Linistea din război

Din adâncuri spumante dorinți

Se dezlănțuie amețite splendori,

Răsărind din ale demiurgului bolți

Necistitele din vis comori.

 

Mă mai alintă un jint,

La un colț de suflet,

Că inima, nu mai poate duce,

De când singură bate pe căi pierdute.

 

Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...

Am să aleg să dorm profund pe veci.

Prea pierdut, prea rătăcit sunt

De la ultimul nostru...rămas bun...



 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu poezii.online Linistea din război

Data postării: 12 ianuarie 2024

Adăugat la favorite: 5

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1376

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Dragă poezie

Dragă poezie, cântec fără glas,

Te-am învățat pe dinafară înainte să te scriu,

Mi-ai curs prin sânge, lin, ca un ceas

Ce bate doar atunci când simt că sunt târziu.

 

Te scriu fără plan, te simt înainte,

Îmi bați în piept ca un dor fără nume,

Din tine se nasc și sfinți, și morminte,

Ești focul ce arde, nu fumul din lume.

 

Ai fost lângă mine când totul pleca,

Când oamenii mei deveneau amintiri,

Tu n-ai întrebat, n-ai judecat,

Doar m-ai învățat să respir în tăceri.

 

Te-am scris pe nopți cu ochii obosiți,

Pe foi ce tremurau sub mâna mea,

Tu m-ai iertat când eram prea sincer

Și m-ai mințit când adevărul durea.

 

Când nu mai știu cine sunt sau ce vreau,

Mă caut în tine, literă cu literă,

Tu nu promiți, nu minți, nu trădezi,

Doar arzi... și asta te face liberă.

 

Dragă poezie, dacă voi tăcea,

Să știi că nu te-am părăsit nicicând,

Doar m-ai scris tu pe mine, mai întâi,

Și m-ai lăsat să te semnez plângând.

Mai mult...

Epilog

Dorința de zbor mă ține prizonier,
Visul de libertate mi-e legat de pământ.
Războiul dintre ceea ce vreau și ce sunt,
E o luptă tăcută, în care mă pierd.

 

Mai mult...

Citat

Tot ce ating mâinile rămâne aici.

Ce atinge sufletul, merge mai departe.

Mai mult...

Când cerul ma ascultă

În noaptea lungă, plânge luna-n taină,

 Pe ramuri vechi adoarme câte-un dor,

 Iar vântul țese, ca o albă haină,

 Tăcerea unui vechi și blând fior.

 

Se scurge timpul peste iarba rară,

 Ca apa lină peste-un prag de lut,

 Și fiecare stea, venind de-afară,

 Aprinde-un vis pe care l-am pierdut.

 

În noaptea lungă, cerul mă ascultă,

 Cu mii de ochi ce tremură-n senin,

 Iar inima, de-atâta cale multă,

 Se-ntoarce iar la primul ei destin.

 

Și dacă seara-și strânge stelele aproape,

 Ca pe un roi de gânduri fără glas,

 Eu îți aud tăcerea dintre pleoape,

 Mai vie decât orice bun rămas.

 

Rămâi așa, lumină dintre astre,

 Cu chipul blând și ochii de izvor,

 Că-n serile tale toate clipele noastre

 Se fac eternitate dintr-un dor.

Mai mult...

Primavara miroase a dor nebun

Primăvara miroase a dor nebun,

Cu ton greoi de flori de-amor,

Primăvara mă strigă-n glas dulce amărui,

Dar mă pierd in gânduri cu ai tăi fiori.

 

Pe alei de verde crud mă rătăcesc,

Iar pasul,ușor-ușor, mi-l pierd,

Doar în freamăt de vânt te mai zăresc…

Mă răscolesc, mă duc, mă prind, mă rup.

 

Mâinile-mi tresar, cuprind haotic,

Un trup ce-mi pare vis nepământesc,

În ochi, îmi dansează flăcări, tainic

Și-n piept mă strânge un sentiment nefiresc.

 

În ochii tăi se naște furtuna, 

O mare prinsă-n tărâmul unui vis,

Te strig, iar glasu-mi tremură intruna

În răsuflări de foc și paradis.

 

Suntem un dans, ploaie de lumină,

O taină prinsă-n arcuri de fior,

Iubirea ta, o rază, ce-mi alină

Un cântec, veșnic, viu, nemuritor.

 

Mai mult...

Crisalida

Într-o noapte cu ferestrele deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele,

Până când una mi-a căzut în palmă.

 

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

 

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

 

În fiecare clipă, neștiind în gândire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niște rădăcini însetate de lumină.





                                        79

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

 

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, între cer și stele.

 

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.



Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Pe fereastră

Îmi pare atunci când îți scriu

Că mi te ascunzi pe sub gânduri uneori,

Dintre idei de când te știu

Să te prind, nu mi-a fost niciodată ușor.

 

Aș vrea să pot să te scriu mai complet.

