Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în portugheză

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Seilbåt

Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,

Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,

Hva venter deg på ditt neste reisemål?

Seilbåt, seilbåt...

Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?

Hvorfor advarte du meg ikke?

Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?

Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?

Hvordan skal jeg fylle den?

Seilbåt, seilbåt...

Du var lett som en spurv,

Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,

Jeg skjønner at du måtte gå

Det var slik du følte det

Det var det du trodde.

Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,

Fra flere seilplater,

Jeg festet til og med ankeret ditt,

Jeg vet at det ikke blir lett for deg,

Havet har sine innfall,

Du vet ikke hva du kan forvente,

Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,

Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,

Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,

Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,

Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,

Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,

Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,

Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,

(I en argumenterende tone)

Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,

På to uker kom vi ikke engang i nærheten,

Hvis du tror det, er det ditt valg...

Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,

Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."

Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Illusioni

Sei vecchio quanto vuoi essere,

Hai i capelli ricci che hai sempre ammirato e che non si increspano mai,

Hai una parete piena di quadri nella tua stanza,

Hai il modello di telefono più alla moda,

Hai un migliore amico, non ti deluderà mai, almeno non consapevolmente,

Hai la colazione più deliziosa (pancake con Nutella),

Hai il miglior contapassi che possa essere scaricato,

Hai la bici più veloce, con essa raggiungi Fălticeni in soli 15 minuti,

Hai il naso più dritto, non hai più bisogno della rinoplastica,

Hai i denti più dritti, nessuno troppo indietro o troppo lontano,

Hai sempre l'apprezzamento più accurato da parte di chi ti circonda (non c'è menzogna più sfacciata, non ti riconosceranno, o perché non gli importa, non ne hanno bisogno, o perché tieni tutto dentro di te e vuoi per sembrare una donna forte, smetti di mascolinizzare te stessa per il bene delle persone a cui non importa, chiunque esse siano),

Hai le intenzioni più pure, non solo, sai anche come dimostrarle,

Hai le unghie in gel più lucenti,

Hai il maggior numero di sfumature di viola nel tuo guardaroba,

Hai la Playlist più completa con le poesie di George Bacovia recitate, una dopo l'altra,

Hai tanti amici quanti vorresti avere, cioè due, quelli onesti, con cui rimarrai in contatto per tutta la vita, il resto sono solo persone che vogliono qualcosa da te, ti usano, non si perdono un'opportunità quando ti vedono,

Hai il modo migliore per preparare patatine fritte, come McDonald's vicino a te,

Hai lo styling migliore ogni volta che ti vesti,

Hai sempre armonia, nulla si discosta da ciò che volevi inizialmente, nemmeno la minima deviazione,

Hai le persone più comprensive (ma devi spiegare tutto, perché il cielo è azzurro?, perché respiri?), ma questo non accade nella nostra poesia,

Hai le migliori spiegazioni, solo tu sai come le hai fatte così belle, nessuno rimane confuso, tutti ti amano soprattutto per questo,

Hai le migliori torte di compleanno della Norvegia,

Hai le penne migliori, non si rompono mai,

Hai il miglior paio di scarpe, anche per i balli latinoamericani,

Hai le idee più interessanti per decorare la stanza,

Hai la massima precisione quando tagli i capelli di un amico (riesci a malapena a tagliarti),

Hai le preferenze più divertenti quando si tratta di musica,

Hai un orecchio musicale, ma non sai affatto come usarlo,

Hai i gusti più stravaganti in fatto di smalti, ti piacciono solo i colori neon,

Hai dei canoni più belli, non ti avvicini mai perché sono belli,

Hai gli specchi migliori, attraverso di essi puoi vedere tutto, ogni mosca che è entrata,

Hai il merito più grande sempre e ovunque,

Hai la migliore capacità di comprendere gli avvenimenti, di qualunque natura essi siano,

Hai la voce più piacevole,

Hai il tocco più morbido,

Hai i profumi più fragranti, sei una fata della primavera,

Hai un sorriso smagliante, attiri tutti gli sguardi, anche se non ti piace l'attenzione,

Hai il miglior tosaerba, taglia qualsiasi filo alla stessa lunghezza,

Apprezzi al meglio le cose, soprattutto la quantità, quando un amico viene a trovarti e vuoi bere una limonata, assicurati di avere entrambi la stessa quantità di succo nel bicchiere,

