Respir pe-o margine de cer
Pe-o margine de cer respir
Cât încă inima îmi bate
Cu-n suflet vesel, alteori trist
Viața mea, plină cu de toate.
Ochi-mi admira minunile naturii
Creionul îmi desenează cuvântul
Buzele au gustat din capcana iubirii
Picioarele pe-alei îmi poartă gândul.
Sufletul îl port mereu cu mine
Fericirea o pot simți din plin
Dar caut o portiță către tine
Pe drumuri care nu mai vin...
Am nopti și zile, ore, minute
Am dimineți și seri plăcute
Dar am și lacrimi muribunde
Ce cad sensibil, pe tăcute.
Am totul si nimic acum,
Timpul abia mi-l mai trăiesc.
Am foc, aer... rău și bun,
Cu toate astea... nu îmi folosesc.
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 18 апреля
Views: 172
Poems in the same category
Mulțumesc
Cuvânt adânc, curat și sfânt,
E darul cel mai prețios pe pământ,
„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.
E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.
Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.
Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.
Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.
„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,
Spre ea!
Pe tine vreau să te-ntâlnesc,
Și chipul drag să ți-l ating,
Dar nu știu drumul să-l găsesc,
Și focul inimii să-l sting
Iar dacă dimineața plouă,
Aș vrea să te văd pe-nserat,
Eu zic să fie opt sau nouă,
Cănd cerul e senin și înstelat
Am un buchet strâns pentru tine,
De flori deosebite, albi trandafiri,
Care ție îți răscolesc, știu bine,
Frumoase și alese amintiri
Până să te-ntàlnesc pe tine,
Voi pune florile în apă rece,
Să fie proaspete, s-arate bine,
Nicio petală, să nu plece
Sper să rămână toate fresh,
Până pe seară când ne-ntâlnim,
Și să nu dau, vreun mare greș,
Că nu știu bine, cum se-ntrețin
În mintea mea, eu am un speach,
Cum să îți spun a mea dorință,
Și nu cumva să mă respingi,
Că asta ar cădea ca o sentință
De mult am vrut eu, tu să stii,
Cât de greu îmi este fără tine,
Și cât mi-am dorit tu să devii,
Soția mea, la anul care vine
Acum singur fiind, curaj eu am,
Dar nu pot ști cum îți voi spune,
Că ești fiinta ce mi-o doream,
Să fim noi fericiți, în astă lume
Și ziua cea mult visată, a sosit,
Și la-ntâlnire eu am plecat,
Eram un pic, cam ,,morcovit",
Că toate florile mi s-au uscat
Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,
Fără vreo floare-n mâna mea,
Am explicat ce s-antâmplat,
Ea a zâmbit frumos și m-a iertat
Atunci am înteles eu pe deplin,
Că nu doar florile contează,
Și mai de preț, e ceea ce iubim,
Și dragostea s-o ținem trează
În jur erau copaci cu flori,
Din care am cules eu câteva,
Erau frumoase, în mii de culori,
I le-am întins, făr' a rosti ceva
Eram ferice, tare zâmbitor,
Că flori am putut oferi,
Și cred că puțin visător,
Că nimic, nu am putut rosti
Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,
Ținându-ne noi strânși aproape,
Și-n fața noastră, erau doar tei,
Iar luna ne lumina, aleea-n noapte
Și-acum cu drag îmi amintesc,
De tot ce vouă, eu vă povestesc,
Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,
Alături de femeia, pe care o iubesc!
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
Cu inima curată
Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.
Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.
Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.
Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.
Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mulțumesc
Cuvânt adânc, curat și sfânt,
E darul cel mai prețios pe pământ,
„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.
E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.
Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.
Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.
Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.
„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,
Spre ea!
