Ce n-as da naștere binecuvântării
Ce n-as da lumii pe pământ, doar pace și iubire
Un copil ca mine, ce iubește mult prea mult, naiv și cu mintea umil, ca lumea nu-l va lovii si învălui doar într-o umbra a iubirii mimate
Ce n-as da, ca iubirea pe care o port-n suflet s-o împart, nu cu dispretuirea ci cu grația ce mă înconjoară, dar lumea-i critica și te vede doar pentru greșelii
Ei nu înțeleg că binecuvântările sunt minuni dumnezeiești
Pentru ca creatorul vede mai de parte decât un om
Și...poate că-n lume ești om avar, pentru ei ești de nimic lăsat-n drum
Un criminal, un nesăbuit ce păcătuiește ca și cum ar fi ultima zi
Însă el, ne vede și simte sufletele
Vindeca orice rană, ne trimite multe semne ca ne iubește chiar dacă alții pot credea ca el nu exista...
Însă oamenii lui, pentru societate sunt doar niște nimicuri pierdute-n vânt, sunt cei diferiți ce nu vor sa se impună unei societății bolnave-n care iubirea înseamnă batjocură și sexul doar un hobby
Poems in the same category
Pe-altarul cerului
Pe-altarul cerului te scriu cu dor,
Strălucitor ca soarele ieșit din nori
Si rog o clipă vântul să-ți aducă,
Parfumul lui... ca o nălucă.
Că fericirea mi-era dulceața vinului tău
Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,
Era o parte din tine ce îmi ținea de dor
Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.
De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...
Moartea vine ca o veste din sat
„Ai auzit de Bădică?”
Așa începe.
Ca o șoaptă.
Ca o bârfă.
Dar e sfârșit.
Moartea nu urlă.
Nu bate în ușă.
Intră, ca o pisică bătrână.
Se așază. Și tace.
Bădică era om bun.
Zâmbea.
Acum zâmbește o poză în geam.
Azi punem pomii de iarnă.
Mâine punem cruci.
Așa merge timpul în sat.
Din colind, în colivă.
Întreabă-mă
Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă
Întreabă-mă de știu drumul acasă
Întreabă-mă de simt ce mai e viață
Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă
Întreabă-mă ce văd, ce am în față
Întreabă-mă de inima albastră
Întreabă-mă s-o prind unde se-agață
Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață
Întreabă-mă ce-s norii din fereastră
Întreabă-mă de florile din glastră
Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă
Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă
Întreabă-mă de ploile căzute
Fierbinți caută inima să-ți ude
Mă-ntreabă când ajungă să o sărute
Să afli ce e dor, cât sunt de multe
Întreabă-te de când n-ai întrebat
Întreabă-mă pe mine ce-a urmat
Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat
Răspund la întrebări și ne-ntrebat
Întreabă-mă de tine să te-ntreb
Întreabă-mă cu sufletul să sper
Întreabă-mă cu ochii s-ating cer
Întreabă-mă orice să pot să-ntreb
Întreabă-mă de aer, de pământ
Întreabă-mă-nainte să m-ascund
Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud
Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
Clipele vieții
Scurte sunt clipele bucuriilor
Și lungi zilele amintirilor.
Triste momentele de răvășire,
Liniștitoare cele de regăsire.
Neliniște-n nopțile de singurătate,
Abis gândurilor îndepărtate.
Speranțe-n zorii dimineții
Simbolul uman dat vieții.
Aleea ce se pierde-n infinit,
Atrage sufletu-mi umbrit,
Cuplând cu orizontul o lumină
Soarta-i oblăduire divină.
Curaju-i boboc neînflorit
Subjugat unui gând neîmplinit.
Nesiguranța-i bolta dorinței,
Împlinirea-i apanajul credinței.
Visul este curcubeul ivit,
Spectru străluce pe cer însorit,
Floare deschisă-n albastru
La licărirea unui astru.
Pe-altarul cerului
Pe-altarul cerului te scriu cu dor,
Strălucitor ca soarele ieșit din nori
Si rog o clipă vântul să-ți aducă,
Parfumul lui... ca o nălucă.
Că fericirea mi-era dulceața vinului tău
Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,
Era o parte din tine ce îmi ținea de dor
Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.
De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...
Moartea vine ca o veste din sat
„Ai auzit de Bădică?”
Așa începe.
Ca o șoaptă.
Ca o bârfă.
Dar e sfârșit.
Moartea nu urlă.
Nu bate în ușă.
Intră, ca o pisică bătrână.
Se așază. Și tace.
Bădică era om bun.
Zâmbea.
Acum zâmbește o poză în geam.
Azi punem pomii de iarnă.
Mâine punem cruci.
Așa merge timpul în sat.
Din colind, în colivă.
