De-aș fi...
De-aș fi în mâna ta o floare,
Pe ale ei petale buza să îți frângi,
Eu aș roși până mă doare,
Iar tu cu stropi de rouă ai să plângi.
Apoi pe frunze să mă mângâi,
Și să mă culci ușor după ureche,
Cu părul ca de aur să mă râzgâi,
De-a pururi să îți fiu pereche.
Aș fi doar primăvară pentru tine,
Te-aș îmbrăca pe veci în curcubeie,
Iar muguri vor erupe din stamine,
Și mii de flori te vor iubi femeie.
Și le vei prinde în buchet pe toate,
Iar inima-ți va fi o uriașă glastră,
Pe care v-oi fura-o într-o noapte,
Ca s-o așez la mine în fereastră
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 июня
Added in favorites: 2
Views: 387
Poems in the same category
Idila!
Cum aș putea să cred in tine
Când tu mereu ai gândul dus,
Cum aș putea să-ți cer iubire
Când stiu că altul te-a sedus.
Sunt pregătit să-ți ofer inima
S-o simți cum bate pentru tine,
Dar văd că tu nu îți întinzi palma
Așa c-am s-o păstrez încă la mine.
Mi-aduc aminte când te-am văzut
În grupul nostru de prieteni dragi,
Și cum am îndrăznit sfios să te salut
Și-ai refuzat în seama să mă bagi.
Era pe înserat și luna plină apărea
De după nori pe ceru-ntunecat,
Semn am făcut să vezi că ne privea
Nu m-ai văzut și-n grabă ai plecat.
Privirea mea te-a însoțit un timp
Sperând că poate capu' ai să întorci,
Să nu mă simt c-am fost un tâmp
Și-un visător ce încă crede în năluci.
Dezamăgirea a fost destul de mare
Și nu știam cum să mă liniștesc,
În gândul meu a încolțit o întrebare
Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc
Și vremea tot trecea făra speranță
Din minte să mi-o scot nu s-a putut,
Mă consolam spunând, așa e viața
Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput.
Cu grupul de prieteni m-am întâlnit
Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,
Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit
Și nici dacă-și trăiește viața in doi.
Dar pe pământ au fost minuni
Și una mi s-a-ntâmplat și mie,
S-o văd pe fată stând în genuni
Làngă un prunc citind din biblie.
M-am înclinat ușor și-am salutat
Primind răspuns la gestul meu,
S-a ridicat zâmbind și depărtat
Trăgând după ea căruțul greu.
................................................
După un timp cu toții am aflat
Că ea la studii afară a plecat,
Și-aici cu un străin s-a măritat
Dar n-a durat si-au divorțat
Aceasta a fost adevărata lui idilă
A dragului si bunului meu coleg,
Atunci cu toții i-am plâns de milă
Acum vorbim, c-un emerit strateg
Și azi noi despre el mai povestim
Ce mult a suferit după a lui fată,
Și-n glumă nu ezităm să-i amintim
Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!
Cuvinte nerostite
Cuvintele ce - au ramas nerostite
Le am ascuns cu lacatul in suflet
Si rand pe rand le scot usor
Cand vreau sa scriu al
Inimii dor.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Le- am asternut in versuri pe o foaie
Gandindu-ma la tine
Vin timide,
Insiruite in esente de melancolie
Cu patima sa te sarute
Sa iti descrie intregul tau frumos,
Sa mi te daruiasca mie.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Imi fac inima sa tresara
Atunci cand dintr-o mie de suite
Imi pare ca te vad intaia oara.
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Other poems by the author
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.
Fără poezie
Am renunțat demult la a mai scrie,
Și-am pus condeiul la păstrare,
Dar simt mereu că fără poezie,
Bolesc agonic fără vindecare.
Și zac ca-ntr-un spital de boli mintale,
Dar hotărât să nu mai scriu nimic,
Și orice vers ce îmi mai dă târcoale,
De el, de-îndată mă dezic.
Mă uit la cartea de pe masă,
Şi-o simt că vine peste mine,
Cuvintele din ea mă apasă,
Și fără poezie nu mi-e bine.
O muză îmi stă mereu la căpătâi,
Și-mi seacă setea de a scrie,
Că astăzi nu mai trebuie nimănui,
Eterna și frumoasa poezie.
Vă anunț acum premeditat,
Că veți citi doar coduri digitale,
Căci ce s-a scris s-a defăimat,
Și interzis în cărțile școlare.
A dispărut cuvântul cititori,
În lumea ce trăiește în confuzii,
Și-a apărut spital de scriitori,
Unde găsim poeții în perfuzii.
Atâtea...
Atâtea ploi în calea ta,
Iar aripile-ți sunt de plumb,
Ți le-ar topi privirea mea,
Dar fă-mă ca să plâng.
Atâtea umbre te-nconjoară,
Că-n întuneric mă sufoc,
Te-aș face-o stea solară,
Dar fă-mă să iau foc.
Atâta lacrimă sălcie,
Brăzdează chipu-ți îngeresc,
Eu ți-aș usca-o pe vecie,
Dar fă-mă să iubesc.