Hai il modo migliore per comprendere i problemi delle persone, prendi la logica e ciò che è logicamente realizzabile, non quello che tutti vogliono che accada, sii onesto, anche tu volevi tante belle farfalle in questa vita, ma non volavano nella tua direzione, solo cose che tu saltato per acchiappare e farti solo male,

Hai la capacità migliore di guardare nel cuore delle persone, di curare le ferite, sei anche uno psicologo da questo punto di vista,

Hai la più bella decenza nel comportamento e nella condotta,

Hai gli argomenti più corretti e migliori,

Hai le preferenze più strane per quanto riguarda le stazioni televisive che guardi,

Hai i ricordi più tristi, ma sei riuscito a moltiplicare quello che a prima vista sembrava essere troppo poco, a trasformare quei consigli in qualcosa di costruttivo,

Avevi dei colleghi di banca più carini,

ti dava sempre gli esercizi che non sapevi fare,

Hai le parole più toccanti del vocabolario,

Hai le migliori pinzette, tagliaunghie,

Hai le aspirazioni più belle dentro di te, non solo ne saresti il beneficiario,

Hai i pensieri più generosi,

Hai la voce della coscienza più moralizzante e melodiosa,

Hai la forza/saggezza di arrenderti quando vedi che non hai motivo di continuare,

Hai la possibilità di far stare bene le persone solo con la tua sola presenza, quando sei con loro, non hanno più i capelli bianchi, sono più felici, non sembrano nemmeno avere più rughe,

Hai cercato in tutti i modi di diventare una versione migliore di te stesso, obiettivo raggiunto, puoi rilassarti, la voce della coscienza è stata dura con te, perché voleva solo il tuo bene, è come la voce di un genitore che non ti obbliga, solo che dice che sarebbe meglio perché pensa a te e ci tiene ancora.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Wat kan het zijn?

Welk object heeft vier zijden,

vierkant,

We kunnen niet zeggen dat het helemaal driedimensionaal is, maar het vouwt redelijk goed op elk oppervlak.

Het heeft verschillende toepassingen:

Met dit voorwerp kunnen we het stof afvegen, we kunnen ons bezwete gezicht afvegen, we kunnen erin hoesten, we kunnen onze neus snuiten, als we huilen en proberen te herstellen van een depressie, als we de behoefte voelen om ergens in te niezen en we doen dat niet. Ik wil het niet van top tot teen op de persoon naast ons spatten, het kan ook bij speciale gelegenheden op het pak worden gezet of we kunnen het naast een vaas met bloemen zetten, om kleur toe te voegen aan de tafel waarop het staat zit.

Het is ook belangrijk om te vermelden dat het verkrijgbaar is in een verscheidenheid aan ontwerpen, kleuren, ontwerpen en prints, en op sommige is zelfs tekst geschreven. Maar de wereld die nog steeds de voorkeur geeft aan de klassieke, vintage stijl en alle synoniemen van het genre, heeft deze meestal in een tint gewassen blauw, net als voorgewassen jeans, met allerlei kleinere vierkantjes, soms in een donkerder blauw, wanneer neongeel.

Het beschreven object kan alleen zijn:

Antwoord: रूमाल

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

L'inizio conta

L'inizio, tanto duro quanto emozionante. Porti nel cuore una vasta gamma di esperienze, emozioni, stati d'animo, sensazioni. Molti di essi sono forse resi, espressi in modo troppo goffo, così è adesso. È un periodo di formazione di competenze, ricerca, scoperte, rivelazioni, apprendimento da errori e fallimenti, momenti in cui ti metti alla prova di più, non sei convinto di voler continuare ciò che hai iniziato. Altre volte sappiamo che sta iniziando una nuova fase della vita, che cerchiamo noi stessi o chi ci circonda.

Comunque sia, conta l'inizio, immaginatevi un bravo atleta, che avrebbe partecipato a varie gare e non so quali, ci arriverebbe comunque se non avesse l'appoggio, se non avesse la fortuna nel trovare l'allenatore adatto al suo stile di apprendimento e alle sue esigenze? No, assolutamente no.

