Regina dimineții

 

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Horia Stănicel poezii.online Regina dimineții

Date of posting: 26 марта 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1148

Log in and comment!

Other poems by the author

Candidatul iubirii

 

Ați candidat vreodată la iubire

Știind că cea care vă pune l-ancercare

Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?

Și cine poate spune că iubita mea frumoasă

N-a candidat si ea

Și a pierdut finala pe care a jucat-o

Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?

Când vine vorba de iubire,

Cu toții suntem candidații sorții

Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,

Și-i candidatul favorit,

Dar pierde mai mereu partide,

Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Lacrimi și iubire

 

Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,

Nu-s lacrimile perlele iubirii?

Cum să iubești fără să plângi tăcut,

Cum să te-audă Dumnezeu

De nu faci legamânt cu jertfa?

Primește lașul darul Lui cel sfânt,

De nu-și cerșește-n sânge fericirea?

Iubito tu ești îngerul cel blând,

Pe care îl gonesc și îl alung,

Când las păcatul meu cel strâmb,

Să prindă glas întunecat rostit...

Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,

Știind că doar cu tine împreună

Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,

Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,

Ce vine de la tine!

(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

More ...

Risipire

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Femeile îngeri printre noi

De vrei să știi de îngerii există și unde sunt sau cum arată;

De te întrebi de-i poți privi cu ochii tăi de lut fără să ardă

Ființa căzută de muritor ce-o porți;

De crezi că nu există floare mai frumoasă

De Dumnezeu creată pe pământ,

Precum există această taină minunată,

Căci se vorbesc tot felul de povești;

Cum Dumnezeu a luat-o pe Eva din coasta lui Adam

Și a făcut-o pe femeie ființă delicată,

Să-l însoțească pe bărbat, să-i dăruiască mulțime de copii...

Ei bine,eu vă spun că nu există îngeri mai frumoși precum femeile de pe acest pământ!

Căci ele sunt iubirea dăruită de Creator,

Fară egal în Univers!

Femeile sunt toate flori ce stau deasupra oricăror frumuseți din lumea largă;

Căci doar prin ele viața noastră omenească vine!

Dau naștere la îngerii pe care Cerul îi cheamă;

Hristos sau Dumnezeu pe toți ne-așteaptă să sosim prin Mântuire!

Femeia este scara ce ne ridică la ființă,dragoste și viețuire,

Iar Maica Domnului prea Sfânta pururea Fecioară,

Ni-i tuturor Măicuță iubitoare!

În fața ta mă-nchin femeie!

Când îți greșesc îmi cer iertare,

Îți port recunoștință nemuritoare!

(8 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Amor,amor, amor

 

Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur

De la un biet rătăcitor îndrăgostit,

Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,

Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,

Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,

Și strânse îmbrățișări?

Amor,amor,amor mai bine mor

Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,

Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...

Amorul este dorul dar și Raiul...

Cum să trăiesc iubito fară tine?

Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,

Ce n-o concep vreodată!

Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?

Te cer,te cânt și iar te chem

Fie râzând sau suspinând,

Te rog rămâi la mine!

(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

More ...

Un metru juma

 

Atâta frumos,atâta iubire

Să stea neatinse iubito la tine!

Atâta lumină și bucurie

Să locuiască pe a ta față...

Îngerii toți să te vestească

Să știu și eu ce mă așteaptă,

În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,

Doar eu fiind cel ce vrea

Dar nu îți spune

Să te iubească ,să te răpească!

Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine

Cu-atâta dor dar și iubire,

O nebunie ce te apasă,

Tu care ești așa micuță

Un metru juma,

Vorbesc de-a ta statură!

(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

More ...

Poems in the same category

puntata serale

Ai veni la mine 

În această seară? 

Fără a te reține

Și fără ați face viața mai ușoară.

 

În vene,

Să ne injectăm cu păcătoasa cafeină

Împreună am face scene italiene,

Poate pentru că eu sunt libertină.

 

Să dansăm sub cerul veșnic înstelat,

Și sub patul dantelat.

La tine am apelat,

Chiar dacă am anulat...

More ...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 21. Întâlnirea

Asistenta șefă ieși din cameră și, cu lacrimi în ochi, se îndreptă spre biroul ei. Luase o hotărâre. De fapt dorea să revină la starea de dinainte, când poza fiicei sale stătea ascunsă într-un raft. Îi mai rămăsese doar o singură amintire. O amintire pe care o va îngropa pentru totdeauna. Luă conul roșu și se îndreptă spre pădure.

