Dincolo de timp

Înconjurat de tomuri de drept și legi astrale,

Pierd timpul fără plată, pe căile banale.

Dar prin vene un sânge-mi fierbe însetat,

Să te cuprind în brațe, dor neîncătușat.

Nimic pe acest pământ nu are o valoare,

Doar taina frumuseții tale e o floare.

Iar sufletul îmi plânge încet, neîmpăcat,

Când timpul mușcă crud din tot ce ne-a fost dat.

 

Pătrunsă dintr-odată de-o stranie blândețe,

A vrut și oarbă soartă viața să-mi răsfețe.

Mi-a șoptit slab, cu glas lipsit de orice vlagă,

De vânturi ce distrug o lume-ntreagă.

Atunci te-a ales ea ca să fii a mea,

Când viața-mi era aridă, rece și grea.

Când de averi și spirit eram cumplit de gol,

Iar frumusețea lumii nu avea niciun rol.

Dar tot ce aveam mai scump și mai curat

Era privirea-n care m-am salvat.

Te iubesc mult, dar n-am cum să te fac...

A mea pe veci...și-n neputință tac.

 

Refugiul meu e o coală albă de hârtie,

Unde-mi aștern o oarbă fantezie,

Ce mai aruncă o fărâmă doar

La foamea mea de tine, ca un har.

Cu mintea mea pot castele să clădesc,

S-ajung la un renume pământesc,

Dar n-am învățat, în mersul meu bizar,

Să-nalț vreun idiot pe un altar.

Când voi ajunge-n culmea de succes,

Și aurul va curge tot mai des,

Când voi arunca veșmântul de naiv,

Purtând un scop în lume, posesiv,

Mă tem, iubito, că n-o să mai fii...

A mea...în reci și sumbre bucurii.

Și de-ai mai fi... vei mai purta în priviri

Acel ceva din vechile iubiri?

Acel mister pe care azi, cu drag,

O tinerețe-l lasă pe-al tău prag.

 

Peste ani mulți, voi fi supus la munci,

Ce vor schimba și mințile de-atunci.

O sumă-n schimbul unui confort cert,

Ce nu dă înapoi trecutul inert,

Ce nu oprește timpul cu suspin,

Să te cuprind în brațe din deplin.

S-adormim blând, în noaptea de-altădată,

De orice griji și temeri dezbrăcată,

Dar mă tem că timpul cel grăbit,

Nu mă va lăsa să te iubesc la nesfârșit.

Dar poate că destinul, ce-acum îmi pare greu,

Va lăsa o poartă în zidul strâns mereu,

Prin ea să evadăm din lumea de prisos,

Păstrând în suflet focul cel frumos.

Și când ridurile vremii ne vor trece peste față,

În ochii tăi, iubito, voi regăsi dulceață,

Iar goana după bani va fi doar praf și fum,

Căci inima-mi va bate la fel ca și acum.

 

Să opresc timpul în loc e doar un gând deșart,

Prin foaia de hârtie pe care ți-o împart.

Nu-ți pot promite-n viață castele fără umbre,

Dar flacăra va arde prin vremurile sumbre.

Iar la final de drum, lipsiți de-orice mândrie,

Te voi strânge în brațe-n deplină armonie.

Când tot ce-a fost în jur va fi un simplu mit,

Îți voi dovedi că timpul, de fapt, ne-a îndrăgostit.


Category: Love poems

All author's poems: Sebastian Dragoman poezii.online Dincolo de timp

Date of posting: 27 мая

Added in favorites: 4

Timp de citire: ~5 min.

Views: 221

Log in and comment!

Poems in the same category

Copilul meu

Copilul meu, de vei simți durere,
Să știi că sunt mereu aici,
Cu vorbe dulci și mângâiere,
Să-ți sterg lacrimile-n veci.

De viața ta va fi răscoală
Și drumul tau va fi pierdut,**
Te-oi strânge-n brate cu nădejde,
Sărutul meu să-ți fie scut.

Ridică-ți ochii din pământ,
Căci suntem mângâierea ta,
Dar nu te lăsa de valuri frânt,
Căci noi suntem puterea ta.

Și când acasă vei veni,
Știi c-o să ai mereu un loc,
Căci noi, părinții tăi, umili,
Te vom iubi și ocroti.


More ...

În siguranța iubirii tale

 

Mă faci să mă simt în siguranță

Prin felul în care mă privești

Prin felul în care ai grijă de mine.

 

Te-aș iubi o viață-ntreagă

Căci să mai încep noi începuturi n-am să mai vreau

Aleg să duc începutul nostru până la final.

 

Și chiar dacă ani vor trece

Tot ca pe iubitul meu răsărit din stele te voi vedea

Am să-ți cânt cu glas din ceruri.

 

Chiar dacă mă voi trezi dimineața în cămașa ta

Tot cu aceeași pasiune te voi iubi

Îți promit că și îngerii ne vor sfinți.

 

Aș vrea să mai stau un minut înainte să plec,

Fiindcă mi se face dor de tine după secunda despărțirii.

Ne vedem vineri la Răscruce?