Allo stesso modo, magari immaginiamo un marchio, avrebbe avuto successo, così tante persone avrebbero comprato da lì se non avesse avuto supporto, pubblicità, promozioni su non so quanti canali social? No, certo che no, il mondo non saprebbe nemmeno dell'esistenza di quel marchio.

L'inizio significa il distacco da ciò che era prima. Può essere pianificato o non pianificato in anticipo, dipende da cosa vogliamo iniziare. Se, ad esempio, vogliamo iscriverci a un corso di danza classica, sì, possiamo pianificare l'inizio, anche in quel caso non è proprio pianificabile, se l'istruttrice non rientra dalla maternità entro la data stabilita. Se siamo in maternità non si può programmare il parto, non si può scegliere il mese in cui partoriremo, tanto meno il giorno, l’ora. Accade momentaneamente. Allora sia noi che il bambino abbiamo un inizio, un nuovo cammino che percorreremo insieme. È importante il modo in cui vogliamo che il bambino inizi la sua vita. Come genitori, possiamo scegliere cosa vogliamo che il bambino abbia. Esprimiamo il nostro amore solo mandandogli soldi e pacchi di non so quali giocattoli dal paese in cui lavoriamo, ma nel frattempo uno sconosciuto si prende cura di nostro figlio? Non stupiamoci poi del fatto che ci saranno barriere, restrizioni tra noi e il bambino. La mancanza di vicinanza al bambino e di comunicazione con lui ha un impatto sul suo sviluppo, perché non si sarebbe mai sentito desiderato da loro. Ricorderà solo i suoi genitori biologici, ma non li riconoscerà come genitori nel vero senso della parola.

Al polo opposto ci sono i genitori che scelgono di restare nel Paese. Il domani fa nascere incertezze, questo stress generato dalle incertezze che immaginiamo noi stessi si riversa sul bambino, se non sappiamo controllarci e lasciargli fare quello che vuole. Allora i genitori diventano irascibili, dicono sciocchezze, effettivamente sciocchezze, al bambino, all'improvviso. Prestiamo molta attenzione al bambino nella prima parte dell'infanzia, perché la sua mente è come una spugna. Assorbi tutto, ogni parola, gesto, tono di voce. A malincuore si approprierà di quell'inizio. Prenderanno il sopravvento, stati d'animo, pensieri, impressioni, atteggiamenti. Sarebbe un peccato se ciò accadesse. Deve crescere benissimo sotto tutti i punti di vista, perché i suoi genitori lo avrebbero portato nelle migliori scuole, nei migliori licei, nel tanto sognato college e non so dove, sarebbe vano che arriverebbe all'altezza di 1,90, ben sviluppato, atletico e non so come, se dentro troviamo un miscuglio di traumi, custoditi in noi stessi, non realizzati in tempo, non espressi, non guariti. Dall’esterno sembrerebbe bello, ma dall’interno si vedrebbe che nella sua crescita non è stata impiegata alcuna anima, perché sicuramente le mancherebbe ciò che è più prezioso, la compassione e l’umanità. Quale famiglia troverà a sua volta? Quali generazioni deriveranno da quella famiglia e così via.

Ha bisogno del calore dell'anima, proprio come l'albero, quando lo piantiamo, oltre ad annaffiarlo, facciamo in modo che cresca dritto e folto, ha bisogno anche del calore del sole per svilupparsi bene in ogni senso.

A volte l'inizio può significare intraprendere uno sport, andare in bicicletta, imparare a cucinare nuove ricette e così via. Attenzione però, se scegli di imparare qualcosa che non si può imparare solo guardando i video di YouTube e basta, hai bisogno di istruttori o insegnanti per quel lavoro, prova a cercare una persona che abbia almeno un minimo di volontà di volerlo comprendere il tuo desiderio di apprendere quella competenza, la tua motivazione intrinseca a diventare più indipendente da quel punto di vista, le tue paure, a supportarti dove non riesci del tutto, a superare insieme quell'ostacolo. Altrimenti soffrirai anche tu, sarai anche pieno di frustrazioni, di nervi che hai pagato quel corso e l'istruttore non ha tempo per te, ne ha sempre degli altri, li dà sempre la priorità a te, con tutto quello che hai anche pagato la stessa somma di denaro dei favoriti.