Întreabă-mă
Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă
Întreabă-mă de știu drumul acasă
Întreabă-mă de simt ce mai e viață
Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă
Întreabă-mă ce văd, ce am în față
Întreabă-mă de inima albastră
Întreabă-mă s-o prind unde se-agață
Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață
Întreabă-mă ce-s norii din fereastră
Întreabă-mă de florile din glastră
Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă
Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă
Întreabă-mă de ploile căzute
Fierbinți caută inima să-ți ude
Mă-ntreabă când ajungă să o sărute
Să afli ce e dor, cât sunt de multe
Întreabă-te de când n-ai întrebat
Întreabă-mă pe mine ce-a urmat
Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat
Răspund la întrebări și ne-ntrebat
Întreabă-mă de tine să te-ntreb
Întreabă-mă cu sufletul să sper
Întreabă-mă cu ochii s-ating cer
Întreabă-mă orice să pot să-ntreb
Întreabă-mă de aer, de pământ
Întreabă-mă-nainte să m-ascund
Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud
Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
Clipele vieții
Scurte sunt clipele bucuriilor
Și lungi zilele amintirilor.
Triste momentele de răvășire,
Liniștitoare cele de regăsire.
Neliniște-n nopțile de singurătate,
Abis gândurilor îndepărtate.
Speranțe-n zorii dimineții
Simbolul uman dat vieții.
Aleea ce se pierde-n infinit,
Atrage sufletu-mi umbrit,
Cuplând cu orizontul o lumină
Soarta-i oblăduire divină.
Curaju-i boboc neînflorit
Subjugat unui gând neîmplinit.
Nesiguranța-i bolta dorinței,
Împlinirea-i apanajul credinței.
Visul este curcubeul ivit,
Spectru străluce pe cer însorit,
Floare deschisă-n albastru
La licărirea unui astru.
Other poems by the author
Iubirea nu moare niciodată
De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?
Mai exista măcar o iubire
autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești?
Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.
Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul.
Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.
Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri.
Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.
El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.
Ciclicitatea Dorului
Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare
Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul
E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...
Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor
E ca și durerea noastră umană
Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume
Sau poate ca noi suntem soarta, iar răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri
Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire
Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor
Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii
Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred
Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire
Fizică a dorului
Dorul e o undă – o oscilație între ieri și acum,
propagându-se prin vidul din piept,
fără un mediu, fără o destinație clară.
Eu sunt punctul fix al pendulului,
iar el, gravitația care mă mișcă înainte și înapoi
pe o axă pe care timpul refuză să o definească.
Îmi imaginez atingerile lui ca fotoni,
particule de lumină care refuză să fie prinse,
dar, când lovesc pielea, generează căldură –
radiație pură, o ecuație a pasiunii.
Din distanță, ne privim ca două stele,
legate printr-o forță invizibilă,
un câmp gravitațional care îmi trage sufletul
înspre un orizont al evenimentelor.
Ce se întâmplă dacă mă apropii prea mult?
Legile îmi spun că mă voi pierde –
energia mea va deveni a lui,
și tot ce sunt va fi o singularitate
într-o lume care n-a învățat să mărească infinitul.
Dar ce e dorul, dacă nu o coliziune?
Două particule care se ciocnesc în vid
și lasă urme în spațiu-timp,
unde amintirile devin traiectorii curbe
pe care sufletele le străbat în tăcere.
Aș vrea să-l ating, să simt
cum forțele de contact îmi redau
toate legile pierdute ale fizicii.
Dar, de fiecare dată,
între degetele mele rămâne doar lumina lui,
ca și cum n-ar fi fost niciodată materie,
ci doar o iluzie a mișcării.
Și atunci îmi dau seama:
el nu e substanță, ci energie,
o constantă universală care,
oricât m-aș strădui să o prind,
se transformă mereu în altceva.
Ecorșeu de gânduri
Am despicat clipa cu un bisturiu de liniște,
Și am găsit înăuntru un șarpe de aur
Înfășurat pe osul timpului.
Mi-am scos ochii ca să văd mai bine,
Pentru că lumina mă orbea cu adevărul ei inutil.
Mi-am smuls inima și am pus-o pe masă,
Dar nimeni n-a știut dacă e un organ sau un jurământ neterminat.
Așa că am început să mă deconstruiesc —
Un puzzle fără margini, un ecou fără sursă.
Fiecare nerv era o întrebare,
Fiecare coastă un pod spre o versiune abandonată a mea.
Adevărul? Nu e decât o cicatrice inversată.
Iubirea? O metastază frumoasă.
Eu? O bucată de umbră care învață să respire.
Și dacă mă întrebi ce-am găsit la final,
Îți voi răspunde doar atât:
Nu există finaluri. Doar piei vechi care cad
Și formează poezii pe podeaua uitării.