Atâta dragoste așteaptă,
Să ne înghită pe-amândoi,
Dar firea ta este necoaptă,
Iar pasul meu e prea greoi.
Epigrame XVI
Unui elev
Învaţă bine. Aşa se ştie,
Şi-a primit în dar Iphon,
Dar când mesajul să îl scrie,
S-a dovedit că e afon.
Unui elev
Pe al său birou frumos,
Lumina cade: romb şi sferic.
Condiţii bune, să fie studios,
Dar mintea lui…e-n întuneric.
Unora
Eu doar puţin v-am înţepat,
C-o epigramă ce împunge,
Dar rana că s-a infectat,
E că aveţi otravă-n sânge.
Unui agronom
Ca agronom i-o gazdă bună,
El îţi oferă doar bucate Bio,
Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,
Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!
Reuniune de familie
Ne-am pus la masă toţi cu drag,
Dar fratelui îi tremură sprânceana,
Nu de durere ori de trac,
Ci că văzu sub masă damigeana.
La priveghi
L-au înjurat, l-au ponegrit,
Fiecare cu-al său stil,
Apoi după ce-a murit,
Au găsit c-a fost cinstit.
Unora
În viaţă am scris ceva catrene,
Chiar un poem, un epitaf…
Şi-am constatat că prea devreme,
Audienţa am făcut-o praf.
Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari
În tinereţe am ciocnit paharul,
Apoi, întemeind şi casa,
Am împărţit: eu, alegând Cotnarul
Iar lui îi rămăsese…Grasa.
Răspuns la epigramele mele
Mi-a răspuns c-o epigramă,
Fără de asemănare:
Îi ca ciorba fără zeamă,
Şi ca pâinea fără sare.
Unuia căruia i-am împrumutat bani
N-aş vrea prea tare să discut,
Dar asta se petrece între noi,
Îmi zice frate când îl împrumut,
Şi avarule când să mi-i dea înapoi.
Apocalips
Într-o zi toţi cei care suferă în tăcere,
Şi care nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea,
Să urle fără limite, cu imensă putere,
Să scoată strigăte care să cutremure lumea.
Apele să curgă mai repede creând uriaşe estuare,
Munţii să se clatine zgomotos şi ameninţător,
Animalele să fugă speriate până la epuizare,
Iar păsările să cânte apocalipsa în cor.
Să fie declarat nul orice ideal visat;
Credinţele fleacuri iar filozofia o glumă,
Să se creeze o înălţare şi o prăbuşire totodat,
Iar toate iubirile să răspândească o ciumă.
Bucăţi de pământ în aer să se avânte,
Planetele să descrie arabescuri bizare,
Luna, dansul morţii cu putere să cânte,
Iar soarele eclipsat să radieze teroare.
Vârtejuri de focuri sălbatic să crească,
Tot ce e formă să devină inform ori nematerie,
Un zgomot barbar întreaga lume să cucerească,
Până şi cea mai mică insectă să tremure, să se sperie.
Să fie un zbucium nebun, o explozie imensă,
Apoi să nu mai rămână decât o eternă tăcere,
Uitarea definitivă să devină cât mai densă,
Să se simtă cum răul se mistuie şi piere.
Epigrame XXI
Chior de beat
Și-a pierdut un ochi subit,
Într-un incident pe stradă,
De-atunci bea necontenit,
Dublu ca să vadă.
Unui Halterofil
A început să se tot plângă,
Către oamenii de lângă,
Tot mai mult ca-n alte dăți,
Că e plin de greutăți.
Unui mire beţiv
Te-ai însurat şi ai plecat cu aleasa,
Aţi chefuit, băut şi aţi dansat.
În zori când goală ţi-ai văzut mireasa,
Al tău cocoş n-a mai cântat…
Văduva
Ne-ai părăsit pentru o lume nouă,
Şi-ai fost plâns de soață mult,
Nu că i-ai rupt inima-n două,
Ci, că n-ai plecat mai de demult.
Român în Germania
Auh fiderzin, auh fiderzin,
Vă spun de aici celor iubiți,
Plecat să schimb al meu destin,
Mănânc zilnic, doar biscuiţi.
Vis
Visul ăsta am să-l îngrop,
Să nu-mi fie de deochi,
Purtam ceartă cu-un ciclop,
Și-l scuipai drept între ochi.
Proverb - “Cu tăcerea le rupi pielea”
Sfatul mamei îl respecţi,
Stai o vreme mofturoasă,
Dar la ce să te aştepţi…
Dacă unii o au prea groasă.
Unui frate pârâcios
La întâlnirile cu tata,
Când îţi cerea să-i torni un ţoi,
Îţi aranjai băţos mustaţa,
Şi ne turna-i pe noi.
Unei moştenitoare
Te întreabă ruda din mormânt,
La cruce să mai spere?
Te juri solemn pe-al tău cuvânt,
Că i-ai pus cruce…dar la avere.
Unei avocate
Tu, eşti mare avocată,
Prin fiţe îţi porţi fala,
Şi judeci lumea toată,
Dar stai prost cu morala.