Così come nelle classi scolastiche esiste la teoria delle intelligenze multiple secondo la quale esistono 9 tipi di intelligenza. Non so perché alcuni insegnanti pensano ancora che i loro studenti debbano essere bravi nella loro materia. Se scegliesse di umiliarlo pubblicamente davanti alla classe per quanto poco sa di matematica, allora sarebbe giusto per lui, dopo quella lezione, finanziarlo, dargli i soldi per andare in terapia, per guarire dalla sua paura di fallimento, ansia che porta a sangue dal naso, nausea, vertigini, disturbi del sonno e del ritmo cardiaco. Se non è bravo in matematica non c'è assolutamente problema, forse è più espressivo, più bravo in pittura, percussioni, lingue, sport, altre materie. Non sarebbe assolutamente giusto etichettarlo come se non potesse fare nulla, come se non saprebbe e comunque non capirebbe, come se non si potesse fare nulla per lui e con lui, come se niente valesse niente nella vita. e tutti i tipi di scenari come questo. Ogni uomo è unico, ha le sue qualità che vanno praticate, lavorate, affinate. Questo è ciò che dovrebbero fare i genitori e gli insegnanti che hanno questa mentalità antiquata secondo cui se non può imparare la matematica, allora non può fare nulla. Per curiosità, i laureati della facoltà di matematica si sentono soddisfatti dopo averla terminata, quanti finiscono effettivamente per insegnare matematica quando il percorso per diventare ciò che desideravano è disseminato di ostacoli ad ogni passo, e anche i meriti e le conoscenze non contano più? Quando su una lista di 10 criteri, non ne soddisfaceva uno solo, altrimenti li aveva tutti e non veniva mai accettato? Che senso ha costringerli a seguire una strada che anche chi ama la matematica non seguirebbe? Lasciamo che i bambini, gli studenti, gli studenti di ogni genere scelgano la propria strada, per quanto poco o molto convenga a loro! Non metterti nei panni degli altri pensando di conoscerli meglio, di intuire cosa vogliono, a cosa aspirano. Gli errori commessi da soli sono molto più facili da correggere rispetto a quelli commessi perché altri ti hanno consigliato di commettere un errore.

Dipende dai casi, se è un bambino più docile accetterà la situazione e cercherà di affrontarla, anche se sarà depresso, non in pace con se stesso, pieno di rabbia e accumulerà frustrazioni nascoste. Ma se parliamo di una natura che non obbedisce, che vuole essere indipendente nelle proprie decisioni e preferenze, allora rischiamo di raggiungere un tasso crescente di abbandono scolastico. Penserebbe che perché andare a quel corso di informazioni sul compagno, quando comunque non si trova in nulla di ciò che viene discusso lì, nulla si applica a lui e non gli va bene. Ecco perché si raccomanda ai genitori di comprendere i propri figli e di sostenerli in ogni fase importante della vita.

Anche se mi sono soffermato sugli aspetti meno piacevoli, fanno parte della realtà di ogni inizio, dopotutto l'inizio è il più complicato. Strada facendo le cose diventano più semplici, più fluide, e tutto diventa un'esperienza molto più degna di essere vissuta, vissuta e sentita. Naturalmente, le persone incontrate in ogni fase della vita di ogni giovane hanno i loro meriti.

Ringraziamo quindi i nostri genitori che ci hanno supportato come hanno potuto, fino ad una certa età ci hanno dato opportunità, vestiti, accessori, gadget e tutto il resto, ci hanno nutrito, sia con il cibo che con sentimenti positivi, che ci hanno dato un pillola, che ci fasciavano le ferite dopo ogni caduta, che alleviavano la nostra depressione quando pensavamo fosse inutile, che avevano la pazienza di studiarci, analizzarci e dirci cosa sarebbe stato meglio per noi nella maggior parte delle situazioni, che ci accompagnavano attraverso i parchi, alle gallerie d'arte, alle gelaterie e alle pasticcerie, che hanno coltivato alcuni gusti musicali e artistici, che ci hanno dato le prime istruzioni, il primo manuale di istruzioni della vita.

