Scut de iubire
Scut de iubire
Doamne, dă-mi scut de iubire,
Nu săgeți ce dor și dor,
Să nu rănesc în răzbunare,
Ci-n tăcere să cobor.
Dă-mi o inimă ce iartă,
Chiar când sufletu-i sfâșiat,
Să rămân lumină-n noapte,
Nu cuvânt întunecat.
Nu-mi da arme de dreptate
Dacă dorul e prea greu,
Dă-mi răbdare și blândețe,
Și puterea din cuvântul Tău.
Să fiu pace în furtună,
Să alin, nu să strivesc,
Chiar când inima-mi suspină,
Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.
⸻
Poems in the same category
Apusul
Iată acest frumos apus
Ce de albastru e străpuns,
Iar mărețul soare apare
Ca o pată de culoare
Și undeva în îndepărtare
Siluete a două bărci străbat
Un lac neîncetat
Și-n acesta s-a oglindit
Peisajul adormit...
Însă, odată ce focul dispare,
Cerul se umple de întristare
Și își pierde din vigoare,
Iar natura toată merge la culcare
Elegia amorului
În grădina amintirilor mele, înflorită cu taina primului sărut,
Zămislesc versuri ca pe frunzele unei vechi cronici,
Când inima mea a fost captivă în lanțurile dorinței,
Și sufletul meu dansa în lumina ochilor lui
El era ca o stea căzătoare pe cerul nopții,
O promisiune strălucitoare, o tainică iluzie,
Cu ochii lui, oglinda sufletului său, o lume de mistere,
În care m-am pierdut fără de drum, într-un labirint al dorinței
În fiecare atingere, simțeam marea sărutând țărmul,
În fiecare râs, descopeream ecoul fericirii pure,
Dar vântul timpului a suflat aspru și nepăsător,
Și în trecerea lui, a luat cu el pasiunea, lasând doar amintirea
Acum, ca un călător pe mare, înlăuntrul sufletului meu,
Tânjesc după el, ca și cum ar fi fost o pasăre fugind spre cer,
Într-un peisaj de amurg, unde culorile sunt stropite cu nostalgie,
Și cuvintele sunt răstălmăcite de adierea melancoliei
Dar în ciuda distanței și a uitării, flacăra lui arde în mine,
Ca o făclie ce luminează în întunericul etern,
Prima mea dragoste, ca o floare de nufăr pe un lac adânc,
Încă înflorește în grădina inimii mele, pur și neschimbată
Monolog
sa te am in brate,
asta e tot ce vreau sa stiu
străzi, alei, vă rog
implor sa l ating
doar pentru un moment,
pentru că el mi-a arătat
cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat
mereu mi-e dor de tine când suntem departe,
chiar dacă.. in inima te simt aproape
absența ta în viața mea
m ar răni mai mult decât distanța
a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,
un ultim sarut tânjit
ce m a facut sa doara, sa ma sece de putere
verse lacrimi, ochii ce visau la setele
distanța merită fiecare lacrimă,
noapte singuratică sau chiar sărut uitat
neputința ma doboară, ma face sa blestem,
ca de asteptat, trebuie sa astept un etern
te chem pe cerul inimii
te rog nu ma uita
când vreau să te vreau
la apusuri de care nici nu știi
ești imposibil
și tot te vreau.
am inchis ochii si am pretins
ca .. esti aici
Plimbări
O ceață groasă învelește grabnic orașul
La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,
Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea
Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.
Te plimbi și tu prin mintea mea...
....e iarăși despre tine,
Și parcă toti neuronii mei ar vrea,
Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...
Te plimbi nestingherit prin corpul meu
Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,
Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,
Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...
De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!
Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...
Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet
Când amintirea-mi vorbește despre tine...
...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...
Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate
Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,
Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...
Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie
Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,
Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?
Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Poate apari...
Visez adeseori,
Că ploaia,
Mi te aduce înapoi
Și-atunci aștept cu-nfrigurare
Să plouă iar,
Poate apari…
Uneori, visez
Că ești o stea-ntre stele,
Însuși Luceafărul
Pe cerul vieții mele,
Și-aștept să vină noaptea iar,
Tu să apari.
Alteori, visez c-aștept
Pe-un țărm de mare,
Din valuri să răsari
Precum măretul Soare
Să mă mângâie razele tale,,
Dacă apari…
CB
Apusul
Iată acest frumos apus
Ce de albastru e străpuns,
Iar mărețul soare apare
Ca o pată de culoare
Și undeva în îndepărtare
Siluete a două bărci străbat
Un lac neîncetat
Și-n acesta s-a oglindit
Peisajul adormit...
