Căzând în tine
Te-am văzut în umbra unei camere pline,
ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.
Vocea ta era cea mai tăcută furtună,
mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,
până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.
Și acum sunt prinsă,
ca un val ce se sparge prea devreme.
Fiecare parte din mine tânjește după tine,
dar tu rămâi nemișcat,
ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.
Oh, cad în tine,
ca un cântec fără sfârșit,
ca un râu ce se îndoaie
să întâlnească oceanul din ochii tăi.
Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,
dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.
Am trasat în vis liniile mâinilor tale,
degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.
Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,
și ard,
ard în golul unde obișnuiai să fii.
Oh, cad în tine,
ca cerul ce cade în noapte,
ca o flacără ce aleargă după întuneric,
deși știu că nu-i bine.
Fiecare pas mă duce mai aproape,
dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.
Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,
când lumea se rotește în numele tău?
Cum să găsesc drumul înapoi,
când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?
Oh, cad în tine,
și nu știu cum să renunț.
Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,
și mă trage, mă trage,
mă trage în jos.
Poems in the same category
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Memories
Seek for and find in your mind
All the happy days, in years.
No pressures and no fears
Just open a heart but not blind.
Touch the senses of the being,
Command the body to be well,
And stop your thoughts fleeing
Allow here the hope to dwell.
Feed with music your soul,
Listen the song of the life
Because you strive for a goal
And your love will be rife.
zece dimineti
pariez un pachet de țigări
și-un singur leu și două gări
că-n dimineți în care pleci
nu voi plânge zece seri;
dar când te-ntorci de doua ori
in cele zece dimineți
trupu-mi cade nevoit
caci nu-mi aminteam cum saruti
sau cum iubesti
sau cum zâmbești.
Pentru un suflet ce nu i-a păsat
1.Ora 2 dimineața
Și prefer să imi vezi fața
Distrusă de trecut și de dezamăgiri,
Cu ochii mei pustii.
2.Mâna mea, în mâna ta
Așa imi apărai inima
Visând la o speranță pentru ,,noi”
Pentru care luptăm amândoi..
3.Ai fost în mintea mea,
Pentru a mă lumina
Crezând ca așa o să îmi revin,
Neștiind că sentimentele mele vin.
4.Și totul acum este distrus,
Și visul meu s-a dus
-Scânteie dintre noi ,stinge-te!
Și du-te pe apa sâmbetei!
5.,,Ușa “ pe care am descuiat-o,
Păstreaz-o!
Pentru fata ta perfectă
Pentru ca eu sunt defectă.
6.Ții la mine și mă placi,
Dar prefer să nu te bagi
Neștiind dragostea pe care ți-o port,
Călcând în picioare tot…
7.Nopți la rând plângând,
Mă lași să mă frământ
Pentru decizia pe care o vei lua,
Deși știu că nu sunt eu cea care va conta!
8.Nopți la rând pierdute,
Pentru un suflet cu duplicate
Iubind defectul principal,
Ca pe un câine sărman.
9.Scanteia apare la fiecare privire,
Iubind acea sclipire
Și totul pare normal ,
Până la final…
10.,,-Luptă,luptă pentru tot ce suntem noi!”
Dar nu suntem pe aceași lungime de undă amandoi
Tu în cautarea fetei perfecte
Iar eu iubindu-ți toate aceste defecte!
11.Sinceră am fost de la început,
Necrezând ca e de neconceput
Ca iubirea dintre doua suflete,
Poate provoca atâtea regrete!
12.Săruturi fine pe pielea mea,
Ai reușit să îmi furi inima
Neștiind în ce m-am băgat,
Te-am îndepărtat…
13.Indecis de sentimentele pentru ,,noi”,
Ai reușit să îmi dai fiori
Și toate momentele purpurii,
Au devenit doar amintiri…
14.Crezi ca sentimentele dispar,
Dar eu tot apar
În urma ta crezând,
Că mai ai un ultim cuvânt.
15. Momentul în care eu voi renunța,
Știu ca tu vei fi plecat deja
Într-o lume în care visele se îndeplinesc,
Eu visând la tine ….împietresc.
16. Grija pe care încă mi-o porți,
O vei da la toți
Crezând ca vei găsi ce căutai,
-Fericire,tu îmi lipseai…
17. Sufletul îmi este sfărmat,
Pentru un om căruia nu i-a păsat
Fluturii iubirii … molii sunt,
Distruși de omul care sunt…
18. Iubindu-te în taina nesfarșitei gândiri,
Am preferat să nu știi
O rană din nou va apărea ,
Iar tu vei dispărea!