Ne vedem pe la Amiază dacă mama ta spune că e bine?

 

Oricum nu plec, iubesc să mă amuz când îți spun că aș pleca,

Iubesc să știu că pentru-o-eternitate voi rămâne,

Nu vei scăpa de prezența mea nici măcar un pic.

 

Așa cum amprentele tale s-au imprimat pe a mea piele,

Așa cum parfumul tău s-a transferat pe perna mea,

Așa m-am strecurat eu în toată esența ta.

 

Să nu fii dezamăgit că m-am imprimat înăuntrul tău

Căci și tu la rândul tău te-ai imprimat înăuntrul meu

Devenind un singur trup și-un singur suflet.

More ...

Mesaj pentru Moarte

Când ploaia şi vântul
Vor şterge ca gândul
Pământul şi timpul
Şi când anotimpul
Nu va mai exista,
Să ştii că atuncea
Voi fi doar a ta.
Când munţii şi marea
Şi norii, şi zarea
Se vor contopi,
Să ştii că atuncea
Te voi iubi.
Până atunci
Mai lasă-mi timp
Să pot să-l iubesc
Să îl îndrăgesc
Să simtă că vreau
Să cred, să jertfesc.
Mai lasă-mă-n pace
O sută de veacuri
Şi-o mie de ani.
Şi după aceea
Să vii, blestemato,
Să-mi furi un sărut
Şi cu el, al meu suflet.
Să mă duci între duhuri
Şi între tăcere,
Să mă duci la el,
Să mă duci la ele.
Şi-acolo să uit,
Cine-am fost şi ce sunt
Să uit c-am iubit, 
Şi c-am fost pe pământ.

 
More ...

O ultima clipă

Pentru gura de aer din abisul înecat,

Mă scufund în tăcerea privirii divine,

O mână de aur din vechiul palat

Mă ridică și pulsul revine.

 

Pentru rana deschisă se închid promisiuni,

Pentru vorbele aruncate se prinde un juramant,

Nu iubirea prea mare a facut stricaciuni,

Ci speranța, prea vie, s-a pierdut printre lumi.

 

La perna sărutului de noapte,

Coboara un gând de nu mă uita,

Regina din umbră aude doar șoapte,

Și simte o inima ce poate ceda.

 

Zgomotul din bezna tristeții,

Ridica iar pulsul și ia-mă `NAPOI,

Pentru o clipa de fericire se sparge clepsidra,

Și rămân singur,in doi...

 

Nu a fost o dezamagire de moment,

A fost o ultima clipa de bucruie!

Undeva în ochii tai mă gasesc competent

Să pot scrie o iubire cu zâmbete dificile.

 

De sus aș cere o ploaie,

Să nu mă vezi plângând când poate

Zambetul meu ascunde doar iertare,

Căci eu,am trecut peste toate.

 

Pentru o sclipire din ochi

Vreau să-ți recit o veșnicie!

Numește o cum vrei!

Eu o numesc iubire.

 

More ...

Unde pleacă dorul?

Unde pleacă dorul, când n-am să mai fiu,

Se sparge în umbre, se-ascunde-n târziu?

Se duce prin frunza ce cade pe drum,

Ori zboară cu îngerii ce pier pe drum?

 

Îl poartă vântoasele-n noapte pustie,

Îl scriu ploi de toamnă pe sara târzie 

Îl iau mările toate în valul lor greu,

Sau rămâne în tine, în visul tău?

 

Și poate, departe, când stelele mor,

Se naște din mine un alt fel de dor,

Un cântec de jar, un ecou nesfârșit,

Dintr-un „nu mai sunt”… într-un „n-am plecat, încă-s aici”.

More ...

Mi-e bine-n ochii tăi

O lumină blândă de răsărit a licărit subtil
În ochii tăi de profil ce-mi chemau căutările
Unui zâmbet timid ce-și ascundea futil
Răspunsuri la răgazul oboist de toate încercările…
 
Și mi-ai făcut loc în ochii tăi gândind apriori
Uf ce mângâiere… doar de suflet surprinsă
Cu-n zâmbet ce spune că încă tânjește-n fiori
Pitiți prin adâncurile privirii veșnic aprinsă
 
Când sunt în ochii tăi… timpul se oprește
Ca un nou renăscut ce-și simte pulsul și cântă
Fiecare secundă după alte ecouri tânjește
Spre o viață ce zboară… cu o aripă frântă
 
Privesc prin privirea ta și trăirea-mi revine
Îți simt gândurile și îți citesc vibrația-n pori
Gustând dulceața roșie a apusului care vine
În universul veșnic al privitorului nostru din nori
 
În ochii tăi o dorință-mi revine să o hrănesc
Cu îmbrățișări de gânduri în liniștea serii
Să împărtășim visuri care nu prididesc
Prin apa mării atât de iubită în mijlocul verii
 
În ochii tăi găsesc un sentiment de cămin
Uitat undeva pe-o laviță pictată cu vâlvătăi
Cu grijile ce-mi erau alchimizate-n senin
Privesc către sine și strig: Doamne ce bine îmi este în ochii tăi!
More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