Orb

Vreau să te posed cu sete,

Să-ți simt carnea în mână cum pulsează,

Să fii a mea, fără regrete,

Să-ți pierzi rațiunea când ești trează.

 

Iubește-mă orb, fii fără scăpare,

Respiră-mi ființa și fă-mă lege,

Lasă-mă să-ți fiu chemare,

Și nu lăsa soarele să ne dezlege.

 

Vreau trupul tău să-mi fie hrană,

Iar sufletul – o jertfă vie,

Deschis precum o-adâncă rană

Ce arde-n brațele-mi pe vecie.

 

Vreau să fii a mea sub lună,

Sub furtuni ce ne strivesc,

Să îți simt pasiunea nebună,

Să-ti simt sărutul. Să mă topesc.


Category: Love poems

All author's poems: Vlad Dornean poezii.online Orb

Date of posting: 1 апреля 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 714

Log in and comment!

Other poems by the author

Și-aș muri, și-aș renaște

Și-aș muri, și-aș renaște

Necontenit - doar să găsesc

Nebănuite căi ascunse,

Să reînvăț să te iubesc.

 

Și-aș muri cu înserarea,

Cu răsăritul aș renaște,

Mi-aș regăsi morbid suflarea,

Doar pentru a te re-cunoaște.

More ...

Vin

Încă o noapte albă cu clipe coapte-n jar,

Cu trupu-mi un Hristov de doruri răvășite.

Din spuză-un murg să slobod – să fiu al lui birjar

Și să mă-ndrept spre tine pe căi nebănuite.

 

Într-un galop nebun prin colbul de pe drum,

Las vântul să-mi usuce o lacrimă din barbă,

Căci calul îmi cunoaște tot dorul meu nebun

Când biciul îl plesnește din a mea furie oarbă.

 

Și drumul iute curge sub trapul lui de foc,

Și nările îi ard și coapsele-i sunt sânge,

Și eu lovesc cu sete și simt cum mă sufoc,

Mă-năbușe năduful și inima mă strânge.

 

Simt cum a mea tânjire e-un știft sub a mea coastă,

Ce taie-n carne vie cu fiece suflare,

Ce nu-mi dă timp să cuget. Îmi este doar năpastă

În toată această lume umplută de uitare.

 

Am să te am sub stele, sub plăpumi, sub dorinți,

Am să îți gust sărutul. Am să te las să simți

Cum strâng a-tale pulpe în mâna obosită,

Cum îți respir plăcerea atât de mult dorită.

 

Voi fi un animal legat de trupul tău,

Închis în cușca asta de sentiment și vânt,

Voi rupe-ntr-a ta carne fără păreri de rău,

Voi soarbe-iubirea ta urzind un legământ.

 

Și vin! Și ca să vin, lui Dumnezeu să-i spui

Să nu îmi stea în cale! Să facă drum cotit!

Căci tot aud chemarea: pe-a ta, nu pe a Lui!

… și că iubirea noastră e tot ce mi-am dorit!

More ...

Rădăcini

În raza unor stele ce încă nu au nume,

Pe-un cer ce nu-i al nostru, întunecat, dar clar,

Înfirip șovăind mici jumătăți de lume,

Visând la trupul tău — un solitar altar.

 

Căci ochii tăi sunt fluturi încununați de rouă,

Plutind suav prin văi învăluite-n zori;

Iar mâinile-ți sunt punți către o lume nouă,

Ce mă ating pe mine — un cerșetor de nori.

 

Dar nici o șoaptă însă nu ține al tău loc,

Și inima-i hârtie, pe-a locuri sfâșiată.

Eu scriu pe ea sălbatic, cu un condei de foc,

Cu litere de sânge, neistovit — și iată:

 

Ne-ntrepătrundem tantric ca două răni adânci,

Și-n taină-n suflet simt cum tremură pământul,

Cum țesem rădăcini ce cresc de pe sub stânci,

Iscând în noi povestea, șoptind suav cuvântul.

 

Și știu că am găsit ceea ce eu n-am fost:

Cândva ecou haotic — acum hrisov de pace.

Să fim o rugăciune ce-o recit pe de rost,

În care să mă sting… și-n care iubirea-mi zace.

More ...

Lângă tine

Vreau să fac ochi lângă tine,

cu trupu-mi lipit de al tău,

să simt că respiri pentru mine

și focul din tine e-al meu.

 

Să-mi cauți gura flămândă,

cu buze ce ard de mult dor,

iar fața ta caldă și blândă

să-mi cadă în palmă ușor.

 

Vreau să mă scol lângă tine,

cu părul tău prins în păcat,

cu sânii-ți lipiți strâns de mine

și pieptul arzând ne’mpăcat.

