Într-o...seară!

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

Peste cap îmi este dată viața,

De când ai hotărât să pleci,

Privesc fereastra dimineața,

Sperând că poate pe drum treci

Mă-ndrept spre geam și seara,

Dorind să-apari în pragul porții,

Dar nu te văd și trist trag sfoara,

Să cadă draperia, în liniștea nopții

Petrec mult timp cu ochiul pe fereastră,

De dimineață până seara târziu,

Făra-nțelege despărțirea noastră,

Și cum iubirea, s-a dus pe pustiu

Încerc să-mi răspund la întrebări,

Și unde, când, care din noi a greșit

De ce-am cedat așa ușor la provocări,

Când nimic nu anunța că s-a sfârșit

Încă mai cred în tot ce ne-a unit,

În dragoste, fără niciun suspin,

Și că putem ierta, de ne-am mințit,

Și numele să ni-l păstrăm..în buletin!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!

Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte

Pe care mai apoi le-a regretat,

Pentru că ele au produs durere

Celui căruia, tu te-ai adresat

Dar, cine n-a iubit în tinerețe

O cosânzeană ca-n povești,

Ca să constate după o vreme

Cu ea, tu, greu te potrivești

Dar, cine n-a pierdut ființa dragă

Atunci când nimeni nu se aștepta,

Și vai ce lungă și grea a fost uitarea

Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta

Dar, cine n-a mințit odată-n viață

Pentru că adevărul spus ar fi durut,

Cu toții ne-am salvat cu o minciună

Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut

Dar, cine poate să înțeleagă omul

Când astăzi zice una, mâine altceva,

Înclin să cred că șarpele șiret e vina

Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!

În astă seară mâna mi-am întins

Poate voi reuși să mângâi stele,

Dar cineva de acolo sus mi-a spus

Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele

Fără a sta prea mult pe gânduri

Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,

Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică

Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar

Și am vorbit cu Steaua Nordului

Să-mi fie far când calea rătăcesc,

Să-mi lumineze drumu-n noapte

S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc

Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit

Că n-am putut să mai repet dorința,

Că dintr-o dată cerul s-a înnourat

Și între noi s-a încheiat ședința

Voi încerca din nou și mâine seară

Să stau de vorbă și, cu alte stele,

Și poate voi avea puțin noroc

Să aflu, că una-i mama...dintre ele!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

În ultimul vagon 

Al speranței noaste,

Eu mă învârt în el 

Doar cu un singur țel.

Vino tu acum 

Să îl reparam,

Să îl "agățăm" din nou 

De trenul vieții noastre.

Căci lupta aprigă 

O duce inima acum, 

Ce încă are speranța 

Ca tu ai să vii.

Iubirea ni-l leagă înainte 

Iar speranța rupe orice îndoială,

Fără ea s-ar rupe tot 

Și eu aș pleca...

Cu ultimul vagon.

E iarnă acum, e iarnă-n sufletul ăsta nebun 

Nebun de tine, dar n-am curajul să ți-o spun

Mă tot gândesc de unde atâta frig în mine 

Nu știu de ce inima mea e tot la tine

Nu știu de ce-a rămas acolo, prinsă ca într-un careu

Când viața mea era numai un curcubeu

Nu știu de ce nu reușesc s-o mai iau înapoi 

Când gândul tău nu e deloc la noi

Oare-mi voi recupera vreodată bucuria?

Căci dacă nu, rămân numai cu poezia

Pe suflet e foarte trist...

Sufletul nu observă...

Ce pierdem speriind la ziua de mâine...

Se știe că nu ne este dat să fim împreună,

Dar totuși, din nou te vreau...

Scuze că nu am avut grijă,

Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,

Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,

Da, știu...

Nu suntem compatibili...

De aceea nu putem fi împreună.

Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...

Câte ori noi

Am încercat din nou să o luăm de la capăt?

De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...

Între noi e o depărtare tot mai mare...

Cuvintele sunt în plus...

Eu vreau să afirm doar un lucru:

„Te iubesc” — asta a spus tot...

Mi-ai apărut în cale, odată cu înserarea

Ascultându-ți glasul , plângându-ți disperarea,

Am descoperit în sufletu-mi

Un filon pe care nu-l știam ...

Era iubire pură , cel mai dulce chin 

Care a înflorit ,din ce în ce mai fin.

Fii binecuvântată frumoasa mea copilă,

Cu glas de argint și mângâieri de liră

Atunci când eu credeam că inima îmi este moartă

Mi-a trimis un înger , în pustita-mi soartă .

Mi-a dat în dar o inimă-în  văpaie .

Pentru a ei văpaie ,sunt acum in stare 

Să înving și veșnicia ,iubita mea copilă

Când te țin în brațe și chipul  ți-l  sărut.

Cu inima-mi făclie te iau de mână azi,

Văd cum bucuria îți râde pe obraz.

Eu sunt fericit ,că te-am întânlit 

Pe drumul vieții să te  am aproape

Te ridic pe soclu și îți fac staruie 

Mă-ai trezit la viață ,dintr-o agonie

iubirea noastra a-nceput

dintr-un foc , mai de demult

si cand ne-am revazut 

pe loc ne-am replacut

nu puteam ca sa te uit

dar chiar as fi vrut

iar atunci cand te-am vazut 

pe loc drept am si cazut 

Ești pus să alegi!

Uneori ești iubire

Alteori ură...

Zbori sau cazi!

Ești înălțime sau abis,

Chiar dacă viața pare vis,

Cu lacrimi și surâs,

Singuratate,tristețe sau zarvă

Cu petrecăreți zgomotoși

Ce lasă să se audă

Râsete și voie bună!

Nu cere prea multe vieții,

Știi bine că-i zgârcită...

Ca o prostituată blamată

Ce promite nimicul și minte,

Prestează ce știe

Și pleacă nerușinată!

Fantomatică blestemată viața!

Dar noi,voi,ei....?

Alegeți între iubire și ură?

Puneți-vă mâna la gură,

Tăceți și cereți-vă iertare,

Aruncați sacii plini cu păcate,

Ați mâncat destul pe săturate,

Alegerea uneori doare,

Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!

Nimeni nu știe ce-i viața,

Cu atât mai mult moartea!

Întreabați-vă ce să alegeți

Între iubire și ură,

Voi,bărbați și femei,

Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...

Și totuși chemați la Veșnicie,

La dragoste și nesfârșită bucurie!

(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)