La revedere

Privit-a'n ochii mei și în tăcere,

Și-a adunat cuvintele'ntr-un vers,

Din nou zărindu-mă iar cu plăcere

Mi le-adresat articulându-le în mers.

 

Mergea'ntr-un pas cu mine pe o cale

Unde demult niciunul n-a parcurs,

Zbura în gând rotindu-se agale

Și susținerea drăguț al nost' discurs.

 

Chiar nu doream ca să filozofească,

Nici să m-asculte-atent nu îi ceream...

Doar să-mi privească-n ochi și să zâmbească,

Așa cum o făcea, așa credeam.

 

Odat-apropiindu-se de mine

S-a aplecat un pic, mi s-a părut,

Șoptit-a-mi el cu glas încet: "La revedere"

A spus așa, dar nu ne-am revăzut.

 

Ce a'nsemnat acel "La revedere"

Atunci eu încă nu am înțeles,

Acum dar când plecat-a el cu încheiere,

Primit-am faptul eu că n-am de-ales.

 

Uneori prietenia se sfârșește,

Într-un moment, atunci când nu te-aștepți,

Atunci și lecția mai bine se'nsușește:

"Ca'ntr-un moment să înțelegi, să te deștepți".


Category: Love poems

All author's poems: Kalinich Olya poezii.online La revedere

Date of posting: 6 сентября 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1457

Log in and comment!

Poems in the same category

De-aș ști...

Pe Șase-Undrea în anul '47

TATĂL CERESC mi-te-a-ntrupat,

Să-mi fii de ajutor în toate

Și eu să fiu al tău bărbat.

 

Așa cum spune DUMNEZEU

Un Trup și-un Suflet noi vom fi,

Și-n veci de veci și tu și eu

Cu venerație-L vom SLĂVI!

 

A ta cumplită suferință

Tu ani întregi mi-ai tăinuit

Și ai plecat în neființă

Fără să știu cât m-ai iubit.

 

Mai trece-o zi și încă una

Și fără tine este-un chin.

Eu te-am iubit întotdeauna

Și după tine vreau să vin.

 

De-aș ști acuma unde ești

Aș vrea în grabă eu să vin

Și-n ochii mei tu să privești

Când eu în brațe-am să te țin.

 

Scumpei mele soții Valeria, 6 Undrea 2022 ora 14:00

More ...

Respir pe-o margine de cer

Pe-o margine de cer respir

Cât încă inima îmi bate

Cu-n suflet vesel, alteori trist

Viața mea, plină cu de toate.

 

Ochi-mi admira minunile naturii

Creionul îmi desenează cuvântul 

Buzele au gustat din capcana iubirii

Picioarele pe-alei îmi poartă gândul.

 

Sufletul îl port mereu cu mine

Fericirea o pot simți din plin

Dar caut o portiță către tine

Pe drumuri care nu mai vin...

 

Am nopti și zile, ore, minute

Am dimineți și seri plăcute 

Dar am și lacrimi muribunde

Ce cad sensibil, pe tăcute.

 

Am totul si nimic acum,

Timpul abia mi-l mai trăiesc.

Am foc, aer... rău și bun,

Cu toate astea... nu îmi folosesc.

 

More ...

Joker

Incepe jocul, ma asez

Trag aer mult si il respir

Ce vad, nu, nu-mi imaginez

Car totu-n spate, in delir.

 

Ochii-s blocati si mintea-alearga

Iar sufletul s-a micsorat

Nu poti fi TU, inima-mi neaga

Te stiu un dulce, diplomat.

 

Atatea vorbe, stari si vicii

Cu usurinta -mpartasesti,

Necunoscute mari principii

Invoci stiind c-asa primesti.

 

Ce cauti tu e un fals schimb

O lupta dura cu-al tau gol

Te-agati de chipuri fara nimb

Gasindu-le la toti un rol.

 

In mintea ta totu-i un joc

Doar personaje, doar castig,

Cand cel puternic spune stop

Disperi si-l tragi cu un carlig.

 

Cand EA exista doar sa fie

Iei tot ce e frumos si bun

Apoi cu ciuda si mandrie

Ii spui ca e un om nebun.

 

Ea urla tare de durere,

"Opreste-te ca nu mai pot!"

Simte cum sufletul ii piere

Te roaga pentr-un antidot.

 

Tu intorci capul, nu accepti

Dai vina, umilind, plecand

Tu esti dintre cei intelepti

Iar ea un amarat pamant.

 

Nu simti ca doare, ca-l sfasii

Ca sufletu i-l lasi bucati

Il dai deoparte, apoi revii

Zambind, senin, ca-n alte dati.

 

Convins ca totul e -n control

Ca sarmul tau a functionat

Reiei ca intr-un protocol

Tot ce-ai distrus ca... n-a plecat!

 

Dar ea nu pleaca, a crezut 

Ca dragostea ce ti-o purta

Nu va fi doar la inceput 

Ci totul va-nflori in ea.

 

Ori ea nu vede, n-a stiut 

Ca totul a fost doar un joc

Visand la tot ce n-a avut

Iubind da vina pe noroc.

 

Ramasa-n cercul infinit

De "dragoste cu nabadai"

Simtea ceva nepotrivit... 

Pan-a privit la vanatai.

 

Si s-a trezit si a-nteles 

Ca sufletul-i era blocat

In vechi tipar ce n-a ales

Avea in spate un pacat.

 

Privind in jos apoi la cer

Cu rugi fierbinti s-a linistit

Si si-a spus CRED, n-a mai spus SPER

Ca sufletu-i va fi-mplinit.

 

EA/EU

Un joc al mintii nesfarsit

Desi n -am vrut, l-am tot jucat

Nu-l mai regret, ca m-am trezit

Am lasat tot si am plecat.

 

P.S. Si ani si zile, nopti la rand

Ne punem masti si le lipim

Nu le dam jos, nici chiar in gand

Murim cu gandul....' sa iubim!

 

Miriam - Doua Umbre

05.09.2025

#DouaUmbre

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Am să te port femeie

Am să te port femeie

În inimă mereu,

Te voi purta o viaţă

Aici în pieptul meu.

 

Şi dincolo de viaţă,

În trupul meu cel mort,

Te voi purta şi acolo,

În oase am să te port.

 

Şi dincolo de oase,

La fel te voi purta,

Vei fi pe mai departe

În praful meu de stea.

 

Şi dincolo de praful

Şi pulberea din mine,

Te voi purta-n poeme,

În versuri şi în rime.

More ...

Iubire de stea

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

More ...

Marea mea

Hai să ne sinucidem!

M ai crezut nebună în delir

Când țigara o aprindem

Nu desfășor firul fictiv

 

Parcă îți aud gândurile

Și simt ca înnebunesc

Când nici furtunile

Nu mă lasă să trăiesc

 

Tu mi ai spus să ucid

O lume nemiloasă

Să mă aleg pe mine,translucid

Să mă regăsesc acasă

 

Uite mă aici,mare dragă,

M ai învățat să mă iubesc,

Să devin o filoloaga,

fără să te vad,cum îmi zâmbești

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