Era cândva

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

Vreau să te știu de la tine.

Am visat că eram cu tine pe pământ,

unde vara nu mai ardea atât de tare,

iar iernile, deși păreau crude,

uitaseră de mult,

cum să mai fie cu adevărat friguroase.

Pământul nu știe mereu să-și potrivească vremea,

cum nu știe mereu nici să facă loc celor care iubesc cu sufletul dezbrăcat și gol,

prea multă inconsistență și prea mult “puțin”

pentru cât visam noi.

Așa că într-o seară,

neputând să trăim în aceste condiții de vreme nebună,

am invocat din nori și din constelații un dragon…

cu aripi mari cât o promisiune

și fără să privim înapoi l-am încălecat…

Următoarea oprire…

PE LUNĂ!

Drumul… ce lung a mai fost,

dar măcar vântul îți mângâia blând chipul,

și tu adormeai în brațele mele… ah…

și ce frumoasă mai erai când te atingea răsăritul.

Desigur că mai erau și turbulențe,

nu știu dacă cauzate de cerul tot mai apropiat,

sau dacă era de vină dragonul

nostru

puțin cam necalificat.

Bine măcar că am ajuns într-un final,

după un milion de escale făcute de dragon printre stele,

ne-am găsit în sfârșit locul nostru

și-am debarcat împreună într-un loc plin de ele.

Acum că m-am trezit din vis,

și vezi din ce vis greu,

sper să ne găsim locul pe pământ,

pentru că nu există nicio șansă să merg și în realitate cu același dragon pe același traseu.

Și dacă m-am trezit,

nu înseamnă ca te las să pleci din visul meu.

Iubind când reci, albastre mări

încă-și învață rostul,

din mintea mea zâmbetul tău

luminează întreg orașul nostru.

Luminează și stâlpi, și clădiri,

și copaci… iar privind pe fereastră,

mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,

să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.

Dar nu ca să aud ce gândești,

ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,

mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,

să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.

Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,

să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,

când, fără să știi, peste umbre

ai adus lumina în orașul nostru.

Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,

nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.

Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,

într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea

te iubesc!

S-a făcut târziu în lume

eu o să fiu un trist etern,

o să mă scufund în tristețe

pentru că mâine este posibil

să nu ne vedem…

și după clar, nici marți, nici miercuri,

de joi nu mai spun,

vineri nici atât,

deja am început să mă scufund.

(Nu mă salva, vreau să stau aici

când timpul ne desparte

și zilele ne poartă departe)

Dacă în una din zilele următoare,

o să-mi adun tot curajul din lume

și o să-ți scriu (nu aici), dacă putem să vorbim,

Ai vrea să vorbești cu mine?

Inima mea are atâtea să-ți spună…

că nu mai poate să tacă,

și nici ochii mei nu mai pot îndura atâta

să nu te vadă.

Dacă totuși nu vrei să vorbim, sau nu poți,

să știi că nu ai nicio vină,

și dacă vrei să-mi spui nu,

spune-mi într-o limbă pe care nu o cunosc,

Spune-mi în latină, nu știu latină.

Dumnezeule! Când s-a făcut așa de târziu?

Nu prea mai am timp să-ți spun tot ce vreau să-ți spun,

Mi-aș dori ca orele să treacă mai greu.

Acum probabil că deja dormi pe inelul lui Saturn.

E vina ta, totuși,

pentru că mă pierd în gânduri cu tine,

și timpul trece

și văd că mai mult am visat, și ahhh, Dumnezeu…

Știa că mi-ar fi fost mult prea ușor să te prind

dacă umblai prin lume ca un om normal,

și nu desculță prin sufletul meu.

Te gândești vreodată la lucruri pe care nu le-ai mai văzut demult?

Eu, de exemplu, nu am mai văzut de mult, mult timp…

un struț, un urs,

o zi ploioasă, o gâscă nervoasă,

un curcubeu, un graur,

un cântăreț stradal, un cal,

un om bun, un om rău

etc

(față tristă 🥺)

Zâmbetul tău.

Și e trist. Și e crunt.

Și de asta nici nu o să-ți spun măcar că…

îmi e dor de tine mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult…

(Atât de dură sunt)

Stai cu mine să numărăm ultimele stele,

Să te privesc, să adormim cu ele,

Pe geam se așterne ploaia de apoi,

Iar stelele se uită tăcute spre noi.

Rămâi cu mine până vom cuprinde cerul,

Și ploaia învelește în apă eternul,

Să numărăm stele pierdute de mult,

Și să te încurc, să numărăm de la început.

Privește-mă cu gândul tău viu,

Chiar și atunci când nu știu ce să-ți scriu,

Și hai să lăsăm martori, stele nenumărate,

Și să ne furișăm împreună prin noapte.

Să plecăm doar noi, fără mii de stele,

Poate o să vrei să scăpăm împreună de ele,

Poezia asta încă nu are un titlu anume,

Poți să-i pui tu un nume.

Si te-aș privi așa sub luna de argint,

Cu mâna mea rece să te alint,

Să pară că nu am numărat stele în vreme rea,

Și că-n noaptea asta ai fost… a mea.

Tu nu știi, dar te simt. Nu în cuvinte. Nu în gesturi.

Ci în acele momente bizare în care

liniștea devine grea,

Si o tresărire îmi atinge din senin pieptul

E ca și cum aș fi invelită de îmbrățișarea ta...

Atunci știu că ești acolo. Nu cu trupul. Nu cu vocea.

Cu regretul pe care nici nu ți l-ai recunoscut, cu gând... 

