Author patrisia

Amara-i fiecare noapte

Pe care o dorm iar plangand

Ca visinile ce nu-s coapte

Amar, adorm cu tine in gand

Amare mi-s diminetile toate

Cafeaua e si ea amara

Ca daca pui tu zahar, poate

Pot sa ma bucur de ea iară

Amar mi-e sufletul mereu

Ca visinile ce nu-s coapte

Mie imi e, tie ti-e greu?

Macar cat imi e mie, pe jumate?

Amare zile, amare ganduri

Tot ce-i in urma ta-i amar

Amare mi-s a mele randuri

Ca tu nu vezi, scriu in zadar..

Amar pe limba, amar in gura

E doar rece, gri, uscat..

Pe ce-ai calcat si tot in urma

E amar de cand ai plecat.

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!

O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,

Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa 

Un suicid atipic îmi macină dorința.

Îmi picură arsenic, și verde de Paris,

Se furișează tainic din iad în Paradis

În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,

Pagină de revistă - roman foileton.

Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -

Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.

Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul

Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!

În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,

C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...

Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,

Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.

Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,

La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,

Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!

Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!

Doar nopțile cu vraja lor

Mă potolesc când ard de dor

Te caut dragul meu mereu

Prin toți ce-mi ies în cale.

Adesea în loc m-am oprit

Mi se părea că undeva 

Eu  te-am zărit.

Aud, văd,

Înghit cu disperare

Și aștept cu ușurare

Să te uiți la mine

Cu acei ochi orbi

Cu care ai reușit doar să absorbi

Suferința și durerea amară

Pe care am închis-o în cămară.

Respir și sper

Să mă scufund la suprafață,

Să mă ascund 

De-un gând profund 

Ce străbate labirintul negru,

Ce visează moarte,

Frumos povestită-n carte.