Poems in the same category
Dorințe
Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.
În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Umbre și cuvinte
Și, deodată, în linistea adâncă
Două inimi bat vibrează încet
Trei cuvinte rascolite,
cad stancă
Cu brutalitatea unui cărturar inert
Diluviul secundelor recente
În scurta lor mișcare pe atlaz,
Cuprinde camera, pe nesimțite
În răstimpul de extaz.
Martor la întregul joc
Eul meu privea neputincios
La mine și la a mea ființă
Al meu surâs și-al meu noroc,
Rămân pe apă ca pe foc
Râmân un sublim oximoron
În celebrul vis drept cântăreț afon.
În teatrul gol gându-mi fuge către public
Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.
Dar tu esti prea sus demon angelic
Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor
Prăpastia unui răsărit mojic
Un atentat la sărutul dimineților
Un Seth al nopților piramidale
Pe sub porții,
blesteme,
Zbori printre gânduri
Între rândurile mele .
Mâine...
Când privesc la lună și la stele
Simt că mă cufund în ele
Visele-mi dispar...
Rămânând privind spre cer,
Dar tu tot nu ești lângă mine.
Și mai trece încă o zi
Noaptea vine, dar fără tine...
Totuși, continu-i să sper,
Că mâine, vei fi lângă mine!
Azi doar stelele-mi mai vorbesc,
Căci oamenii sunt doar pe interes.
Dar mâine, când vei fi lângă mine,
Totul va fi perfect.
Visele noastre se vor unii
Și spre stele vom pleca
Să căutăm al nostru ideal.
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Dorințe
Din apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep să ți se închine,
Strălucind din ochii demiurgului,
În miezul nopților meschine.
În adâncul sufletului meu echitabil,
Aud in codul morse iubiri limpezi,
Mărturisind că te-aș dori veritabil,
Pentru o veșnicie… și încă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce mă gândesc,
Cu inima ratacită ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Umbre și cuvinte
Și, deodată, în linistea adâncă
Două inimi bat vibrează încet
Trei cuvinte rascolite,
cad stancă
Cu brutalitatea unui cărturar inert
Diluviul secundelor recente
În scurta lor mișcare pe atlaz,
Cuprinde camera, pe nesimțite
În răstimpul de extaz.
Martor la întregul joc
Eul meu privea neputincios
La mine și la a mea ființă
Al meu surâs și-al meu noroc,
Rămân pe apă ca pe foc
Râmân un sublim oximoron
În celebrul vis drept cântăreț afon.
În teatrul gol gându-mi fuge către public
Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.
Dar tu esti prea sus demon angelic
Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor
Prăpastia unui răsărit mojic
Un atentat la sărutul dimineților
Un Seth al nopților piramidale
Pe sub porții,
blesteme,
Zbori printre gânduri
Între rândurile mele .
Mâine...
Când privesc la lună și la stele
Simt că mă cufund în ele
Visele-mi dispar...
Rămânând privind spre cer,
Dar tu tot nu ești lângă mine.
Și mai trece încă o zi
Noaptea vine, dar fără tine...
Totuși, continu-i să sper,
Că mâine, vei fi lângă mine!
Azi doar stelele-mi mai vorbesc,
Căci oamenii sunt doar pe interes.
Dar mâine, când vei fi lângă mine,
Totul va fi perfect.
Visele noastre se vor unii
Și spre stele vom pleca
Să căutăm al nostru ideal.
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Other poems by the author
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
O POVESTE PENTRU TINE-continuare-
Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.
Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările
și câteva dulciuri,și îi zicea :
Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-
cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau
Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a zburlit și mi-a arătat ce colți are
am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam
că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea
și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:
Prin curte se plimbau ,cârduri de pui și rățuște abia ieșite din ou și am
văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți
ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una
s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna a văzut și a spus:
-Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am
mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era
mămică .Abia ateptam să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?
Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .
Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,
era fericită ,acum avea puișori nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici
o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .
Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..
da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,
am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă
prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-
șoare pufoase,foarte simpatice.
-Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.
-Sunt copii tăi,
-Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am
plecat acasă aproape fericit...
TOAMNĂ BOGATĂ
Toamnă cu roade bogată
În ton galben auriu
Ucizi florile toate
Și încă tot ce mai e viu...
