De-aș fi...
De-aș fi în mâna ta o floare,
Pe ale ei petale buza să îți frângi,
Eu aș roși până mă doare,
Iar tu cu stropi de rouă ai să plângi.
Apoi pe frunze să mă mângâi,
Și să mă culci ușor după ureche,
Cu părul ca de aur să mă râzgâi,
De-a pururi să îți fiu pereche.
Aș fi doar primăvară pentru tine,
Te-aș îmbrăca pe veci în curcubeie,
Iar muguri vor erupe din stamine,
Și mii de flori te vor iubi femeie.
Și le vei prinde în buchet pe toate,
Iar inima-ți va fi o uriașă glastră,
Pe care v-oi fura-o într-o noapte,
Ca s-o așez la mine în fereastră
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 июня 2024
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 535
Стихи из этой категории
Atunci când...
Atunci când norii se vor frânge,
Pe cer pustiu,
Pe cer pustiu,
La pieptul meu te-aș strânge,
Să nu mai ştiu,
Să nu mai ştiu!
Şi dacă timpul blestemat,
Ne-ar despărţi,
Ne-ar despărţi,
În ochiul meu înlăcrimat,
La fel vei fi,
La fel vei fi!
Atunci când visul s-ar topi,
Fără să știu,
Fără să știu,
Din dorul meu te-aş zămisli,
Iubit să-ți fiu,
Iubit să-ți fiu!
Şi dacă umbra s-ar culca,
În colț stingher,
În colț stingher,
Cu ochii tăi aș căuta,
Lumina-n cer,
Lumina-n cer!
Atunci când totul s-ar sfârşi,
Chiar dinadins,
Chiar dinadins,
Mereu în inimă-mi vei fi,
Un foc aprins,
Un foc aprins!
Vreau
vreau..
sa te sărut pana-n adâncul inimii tale
vreau..
sa-ți învăț bătăiile inimii tale
și apoi sa-ti învăț fiecare parte a corpului tau
vreau..
sa fii prima și ultima mea dorința in aceasta viața
vreau..
sa pătrund in interiorul tau și sa simți cu adevărat cât de mult te vreau
cât de mult îți iubesc corpul
cât de mult îți iubesc ochii
cât de mult te vreau lângă mine
cât de mult ma pierd când nu esti lângă mine
vreau..
sa fii cea mai împlinita femeie
vreau..
sa-ti dau tot ce am
dar dacă tot ce am
esti tu?!
vreau..
sa fiu prima ta iubire adevărata
vreau..
sa fiu ultima decizie luată
vreau..
sa-ti iau fiecare picior
și sa l pun usor
pe umărul meu
care așteaptă nerăbdător
sa simtă ceva cald…ceva îmbietor
vreau..
sa urli de plăcere și sa ma iubești
in tăcere…
vreau..
sa te dezbrac si sa gust
fiecare parte a corpului tau robust
vreau..
sa te las fără cuvinte
când încep sa te sărut și apoi sa te seduc
vreau..
sa fii in limba după mine
și limba mea sa fie in…
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Știai...
Știai prea bine ca nu o să te pot uita
Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat
Și mi-am croit singură cer din lipsa ta
Atât de mult să te întorci sufletul a sperat
Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc
Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi
Cu vinul dulce dorul să mi-l sting
Să uit cum de durere am învățat să plâng.
Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit
Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut
Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș
Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....
Și-am tot gândit că timpul va mai trece
Și stând un pic cu tine o să îți amintești
Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul
Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.
Atunci când...
Atunci când norii se vor frânge,
Pe cer pustiu,
Pe cer pustiu,
La pieptul meu te-aș strânge,
Să nu mai ştiu,
Să nu mai ştiu!
Şi dacă timpul blestemat,
Ne-ar despărţi,
Ne-ar despărţi,
În ochiul meu înlăcrimat,
La fel vei fi,
La fel vei fi!
Atunci când visul s-ar topi,
Fără să știu,
Fără să știu,
Din dorul meu te-aş zămisli,
Iubit să-ți fiu,
Iubit să-ți fiu!
Şi dacă umbra s-ar culca,
În colț stingher,
În colț stingher,
Cu ochii tăi aș căuta,
Lumina-n cer,
Lumina-n cer!
Atunci când totul s-ar sfârşi,
Chiar dinadins,
Chiar dinadins,
Mereu în inimă-mi vei fi,
Un foc aprins,
Un foc aprins!
Vreau
vreau..
sa te sărut pana-n adâncul inimii tale
vreau..
sa-ți învăț bătăiile inimii tale
și apoi sa-ti învăț fiecare parte a corpului tau
vreau..
sa fii prima și ultima mea dorința in aceasta viața
vreau..
sa pătrund in interiorul tau și sa simți cu adevărat cât de mult te vreau
cât de mult îți iubesc corpul
cât de mult îți iubesc ochii
cât de mult te vreau lângă mine
cât de mult ma pierd când nu esti lângă mine
vreau..
sa fii cea mai împlinita femeie
vreau..
sa-ti dau tot ce am
dar dacă tot ce am
esti tu?!
vreau..
sa fiu prima ta iubire adevărata
vreau..
sa fiu ultima decizie luată
vreau..
sa-ti iau fiecare picior
și sa l pun usor
pe umărul meu
care așteaptă nerăbdător
sa simtă ceva cald…ceva îmbietor
vreau..
sa urli de plăcere și sa ma iubești
in tăcere…
vreau..
sa te dezbrac si sa gust
fiecare parte a corpului tau robust
vreau..
sa te las fără cuvinte
când încep sa te sărut și apoi sa te seduc
vreau..
sa fii in limba după mine
și limba mea sa fie in…
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Știai...
