apar pe cer,
Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele …
de pe al meu pământ
să vezi cum toate se sfârșesc …
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic!
Dă-le pe toate la o parte
și ai să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de … al tău întuneric.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Pustiu
În gânduri iuți
ce-mi trag genunchii …
în pământ,
mă gâtuie durerea!
Pierdut mă simt
mă trag, mă dor rărunchii,
și-n gândul tău…
îmi pierd suflarea.
Și m-aș strânge,
și m-aș dizolva …
într-o lacrimă să-ți fiu,
Să curg din inimioara ta
iubire prin al meu …
pustiu!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Memorie
Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat
Cu o soartă moartă jumătate…
Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat
Cu brațele mele de triste șoapte.
Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea
Să te revăd eram tare speriat,
Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…
Așa te-am visat, așa te-am purtat!
Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire
Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…
Țînând un chip în astre de o eternă amintire
Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.
Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie
Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat
În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,
Cum eu nicicând… n-am existat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Whiskey, blues și rock
Dimineața… după tine
Într-un bar, habar n-am știre
Prin acorduri whiskey… gânduri…
Îți scriu mahmur aceste rânduri.
Câtă poezie aș scrie
Într-un strop de nebunie!
Versuri scrise despre tine
Cerul plânge… pentru mine.
Și dacă nu îți scriu mă doare
Pahar de whiskey cu o floare,
Tristă-n gândurile mele…
Scuturată de petale.
Și prin fumuri de țigară
Te-am văzut plecând aseară,
Să te las a fost greșit …
Tu, un suflet rătăcit!
Pe tejghea se scurg pahare
Și un oftat de supărare,
Murmur de cuvinte goale
Cu rateuri orbitale.
Te privesc intr-un pahar
Și aș vrea să te declar
Vis pierdut în miez de noapte
Rupt de tine și de toate.
Priviri îmi spun de ne-nțeles
De ne-nțeles e ce-am ales,
Whiskey și un chip de gheață
Și mahmur spre dimineață.
Whiskey, blues și rock
Oglinzile îmi spun “noroc!”
Cerul plânge-n versuri triste…
Gânduri negre… și rasiste!
Gând ciudat ce nu-mi dă pace,
De ce iubirea noastră trece
Dacă noi n-avem hotar …
Whiskey, blues… la un pahar…
Prin gândul meu încerc să zbor
Să te găsesc, plăcut fior…
Și din când în când iubirea
O ghicesc într-o cafea.
Ascult pian și te sărut
Pe un pahar de whiskey mut
Prieten sec, prezent și fost
Când nimic nu avea rost.
Pe-un pat de calde amintiri
Al trecutelor iubiri
Cu fruntea pe tejghea visez
Cum pe note te pictez.
Și în visul meu banal
Se-aud pahare într-un scandal,
Cum zboară și se sting ca mine
Între lacrimi și suspine.
Și mă clatin câteodată
Într-o scuză demodată
Ca-ntr-un dans pe ritm de blues…
Nesigur și mereu confuz.
Disco globe-ul… un dement!
Îl declar eu permanent
Inutil și arogant…
Și la moarte condamnat!
Mi se par că toate-s puse
În privirile-mi înguste
Și mi-e teamă că am să uit,
Tot ce-ai fost, ce am iubit…
Un gust de wiskey cu-al tău chip
În bule calde de nisip,
Și-n gândul meu defel defect
Văd chipul tău firesc, perfect.
Și totu-mi pare tot mai lent
Fără tine sunt absent!
Noaptea-i lungă fără tine …
Aștept noaptea care vine.
Un cub de gheață din pahar
Se topește-ntr-un amar
Și prin gânduri whiskey sec ...
-Ăsta-i ultimul și plec!
Whiskey, blues și rock
O domnișoară-mi cere-un foc…
Whiskey și un chip de gheață…
Sexy blues spre dimineață.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
.Melancolie
Dacă aș putea redenumi toamna …
o melancolie
n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?
Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.
Și pe urmă, pentru mine ar fi
plină de spini,
Aș sângera de tine ușor…
prin fiecare frunză căzută,
și aș muri mereu și mereu …
cu fiecare dor,
de tine.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)