Mă pierd într-un dor mereu…

Zeiță cu chipul de ceară,

Te rog alină suferința mea,

Primește dragostea mea,

Așa nu te voi uita.

Privesc pe geamul aburit,

La ochii tăi închiși,

De ce nu ma privești?

Nu ma mai iubești?

Chipul tău e neschimbat,

La fel și vocea ta,

De ce te ai îndepărtat?

Ma simt respins, ce pot sa fac...?

Nu primesc niciun răspuns,

Oare e totul in capul meu?

Nu, ea e aici, doar o privesc,

Sau doar mi-o imaginez...

te visam in fiecare seara la apus,

când bolta cereasca se întuneca,

in adâncul meu știam,

ca tu departe ai ajuns deja.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,

strălucirea ochilor negri,

dar știu ca e prea târziu,

nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.

cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,

dacă asta ai știi?

te ai întoarce la mine?

poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.

dar iartă mă!

ard in focul sângerosului dor,

care-mi apasă pieptul dureros,

dar iartă mă!

cand am vazut ca nu mai deschidea ochii

si ca nu raspunde la numele său

am simțit cum respirația mea dispare 

cum picioarele îmi tremurau

nu sunt pregătită pentru o pierdere 

își revine 

și se uita in gol

de abia articuleaza da si nu

in privirea lui vad suferinta si dor 

dor de a sa fostă iubire…

Ce doare când te doare

Să fie mâini, picioare

Sau sufletul te doare

Când dorul strigă tare

În loc să plece-n lume

Să-nchidă-n urmă timpul

Tristețea-i tot mai vie

Durerea-i tot mai cruntă

Iubirea stoarce lacrimi

Și-n inimă-i durere

Apleacă orice suflet

Îngenunchiat te cere

De aș putea iubi

Fără să simt iubire

De aș putea trăi

Fără să am simțire

Și-am întrebat un secol

Și-am întrebat un veac

Și-am întrebat toți sfinții

De dragoste-i vre-un leac?

Ce doare când te doare

E când iubirea-i piatră

De inim-atârnată

Pe suflet așezată

cum ar fi sa fim din nou,la fel ce eram odata

fericiti ne sarutam,neinteresandu te de alta fata

te iubeam atat de tare,incat nimic n avea  scapare

dar intr o noapte oarecare,tu m ai uitat la departare

nu stiu daca ma mai iubesti,sper ca voi alfa vreodata

in radioul meu,suna piesa ta preferata

ce mai vremuri,asa frumoase

dorul de tine,mai rau ca pielea ta de matase

asa dulce tu erai,incat incet ma sarutai

amintirile noastre,vor ramane ascunse n noi pan la ultimul trifoi

cum ar fi?

sa ne iubim din nou?

la fel ca n prima zi?

pana ultimul din noi,se va rataci

Oradea, Oradea 

Oraş fără coline.

Prin aer şi pe străzi 

Eu mă grăbeam spre tine

Cu sufletul la gură

Şi-o oarecare teamă,

Mizând pe sentimente 

Riscând să-mi fac o rană.

Ajuns în toiul nopții

Buimac, dezorientat,

Într-un mic apartament,

Am urcat şi m-am cazat.

Camera era rece,

Iar noaptea era albă,

Ştiind că va fi zi,

Şi-o voi vedea îndată.

M-am îmbrăcat frumos,

Mi-am luat pe mine-o geacă,

Am mers pe jos spre centru,

Ea m-aştepta pe-o bancă.

Văzând Piața Unirii 

Cuprinsă de mulțime,

O poartă s-a deschis

Când ea privea spre mine.

De-o frumusețe aparte,

Păr şaten şi ochii verzi,

Mă fermeca cu vorba, 

Simțeam că eu visez.

I-am dat nişte bomboane 

În semn de apreciere.

Sceptică le-a luat şi-apoi 

Am mers prin apropiere.

Pe străzile Oradei 

Ferite de lumină, 

Vorbind, noi am ajuns 

În față la medicină.

Ea asta învăța 

Cu un efort minim:

Să vindece pacienții 

Şi să disece inimi.

Pe-o bancă la țigară 

Pe malul Crişului 

Îmi povestea cu drag

De rutina cursului.

Ascultam dar şi eram

Pe ochii ei fixat.

A tras ultimul fum

Şi-apoi noi am plecat.

Am zis că o conduc

Până-n Unirii-n stație. 

Luând inima-n dinți

Am profitat de ocazie.

Am mărturisit ce simt

C-o port pe ea în suflet.

Nu mai avea cuvinte,

Nu se auzea un sunet.

Ulterior şi ea mi-a zis,

Pe un ton delicat, 

Că o relație cu ea

Nu-i de realizat.

Nu-mi venea a crede

Că este adevărat.

Oi fi eu sau distanța? 

Cel Rău ne-a dezbinat.

Ajunşi acum în stație 

Noi ne luăm bun-rămas.

S-accept şi să trec peste

E următorul pas.

Tramvaiul a sosit

Din fața mea s-o ia.

A păstrat bomboanele 

Dar şi inima mea.

Ți-am vorbit cu dor în suflet, strălucitor,

Mânată de-al dragostei fior

Încercam să-ți arăt ce port in inima mea

Azi il mai scriu... de mână cu umbra ta...

Ți-am scris plângând și nu să mă plâng 

Nu căutam milă și nici slabă să mă arăt

Încercam să-ți explic ce port în gând 

Dar cuvintele n-au mai ajuns și lacrimi s-au frânt.

Tot ce nu ți-am zis... e în tot ce am scris

Gânduri, dorințe, vise, iluzii și deziluzii,

Dragoste, durere, disperare, resemnare...

Am scris in taina nopții... ale sufletului adânci emoții. 

Cu ochii tăi asemăn focul,

Ce-mi arde-n piept adânc și lin,

Și-mi face inimii ocolul

Prin vis etern și dor divin.

Când treci, se-oprește-n loc văzduhul,

Și luna cade-n gândul meu,

Căci pasul tău, făcut din duhuri,

Mă cheamă-n visul greu, mereu.

În glasul tău adoarme seara,

Și stele plâng pe-al meu destin;

Iubirea-mi e din veci povara,

Dar sfântă-mi este — și deplin.

Aș vrea să fiu o clipă-n vreme

Când ochii tăi s-au luminat,

Să-ți fiu blestem, să-ți fiu și temei,

Un nod de timp nedezlegat.

Și când s-or stinge lumii anii,

Sub ceruri reci, fără folos,

Cu ochii tăi asemăn focul —

În el am ars, și-n el am fost.

Stau și-ascult...

Doar vântul îmi vorbește,

El mi-e prieten cât sunt iară singur.

Stau și-ascult,

Doar foșnet de pădure,

M-am îndepărtat din nou

De lume...

Din nou,doar pașii tăi

Trec tăcuți printre clipe,

Purtați de fluturi albi

Care bat din aripe...

Din nou cu tine-n gând

Stau și-ascult glas de ape,

Din nou mă mai mint

Că ești aproape,

Si iar stau pierdut de timp

Ca o floare de pe câmp,

Care-așteaptă roua zorilor,

Pradă speranțelor...

............................................

Pe cărări ce-au fost,

Vremea e târzie

Si tristeți de toamnă

Rătăcesc,

Ochii tăi de-ntreb

Spun ca mai iubesc,

Unde ești ??...

Să te caut, iar pornesc...