Păsările cerului pot fugi acolo unde omul nu le poate ajunge. Din atâtea animale, doar păsările se pot depărta de lumea oamenilor, poate de aceea sunt cele mai invidiate viețuitoare. Când zbori cu avionul, trăiești cu frică și neîncredere înălțimea și sigur ți-ai dori să ai aripi asemeni lor. Tânăra mamă încerca să răspundă cu convingere întrebărilor nevinovate ale fetiței, dar îi era tare greu să-și abată mintea de la ceea ce va urma după ce avionul va ateriza la București.

— Mamă, de ce nu zboară alături de noi nicio pasăre? Doar sunt atât de multe pe cer.

— Avioanele fac zgomot și păsărilor nu le plac zgomotele.

— De aceea sunt așa de multe în pădure? Pentru că acolo este liniște?

— Da, iubito.

— Când erai mică făceai liniște pentru a auzi cum vorbesc păsările?

— Stăteam culcată ore întregi la umbra copacilor și le ascultam.

— Și ai învățat limba lor?

— Păsările nu vorbesc. Doar cântă.

— Nu este adevărat. Nu cântă tot timpul. Uneori vorbesc. Și atunci se adună două câte două.

— De unde știi?

— Le-am văzut eu în grădină. Cele mici se joacă pe crengi iar cele mari zboară în cercuri mari din ce în ce mai sus.

— Ești tare deșteaptă, fata mea.

— Nu sunt, mamă, pentru că nu știu ce spun.

  • Păi, vezi! Înseamnă că nu vorbesc. Dacă ar vorbi, oamenii ar fi descoperit limba lor și eu, și tu, am fi învățat limba lor la școală.
  • Ba vorbesc, mamă, dar sunt mult mai deștepte decât omul și nu vor să-și spună secretele. Mă înveți și pe mine?

— Ce anume?

— Ce înseamnă cuvântul „mamă”?

— Unde ai auzit cuvântul acesta?

— L-ai spus tu în baie, când te uitai în oglindă și păreai că ești singură pe lume.

— Of, mamă! Nu pot fi singură pe lume. Doar te am pe tine.

— Ce înseamnă „mamă”, mamă?

O doamnă se uita amuzată la cele două și greu se putu abține să nu râdă. I se adresă celei mici.

— Ai auzit de România?

— Nu am auzit. Ce este România?

— Este o țară la fel ca țara ta și acolo copiii spun mamelor lor „mamă”.

— Când vorbești cu fiica ta, îți spune „mamă”? Asta înseamnă că ea este copilul tău?

— Așa este. Și imediat ce o să ajungem la sol, o să vezi multă lume strigând „mamă”.

— Noi mergem în România, mamă?

— Așa este draga mea. Mergem în România.

Fetița renunță să mai pună vreo întrebare, deoarece avionul cobora printre nori și nu departe tocmai zărise pe geam o pasăre.

În locul fetiţei, tânăra mamă începu să o descoase pe vecina de scaun.

— Sunteți româncă? Vorbiți românește?

— Da, sunt! Dumneavoastră?

— Nu sunt. Oarecum sunt. Dar nu vorbesc românește.

— Ce vă duce în România?

— Vreau să-mi regăsesc o bună prietenă. Nu ne-am văzut de mult. De prea mult timp. Nici nu știu dacă o voi găsi.

— Sper din toată inima să o găsiți. Prietenii români sunt cei mai loiali din lume și nimeni nu poate să-ți fie mai aproape decât un prieten român.

Încercase în grabă să învețe câteva cuvinte românești, dar ori de câte ori spunea în engleză „Mamă, eu sunt fiica ta” o stare de neliniște o cuprindea și refuza să găsească acele cuvinte românești care puteau însemna totul sau nimic. Dacă ar întreba-o acum pe această doamnă cum se spune „Mamă, eu sunt fiica ta”? Se îndreptă spre scaunul din dreapta. Femeia o privea încurajator, zâmbind. Părea deschisă unui dialog mult mai intim.

— În România se vorbește mult engleza?

— Aproape toți tinerii o vorbesc, dar și mulți alții.

Cum se spune în română „Vreau să închiriez o mașină cu GPS”?

Doamna râse și i se adresă foarte convingător.

— Of! Nu este nevoie să învățați asta. Nicio firmă de închiriere mașini nu angajează pe cineva care să nu știe limba engleză. Credeam că o să mă întrebați ceva cu care să vă adresați prietenei.

Anunțul din difuzoare anunță aterizarea. Avionul se lăsă lin pe pământ și zgomotul motoarelor deveni și mai puternic împiedicând orice conversație. Câteva ore mai târziu, cele două, mamă și fiică, ieșeau din București îndreptându-se spre nordul țării. Tânăra căută un post cu muzică și printre melodiile cunoscute se strecurau din timp în timp și melodii românești. Atunci fetița devenea mai atentă și o întreba pe mama sa:

— Asta este limba română?