Ringraziamo anche gli educatori, gli insegnanti e i professori, perché anche loro hanno passato con noi buona parte del tempo, e magari hanno vissuto quello che abbiamo vissuto noi, le emozioni degli esami non erano solo nostre, erano anche le loro. Apprezziamo ogni buon pensiero, ogni volta che ci hanno fatto uscire dalla classe se non ci sentivamo bene, quando ci hanno corretto, quando ci hanno costretto a non so quale concorso, quando ci hanno spiegato, quando abbiamo scritto, letto con loro, quando ci hanno insegnato cose nuove, quando hanno cambiato i destini, quando hanno dato un senso alla nostra vita, quando ci hanno aiutato a gestire meglio il nostro tempo, a smettere di essere così dispersi come eravamo.

Grazie dal profondo del nostro cuore a tutti coloro che ci hanno aiutato ad evolvere, ad attraversare cambiamenti benefici, ci hanno preso sotto la loro ala protettiva.

(din colecția poeziilor cu rol terapeutic)

Te rog, nu fii la fel ca cei pe care i-ai ajutat, fără tine n-ar fi putut face nimic la momentul respectiv, dar, de bine ce le-a priit ajutorul dat, au ,,uitat" să-ți mulțumească;

Te rog, nu fii la fel ca cei care te judecă, neștiind, de fapt, nimic despre tine, despre povestea ta, îți știu doar numele, nu și structura ta morală ca persoană;

Te rog, nu fii la fel ca cei cărora le trebuie o explicație plauzibilă pentru orice;

Te rog, nu fii la fel ca coautorii unei cărți care și-au însușit toată munca, excluzându-te din proiectul respectiv, NU era proiectul LOR, era al VOSTRU;

Te rog, nu fii ca cei pentru care nimic nu contează pe fața pământului, important e doar lor să le iasă pasența, să își îndeplinească obiectivele la timp, fix în maniera în care au vrut, nu contează ce și cum;

Te rog, nu fii ca cei pentru care exiști doar când au nevoie de ceva, în realitate, 95% din timp, nu exiști pentru ei;

Te rog, nu fii ca acei prieteni care vin doar să ceară, mai rar, dacă nu chiar niciodată, să ofere;

Te rog, nu fii genul de persoană care să însămânțeze stres și supărare în inimile celorlalți, distrugându-i încet, dar sigur;

Te rog, nu fii genul de persoană care să treacă peste merite și eforturi depuse;

Te rog, nu fii genul care să elimini oameni doar pentru că în viziunea ta nu erau ok, în realitate, adevărul era cu totul altul;

Te rog, nu fii genul care să uite de unde a plecat, oricât de mult s-ar perfecționa pe parcurs;

Te rog, nu fii genul care crede că știe totul, viața este prea scurtă pentru a le putea afla pe toate, oricât am vrea;

Te rog, nu trece cu vederea oamenii buni pe care ți-a fost dat să-i cunoști, pentru că poate au fost ocazii cu care nu te vei mai întâlni.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

La ficción de Roald Dahl en la vida real

El cuento infantil Matilda de Roald Dahl también tiene una pizca de verdad. El retrato de Matilda (con ligeras desviaciones del Matilda reflejado en sus escritos) existe en la vida cotidiana. Esa persona estaba haciendo permutaciones, logaritmos, ecuaciones de no sé qué grado, cálculos a la potencia de 1000 sin usar la función calculadora del teléfono, leyendo desde los 4 años, viendo sus propios intereses y pasiones mientras su hermana mayor se estaba pintando las uñas, y su hermano estaba viendo un partido de fútbol de no sé qué equipo argentino, si su padre la subestimaba, untaba el forro de la campera que más usaba con antitranspirante roll-on, sabía en cuanto tiempo se acabarían todos los cereales de su plato, también sabía quién le abastecería y antes de que se acabaran, siempre elegía leche de la misma empresa (porque solo le gustaba esa), también podía saberlo por las miradas cuánto servir para no inundar el mantel, sabía cómo no hacerse reír en los bailes al pisar el pie de su pareja, sabía cuándo iba a llover con mucha mayor precisión que la aplicación AccuWeather, sentía cuando fue rechazada o aceptada por los de lo juro, muchas veces se sintió incomprendida, aunque entendía a todos todo el tiempo, sabía cuáles eran los motivos y miedos de todos, sabía no dejarse inferior, sabía luchar por sus derechos. , por la justicia y la verdad. Para ella, siempre importó lo que era justo. Siempre ha sido una persona tranquila y con los pies en la tierra, pero igualmente divertida. Cantando el esfuerzo de todos, nadie quedó agraviado ni ignorado.