Pe tine vreau să te-ntâlnesc,
Și chipul drag să ți-l ating,
Dar nu știu drumul să-l găsesc,
Și focul inimii să-l sting
Iar dacă dimineața plouă,
Aș vrea să te văd pe-nserat,
Eu zic să fie opt sau nouă,
Cănd cerul e senin și înstelat
Am un buchet strâns pentru tine,
De flori deosebite, albi trandafiri,
Care ție îți răscolesc, știu bine,
Frumoase și alese amintiri
Până să te-ntàlnesc pe tine,
Voi pune florile în apă rece,
Să fie proaspete, s-arate bine,
Nicio petală, să nu plece
Sper să rămână toate fresh,
Până pe seară când ne-ntâlnim,
Și să nu dau, vreun mare greș,
Că nu știu bine, cum se-ntrețin
În mintea mea, eu am un speach,
Cum să îți spun a mea dorință,
Și nu cumva să mă respingi,
Că asta ar cădea ca o sentință
De mult am vrut eu, tu să stii,
Cât de greu îmi este fără tine,
Și cât mi-am dorit tu să devii,
Soția mea, la anul care vine
Acum singur fiind, curaj eu am,
Dar nu pot ști cum îți voi spune,
Că ești fiinta ce mi-o doream,
Să fim noi fericiți, în astă lume
Și ziua cea mult visată, a sosit,
Și la-ntâlnire eu am plecat,
Eram un pic, cam ,,morcovit",
Că toate florile mi s-au uscat
Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,
Fără vreo floare-n mâna mea,
Am explicat ce s-antâmplat,
Ea a zâmbit frumos și m-a iertat
Atunci am înteles eu pe deplin,
Că nu doar florile contează,
Și mai de preț, e ceea ce iubim,
Și dragostea s-o ținem trează
În jur erau copaci cu flori,
Din care am cules eu câteva,
Erau frumoase, în mii de culori,
I le-am întins, făr' a rosti ceva
Eram ferice, tare zâmbitor,
Că flori am putut oferi,
Și cred că puțin visător,
Că nimic, nu am putut rosti
Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,
Ținându-ne noi strânși aproape,
Și-n fața noastră, erau doar tei,
Iar luna ne lumina, aleea-n noapte
Și-acum cu drag îmi amintesc,
De tot ce vouă, eu vă povestesc,
Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,
Alături de femeia, pe care o iubesc!
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
Cu inima curată
Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.
Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.
Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.
Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.
Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Aduceri aminte
Ochii-mi erau scântei atunci când te vedeau
Și buzele-mi strigau a foc când tu mă sărutai
Doamne!...nici toți poeții la un loc
Nu ar putea descrie dorul ce ți-l port!
De-ai sti ce dor îmi e, când inima te vrea
Să te mai simtă o clipă aproape
Să bată din nou lângă a ta
Căci mai frumos nicicând nu bate...
Ce dor îmi e de ochii tăi senini
Amintirea lor azi mi-e un souvenir
Când cu dorință știau să mă îmbie
Mi-atât de dor...si doar eu știu...
De-ai sti cum stai ascuns în gândul meu
Doar eu să mi te pot găsi
Bărbatul ce în suflet mi-a sădit
Dorul ce azi, mi-e infinit...
Speranțe desarte
Ti-am fost atât de zambitoare
Cu sufletul desculț și larg deschis,
Atat de naivă și încrezătoare
Dar sufletul tu pentru mine ti l-ai ținut închis..
Dorul meu am vrut sa il sădesc
În sufletul tau gol și pustiit,
Și n-am știut, că am să-l risipesc
Pentr-un strain careia i-am fost nimic.
Am tot sperat intr-o poveste fericită
Dar brațele nu ți-ai deschis spre mine,
Și am rămas in drum, cu inima mâhnită
Așteptănd o ultimă îmbrățisare de la tine....
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Sub cerul amintirilor
Mă ofilesc din când în când
Sub cerul plin de amintiri
Aud un glas ce nu mai pot să-l uit
Și lacrimi dau să cadă din priviri...
Mă reînvăț fără tine... respir altfel
Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem
Doar Cerul știe cât de greu îmi e
C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...
Mi-e dor cu toată ființa mea
Și tu nu vezi lumina ce arde în mine
Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea
A cărei strălucire nu ajunge la tine...
Aduceri aminte
Ochii-mi erau scântei atunci când te vedeau
Și buzele-mi strigau a foc când tu mă sărutai
Doamne!...nici toți poeții la un loc
Nu ar putea descrie dorul ce ți-l port!
De-ai sti ce dor îmi e, când inima te vrea
Să te mai simtă o clipă aproape
Să bată din nou lângă a ta
Căci mai frumos nicicând nu bate...
Ce dor îmi e de ochii tăi senini
Amintirea lor azi mi-e un souvenir
Când cu dorință știau să mă îmbie
Mi-atât de dor...si doar eu știu...
De-ai sti cum stai ascuns în gândul meu
Doar eu să mi te pot găsi
Bărbatul ce în suflet mi-a sădit
Dorul ce azi, mi-e infinit...
Speranțe desarte
Ti-am fost atât de zambitoare
Cu sufletul desculț și larg deschis,
Atat de naivă și încrezătoare
Dar sufletul tu pentru mine ti l-ai ținut închis..
Dorul meu am vrut sa il sădesc
În sufletul tau gol și pustiit,
Și n-am știut, că am să-l risipesc
Pentr-un strain careia i-am fost nimic.
Am tot sperat intr-o poveste fericită
Dar brațele nu ți-ai deschis spre mine,
Și am rămas in drum, cu inima mâhnită
Așteptănd o ultimă îmbrățisare de la tine....