— Da, mamă. Îți place?

— Prietena ta o să vrea să mă învețe românește?

— Nici nu știi cât de mult va dori acest lucru. Dar va trebui mai întâi să o găsim.

— Și dacă nu o să o găsim? O să te superi tare, mamă?

Tânăra nu răspunse și nici fetița ei nu insistase. Peisajul o fermeca și nu înceta să-i arate mamei sale cu degetul fel și fel de lucruri pe care le găsea uneori frumoase, alteori doar ciudate. Pe ecranul GPS-ului şoseaua șerpuia indicând doar cifre seci. La destinație nu era nicio localitate. Erau doar două coordonate care indicau cu precizie un loc minuscul de pe pământ. Un loc al speranței sau dimpotrivă un loc al înmormântării acesteia. Din când în când o voce de femeie anunța:

— Peste trei kilometri intrați în intersecția cu sens giratoriu și continuați pe a doua ieșire.

La fiecare anunț inima ei tresărea. Nu mai erau mulți kilometri și vocea aceea va sfârși prin a face imperturbabil ultimul anunț:

— Peste un kilometru ajungeți la destinație.

Dar oare acele cifre atât de complicate, cu grade și minute, sunt ele și destinația la care visa sufletul ei? Se va înălța oare spre cer cutremurul inimii pentru a mulțumi providenței sau vor picura lacrimi peste o amintire vagă reaprinsă în ființa sa de o scrisoare și de o fotografie?

— Mamă, de ce plângi?

Fără să-și dea seama, pe fața ei se prelinseseră câteva lacrimi.

— Nu plâng, draga mamii. Sunt doar obosită.

— Atunci hai să ne odihnim. Putem continua mâine drumul.

— Dar nu mai avem decât foarte puțin.

— Prietena ta știe că venim? Nu ai vorbit la telefon cu nimeni înainte de a pleca.

— Nu știe.

— Și dacă nu o găsim acasă? Unde dormim?

Tânăra nu mai avu timp să răspundă. De fapt nici nu ar fi știut ce să-i spună fetei sale. Doamna din GPS anunță cu convingere:

— Peste 500 de metri ajungeți la destinație.

Bătăile inimii se înmulțiră și cele câteva case care se ascundeau în spatele unui zid înalt de beton trecuseră neobservate.

— Ați ajuns la destinație.

În fața mașinii stătea o poartă închisă iar alături, pe clădirea mică a portarului, puteai distinge semnul de spital.

— Prietena ta este bolnavă mamă?

— Nu este bolnavă, dar ne oprim aici.

Trase mașina alături. Stătu câteva clipe pe gânduri.

— Intrăm, mamă?

Nu era pregătită. Simțea că înainte de a intra în spital trebuia să caute un suport de care să se sprijine atunci când va veni clipa adevărului. Privi în jur.

— Vrei să ne plimbăm puțin prin pădure? Poate vei putea vedea păsările din România.

— Pot să iau și clovnul cu noi?

— Poți, draga mea. Dar nu cumva să-l pierzi.

Întinse mâna fetiței, care o apucă imediat. Pământul era încă umed dar vegetația uscată se întindea ca un covor prietenos în care puteai să-ți afunzi pașii fără cel mai mic zgomot. Uneori sub frunzele uscate se ascundea o creangă putrezită care se frângea sub apăsarea pașilor. Fetița se desprinse de mama ei și începu să alerge din copac în copac, privind spre crengile copacilor. Nici urmă de păsări.

— Nu sunt păsări, mamă. Pădurea nu este frumoasă. Hai să ne întoarcem.

— Păsările vin mai târziu când apar frunzele, dar te-ai uitat și pe jos?

— Ce să văd jos? Sunt doar frunze și crengi uscate.

— Ia uită-te mai atentă. Uite, chiar acolo. În fața ta. Vezi clopoțelul acela alb?

— Vai ce mică și gingașă este. Pot să o rup?

— Poți. Sunt destule în pădure.

— O să fac un buchet pentru prietena ta.

Continuară să înainteze chiar pe lângă malul râului, dincolo de șosea. Soarele puternic ridica din solul îmbibat cu apă aburi care împiedicau privirea să pătrundă prea departe printre copaci. Puțin speriată, tânăra îi strigă fetiței:

— Să nu te depărtezi de mine. Nu vreau să te pierd.

Sentimentul care o cuprinsese produse un declic în mintea sa și parcă se vedea pe ea plângând în mijlocul pădurii. Copacii se învârteau în jurul ei și o mână puternică o purta aproape târând-o prin pădure.