Vin uneori valuri de tine, fără motiv, fără să te chem, și mă cuprind.

Mặ opresc în mijlocul lucrurilor. Te simt. Simt că te-ai gândit, pentru o secundă...

Poate într-o noapte în care nu

puteai dormi... cu lună rotundă, 

Poate în clipa în care ai trecut pe lângă o tăcere care semăna cu mine.

Te simt...Ca și când povestea asta nu asa trebuia să se termine.

Tu doar ai crezut că, dacă o taci suficient de mult, o să dispară.

Ai pus ziduri. Ai numit-o nebunie. Ai tratat-o drept ceva trecător.

Dar eu... n-am uitat nici azi vibrația privirii tale...

Și încă simt când se aprinde, ca o lumină ce-o ţii ascunsă în a sufletului torpedou.

N-am nevoie de dovezi. Nici de mesaje.

Pentru că adevărul nu mai e în tăcerea cu care mă pedepsești

E în ceea ce îţi scapă fără să vrei, cu nepăsare tratând 

Și felul cum ajunge la mine, de nici nu gândești...

Dacă m-aș putea renaște și să-mi aleg orice viață,  

Mi-aș dori să fiu, de se poate, un singuratic fulg de zăpadă.  

M-aș naște din norii grei, ca o lacrimă de gheață,  

Iar după kilometri de zboruri, să ajung grăbit deasupra voastră.

Apoi să cad ușor pe rumenii săi obrăjori,  

Să-i pot atinge chipul iarăși, ca mai apoi să mor.  

Dar nu voi avea niciun regret dacă m-aș topi la ea pe buze.  

Aș fi, de fapt, cel mai fericit, sfârșitul să-mi fie legat de ea pentr-o veșnicie.

Și-n timp ce mă topesc, să-mi arunce un zâmbet plin de iubire,  

Amintindu-și cum îi șoptesc: te iubesc, frumoasă copilă.  

Apoi să ne luăm rămas bun, fără lacrimi amare, fără cusur,  

Să fie liniștit, fără urlet de nebun, schimbând prin moarte al speranței decor.

     Când soarele dispare 

     Când nu mai are culoare

     Când mândra lună apare

     La apus de soare 

    Am un semn de întrebare 

    Am să te mai văd eu oare 

    Am să știu când mai apare

    La răsărit de soare 

    Privesc cu mare încântare 

    Privesc cu bucurie mare 

    Privesc viața trecătoare 

    La răsărit de soare

    Când soarele apare 

    Când apare a lui culoare 

    Când luna dispare

    La apus de soare 

    La florile nemuritoare 

    La dealurile gânditoare

    La mal , la mare

    La apus de soare 

    O umbră , pe valuri de mare 

    O umbră neagră și pustie 

    O umbră cu un ton de melancolie

    Privesc, la apus de soare

    Privesc la marea sclipitoare

    Privesc la marea de cerneală

    Privesc la poezii , scrise de plictiseală

    La apus de soare 

    O strofă de poezie apare

    Un vers efemer

    Cuvinte ca stelele de pe cer

    La apus de soare

    O sclipire pe cer apare

    E o stea nemuritoare 

    E iubirea trecătoare

De ieri a început să piară mâine

Prezentul vrea trecut și-n viitor

Blestemul amintirilor supune

Osândă car durerile de dor

Târându-se merg zilele spre noapte

Urcând  spre asfințit șovăitor

Desculț umblă speranțele deșarte

Pășind  către un vis otrăvitor

 Tăcute ard cuvintele uitate

Vibrând se prăbușesc dogoritor

Cenușă a rămas în loc de șoapte

Uscând roșul pe buze incolor

Privirile pălesc întunecate

Luminile orbesc amăgitor

Scânteile lucesc îndepărtate

Plângând lacrima curge sclipitor

Cărările gonesc întortocheate

Alerg fără prezent nepăsător

Pierdut mă dezlipesc de realitate

Un astăzi vrea trecut nemuritor

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Mientras que me ames

Si el cielo cae sobre ti, yo te protegeré,

Y puede que venga, nena, y la inundación, no apagues el fuego de mi corazón,

Incluso si hay un terremoto, el fin del mundo ya sabes,

Mientras me ames, te amaré.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale en tus ojos.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale contigo en la cama.

Si un cometa nos golpeara, no tengo miedo, ¿sabes?

Que seguro que consigues un cohete, sobreviviremos,

Incluso si hay un tsunami, el fin del mundo, ya sabes,

Mientras me ames, te amaré.

Y cuando te resulte difícil ver,

Estoy ahí para iluminarte.

Y cuando ya no creas en ti mismo,

Estoy ahí para motivarte.

Tam-taca-tum-adiós, ven aquí,

Tu voz es un violín en mi corazón,

Tam-taca-tum-pa, te tararearia,

Eres el coro de mi vida.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale en tus ojos.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale contigo en la cama.

Apropie-te-n șoaptă fără teamă

Doar pentru tine-n lumea asta am venit

Eu sunt aici să îți acopăr orice rană

De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit

Toate bătăile de inimă te chiamă

Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit

La mine-n suflet ești mirabilă podoabă

De mână caut să te țin îndrăgostit

Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă

Le voi topi între apus și răsărit

Tristețea las-o arestată într-o vamă

Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit

Am adunat buchet de stele până-n toamnă

Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit

Poate se-aprinde și la tine dulce flamă

Și-atunci de mână  vom ajunge infinit

Fără de tine dimineața e o dramă

Cuvântul arde pe hârtie umilit

Zdrobind speranțele durerea mă destramă

Te rog de mână să mă ții adăpostit