DE CE ?

A-și face un târg cu viața mea,

Cu câți ani a mai rămas în ea,

Mă pot lipsi de ei, doar 

Să-mi dăruiască anii copilăriei

Anii inocenții și bucuriei.

Să am încă odată,familia iubitoare,

Tata să-mi spună povești trăite,

Mama, să-mi facă codițe împletite,

Frații mai mari,să mă scotă afară 

Să ne jucăm pân-în seară.

Dimineața să ne strpim cu rouă,

Să ne ascundem sub ștreșini când plouă

Florile grădinii să înflorească

Să lăsăm pe luncă oile să pască 

Să culegem florile de salcâm de pe coastă.

In vale este un mic pârâu 

Pe maluri freamătă flori ca într-un brâu 

Simțeam că toată lumea-i a noastră

Copilăria se hrănea cu de toate

Pe atunci trăiai, fără să dai din coate.

Mica turmă ne îndeamnă spre casă,

Seara, toți ne adunăm la masă

Mama cu drag ne privește

Sus pe cer stelele, negrul nopții îl gonește

Visele, doar de bine ne sfătuiește.

În viața de mai târziu ...

Nori grei, și un destin nechemat

Și-a făcut un prost obicei 

Au găsit că la mine le este bine

Ursita mi-a ostilă....ce să fac ?

Să mă răzbun ...sau să tac ?

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...

În  odaia învechită

Cu lumina ei zgârcită

Zi cu soare n-a intrat

Numai boala te-a întrebat.

Zaci înconjurat de gânduri

Canditat la patru scânduri

Singur, singurel,străin

Resemnat de atâta chin,

Uitat de cei dragi ție 

Te rogi morții ca să vie.

la 

S-au strecurat, strâns printre dinți, blesteme

Adresa: socialismul, tiranul, tirania,

S-au blestemat, cartelele de pâine, rația savantă

Lipsa de căldură și-a luminii în case

Spaima și frica ne întrase în oase.

Ne acceptăm destinul, murise speranța,

Voiam cu ardoare deschisă cetatea,

Ne hipnotizase, capitalismul,America, occidentul

Dușman și ostil ne era prezentul.

Dar a venit schimbarea într-un decembrie tumultos 

Și totul și toate s-au întors pe dos,

Cu mic cu mare ne-am pierdut pe stradă,

Cu steaguri fără stemă, fără să se vadă,

Că armele dușmane, seceră florile vieții, 

Cade tineretul, înroșind  caldarâme

Deși nu voiam decât, mai multă căldură și pâine.

Din sute și mii de piepturi răsună 

Chemarea spre o viață mai bună

Triumfă dreptatea și omul e fericit

Ne părăsim vatra cu suflet rătăcit.

Iluzii deșarte căci noul stăpân 

Blestem face din viața bietului Român.

De unde știe neaua ca-i vremea 

Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple

Și c-o să fie iarnă ?

De ce norul pânge în ploaie ?

De ce floarea trece în fruct ?

De ce umbra în noapte piere ?

De ce acești ochi zânbesc tristi ?

De ce iubitul meu ,pe al vieții drum

Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .

Ce cătușe ne mai despart , 

Și cât sunt de grele ?

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,

Făcându-le estetice.

Era frumoasă, cu părul blond, bălai

Scurgându-se în bucle maiestuoase.

Era frumoasă, cu ochii-ațintiți

Pe cărțile din bibliotecă.

Nu avea idee că în mintea mea

Îi pictam defectele,

Personificându-mi-le.

Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,

Pentru a-i observa chipul luminos.

Îi vedeam ochii albaștrii,

Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.

Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile

Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,

Etalându-și rafinitatea și eleganța.

Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.

Dar o vedeam mereu în bibliotecă.

O, dar cât de frumoasă era!

Pentru că nu știa.

Iar eu nu i-am spus.

Nu avea vreo idee,

Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.

Sau că priveam cum lumina se prelingea,

Doar pe ea, evidentiind-o.

Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.

Chiar dacă o voce îmi șoptea…

Chiar dacă niciodată nu mă privea.

Atât de frumoasă era.

Dar habar n-avea.

Doar defecte vedea.

Iar lumina, într-adevăr îi evidenția

Imperfecțiunile.

Și le vedeam.

Și mi se părea mai frumoasă.

Îți spuneam mereu - sunt bine,
Nu pot spune că mințeam
Doza mea de fericire
Îndrăzneață te numeam, 

Ai trezit ceva în mine,
Ceva frumos, dar nu era iubire,
Bunătatea mea ți-am dăruit-o ție
Ca un semn de mulțumire!

Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă

Închide-afară orice gând, frică alungă

Sub un cireș închide ochii și ascultă

S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă

Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă

Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă

Ascultă ploile curgând, râul din umbră

Gândul chemându-te plângând, omul ascultă

Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă

Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă

Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă

Numai iubirea va putea să șteargă umbră

Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă

Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă

Dragostea nu se va opri nicicând să bată

Te va-nsoți până ce timpul o să ardă

Simt nevoia și am nevoie de tine.

Am nevoie de ochii tăi, pentru că iubesc arta.

De buzele tale am nevoie, pentru că ador gustul dulce.

M-aș pierde prin adâncul fiinţei tale, pentru că am nevoie.

Simt nevoia să-ţi aud glasul , pentru că îmi place vocea lină.

Să-ţi ating trupul simt nevoia, pentru că visez să mângâi ceva catifelat.

Ţi-aș săruta fruntea, să-ţi fac o promisiune, pentru că simt nevoia.

O grădina ca Edenul

Așa-s ochii tăi acum

Fără sa-i mai pot vedea

Viața mea s-ar face scrum

Ca o floare ofilită

Te privesc și stau pe drum

Poate din greșeală-ți pică

O privire în album

Mii de poze dar niciuna

N-au putut promite-n veci

Ca odată fără tine

Inima mi-o frângi și pleci

Poate c-ai fi vrut o floare

Ți-am adus și un buchet

Și nu te-ai gândit ca doare

Să mă uiți încet… complet

Ochii ei ca două stele

Se uitau în fix în ai mei

Simțeam timpul cum s-oprește

Astăzi fără vreun temei

Nu sunt bani pierduți sau timpul

Doar îmbrățișări prea reci

Care fără să-mi dau seama

Mă faceau sa cred ca pleci

În final tot ai plecat

Fără sa ai vreun regret

Eu voi fii mereu aici

Cu iubire-n piept, discret

Și dacă ai citi

Ți ai da seama ce-aș simți

Dacă ai veni-napoi

Lângă mine, lângă noi

Mi-am setat ceasul de mână

Căci rămăsese cu mult în urmă

Pe vremea când cădeau stelele

Și speram să-mi fie dorințele.

Este două fix și greierii cântă

Ceva despre liniștea asta mută

Aș cânta dar nu mai am glas

Nu m-ai am nici zile și nici ceas .

Și mai vreau să fac un pas

Înainte sau înapoi ?…sunt în impas.

Căci prezentul sună trist

Iar trecutul este stins.