Dragoste imperfectă
Să uiți de-orice secrete,
Liber să te simți mereu,
S-o iubești fără regrete
Așteptând-o la antreu.
Imperfect alături de imperfect
Într-o simplă inimă din două
Formează scutul cel perfect,
Sub umbrela unde nu mai plouă.
Să-i fii mereu alături
Zâmbind din ai tăi ochi,
Să-i fii prietenul din lături
Protector din orice unghi.
Nu-i spune totul prin cuvinte
Ce se pot pierde pân' la receptor,
Arată-i demonstrând prin fapte
Cum o faci să simtă acel amor...
22.10.24
Category: Love poems
All author's poems: Ababii Faina
Date of posting: 16 ноября 2024
Added in favorites: 1
Views: 440
Poems in the same category
Recviem
Uscate zilele atârnă pe tulpină
Le smulge timpul alergând irațional
Ucise zboară pe o pajiște străină
Foșnind supuse recviemul natural
Privirea umblă căutând fără lumină
Scânteia ochilor s-a stins emoțional
Șade-ntunericul plângând ziua senină
Murmură misa inspirată cauzal
Tristețea caută speranța clandestină
Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional
Înfige-n inimă săgeata asasină
Lăsând otrava să pătrundă visceral
Concert de lacrimi se aude în surdină
Curgând vibrează pe obraz un recital
E recviemul scris de liniștea sublimă
Cuvinte calde au murit sentimental
Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină
Zburând se scutură lipsit fundamental
Cade răpus în hipogeu fără de vină
Îi cântă norii recviemul procesual
Cortegiul viselor pierdute mă deprimă
Încolonate se îndreaptă spre sanctuar
Petrec blazate biata inimă infirmă
Sfârșită bate recviemul infernal
Pământul cade năvălind ca o cortină
Ascunde dragostea în gânduri abisal
Iubirea plânge refuzată în surdină
Doar recviemul se aude pe fundal
DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…
Basm
Aș vrea să-ți fie dor de mine,
Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,
Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,
Și să lăsăm destinul să o spună.
Poveste unde, iubirea este sensul vieții
Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână.
Ei nu își spun adio până în târziul dimineții
Și își unesc destinele, ținându-se de mână.
Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit
Și le-a transformat povestea într-un infinit.
Îngerul meu
Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii
Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului, vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare
Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit
Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței
Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea
Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc
Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține
Te voi iubi mai mult
Nu sună mincinos deloc,
Minciunile n-au loc într-o iubire,
Poți crede ce îți place ție,
Eu știu ce inima-mi șoptește...
Că te iubesc mai mult ca ieri
Și mai puțin ca mâine,
Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,
Cel care te iubește fără formă
Și pune dragostea în conținut,
Dar îți cerșește zilnic a ta iubire
Dorindu-te cu el în infinit!
(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
De-aş putea
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.
În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.
Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.
Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.
Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.
Recviem
Uscate zilele atârnă pe tulpină
Le smulge timpul alergând irațional
Ucise zboară pe o pajiște străină
Foșnind supuse recviemul natural
Privirea umblă căutând fără lumină
Scânteia ochilor s-a stins emoțional
Șade-ntunericul plângând ziua senină
Murmură misa inspirată cauzal
Tristețea caută speranța clandestină
Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional
Înfige-n inimă săgeata asasină
Lăsând otrava să pătrundă visceral
Concert de lacrimi se aude în surdină
Curgând vibrează pe obraz un recital
E recviemul scris de liniștea sublimă
Cuvinte calde au murit sentimental
Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină
Zburând se scutură lipsit fundamental
Cade răpus în hipogeu fără de vină
Îi cântă norii recviemul procesual
Cortegiul viselor pierdute mă deprimă
Încolonate se îndreaptă spre sanctuar
Petrec blazate biata inimă infirmă
Sfârșită bate recviemul infernal
Pământul cade năvălind ca o cortină
Ascunde dragostea în gânduri abisal
Iubirea plânge refuzată în surdină
Doar recviemul se aude pe fundal
DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…
Basm
Aș vrea să-ți fie dor de mine,
Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,
Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,
Și să lăsăm destinul să o spună.
Poveste unde, iubirea este sensul vieții
Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână.
Ei nu își spun adio până în târziul dimineții
Și își unesc destinele, ținându-se de mână.
Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit
Și le-a transformat povestea într-un infinit.
Îngerul meu
Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii
Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului, vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare
Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit
Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței
Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea
Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc
Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține
Te voi iubi mai mult
Nu sună mincinos deloc,
Minciunile n-au loc într-o iubire,
Poți crede ce îți place ție,
Eu știu ce inima-mi șoptește...
Că te iubesc mai mult ca ieri
Și mai puțin ca mâine,
Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,
Cel care te iubește fără formă
Și pune dragostea în conținut,
Dar îți cerșește zilnic a ta iubire
Dorindu-te cu el în infinit!
(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
De-aş putea
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.
În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.
Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.
Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.
Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.
Other poems by the author
Dorul
Frunzele stau vestejite,
Norii plâng tot de tristețe,
Vântu-ncepe să se agite
Străbătând cu acuratețe.
Pasările nu mai ciripesc,
Nu se-aud nici ciocăniri,
Urșii nu mai mormăiesc
Cum ar fi la-lor meniri...
Totu-i trist și melancolic
Cât mai stăm așa nostalgici
Sentimentul nostru toxic
Devenind tot mai magmatic.
Muzica-i cam fără sens,
Dansu-i făr’ de înțeles,
Timpul stă în contrasens
Trecând totul în exces...