Pentru tine, nu pentru ei
Trăiește-ți viața, nu după ce vor alții,
Căci gurile lumii mereu vor șopti,
Când ești liber, te vor numi straniu,
Când taci, te vor zice rece și pustiu.
Când hainele largi îți dau un sentiment de pace,
Ei te vor privi cu ochi critici și reci,
Dar când alegi să te îmbraci altfel,
Te vor judeca pentru cum îți stau formele.
Ești prea mult sau prea puțin,
Niciodată nu vor ști ce e în tine,
Iar când alegi să te ascunzi,
Vor spune că ești schimbată, altfel.
Îți spui că poate e mai bine așa,
Să urmezi tiparele ce nu îți sunt tale,
Dar în adâncul tău știi prea bine,
Că nu poți trăi decât pentru tine,
Chiar dacă restul te vor judeca.
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.
Iubirea nu moare niciodată
De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?
Mai exista măcar o iubire
autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești?
Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.
Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul.
Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.
Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri.
Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.
El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.
Ciclicitatea Dorului
Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare
Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul
E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...
Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor
E ca și durerea noastră umană
Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume
Sau poate ca noi suntem soarta, iar răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri
Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire
Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor
Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii
Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred
Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire
Fizică a dorului
Dorul e o undă – o oscilație între ieri și acum,
propagându-se prin vidul din piept,
fără un mediu, fără o destinație clară.
Eu sunt punctul fix al pendulului,
iar el, gravitația care mă mișcă înainte și înapoi
pe o axă pe care timpul refuză să o definească.
Îmi imaginez atingerile lui ca fotoni,
particule de lumină care refuză să fie prinse,
dar, când lovesc pielea, generează căldură –
radiație pură, o ecuație a pasiunii.
Din distanță, ne privim ca două stele,
legate printr-o forță invizibilă,
un câmp gravitațional care îmi trage sufletul
înspre un orizont al evenimentelor.
Ce se întâmplă dacă mă apropii prea mult?
Legile îmi spun că mă voi pierde –
energia mea va deveni a lui,
și tot ce sunt va fi o singularitate
într-o lume care n-a învățat să mărească infinitul.
Dar ce e dorul, dacă nu o coliziune?
Două particule care se ciocnesc în vid
și lasă urme în spațiu-timp,
unde amintirile devin traiectorii curbe
pe care sufletele le străbat în tăcere.
Aș vrea să-l ating, să simt
cum forțele de contact îmi redau
toate legile pierdute ale fizicii.
Dar, de fiecare dată,
între degetele mele rămâne doar lumina lui,
ca și cum n-ar fi fost niciodată materie,
ci doar o iluzie a mișcării.
Și atunci îmi dau seama:
el nu e substanță, ci energie,
o constantă universală care,
oricât m-aș strădui să o prind,
se transformă mereu în altceva.
Ecorșeu de gânduri
Am despicat clipa cu un bisturiu de liniște,
Și am găsit înăuntru un șarpe de aur
Înfășurat pe osul timpului.
Mi-am scos ochii ca să văd mai bine,
Pentru că lumina mă orbea cu adevărul ei inutil.
Mi-am smuls inima și am pus-o pe masă,
Dar nimeni n-a știut dacă e un organ sau un jurământ neterminat.
Așa că am început să mă deconstruiesc —
Un puzzle fără margini, un ecou fără sursă.
Fiecare nerv era o întrebare,
Fiecare coastă un pod spre o versiune abandonată a mea.
Adevărul? Nu e decât o cicatrice inversată.
Iubirea? O metastază frumoasă.
Eu? O bucată de umbră care învață să respire.
Și dacă mă întrebi ce-am găsit la final,
Îți voi răspunde doar atât:
Nu există finaluri. Doar piei vechi care cad
Și formează poezii pe podeaua uitării.
Pentru tine, nu pentru ei
Trăiește-ți viața, nu după ce vor alții,
Căci gurile lumii mereu vor șopti,
Când ești liber, te vor numi straniu,
Când taci, te vor zice rece și pustiu.
Când hainele largi îți dau un sentiment de pace,
Ei te vor privi cu ochi critici și reci,
Dar când alegi să te îmbraci altfel,
Te vor judeca pentru cum îți stau formele.
Ești prea mult sau prea puțin,
Niciodată nu vor ști ce e în tine,
Iar când alegi să te ascunzi,
Vor spune că ești schimbată, altfel.
Îți spui că poate e mai bine așa,
Să urmezi tiparele ce nu îți sunt tale,
Dar în adâncul tău știi prea bine,
Că nu poți trăi decât pentru tine,
Chiar dacă restul te vor judeca.
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.