Când te iubesc de departe,

Să te arăt ție așa cum te văd eu…

Dar până acum n-am reușit nici măcar pe jumătate.

 

(Privire ușor dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” îmi pare,

Că dacă aș iubi pe altcineva

Poeziile mele, niște triste scrisori…

Ar fi atât de plictisitoare.

 

(Privire și mai dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” că din noi

Se nasc și stele, și ploi

“Oameni și stele, și ploi nu se poate”

De ce aș minți, când în ochii tăi le-am aflat pe toate.

 

(Privire extraordinar de dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură”

atunci când nu ești,

Că mă uit pe ferestre dramatic

Și-mi imaginez cum ar fi să fii aici să-mi vorbești…

(Oftat)

 

(Privire finală, aproape suspect de calmă)

Sunt atââââât de “singură” și îmi pare

Că te-am căutat cu privirea așa mult...

Și acum te iubesc și mai tare.

 

(Ton cât se poate de serios)

Și apropo, nu recomand filme de groază

După privit dramatic către natură…

Pentru că acum cu siguranță…

nu mă mai simt singură.

Mai mult...

Și dincolo...tot cu tine

Și dincolo de lume 

Eu aș rămâne,

Și dincolo de suflete oarbe 

Eu tot cu tine aș rămâne.

 

Și dincolo de zile triste 

Când nu mai simți sensul, 

Și dincolo de obstacole 

Eu tot cu tine aș rămâne.

 

Și dincolo de nori 

Unde soarele n-ar da să se arate

În nopți de toamnă înnorate 

Eu tot cu tine aș rămâne.

 

Și mai presus de ani ce trec 

Și dincolo de zile numărate, 

Când viața pare să nu aibă sens 

Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.

Mai mult...

Darul Nopții

În toiul nopții cresc grădini de stele,

Cu rădăcini adânci în necuprins,

Iar timpul, orb, își plimbă dălțile grele

Prin lutul visului abia aprins.

 

Pe umerii tăcerii dorm oceane

De gânduri vechi, cu valuri de lumină,

Și fiecare clipă sparge-n dane

Corăbii reci de umbră și ruină.

 

Tu ești o galaxie de tăcere,

Cu sori ascunși sub pleoape de mister,

O poartă veche dintre două ere

Pe unde trece dorul spre alt cer.

 

Iar gândul meu, cometă rătăcită,

Se frânge lin de tâmpla ta de vis,

Lăsând în urma lui o rană-nflorită

Pe harta unui infinit ucis.

 

Dar timpul, vultur alb peste abisuri,

Ne fură cerul clipă după clipă,

Și-n urma lui rămân doar niște visuri

Ce cad din noi ca pana din aripă.

 

Iar noi plutim prin noaptea fără margini,

Doi martori triști ai unei lumi târzii,

Beți de lumina stinsă dintre pagini

Pe care moartea învață a scrie vii. 

Mai mult...

Am fost noi

Octombrie.

Si visele tare erau pictate cu ceară din suflet.

Eu stiu ca sufletul ți-a ars cand te-am privit

Pentru ultima oară.

Dar tu, ai continuat să pășești pe faleza 

Primelor atingeri de buze.

Tu ai continuat să te aşezi pe banca unde-am stat.

Şi ți-ai lasat parfumul si amprentele 

Crezând naiv ca voi trece pe acolo

Si le voi recunoaşte.

Dar eu nu mai pot sa recunosc- 

Parfumul tāu a lăsat si altora urme

Iar amprentele tale au devenit invizibile 

De când au incetat să-mi se impregneze 

În piele.

Te-am cunoscut de fapt, atunci când am plecat

Şi ți-am contemplat pentru ultima oară

Ridul pe care il faci cand zâmbești doar cu o parte.

Și gestul acela cu mâna prin păr...

Rămanem doar umbre, rāmânem uitări

Rāmânem "am fost"

Dar am fost noi!

 

 

Mai mult...

Interminabila iubire

 

Siropul buzelor catifelate

Ce tu le porți și-s cele mai frumoase

Din Universul fără de sfârșit,

Îmi amintesc interminabila iubire!

Îmi amintesc de infinit

Și de refrenul ce-n inima pe care mai demult ți-am dăruit,

A locuit și încă locuiește!

Tu inimă puternică ce glasuiești amor plin de lumină,

Vorbește-mi de iubire sau de a mea iubită,

Să nu taci,povestește!

Iar inima începe să ne cânte...

Ascultă-mă iubito încă o dată...

În ochii tăi cei mai frumoși de pe pământ,

Spun curajos celor ce încă n-au știut,

Doar în lumina lor sunt glorioși zeii din muntele Olimp,

De-acolo mă privesc pe mine, Zeus,Apollo,Poseidon

Și îmi vorbesc despre victoria ce ne așteaptă

Pe noi pe mine și pe tine

Despre interminabila iubire...

(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Tentație divină

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

 

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

 

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

 

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

 

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