Vio las intenciones de cada uno, lo que anima a cada hombre, lo que le vigoriza, lo que le deprime o le cansa. Sabía en quién confiar y quién la habría decepcionado en una situación más compleja. Cam casi podía imaginar qué esperar de cada uno, cómo reaccionarían, qué los haría cooperar o rechazar la idea de cooperación, cómo hablarían con cada uno individualmente. Nadie podía sorprenderla con nada, ella conocía la mayoría de las situaciones que podían surgir en el camino.

Podía ver la belleza natural de las personas, no la belleza artificial, que se maquillaban, que se pintaban los labios, que se creaban un volumen abundante en el pelo o que estaban en el gimnasio trabajando en todos sus grupos de músculos. No, nada de eso, ella apreciaba a las personas por lo que eran, no por lo que querían parecer. No necesitaba cosméticos innecesarios, la naturalidad era lo más real, por eso era hermosa. Lo más especial de ella era el hecho de que valoraba a las personas por lo que eran, no necesariamente por lo que ofrecerían o demostrarían. Todo esto sucedió porque veía a las personas desde todas las perspectivas, absorbía sus miradas, las leía como si leyera novelas. Estaba ansiosa por observar los detalles de la personalidad de cada persona, por sacar lo mejor de cada uno, así como una abeja recoge el polen de las flores para procesarlo y convertirlo en miel.

Al mismo tiempo, fue modesta, se dio cuenta de lo que podía hacer y lo que no. Nunca pensó ni por un momento que podría hacerlo todo ella sola. Él conocía sus límites. Entendió que hay situaciones en las que también necesita consultar con sus conocidos para dar su opinión y actuar con conocimiento del caso.

Tenía una apreciación muy fina y cuidadosa de las consecuencias de sus propias acciones y de cómo podrían afectar a quienes lo rodeaban.

El personaje del libro de Roald Dahl podría encontrar su equivalente moderno en nada menos que Cecilia.

Ce n-as da lumii pe pământ, doar pace și iubire 

Un copil ca mine, ce iubește mult prea mult, naiv și cu mintea umil, ca lumea nu-l va lovii si învălui doar într-o umbra a iubirii mimate 

Ce n-as da, ca iubirea pe care o port-n suflet s-o împart, nu cu dispretuirea ci cu grația ce mă înconjoară, dar lumea-i critica și te vede doar pentru greșelii 

Ei nu înțeleg că binecuvântările sunt minuni dumnezeiești 

Pentru ca creatorul vede mai de parte decât un om 

Și...poate că-n lume ești om avar, pentru ei ești de nimic lăsat-n drum

Un criminal, un nesăbuit ce păcătuiește ca și cum ar fi ultima zi

Însă el, ne vede și simte sufletele 

Vindeca orice rană, ne trimite multe semne ca ne iubește chiar dacă alții pot credea ca el nu exista...

Însă oamenii lui, pentru societate sunt doar niște nimicuri pierdute-n vânt, sunt cei diferiți ce nu vor sa se impună unei societății bolnave-n care iubirea înseamnă batjocură și sexul doar un hobby

    Fiecare piatră, are dreptul, 
    să-şi urle închisoarea...
    Fiecare frunză, 
    să tremure-n vânt...
    Fiecare bob de rouă, 
    să-ngheţe-n el lumina...
    Fiecare nor,
    să rănească-o petală de soare...
    Fiecare sărut, 
    s-adăncească-o privire...
    Fiecare cuvânt, 
    să-ucidă-o iubire...

    Tu, draga mea, eşti chiar acum, 
    Un bun de tipar, un top de volum, 
    Slova cea grea, eu vreau să-ţi citesc,
    Încă mai caut să te desluşesc…
    
    Tu eşti cartea mea de pe noptieră, 
    Ce în liniştea odăii, fatal, mi se-oferă, 
    Tu eşti o carte albă cu pagina velină, 
    Răsfoită încet, cu mişcări de felină... 
    