Însă, odată ce focul dispare,
Cerul se umple de întristare
Și își pierde din vigoare,
Iar natura toată merge la culcare
Elegia amorului
În grădina amintirilor mele, înflorită cu taina primului sărut,
Zămislesc versuri ca pe frunzele unei vechi cronici,
Când inima mea a fost captivă în lanțurile dorinței,
Și sufletul meu dansa în lumina ochilor lui
El era ca o stea căzătoare pe cerul nopții,
O promisiune strălucitoare, o tainică iluzie,
Cu ochii lui, oglinda sufletului său, o lume de mistere,
În care m-am pierdut fără de drum, într-un labirint al dorinței
În fiecare atingere, simțeam marea sărutând țărmul,
În fiecare râs, descopeream ecoul fericirii pure,
Dar vântul timpului a suflat aspru și nepăsător,
Și în trecerea lui, a luat cu el pasiunea, lasând doar amintirea
Acum, ca un călător pe mare, înlăuntrul sufletului meu,
Tânjesc după el, ca și cum ar fi fost o pasăre fugind spre cer,
Într-un peisaj de amurg, unde culorile sunt stropite cu nostalgie,
Și cuvintele sunt răstălmăcite de adierea melancoliei
Dar în ciuda distanței și a uitării, flacăra lui arde în mine,
Ca o făclie ce luminează în întunericul etern,
Prima mea dragoste, ca o floare de nufăr pe un lac adânc,
Încă înflorește în grădina inimii mele, pur și neschimbată
Monolog
sa te am in brate,
asta e tot ce vreau sa stiu
străzi, alei, vă rog
implor sa l ating
doar pentru un moment,
pentru că el mi-a arătat
cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat
mereu mi-e dor de tine când suntem departe,
chiar dacă.. in inima te simt aproape
absența ta în viața mea
m ar răni mai mult decât distanța
a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,
un ultim sarut tânjit
ce m a facut sa doara, sa ma sece de putere
verse lacrimi, ochii ce visau la setele
distanța merită fiecare lacrimă,
noapte singuratică sau chiar sărut uitat
neputința ma doboară, ma face sa blestem,
ca de asteptat, trebuie sa astept un etern
te chem pe cerul inimii
te rog nu ma uita
când vreau să te vreau
la apusuri de care nici nu știi
ești imposibil
și tot te vreau.
am inchis ochii si am pretins
ca .. esti aici
Plimbări
O ceață groasă învelește grabnic orașul
La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,
Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea
Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.
Te plimbi și tu prin mintea mea...
....e iarăși despre tine,
Și parcă toti neuronii mei ar vrea,
Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...
Te plimbi nestingherit prin corpul meu
Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,
Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,
Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...
De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!
Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...
Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet
Când amintirea-mi vorbește despre tine...
...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...
Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate
Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,
Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...
Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie
Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,
Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?
Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Poate apari...
Visez adeseori,
Că ploaia,
Mi te aduce înapoi
Și-atunci aștept cu-nfrigurare
Să plouă iar,
Poate apari…
Uneori, visez
Că ești o stea-ntre stele,
Însuși Luceafărul
Pe cerul vieții mele,
Și-aștept să vină noaptea iar,
Tu să apari.
Alteori, visez c-aștept
Pe-un țărm de mare,
Din valuri să răsari
Precum măretul Soare
Să mă mângâie razele tale,,
Dacă apari…
CB
Other poems by the author
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Fără cuvinte
Zilnic îți scriam,
cu dor și teamă,
dar tu tăceai,
ca o rană.
Te făceai că n-ai
nici glas, nici minte,
iar eu vorbeam
doar cu cuvinte.
Îți trimiteam
inimi, nu fraze,
dar le lăsai
să ardă-n raze.
Un semn așteptam —
măcar un punct,
dar tu tăceai
ca un drum frânt.
Acum e gol,
nici nu mai doare.
Când nu primești,
iubirea moare.
Tăcerea privirii
Pe patul mut, cu ochiul trist,
Privesc spre cerul nevăzut,
În gânduri parcă mă despart
De tot ce-a fost și ce-am pierdut.
E liniște și-o pace rece,
Ce-nvăluie al nopții ceas,
Iar eu în taină-mi caut vreascuri,
Să aprind iarăși al vieții pas.
O lacrimă-n tăcere cade,
Pe chipu-mi palid, ostenit,
Și-n roșul hainelor se-așterne
Tot dorul meu ne-mplinit.
În ochiul stins se-ascund povești
Ce nimeni poate nu le știe,
Dar astă seară, în tăcere,
Îmi fac din ele poezie.
Dragostea ne-ntamplată
Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,
Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.
E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,
E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.
Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,
O umbră de lumină pierdută în tumult.
Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,
O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.
Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,
O amintire ce tresare, străină de uitare.
Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,
Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Fără cuvinte
Zilnic îți scriam,
cu dor și teamă,
dar tu tăceai,
ca o rană.
Te făceai că n-ai
nici glas, nici minte,
iar eu vorbeam
doar cu cuvinte.
Îți trimiteam
inimi, nu fraze,
dar le lăsai
să ardă-n raze.
Un semn așteptam —
măcar un punct,
dar tu tăceai
ca un drum frânt.
Acum e gol,
nici nu mai doare.
Când nu primești,
iubirea moare.
Tăcerea privirii
Pe patul mut, cu ochiul trist,
Privesc spre cerul nevăzut,
În gânduri parcă mă despart
De tot ce-a fost și ce-am pierdut.
E liniște și-o pace rece,
Ce-nvăluie al nopții ceas,
Iar eu în taină-mi caut vreascuri,
Să aprind iarăși al vieții pas.
O lacrimă-n tăcere cade,
Pe chipu-mi palid, ostenit,
Și-n roșul hainelor se-așterne
Tot dorul meu ne-mplinit.
În ochiul stins se-ascund povești
Ce nimeni poate nu le știe,
Dar astă seară, în tăcere,
Îmi fac din ele poezie.
Dragostea ne-ntamplată
Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,
Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.
E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,
E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.
Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,
O umbră de lumină pierdută în tumult.
Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,
O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.
Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,
O amintire ce tresare, străină de uitare.
Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,
Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.