 

Goi să stăm sub așternuturi,

Făurind un falnic destin,

să depanăm zâmbind trecuturi

ce gem de plăceri și suspin.

 

Să zacem pierduți în plăcere,

Pe cearceaful boțit și căzut,

să curgă pe noi o tăcere

ce țipă-n fiorul avut.

 

Vreau să mă trezesc lângă tine,

cu dorul topit între noi,

să-mi spui fără vorbe ce-ți vine

și să ardem din nou amândoi.

More ...

Introspecție

Am obosit să stau și să vorbesc șoptit,

Cu același om străin, cu chip plin de păcate,

Ce, cu privirea-i rece și sufletul spoit,

Mi-aruncă printre dinți mii de cuțite-n spate.

 

Și vreau să te privesc doar ca pe o amintire,

Ca pe-un ecou difuz ce piere în fundal,

Dar împletim trecutul, și-acum o despărțire

Ar fi, pentru noi doi, un epilog fatal.

 

Și iar îmi stai alături, acum, în ceas târziu,

Rânjești morbid și-n silă arunci vorbe deșarte,

Iar eu, plin de venin, cu sufletul pustiu,

Zâmbesc, știind că, totuși, oglinda ne desparte.

More ...

Lut

În mine stau doi lupi ce se sfâșie-n tăcere,

Unul e foc nestins, iar celălalt – durere.

Mi-ai pus, Părinte, colb și flacără în piept,

Dar când am ars prea tare – tăcut rămaşi. Și drept.

 

Mi-ai dat un chip din cer și-o umbră din abis,

O minte ce se-ntreabă și-un suflet compromis.

Mi-ai spus: „Tu ești stăpân”, dar m-ai legat cu sfori,

Apoi m-ai lăsat slugă să trudesc pân’ la zori.

 

Când Te-am strigat în noapte, cu sângele pe gură,

Tu ai dormit tăcut sub aura cea pură.

Eu m-am zbătut în carne, în gânduri și în lut,

Și-am devenit o umbră, iar Tu… un Absolut.

 

Respir iubirea Ta cu două largi tăișuri,

Mi-ai pus să-mpart lumină doar printre hățișuri,

Și-am învățat să mor cu fiecare clipă,

Întru eterna-Ți slavă, zburând făr-o aripă.

 

Mi-ai dat o lege-n piatră, dar m-ai făcut din lut.

Ai vrut să fiu etern, dar m-ai lăsat pierdut.

M-ai pus să-Ți țin porunca cu inima flămândă,

Smulgând apoi din suflet bucata-mi cea mai blândă.

 

Tu n-ai știut ce-nseamnă să porți un trup bolnav,

Să simți cum carnea moare, să îți lași visul sclav.

Tu știi ce-nseamnă bocet când totul se destramă?

Când rugăciunea moare și cerul nu te cheamă?

 

Mă-nfrunt cu Tine zilnic, ca Iacov în pustiu,

Dar nu-Ți mai vreau iertarea, ci doar să știi ce știu:

Că nu mai cred în Tine când respir suferință,

Că nu-mi mai ești lumină într-u a mea căință.

 

Dacă-ai fi drept cu mine, Te-ai coborî în lut,

Să guști amarul zilei și urletul tăcut.

Să zbieri, să arzi, să suferi – perpetuu! din nimic!

Să simți dumnezeirea ce piere pic cu pic!

 

Vreau să Te-așez la masă, să-mparți cu mine-o pită,

Să bem același vin, să-mi simți a mea ispită.

Să-Ți spun ce simt de-o viață și ce-ai uitat, se pare:

Că Dumnezeu de om mare nevoie are.

 

Și-n timp ce Te îndop din blidul cu păcat

Ce mi l-ai pus în traistă, odată ce-am plecat,

Îți spun că, fără mine, nu poți fi îndurare,

Că-i gol altarul Tău fără a mea iertare.

 

Că-n mine se frământă și iadul, și lumina,

Și Tu, din trupul meu, Îți crești mereu tulpina.

N-ai chip fără privirea ce-n lutul meu tresare,

Și n-ai cuvânt de-alin cu-un suflet ce nu doare.

 

Îți mulțumesc c-ai scris pe fruntea mea: „Destin”,

Și mi-ai furat din față pocalul cel „prea plin”.

C-ai dat la zar ființa, c-ai tras la sorți ce sunt,

Și-apoi mi-ai spus s-aleg, să fac un legământ.

 

Ce plan divin mă-nvață s-aștept cu umilință,

Când Tu ai dat tăcerea drept formă de credință?

Când omul moare-n chinuri și cerul tace lin,

Iar Tu Te-ascunzi în Psalmi, într-un etern declin?