— Mamă, mamă! Uite ce am primit! Un con roșu. Se potrivește pe capul clovnului nostru.

Tânăra se trezi ca dintr-un vis, luă clovnul în mână, îl strânse la piept și începu să strige cu putere, așa cum făcuse cu foarte mulți ani în urmă:

— Mamă, mamă! Unde ești?

Cuvintele românești veniră de undeva dintr-o memorie pe care nu o cunoștea. Fetița se sperie și începu să plângă.

— Ce spui, mamă?

Ceața cernută printre copaci își schimbă consistența accentuând un contur în mișcare. O siluetă prinse formă și se transformă în trupul unei femei ce se apropia cu teamă.

Cele două femei se priviră câteva clipe, apoi tânăra îi întinse clovnul.

— Mamă, sunt eu, fiica ta.

 

                                              ----- SFÂRȘIT ------

 

More ...

Ştii tu ceva despre mine ?

Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,

Despre jocul mâinilor mele ?

Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,

Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?

Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?

Ştii că-mi plac apusurile rotunde 

Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?

Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara

Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?

Dar despre faptul că am făcut echilibristică 

Pe un fir subţire nevăzut 

Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?

Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,

Cum paşii mei răsună în urechile pământului .

Despre asta ştii ?

Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt , 

Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?

Că sunt încă copil în inimă ,

Spune-mi , ştii ?

More ...

BOB DE ROUĂ

Bob de rouă vă dau vouă ,

Suflet blând hrănit cu cânt,

Glas duios și-un trai frumos

Vouă dragii mei copii ...

Voi îmi aduceți bucurii!

 

 

More ...

Jertfe aduse toamnei

Coroana din frunze moarte

 Vrea să ne arate 

 Măreția întunericului liniștitor

 Ce adie asupra gândului, ca un inutil decor

 Ce îmbată îndrăgostiți pe alei pierdute

 Printre nuanțele acestei toamne mute, 

 Dar noi rămânem tot atât de vii, 

 Suntem spectatorii tristețelor târzii,

Suntem unicile rămășițe de viață suspendată

 De regina timpului, cea spulberată, 

 Luptătoare îngâmfată 

 Împotriva veșniciei ce-și are începuturile aici,

 În interiorul înflorit cu senzații mici,

 Cu ai dragostei dizolvată-n aer, licurici.

Și totuși cât de vii am fi,

 Ne hipnotizează luciul șters al toamnei cenușii,

 Noi întindem brațele - canale lungi 

 Spre cosmosul răbdător, căci doar el așteaptă

 Însuflețirea toamnei cea deșartă.

 

Las-o, părăsește-ți amanta melancolică,

 Părăsește-ți nostalgica vrăjitoare,

De doruri și suferințe alinătoare, 

 Coboară-te aici, în raiul construit din gunoi,

 Gunoi strălucitor din care sunt creată,

 Căci după toată măreția,

 Toamna, amantă îndrăgită, are pustiirea 

 Sufletească-n care vei cădea, 

 Iar toamna te va digera,

 Transformându-te într-o invizibilă stea, 

 Și eu îți voi vedea doar chipul

 Șters pe fundalul forfotei de viață,

 Sufletul se va încrucișa cu măreața crăiasă, 

 Iar eu îl voi simți doar toamna

 Printre frunze moarte, 

 Printre foi umplute cu sentimente exagerate,

 Printre alei înghițite de noapte, 

 Printre șoapte sfielnice împletite 

 Cu lacrimi uscate,

 Iubitul și distrugătorul viselor mele necoapte! 

More ...

Lângă mine, lângă noi

O grădina ca Edenul

Așa-s ochii tăi acum

Fără sa-i mai pot vedea

Viața mea s-ar face scrum

 

Ca o floare ofilită

Te privesc și stau pe drum

Poate din greșeală-ți pică

O privire în album

 

Mii de poze dar niciuna

N-au putut promite-n veci

Ca odată fără tine

Inima mi-o frângi și pleci

 

Poate c-ai fi vrut o floare

Ți-am adus și un buchet

Și nu te-ai gândit ca doare

Să mă uiți încet… complet

 

Ochii ei ca două stele

Se uitau în fix în ai mei

Simțeam timpul cum s-oprește

Astăzi fără vreun temei

 

Nu sunt bani pierduți sau timpul

Doar îmbrățișări prea reci

Care fără să-mi dau seama

Mă faceau sa cred ca pleci

 

În final tot ai plecat

Fără sa ai vreun regret

Eu voi fii mereu aici

Cu iubire-n piept, discret

 

 

 

 

 

Și dacă ai citi

Ți ai da seama ce-aș simți

Dacă ai veni-napoi

Lângă mine, lângă noi

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