Fi Poezie

Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

The leaking mind of a lover, an ambitious perpetrator, a strategic confectioner...
Tell me sweet little lies,
Fulfill my heart with deceitfulness,
Make me wish for an abstract portrait of emotions.
Take my heart as evidence,
Of the things I'm doing and I'll do,
A stolen dance of nothing to write about,
The surge of a caring person.
And you, my dearest,
A mushroom left in the dark to grow,
But as a surveyor of the black shroud, I observe...
The night lights are low, and you my dear, you cannot grow.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

In the garden of love, where whispers entwine,
Your presence transforms the mundane to divine.
With each step, you scatter colors so bright,
Illuminating the darkest corners of night.
A pint of tea, the purest kind, a warming of my heart's delight,
Your whisper calming and without a blight, makes me feel untied.
The first words I stole were full of light, Forging the bonding that is right.
Flavours of future makes me wish, for us two to flourish.
In pressure of the heat, your white heart begins to glow,
On the shadowy rain my love starts to grow.
United in ideals, our bonding shall bestrow.
In the silence of the garden I hear, a melody to my ear.
Boiled up with lot's of sugar, a pint of tea of kindness,
A short message, waiting for my heart to address
"I love you" my soul caresses.

"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

In the quiet morning, tea steams soft and warm,
As I sit, waiting to see you, my heart takes form.
Your voice, a melody, in the silence that rings,
Each word a symphony, that my soul eagerly clings.

With patience, I linger, for your presence near,
Anticipating hugs, that erases my every fear.
In this dance of love, we sway with ivory grace,
Embracing each moment, in this timeless space.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

As the ink flows, her beautiful smile flowers grow,
Reminded in the monochrome colors, like history covers.

But uncharted I see the rows, how easily my heart vows,
Like Sisyphus and the boulders, the lone soul charters.

A pilgrimage to her core to take, thy beliefs to overtake.
Journey on mystery, discovering her mind gallery.

Patiently the wait I make, for her words as sweet as cake.
A cozy old bakery, alike our storytelling diery.

Our ambience of ink, a sweet old smile will link.
My view still conceal, this artwork a beautiful dual.

So let my ambition cordial, your true eyes of crystal.
The wish which I think, is our distance to shrink.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?

De mine oricât fugi, mă jur,

Iubitul tău că am să fiu,

Al tău sărut ca să ţi-l fur...

Că pot şi vreau şi ştiu.

Şi-oricât de mult mă ocoleşti,

În braţe eu am să te iau,

Aşa că să te pregăteşti...

Că pot şi ştiu şi vreau.

Şi parcă-ai da să fugi, dar stai

Să te sărut cu foc,

Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...

Că şti că vreau şi pot.

Orice om are o oglindă, 

O oglindă menită ție, 

O dragă, te rog mie... 

Inima să mi-o faci de hârtie 

Mereu când te văd,

Un singur lucru văd

Oglinda cea închisă la culoare

Ai cărui suflet îmi cade... 

Hârtia a fost ruptă, 

Dar când te văd a devenit curată 

O hârtie atât de specială, 

Dar , e doar o hartă... 

Oglinda este spartă,

A ta menită hartă 

Spărtura nu e vizibilă,

Dar nici invizibilă 

Tu ești spartă, 

Eu sunt rupt, 

Dar pentru tine lupt 

Oglindă, oglinjoară ai cărui rană?

^{Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.}

^{Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.}

^{Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.}

^{Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.}

^{Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.}

-steinkampf

Stau seara pe pervaz, la geam și mai arunc priviri,

Îmbrăcată în haine de casă lejere, scurte și subţiri 

E o stare faină rău să stai să tot admiri mişcarea,

Mi-amintesc de noi o clipă  și simt că-mi pierd suflarea.

Simt un miros de toamnă, timp numai bun de-o poezie

Ca un timid apel spre tine de dragoste și dor,

Ce naște-n mine o clipă de extaz și nostalgie

În care timpul nostru e singurul rămas actor.

Așa c-aștept să vină (toamna) ca un moment de regăsire

Cu-al ei spectacol de ploi și culori de neegalat. 

Boaba de strugure să se prefacă degrabă-n nemurire

În simfonia vinului nou ce-n minte (probabil) deja ţi l-ai pictat.

.................................................................................................

Aștept să vină toamna, anul trecut la fel am așteptat..

Deodată ochii mi-s grei.. tot de mai sus!? să-mi fie

doar o rătăcire???

Mintea zburdalnică, spășită revine de una singură la mine,

Şi nu m-aștept să-și ceară scuze și nicidecum iertare

Fiindcă ea știe că va mai rătăci şi-n altă seară, vitoare!...

22/08/2024

#femeia unui singur vin 

Întunericul fuge cotropit de lumină

Fereastra visului se închide tăcut

Deschid ochii și întâlnesc realitatea

Se uită la mine râzând șugubeț

Oare ce va fi azi?

O altă zi pornește imperturbabil către sfârșit

Târâtă de timpul etern ucide secundele

De s-ar putea uita în oglindă

Să vadă cât de bătrân este,

Cât sânge are între ridurile hidoase

Nu-i pasă, umblă cu sabia ridicată

Oare cine urmează?

Memento mori decolează din gând

Aterizează altele decolând intempestiv

Rând pe rând vin și pleacă

Zumzăind enervant fără noimă

Ce bine că există noapte să tacă

Oare visele nu pot și ele să doarmă?

Mă răsucesc refuzând să plec

Dar patul gol mă scutură rece

E doar o altă zi fără tine

Același dor, aceeași tristețe,

Oare de ce nu vor să plece?

O altă zi pierdută va trece

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!