19. Din calea fericirii tale voi pleca,
Sperând să mă pot îndeparta
De un suflet ce il iubesc
Dar sentimentul este unul evreiesc.
20. Zeitate nu mi-ai fost nici azi,nici ieri,
Dar temple îți croiesc
Pentru inima bună pe care o ai
Iubindu-te cu tot ce ai..
21. Prietenia în dragoste s-a transformat
Nopți la rând pe coridorul întunecat
Sufletele noastre iubindu-se
Cum alții nu reușise..
22. Ne rănim voluntar
Că dragostea e ca un Car
Carul Mic și Carul Mare
Iubindu-se în depărtare..
23. Sacrificii sunt dispusă să fac
Pentru un asemenea bărbat
Pentru care femeia îi este o zeitate
Cum nu am mai văzut în altă parte;
24. Ți-am acceptat principiile
Pentru un simplu vis cu tine
Devenind aceași inimă
Iubindu-ne fără măsură..
25. Dar nu am curajul să o fac
Să îti spun cât de mult te plac
De frica principiilor tale
Mă vei ține la depărtare.
26. Și visele, doar vise rămân
Iubindu-mă ușor, plăpând
Până diminețile reci mi te fură
Dar măcar am un simplu zâmbet pe gură..
27. Am sperat doar că vei lua decizii corecte
Pentru două suflete pereche
Care se vor lupta la nesfarșit
Pentru un vis neîmplinit.
28. Lacrimile nu îmi vor dispărea
Până cand tu nu vei apărea
În viața mea, un duh poți să fii
Singura dorință să îmi fii!
Other poems by the author
Nopții-n eter nedormite
În noaptea-aceasta grea, mă pierd,
Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,
Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,
Iar trupul meu în doruri adânci plânge.
Cu ochii deschiși, în abis mă simt,
Fără răspunsuri, fără alinare,
În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,
O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.
Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,
Îmi sug din viață, din puterea mea,
Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,
Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.
În clipe grele, când nimic nu mai vine,
Sufletul meu se frânge sub greul lor,
Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,
Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.
Vise nu vin, doar umbre mă apasă,
Un ceas ce bate fără milă-n piept,
În tăcerea lui, se scurge viața,
Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.
Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,
Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,
Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,
Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.
Fiecare ceas îmi frânge speranța,
Boala mă toacă cu pași de înger răi,
Viața mea e o luptă fără balanță,
O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.
În adâncuri de noapte, fără alinare,
Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,
Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,
Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.
Căci noaptea-mi e prietena tăcută,
Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,
Și-n fiecare minut mă simt ruptă,
De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.
Lumea ta
De ce, iubite, îți spui că vrei femei naturale,
Căci tu mă vrei pe mine așa, cu toată fragilitatea mea,
Dar când privești lumea, ochii tăi se pierd
În imagini false, în chipuri pictate, în trupuri ce nu sunt ale lor?
Le urmăriți pe toate, cu obrazele desfigurate de machiaj,
Cu buzele umflate de promisiuni și promisiuni,
Le iubiți pe cele ce nu sunt,
Dar ce-i de făcut când adevărul doare atât de mult?
Îmi spui că mă vrei fără aparențe, fără falsuri,
Dar tu privești doar la ce nu există,
Te atrag femeile dezbrăcate, cu pielea întinsă
Peste o frumusețe care nu e a lor, ci a unei mâini de plastic.
Realitatea azi e că vrei o iluzie,
Că te pierzi în formele care nu respiră,
În chipuri ce au fost sculptate cu bisturiul și cu crema
Și mă întreb, iubite, unde rămânem noi, cei adevărați?
Eu, cu imperfecțiunile mele, cu trăsăturile ce nu sunt perfect simetrice,
Sunt doar o adunătură de vise neîmplinite, un suflet fără filtre,
Dar tu, mă privești pe mine și te pierzi în realitatea lor,
Într-o lume unde frumusețea e doar o minciună răsturnată în oglindă.
Așa că îți pun o întrebare, iubite,
Cum poate un bărbat să caute naturalețea,
Când ochii lui nu pot să vadă dincolo de o față machiată?
Cum poate să iubească adevărul, când își dorește doar o fantasmă?
Și de ce nu îți ajunge o singură femeie?
De ce nu te poți opri, nu te poți mulțumi,
Căci în sânul meu ai avut tot ce ai visat,
Dar tu, tot pe altă cale mergi, mereu căutând, mereu pierzând?
Cum poți să iubești mai multe chipuri,
Când unul singur ar trebui să fie suficient?