12.10.24
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Amploarea așteptării
Ce-a fost ieri, e o istorie,
Ce-ar fi mâine, e un mister,
Ce este astăzi, e o victorie,
Un cadou cât mai lejer.
Istoria, n-are sens mereu,
Misterul, e o simplă ghicitoare,
Victoria, obținută atât de greu,
Este lecția de sărbătoare.
Sensul ne-nțeles așteaptă
În răspunsul de la ghicitoare,
Fiind greu de găsit vreo dată
Traind viața în amploare.
Așteptarea-i imposibil de finit
Iubind răspunsul aferent
Fiind total nedefinit
Cu amploarea-i din prezent.
Onoarea cea mai mare
E zâmbetul ce-l mai dețin,
E tot ce pot numi valoare
Pentru pierderea-n destin...
Răsăritul iubirii
Primul meu sentiment,
Așteptat cu rafinament,
A reușit și a-ntâlnit
Un vis împlinit,
În care apărui,
Cu ochi albastrui,
De care cinstit
M-am îndrăgostit.
Aproape sau departe
Nimic nu ne desparte,
Devreme sau târziu,
Oricum o să-ți descriu
Cum a prosperat
Dorul disperat
Iar în noaptea ce frumoasă,
Deloc silențioasă,
Voi aștepta cu nerăbdare,
Clipa de valoare,
Dim senin să mă ivesc,
Pe tine sa te privesc
Și cu tine să vorbesc.
22.02.24
Floarea Vieții
Iarna a sosit, din nou în sărbători,
Nu, nu-n Noul An sau în Crăciun,
A mai sosit și pentru acei călători
Plutind ca viața-n fulgerul cel brun.
Combinația-i perfectă-n stimă și iubire,
În zâmbetele din fericitele-ți amintiri,
Lângă prietenul ce-așteaptă la iesire
Fiind mereu el gata de noile-ți sclipiri.
S-a-nțeles c-o anumită floare
Ce-n jur s-ar mai afla la trebuință,
Vorbește-n taină cu splendoare,
Trezindu-ți mișcarea-n credință.
Cat timp zâmbește cu putere
Fiecare frunză, din orice copac,
Poți urca-n unicile-i cutere
Făr' de-a pune un nou capac.
Cât păsările-ncă mai cântă
Poți călători mereu oriunde,
Până-n lacrima-ți latentă
Zărită-n văile-ți profunde.
(Creată pentru data de 13.12.24
pentru a onora stima și respectul
unei persoane dragi)
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24
Dorul
Frunzele stau vestejite,
Norii plâng tot de tristețe,
Vântu-ncepe să se agite
Străbătând cu acuratețe.
Pasările nu mai ciripesc,
Nu se-aud nici ciocăniri,
Urșii nu mai mormăiesc
Cum ar fi la-lor meniri...
Totu-i trist și melancolic
Cât mai stăm așa nostalgici
Sentimentul nostru toxic
Devenind tot mai magmatic.
Muzica-i cam fără sens,
Dansu-i făr’ de înțeles,
Timpul stă în contrasens
Trecând totul în exces...
12.10.24
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Amploarea așteptării
Ce-a fost ieri, e o istorie,
Ce-ar fi mâine, e un mister,
Ce este astăzi, e o victorie,
Un cadou cât mai lejer.
Istoria, n-are sens mereu,
Misterul, e o simplă ghicitoare,
Victoria, obținută atât de greu,
Este lecția de sărbătoare.
Sensul ne-nțeles așteaptă
În răspunsul de la ghicitoare,
Fiind greu de găsit vreo dată
Traind viața în amploare.
Așteptarea-i imposibil de finit
Iubind răspunsul aferent
Fiind total nedefinit
Cu amploarea-i din prezent.
Onoarea cea mai mare
E zâmbetul ce-l mai dețin,
E tot ce pot numi valoare
Pentru pierderea-n destin...
Răsăritul iubirii
Primul meu sentiment,
Așteptat cu rafinament,
A reușit și a-ntâlnit
Un vis împlinit,
În care apărui,
Cu ochi albastrui,
De care cinstit
M-am îndrăgostit.
Aproape sau departe
Nimic nu ne desparte,
Devreme sau târziu,
Oricum o să-ți descriu
Cum a prosperat
Dorul disperat
Iar în noaptea ce frumoasă,
Deloc silențioasă,
Voi aștepta cu nerăbdare,
Clipa de valoare,
Dim senin să mă ivesc,
Pe tine sa te privesc
Și cu tine să vorbesc.
22.02.24
Floarea Vieții
Iarna a sosit, din nou în sărbători,
Nu, nu-n Noul An sau în Crăciun,
A mai sosit și pentru acei călători
Plutind ca viața-n fulgerul cel brun.
Combinația-i perfectă-n stimă și iubire,
În zâmbetele din fericitele-ți amintiri,
Lângă prietenul ce-așteaptă la iesire
Fiind mereu el gata de noile-ți sclipiri.
S-a-nțeles c-o anumită floare
Ce-n jur s-ar mai afla la trebuință,
Vorbește-n taină cu splendoare,
Trezindu-ți mișcarea-n credință.
Cat timp zâmbește cu putere
Fiecare frunză, din orice copac,
Poți urca-n unicile-i cutere
Făr' de-a pune un nou capac.
Cât păsările-ncă mai cântă
Poți călători mereu oriunde,
Până-n lacrima-ți latentă
Zărită-n văile-ți profunde.
(Creată pentru data de 13.12.24
pentru a onora stima și respectul
unei persoane dragi)
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24