 

Așa că poți rămâne-acolo, pe tronul Tău tăcut.

Eu Ți-aș ierta, în lipsă, tot ce nu ai făcut.

Și-n schimbul rugii mele ce-n suflet încă-mi zace,

Îți cer, cu-adânc respect, să fiu lăsat în pace.

More ...

Poems in the same category

Oameni mai buni

Oameni, priviți, căci lumea-i frumoasă,

De ce s-o strivim cu vorbe ce dor?

În suflet e-o flacără caldă, aleasă,

S-o-aprindem cu pace, nu cu fior.

 

De ce să strângem doar pentru noi?

Din palme întinse răsare iubirea,

Un zâmbet, un gest, o vorbă de-apoi

Pot naște lumina, pot șterge-amintirea.

 

Privește cel slab, ce-și pleacă privirea,

Întinde o mână, alină un gând.

Empatia schimbă tăcerea-n iubire,

Și-aduce speranța în chipul plăpând.

 

Că lumea-i un cerc ce-napoi ne întoarce,

Ce dai, vei primi, ce rănești, vei purta.

De-aceea, fii bun, căci doar binele-n pace

Rămâne pe veci și nu poate pleca.

 

Așează în lume mai multă lumină,

Învață să crești prin blândă iubire.

Când sufletu-ți dă, el mereu se-nclină

Spre zări mai senine, spre nemărginire.

More ...

Frigiderul care a iubit prea mult

 

frigiderul își găsește o pacoste

o mare amorezare cuprinzându-l:

-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,

pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.

[…]

ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea

pentru draga lui iubită, leguma.

săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…

leguma iubește suportul din hol

acolo sunt așezate milioane de fructe

leguma crede că și ea se poate încadra,

păcat că mai târziu frigiderul va afla.

-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău

însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…

chiar vrei sa pleci de lângă mine?

chiar crezi ca mie îmi convine

să rămân atâtea nopți fără tine?

[…]

leguma n-ascultă de frigider

în final, se mută la suportul din hol,

însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol

nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul

care și-a iubit leguma atât de mult

încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.

More ...

Suflet ... punct!

Mi s-a imbibat sufletul cu cerneală 

Cerneală roșie... ca o magie rea

Din dragostea ce mă făcea "nebună" odinioară 

N-a mai rămas nimic...decât tăcerea grea.

 

Frigul nepăsării tale m-a tot răcit 

A schimbat totul...imi simt sufletul mut

Atât de mult te-am adorat si te-am iubit

Că într-o zi pe mine... m-am pierdut.

 

Ai ales fără recurs să îmi rămâi o rană 

O lume străină unde nu pot să mai sper

O umbră palidă ce încă mă îndeamnă 

Să mai astept, deși nu vreau decât să mă dezleg.

 

Am tot sperat să-ți lași vinul sa-mi fie prieten

Să sorb din el dulceața unui moment

Dar nu!... și pun punct!... și fără regret

E singurul lucru ce in veci, n-am să ți-l iert.

 

Ma lupt să uit ploile de ieri, toate

Las viața să se croiască de la sine...

În momentele când iți va fi mai bine

N-as vrea, karma să-și amintească de tine.

 

C-ai fost un foc prea mare, acum cenușă rece

Un vis nestins rătăcind printre mulțimi 

Dar mi-am promis că în continuare 

Am sa te uit... nu vreau să imi mai fii fauritor de lacrimi!

 

More ...

colaj//7

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

 

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.

More ...

De te iubesc

De te iubesc,și o știi bine

Chiar dacă te mai îndoiești,

E bucuria ce mă ține

Mai fericit decât am fost vreodată,

Dar pentru mine tot ce contează,

Nu-s eu,nici gândurile mele,

Ci doar simțirea ce-i la tine,

Seninătatea zâmbetului tău.

(22 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

More ...

Doar noi... si vinul

Îmi pulsează sângele prin vene

Gândul la un vin o fi de vină...

Sau o fi dorul ce se scurge

Din a paharului jumătate plină...

 

Am tot scris de vise... de iubire

Nu se vrea golit... paharu-i plin...

Gându-mi fuge fără de vină

La o-mbrățisare... la un vin...

 

Nu mai știu de-i rău, de-i bine

Împrejur totul se-nvârte 

Dar eu scriu... ce mai contează...

Că pahare-s nu știu, câte...

 

Vărs pe foi ca-ntr-o beție 

Scriu, că-n suflet bat prea multe

Jumătate-i amintirea

Unor vise stinse... mute...

...................................... 

.. o-mbrățisare intr-o noapte

Să ne simțim parfumul

Povestea să rămână dulce

Să fim doar noi... și vinul...

 

 

 

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