MĂ GÂNDESC !

Dacă-i așa frumos afară, plec la plimbare. Am scăpat de frig,

de ploi. Locuiesc aproape de grădina publică, care s-a schimbat 

de nu o mai cunoști. Spre seară, se umple de lume, intră pe aleia 

principală și în pas de promenadă, se îndreaptă spre capătul ei ce 

se pierde în multe cărări spre lacul Brateș . Lume multă, copii veseli.

bunici și părinți degajați ; parcă se cunosc , se prind în discuții.

      Într-un chioșc, o fanfară ne amintește de muzica anilor, optzeci,

nouzecii și devii nostalgic pe negândite....

     Eu îmi imaginez că ne întânlim cu toți, într-un început de amurg.

Vă aștept pe o bancă pe partea dreaptă a aleii . Vă rog să vă imaginați,

cum ar fi? Trebuie să ne întoarce cu câțva ani înapoi? Vă aștept 

      Vă urez : bine a-ți venit și vă ofer cu drag, O FLOARE.

â

Grijile se abat năvalnic 

Într-o eră zbuciumată

Toate relele din lume 

Peste -o vatră întunecată.

Lacrimi nu-s care să plângă 

Prin obidă și prin zloată 

Îmroșcați  cu nepăsare 

Un popor sărman înnoată.

Nu-i  nici vis nici  alinare

Ziua care vine doare

Zile cenușii, zile reci.

Dacă ,noi  oamemii

Cu gânduri bune

Ne-am lua de mână

Și să spunem tot ce ne doare,

Și ei obligați să ne asculte

Câte ofuri și dureri

S-ar preface în păreri?

Un zâmbet și o mângâiere

E un fel de doctorie

Oferit din omenie !

S-a descătușat iarna

Din lacăte cu multe chei .

Vine zăpada ,

Mătură lunci ,

Ucide  frunze ,

Le calcă în picioare ,

Îngheță  ape ,

Ucide izvoare ,

Lacrimi  de floare ,

Anină în crengi ,

Strânge  cu trena-i

Frnzele  moarte .

Ucide  și sufletul  meu!...

Căsuța mea de la țară

N-am văzut-o  de astăvară

Stă tăcută în livadă

În strai alb ca de zăpadă.

Uneori  mi-e așa de dor

De căsuța cu pridvor ,

De florile de mușcată

Și de nucul de la poartă!...

Aș vrea să cred ,

Că mă asteaptă încă 

Căsuța mea din luncă .

E tristă și tăcută ,

Cu ușa încuiată ,

Și lacătul pe poartă .

Perdeaua din fereastră

Ascunde-n ea lumina

Ce intra în casă

în zilele de vară .

Am flori ce râd în geam ...

Si fructe dulci in ram .

Zorele și zambile ,

Lalele , trandafiri ,

Iriși , liliac

Crescute cu mult drag ;

Prietenii de-o vară ,

Meri , caiși , gutui ,

Vișini și cireșe coapte .

Seri și nopți cu lună plină

Greieri , licurici prin iarbă

Magia nopții de vară .

Am un cățel și o pisică ,

În căsuța mea cea mică .

                    T.A.D.

Urmez pașii lui pe cărare,

Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.

Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.

Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.

Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.

Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.

Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,

Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.

Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui 

Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.

O parte din ea mă urmează,

O parte e departe,păzind aripa-albastra.

Mi-e bine...,și lacrima cade,

În mine jumătăți de inimi se zbat

Mi-e bine,de sus n-o sa cad,

Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..

Tu, pansament ce-mi stă pe piele,

Eu, viciu ce-ți intră la cord.

Vindeci subit rănile mele,

Eu vindec tot ce-i dezacord.

Tu, puls ce-mi stă în circulații,

Eu tot ce ține de artere.

Nu simt nici goluri și nici spații,

Iar tu nu simți pic de durere.

Tu, aer, sentiment și stare,

Eu, amintiri, povești, momente.

Tu îmi ești barcă de salvare,

Eu îți sunt visuri permanente.

Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,

Să duc războaie eu cu mine.

Ești viitorul scris în palmă,

Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".

Eu sunt și îți voi fi mereu,

Impuls ce-ți dă doar stări de bine.

Căci sună prea puțin un ,,eu",

Și prea perfect un ,,eu cu tine".

Ochii tăi sunt ca toamna,

Cu dor ce-n taină mă îndeamnă.

Închide-i-ncet și stai o clipă,

Să-ți simt mirosul de pe a ta haină.

Eu te iubesc fără-ncetare

Lăsând amprentre-n vechi calendare,

Cu nopți umbrite  fără nume,

Cu pași rătăciți în lume.

Trandafirii roșii rupți de tine,

Îmi amintesc de primul „te iubesc”.

De ale tale bucle fine

Și de ochii-n care mă privesc.

Ecoul îți păstrează vocea, de mult uitată în neștire

Timpul a șters brațele tale

Ce mă învăluiau cândva cu iubire.

Iar noaptea îmi dictează

Nesomnul greu și abătut ,

Te văd aievea, dar vibrează

Imaginea al nostru-lui trecut.

Acum, privind în alți ochi, învăluită de durere,

Primesc prezentul ca tăcere.

Și nu-mi pare rău, nici nu te voi regreta,

Așa va fi mai bine și nu te voi mai căuta.

Mi-e  dor  de-o-ncăpere

C-un  mic  abajur ,

Mi-e  dor  de  tăcere

Și  liniște-n  jur  ,

De-o  muzică  veche  ,

Din  ani  de  demult ,

Iar  tu , la  ureche 

Să-mi  cânți , eu  s-ascult  .

Mi-e  dor , Minabella 

De  buzele-ți  moi ,

De  cântecu-acela 

Ce-l  știm  numai  noi  ..

Mi-e  dor  de-o  poveste  

Cu  iz  de  mister ,

De  vise  celeste 

Și  zâne  din  cer  .

Mi-e  dor  fără  preget 

Și  simt , tot   mereu  ,

Cum  micul  tău  deget 

Se-atinge  de-al  meu  ..

Mi-e  dor  de  misterul 

Frumosului  vis  ,

De  zborul  și  cerul 

Spre  viață  deschis  .

Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,

Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.

Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.

De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.

De ochii pentru care ai așteptat o viață,

Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.

Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,

Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.

De cel ce te-nvelește când se face seară,

Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.

Cel ce îți face viața mai ușoară,

De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.

De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,

Și cel cu care ți ai băut cafeaua.

Cel ce a reușit să te scoată din stare,

Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.

Iar spre final când liniștea se apropie,

Și nu știi care din voi va trage cortina.

Lași doar stările să îți bântuie retina,

Căci doar iubind poți face din toate utopie.

A nins mult peste suflet cu noapte

Așternându-se iarnă pe toate

Mă ascund între litere moarte

Căutându-mi cuvintele-n fapte

Fremătând biată inimă arde

Ascultând la o poartă departe

Amintirea șoptind ne-ntrebate

A nins mult cu tăceri adresate

Gândul lung meditând se abate

Umblă strâmb printr-e vise abstracte

Mă înfrâng două stele plecate

A nins mult cu secunde-alungate

Întrebând urma tălpii nomade

Îmi răspunde clădind baricade

Înghețând drumul pasului șade

A nins mult astupând orice cale

Fuge timpul crescându-mi etate

Goale ore zburând anulate

Unde sunt nu mai știe nici poate

A nins mult așteptându-ți aproape