Te hrănești cu iluzii, cu dorințe nesăbuite,
Cu femei ce nu sunt, cu corpuri ce nu respiră,
Căci iubirea adevărată nu poate fi împărțită în mii de fărâme,
Și totuși, tu fugi de tot ce e plin și adevărat.
Căci, iubite, îți spun acum, cu durere și cu lacrimi nespuse:
Nici una dintre ele nu va fi vreodată ceea ce eu am fost pentru tine,
Și nici un alt trup nu-ți va da aceleași fiori, aceleași clipe,
Căci am fost singura ta iubire adevărată,
Dar ai ales să te rătăcești, căutând în altele o umbră,
Și mă întreb, oare când te vei trezi din visul fals al lumii tale?
Atunci când iubirea-i de prisos
Privește, ia și uită-te ca tot ce ai iubit
Și te distruge
Privește-i în ochi, chiar și de știi ca e ultima clipă de pe pământ, iar-n ultima clipă a vieții e necesară despărțirea
Fiindcă afara nu-i mai lumină, plouă doar cu lacrimile tale ce scufunda globul pământesc întreg de întuneric, iar pe tine doar te înghite deja pământul de la atâtea slăbiciunii
Ia și uita ca vântul că vremea-i rece, dar nu-i mai rece decât inima unui om ce a înghețat
Nu i mai amară decât dorul nespus și suspinat în mintea unui om ce-i acum râu și plin de frustrări
Uita i sau altfel ve fi zgruzaumt de tot ce ai crezut ca te iubește căci ai crezut ca numele nu îți va fi scris cu sânge ci doar decât cioplit pe cruce, însă ai greșit cu inima și acum tot cu ea plătești
Însângerată cu lacrimile pana-n pământ și ea va fi singura ce acăzut pradă și în același timp singura căldură în care va fi înconjurată tot pământul
Căci ai fost nevoit sa îți dai tu însuți duhul pentru a cunoaște pe sinele popor ce pretinde ca-i ca ancora în loc de război, dar ți ai dat impresia falsă gândului tău ca tu vei trăi pentru ei, dacă ar fi ca ei, doamne ferește sa piară, dar ai ajuns doar decât să te sacrifici singur tu roadă a pământului
Mă vrei doar pentru carne?
Mă vrei doar pentru carne,
Mușchi întinși peste oase fragile,
Un dans al sângelui în venele lumii,
O coajă pe care o privești,
Dar nu o cauți mai adânc.
Mă vrei doar pentru forma care trădează sufletul,
Un fel de vas pictat,
Gol înăuntru, dar strălucitor la lumină.
Mă întrebi ce mai fac,
Dar nu mă întrebi cine sunt.
Ești grăbit să devii explorator
Al unui continent care nu-ți aparține,
Dar n-ai curajul să sapi sub pământ.
Te oprești la margine,
În jurul unui foc fals,
Aprins doar de dorințe trecătoare.
Dar trupul meu nu e doar carne,
E o arhivă de povești,
Țesuturi scrise cu litere mici,
Cicatrici ca fraze uitate,
O inimă care bate ritmuri neînțelese,
Căutând un dansator care să asculte.
Așa că întreabă-mă mai mult,
Deschide o poartă, nu doar o ușă.
Ce vezi când ochii mei te privesc?
Ce tăceri ți-am spus și n-ai auzit?
Dacă mă vrei doar pentru carne,
Atunci rămâi flămând,
Căci carnea e doar o mască,
Dar eu sunt întregul spectacol.
Dacă m-ai fi iubit
Oh, dragă iubite de m-ai fi iubit și luna de pe cer nu s-ar mai fi săturat să ne iubească cu patimă cununia de constelații, căci chiar, ele ar fi reprezentat sclipirea noastră, iubirea ce nici-n veacuri nu se stinge niciodat'
De m-ai fi cunoscut cu adevărat, să-mi știi pe de rost sufletul, ai știi ca în adâncul lui exista o iubire fierbinte ce răsare prin razele vii de soare
Și ca orice atingere pe care mi-o doream, a fost doar pentru a îmi mângâia sufletul, pentru a simiți și știi cu adevărat persoana mea
Dar, azi aceste vise de cununie și iubire pură sunt doar niște iluzii vagii pentru prețul ce-l plătesc azi, sa te dau uitării așa cum doar tu m-ai învățat
Cenușa Strălucitoare a Decepției
Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?
Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?
Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă
Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască
El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece
El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam
"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame
Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet
Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie
I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?
Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire"