Basm

S-a lăsat frigul,

Nu afară, ci aici între noi.

Noi măsurăm altfel timpul, 

În lacrimi și nevoi. 

Dragostea de tine devine o ploaie grea

Apare suferința, 

Te-ai îmbrăcat cu ea. 

Nu vreau să-i simt atingerea

Apoi să devină dependență. 

Mă doare și știi bine 

Durerea mi-e esență.

Tu, doar un străin

Eu, doar o străină.

Universuri paralele,

Oameni, fără nici o vină.

Destine întâlnite la jumătăți de drum

De vor să construiască un Paradis mai bun.

Sau din poveste să facă un roman

Romanul nostru fără de final.

Tu să fii eroul

Eu sufletul salvat,

Dintr-un întuneric ce poate fi uitat.

Alătură-te mie în acest vis feeric

Și poate așa ies puțin din întuneric.

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

Sunt rătăcit pe drumul vieții

Și singur de când tu ai plecat,

Mă uit în jur să văd lumina

Dar totu-mi pare întunecat

Stau pe cărarea cunoscută

De noi de când eram copii,

Și cred că încă se mai poate

Ca într-o zi la mine să revii

Nu știu dacă doar eu sunt vina

Că ne-am certat pentru nimic,

Când amândoi am rostit vorbe

Și din amic, acum sunt inamic

Sper să-ți revăd chipul frumos

Cu zâmbetul ce îți inundă fața,

Iar eu s-alerg să te îmbrățișez

Sa te sărut, să-ți simt dulceața

Dar toate sunt doar amăgiri

Și ale mele dorinți deșarte,

Uitând că între noi e-un zid

Ce din păcate ne desparte

Eu voi veni aici zile la rând

Să te aștept cu drag în drum,

Iar dacă tu nu vii voi înțelege

Că tot ce-a fost, acum e scrum

Dar poate voi avea puțin noroc

Și ne vom ține strânși de mână,

Să ne șoptim cuvinte de iubire

Și să te rog...fii buna mea stăpână!

Iubito, nu există fericire fără tine,

Sau fără pacea din "împreună"....

Nu noi suntem chiar însuși infinitul?

Noi doi și veșnicia în care stăm înlănțuiți,

Captivi de-amorului magie ce ne vorbește tainic neînțelese vorbe dulci,

Ce par să vină din catacombe antice și sumbre,

Purtând însemne faraonice nebune, sângerânde?

Iubito,iubirea noastră se poate sparge,

Precum oglinda vieții când fisurată moare,

În mii de cioburi despărțită plângând etern cu nesfârșitele regrete....

Și ce ne pasă nouă de lumea toată care moare,

De noi suntem pe veci prinși ca-ntr-o clepsidră de cristal ținându-ne de mână,

Clepsidră infinită fără moarte,

Știindu-ne clipă de clipă împreună?!

(6 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

N-ar trebui să mai simt dor

Dar gândul iar la tine fuge 

Povestea chiar de s-a sfârșit 

Sufletul nu știe să te uite...

Tăcerea te poartă, deși n-ar trebui,

În nopți în care n-ai ce căuta 

Oricât aș vrea să te las în trecut,

Dorul de tine, nu știe a mă uita.

Îți aud numele în șoaptă 

Și inima tresare la fel ca-n prima zi,

Fior ce nu vrea să mă părăsească 

Ca și când te-aș astepta... să vii...

Dă-mi voie să mai cred că poate - și timpul

și ochiul - care să vadă liber,

or înțelege îndeajuns ispita 

și ispravind, 

nu îmi vor da dreptate!

Simplu, într-un miracol stăruit,

în care, amorf - plutesc în visurile tale,

descătușat, mai cer răbdare, 

dar nu e timp

și nici - iertare!

Două suflete pierdute

Printre stelele căzute 

Prin gravitație atrase,

De durerea ce I strigase.

Pe un tărâm fără  nume

Repudiat de astä lume,

Isi cuibäriserä amorul,

Destăinuindu si dorul..

Pt vise spulberate 

De as găsi o jumătate 

De a dreptul nefirească 

In ținuta I trupească. 

Si stropeau din ei amarul, 

Rotind pe degete zarul;

Se hrăneau cu iluzii, 

Îngrăditi de confuzii...

Că dac ar cerși iubirea,

Le ar surâde fericirea, 

Falsänd notele vocale 

Din jocul scenei teatrale. 

Purtati de vânt si ploi,

Se mpotmolirä in noroi,

Prefăcându-se iubiți 

De a lor soartă chinuiți..