Vii cu brumă și cu ceață
Pomii frunza-și sctură,
Vânt năuc te ține-n brațe,
Negre ciori se bucură.!
UN GRĂUNTE DE NOROC
Au trecut ursitele
În ziua nașterii mele
Au trecut ca nălucile,
Și au uitat să arunce
Atunci când am țipat prima oară;
Un grăunte de noroc
Sau o săgeată de foc...
Le-aș chema la judecată
Balanța lumii-i stricată.
Ce ar trebui să vă dau vouă
Și voi să-mi dați mie
Un grăunte de noroc
Și la prima zi a nașteri
Să mă întorc.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
Cele două surori -part .6
-O da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai
crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .
-De unde știi tu ?
-Se vedea în privirile lor ,în atingerile lor de mână ,în delicatețea cu care îi mângâia părul
răsfirat pe umerii ei .
-Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,
să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?
-Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când
ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici
când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare în funcție de rolul pe care
îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,
de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.
-Știu că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce
frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .
Îmi este greu să îmi amintrsc prin câte a trecut mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,
până a fost prea târziu .
-Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .
-Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...
-Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi
asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.
Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea
să-și facă un rost...
-Deci te-ai hotărât să rămâi aici?
-Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă
Sunt bucuroasă că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele
s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc
în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...
Sfârșit
SFAT PESTE TIMP
AUD IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,
VIN PARCĂ DIN NOAPTE,PE FRUNZA ÎN DUNGĂ,
VÂNTUL LE-ALUNGĂ,LE MÂNĂ ÎN ZARE,
SPRE SOARE RĂSARE.
VIN IAR ȘOAPTE DE PRETUTINDENI ,SE CER CHEMATE
SE CER CHEMATE,VEȘNICE ȘOAPTE...
LE SIMT LÂNGĂ MINE ,SUB BRAZDĂ-N GRĂDINĂ
UNDE SUNT MOȘII ȘI STRĂMOȘII ACESTORI MELEAGURI.
NE CHEAMĂ LA FAPTE , NE-NVAȚĂ DE BINE:
CLĂDIȚI VIITOR PESTE RUINE,
NE SPUN ,STAȚI DE STRAJĂ LA PORȚI DE CETATE,
AVEȚI O VATRĂ ȘI -O CASĂ , E ÎN PUTEREA VOASTRĂ
SĂ FIE FRUMOASĂ. ALĂTURI , UMĂR LA UMĂR,
CÂND VREMEA O CERE ȘI LA BUCURIE ȘI LA DURERE.
SĂ FLUTURE STINDARDUL ÎN VÂNT ;
ROMÂNIE, VATRĂ STRĂBUNĂ ,
TREI FRUMUSEȚI LEGATE ÎN CUNUNĂ!
O POVESTE PENTRU TINE-continuare-
Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.
Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările
și câteva dulciuri,și îi zicea :
Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-
cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau
Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a zburlit și mi-a arătat ce colți are
am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam
că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea
și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:
Prin curte se plimbau ,cârduri de pui și rățuște abia ieșite din ou și am
văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți
ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una
s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna a văzut și a spus:
-Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am
mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era
mămică .Abia ateptam să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?
Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .
Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,
era fericită ,acum avea puișori nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici
o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .
Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..
da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,
am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă
prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-
șoare pufoase,foarte simpatice.
-Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.
-Sunt copii tăi,
-Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am
plecat acasă aproape fericit...
TOAMNĂ BOGATĂ
Toamnă cu roade bogată
În ton galben auriu
Ucizi florile toate
Și încă tot ce mai e viu...
Vii cu brumă și cu ceață
Pomii frunza-și sctură,
Vânt năuc te ține-n brațe,
Negre ciori se bucură.!
UN GRĂUNTE DE NOROC
Au trecut ursitele
În ziua nașterii mele
Au trecut ca nălucile,
Și au uitat să arunce
Atunci când am țipat prima oară;
Un grăunte de noroc
Sau o săgeată de foc...
Le-aș chema la judecată
Balanța lumii-i stricată.
Ce ar trebui să vă dau vouă
Și voi să-mi dați mie
Un grăunte de noroc
Și la prima zi a nașteri
Să mă întorc.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.