Linistea din război

Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.

Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.

Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.

În timp ce-n suflet îmi cântă a sanatoriu,  

Eu am vrut să vă vindec pe voi,  

Dar umbrele cresc, se împletesc în ambulatoriu,  

Și liniștea s-a stins total din noi.

Am vrut să va scot lumina din întuneric,  

Dar mi-am pierdut urma în vis,  

Un ecou ce se-ntoarce, bolnav și himeric,  

Cu un suflet pângărit, ce nu mai poate fi deschis.

În timp ce-n mine urlă nopți fără rost,  

Eu am vrut să vă scap de durere,  

Dar am găsit doar tăcere, un adăpost,  

Unde rămân fără glas, fara regrete.

De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.

În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.

Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?

Într-o noapte cu ferestrele deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele,

Până când una mi-a căzut în palmă.

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

În fiecare clipă, neștiind în gândire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niște rădăcini însetate de lumină.

                                        79

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, între cer și stele.

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.

Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.

Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”

Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.

Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.

În ochii tăi s-a stins o stea,

Iar eu, orb, te caut prin scrum,

Pe buze-ți moartea tremura

Ca un blestem rostit pe drum.

Iubirea – umbră, fum, delir,

Sau poate doar un gând,

În care mori fără să știi

Că te-ai născut în gol, în vânt.

Dar spune-mi tu, ce e iubirea?

Un vis murind, o amintire?

Sau doar un zeu ce-și uită firea

Și moare-n noi de nemurire?

Înca sper să te întorci,

Să ne găsim din nou ușor,

Să ne facem c-a început,

Totul de la început.

Și aștept să vii uitând că poate..

Orice om vrea să separe

Drumuri ce n-au altă cale,

Decât cea care-i cu soare.

Soare ce răsare-n zare,

Când privim ochii cei care...

Strălucesc și își vorbesc,

Spunându-și: "Încă te iubesc."

Atunci cand ma gandesc la tine

Simt ca plutesc in zero gravitatie

Nimic pe lume nu e mai usor

Decat sa iti spun cat de mult tin la tine

Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct

Si lucrurile au continuat de la sine

Vreau sa stii ca ma pot schimba

Si iarasi ma gandesc la tine

Ai să înțelegi într-o zi

Că săgețile mele n-au vrut să te ucidă,

Uneori rănile înaltă conștiința,

Știu,au fost prea ascuțite

Și-mi pare rau,

N-ai putut trece peste ele,

Și înțeleg,

E mult prea târziu,

Ai spus ,,Nu-mi pasa",

Acesta a fost cuvântul ce a închis porțile..

Dar să știi adevărul e liniștitor,

Deși furia valurilor e puternica...

Un reflux tacut urmează,

Că un adio veșnic,

Așa a fost sa fie,poate,

Mă urăști ,te urăsc

Și amintirile se șterg,

Totuși, nu neg ce ești,

Un trandafir negru printre alte flori,

Dar totul e pustiu între noi,

Revolta țâșnește ca un vulcan,

Eu sunt doar un mac neobservat,

Și totuși, frumusețea lui n-o vei mai cunoaște,

Rosul aprins al versurilor sincere,

Știu că acum nu regreți,

Dar poate va veni clipa când

Vei căuta un mac roșu..

Poate..

Noaptea s-au lăsat și cărarea dintre sufletele noastre e neagra,

Știu că scânteia din priviri nu va mai fi niciodată...

E târziu,atât de târziu,

Se aude doar vântul înstrăinării,

Doar un ecou îndepărtat și trist

Al unei stinse povesti magice...

Să facem risipă de iubire,

E singura risipă fără de risipă,

Să ne iubim fără rețineri sau rușine,

Dar totuși să rămânem precum sfinții,

În dragostea curată plină de iubire...

Să știe lumea-ntreagă de risipa noastră

Să vină cerșetorii de iubire să adune,

Ce ne rămane nouă de prisos,

S-adune frimiturile rămase

Din nesfârșita dulce nebunie,

Amor,iubire,dragoste,risipă!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Erai dorinta mea secreta

Azi sunt atat de incompletă

Mi-aduceai  fluturi în stomac

Și vinul ce-mi ținea de leac.

Prindeam si aripi ca să zbor

Atunci când mi se facea dor.. 

Vinul mi-era licoarea tineretii

Parfumul fericirii, iubirea vietii...

...dar ai plecat...de mine a uita

Fugind, crezand că-ți iau lumina...

Erai dorinta mea secretă

In freamătul noptilor ce se repetă

In gândul ce azi mă otrăvește 

Că sufletul nu știe a te pierde...

Soarele apune iar eu

Mă gândesc la tine draga mea,

Cu ochii plini de lacrimii

Îmi înghit în sec amarul

Zi și noapte plâng de dorul tău

Că-i plecat, iar acum inima 

Îmi geme de durere...

Întoarce-te la mine draga mea!