Mă pierd într-un dor mereu…

Și mi-ai rămas așa pe suflet ,

Cum ai călcat ușor ,blajin ,

Cu pași ,ca într-o ruga 

În inima -ai deschis un crin.

Și parcă totul e mai blând 

Și parcă dorul nu mai doare ,

E liniște acum în gând ,

Ca într-o grădină cu izvoare .

Sa te păstrez ,îmi e chemare

Un dar tăcut neostenit ,

Ca-n umbra toamnei călătoare ,

Ca într-un vis neâmplinit .

Tu ești seninul ce mă leagă 

De tot ce n-am putut rosti 

Ramâi in suflet ca o vlaga ,

Un cântec mut ,de -amintiri vii.

În umbra nopții,tăcută și grea,

Moartea apare ca un sentiment doborât,

Cu-n pas tăcut și privirea serioasă,

Cu suflet in frământ ,cu dragoste înaripată,

Viața te-așteaptă înlăcrimată.

În noaptea fără margini, stelele plâng,

Povești nespuse în adânc  ascund.

Cu inimi grele, privim spre nemurire,

Moartea ne-ntâlnește,destinul fără vârsta-i.

Dar în această trecere, un mister se-aude,

O metamorfoză în lumea necunoscută.

Suflete călătoare, în povești fără sfârșit,

Întâlnindu-se cu eternitatea, într-un final ne topim.

în urlete de vânt te caut
și iar caut în reflexii de vitrine
simt un miros de crin, ca-n părul tău
tu tot în cerul nopții te scufunzi

timp nu pierd, căci ce e timpul
fără tine?

întoarsă-n somn de ochi albaștrii
și se albastrul cerului ce-a fost
în inimi ticăind, pulsând și gata
să erupă
cu flori de vară trecătoare
cu zeci de crini, îngăbeniți de soare

în vis se frânge tot
și ochi și cer
și inimile noastre.

Poate nu-s perfecțiune-ntruchipată,

Dar nici prin limitrofi nu mă găsești,

Mereu voi fi limita necondiționată 

Ce n-are capăt în care-s te oprești.

În orice colț n-aș mai căta,

În orice colț n-aș mai privi,

Poate acolo m-ai aștepta

Sperând că te-aș găsi. 

Chiar dacă te-am văzut acum o clipă, 

Chiar de știu sau nu când te-oi vedea

Gândurile stau și-mi tot furnică -

Poate acuș... din nou te-aș revedea...

Poate avem aceleași visuri

Ș-așteptăm să se împlinească,

Le-am privi după abisuri

Când privim peste fereastră. 

Poate atunci ne-am întâlni,

Ne-am întâlni încă o dată,

Sentimentul iar l-am defini

Cu acea frază temperată...

13.09.24

Every rose has its thorns.

Show me yours—

I have hands

willing to bleed.

Petals fall,

scars remain;

proof of the path

we dared to take.

Hold out your wounds,

bare and true—

I’ll cradle them softly

in evening’s dew.

Now I behold—

no thorns to bear,

for she is a tulip

amidst roses rare.

Mi-a rămas să-mi duc povara

Zilelor ce vin ,fără tine

Sunt vie -moartă

Te găsesc doar în album.

Și te mângăi cu privirea 

Lăcrimând păreri de rău 

Dragule te simt aproape 

Așa cum mi-ai fost mereu.

cand am vazut ca nu mai deschidea ochii

si ca nu raspunde la numele său

am simțit cum respirația mea dispare 

cum picioarele îmi tremurau

nu sunt pregătită pentru o pierdere 

își revine 

și se uita in gol

de abia articuleaza da si nu

in privirea lui vad suferinta si dor 

dor de a sa fostă iubire…

te visam in fiecare seara la apus,

când bolta cereasca se întuneca,

in adâncul meu știam,

ca tu departe ai ajuns deja.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,

strălucirea ochilor negri,

dar știu ca e prea târziu,

nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.

cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,

dacă asta ai știi?

te ai întoarce la mine?

poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care-mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

Zeiță cu chipul de ceară,

Te rog alină suferința mea,

Primește dragostea mea,

Așa nu te voi uita.

Privesc pe geamul aburit,

La ochii tăi închiși,

De ce nu ma privești?

Nu ma mai iubești?

Chipul tău e neschimbat,

La fel și vocea ta,

De ce te ai îndepărtat?

Ma simt respins, ce pot sa fac...?

Nu primesc niciun răspuns,

Oare e totul in capul meu?

Nu, ea e aici, doar o privesc,

Sau doar mi-o imaginez...

cand am vazut ca nu mai deschidea ochii

si ca nu raspunde la numele său

am simțit cum respirația mea dispare 

cum picioarele îmi tremurau

nu sunt pregătită pentru o pierdere 

își revine 

și se uita in gol

de abia articuleaza da si nu

in privirea lui vad suferinta si dor 

dor de a sa fostă iubire…

te visam in fiecare seara la apus,

când bolta cereasca se întuneca,

in adâncul meu știam,

ca tu departe ai ajuns deja.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,

strălucirea ochilor negri,

dar știu ca e prea târziu,

nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.

cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,

dacă asta ai știi?

te ai întoarce la mine?

poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care-mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

Zeiță cu chipul de ceară,

Te rog alină suferința mea,

Primește dragostea mea,

Așa nu te voi uita.

Privesc pe geamul aburit,

La ochii tăi închiși,

De ce nu ma privești?

Nu ma mai iubești?

Chipul tău e neschimbat,

La fel și vocea ta,

De ce te ai îndepărtat?

Ma simt respins, ce pot sa fac...?

Nu primesc niciun răspuns,

Oare e totul in capul meu?

Nu, ea e aici, doar o privesc,

Sau doar mi-o imaginez...