    Scrisă, în prea puţine vorbe, 
    Umbre fugare pe-ale trupului tău curbe, 
    Scrisă într-un stil puţin cam ciudat, 
    De lector slăvit, de critic lăudat... 
    
    Şi chiar dacă notele tale, scrise-n subsol, 
    Sunt al iubirii şi al inimii, simbol, 
    Tot mi-este ciudă pe vântul ştrengar 
    Că mi te frunzăreşte-ntr-un mod atât de vulgar... 
    
    Şi-aş vrea măcar, un semn de carte să las, 
    Aşezat între coperţile acestui atlas, 
    Să despart, de pot, cuvintele-n fraze 
    Să fiu al iubirii poet, etern kamikaze…

Asa cum luna straluceste in apele libezi ale oceanelor 

Iar stelele ne bucura cu stralucirea lor in fiecare noapte iar frumusetea lor este de nedescris! 

Asa esti tu in inima mea frumusetea si sistralucirea ta este de nedescris iar dragostea mea pentru tine creste din ce in ce mai mult,

Infiecare noapte cand privesc luna si stelele ma aduce tot mai aproape de tine ,defiecare tata cand luna cu splendoarea ei bate in geamul meu o privesc si stiu ca este trimisa de tine sa ma veghieze ,asa ca in seara asta privesc cerul insteat si astept sa rarare luna si am sa o rog sa vina la tine sa te pazeasca si sa spuna din partea mea ,

Te iubiesc micuta mea raza de primvara te astept sa vi si sa te impratisez puternic iar noaptea cand suntem amandoi in pat si luna va veni in vizita si ne va vedea inpreuna va lumina din ce in ce mai tare pentru ca insfarsit nea vazut inpreuna asa cum soarele si luna au fost despartite din gauza dragostei lor una cu alta,

Si si se intalesc o data pe an formand eclipsa iar dragostea lor uimeste o intreaca plneta, asa suntem noi acum dar diferenta intre luna soare si noi este ca noi cand vom fi impreuna vom fi e nedespartiti si ne vom iubi neincetat iar dragostea noastra va uimi nu doar o planta si o intreaga galaxie.

Dragostea noastra va dainui peste toate galaxiile chiar si tote planetele din univers va fi uimit de dragostea si iubirea noastra

Ne-am intalnit intr-un moment in care

Eram scarbiti, satui de rau si de ocara.

Aveam nevoie doar de-o alinare

De-o raza de speranta, de o schimbare.

Eram putin pierduti, tacuti din fire,

Traiam in noi crezand ca asa-i mai bine.

Ne proiectam in vis, paream atat de aproape

Dar dimineata anula tot ce cream in noapte.

Acolo undeva in timp si spatiu existam

Simteam la fel, iubeam si rezonam,

Credeam cu toata fiinta mea in tine, cugetam 

La o viata impreuna asa cum o visam.

Dar cine-ar fi crezut ca ai sa apari pe nestiute

O inima nobila, cu un suflet cat un munte

Cu o voce calda, intr-un corp de inger

Ai coborat din cer? Nu stiu... esti reala?

Caci tind sa cred ca totul e o-nscenare

Eu te-am visat in felul meu...se pare

Ca mi-ai intrecut chiar orice asteptare.

Vreau sa traim, sa ne simtim , sa radem

Sa povestim, sa ne privim in ochi, sa plangem

Sa facem dragoste, sa stam fata in fata

Sa cautam acea clipa care sa valoreze ...o viata!

Sub coloanele lumii mele interioare,

te-ai așezat tu,

încercând să te ascunzi

de acei ochi albaștri arzători.

Ai început să zugrăvești cu var de zmeur

pereții inimii mele

care te-au ascuns în piramidele deșertului

în care nu te găsesc

când fugi de haosul meu haotic.

Sub coloanele lumii mele interioare,

ai vărsat cafeaua cu miere

care mi-a pătat sufletul ars

de ceaiul tău de păpădie

pe care nu ai încetat să-l bei nici azi.

Ai început să ștergi cafeaua

cu un prosop uscat și ud de amintiri,

dar cafeaua nu vrea să mă părăsească,

dar de fapt sunt eu acea cafea

pe care ai vărsat-o pe masă.