Știai prea bine ca nu o să te pot uita
Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat
Și mi-am croit singură cer din lipsa ta
Atât de mult să te întorci sufletul a sperat
Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc
Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi
Cu vinul dulce dorul să mi-l sting
Să uit cum de durere am învățat să plâng.
Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit
Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut
Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș
Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....
Și-am tot gândit că timpul va mai trece
Și stând un pic cu tine o să îți amintești
Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul
Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.
Другие стихотворения автора
Mă ocolește îndelung securea
Se rupe cerul pe sub pleoape
Și plouă-ncet cu gust amar,
Copacii, îngropați de noapte,
Trosnesc din crengi în mod bizar.
Un clopot vechi, cu limbi uscate,
Mai bate-n pieptul unui pin,
Iar îngerii, cu aripi aplecate,
Beau apă din izvorul cristalin.
O cioară croncăne-n poiană,
Iar moartea fuge peste munte,
Sub scoarța serii se răstoarnă,
O lună albă cu razele cărunte.
Sub pașii mei se rupe iarba,
Ca o bătrână ce oftează,
Până-n pământ îmi crește barba,
În timp ce anii se scurtează.
Nu-i loc de-ntors, doar rătăcire,
Și nici lumină sus pe cer,
Pe drumul negru și subțire,
Doar pașii mei împrăștie mister.
Pe ochii-mi stinși păianjenii țes pânze,
Copacii freamătă ca la un semn,
Și trupul mi se-mbracă-n frunze,
Iar carnea fragedă devine lemn.
Și brusc am devenit pădurea,
Cu frunze albe-n plină primăvară,
Mă ocolește îndelung securea,
Căci croncăne-n poiana mea o cioară.
Spre sfârşit…
Desculţ printre leşuri umane,
Tresalt la un icnet de viaţă,
Mârâie un mort la ale mele ciolane,
Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.
Sub tălpi, oase se sfarmă,
Tremură viermii sub ele,
Luna trage să adoarmă,
Vârcolacii urlă la stele.
Pe cruci tolăniţi ca în baruri,
Demonii sânge rece consumă,
Vântul adie în valuri,
Aducând mirosuri de ciumă.
Holbaţi şi cu spume la gură,
În biserici se bâlbâie popi,
Moartea se plimbă-n trăsură,
Sfinţii se ascund pe sub gropi.
Plouă cu foc şi tămâie,
Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,
Din soare o lumină verzuie,
A început livid să lucească.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
De-ar cânta...
De-ar cânta toți trandafirii,
Într-o nouă lege a firii,
Ar fi chicoteli de îngeri,
În momentul marii frângeri.
De-ar cânta și-un crin regal,
La al primăverii bal,
De pe bolta înstelată,
S-ar scurge lumina toată.
De-ar cânta și-o azalee,
Cântec dulce de femeie,
S-ar opri pasărea-n zbor,
Și-ar cânta cu ea în cor.
Codrul verde de-ar cânta,
Doinele din țara mea,
Azi s-ar coborî din rai,
Chiar arhanghelul Mihai.
De-ar cânta o viorea,
Preschimbată-n maica mea,
Aş uda-o cu iertare,
Să fie nemuritoare.
Dacă ar cânta natura,
S-ar schimba toată făptura,
Și în inimi am purta,
Toată clorofila sa.
Din mila ta, din mila mea..
Mereu să strângi în cer ceva,
Din mila ta, din mila mea,
Căci sufletul de mucava,
Nicicând apoi nu te-ar ierta.
Mereu să dărui la sărman,
Din mila mea, din mila ta,
De-o fi și cel din urmă ban,
În cer, bogat să poți zbura.
Mereu s-alini pe omul trist,
Cu mila ta, cu mila mea,
Un suflet pur ca al lui Crist,
În rai pe veci să poți avea.
Ferească răul zilnic soarta,
A mea, a ta, a orișicui,
Ușoară să ne fie judecata,
Când toți vom fi la mila Lui.
Mă ocolește îndelung securea
Se rupe cerul pe sub pleoape
Și plouă-ncet cu gust amar,
Copacii, îngropați de noapte,
Trosnesc din crengi în mod bizar.
Un clopot vechi, cu limbi uscate,
Mai bate-n pieptul unui pin,
Iar îngerii, cu aripi aplecate,
Beau apă din izvorul cristalin.
O cioară croncăne-n poiană,
Iar moartea fuge peste munte,
Sub scoarța serii se răstoarnă,
O lună albă cu razele cărunte.
Sub pașii mei se rupe iarba,
Ca o bătrână ce oftează,
Până-n pământ îmi crește barba,
În timp ce anii se scurtează.
Nu-i loc de-ntors, doar rătăcire,
Și nici lumină sus pe cer,
Pe drumul negru și subțire,
Doar pașii mei împrăștie mister.
Pe ochii-mi stinși păianjenii țes pânze,
Copacii freamătă ca la un semn,
Și trupul mi se-mbracă-n frunze,
Iar carnea fragedă devine lemn.
Și brusc am devenit pădurea,
Cu frunze albe-n plină primăvară,
Mă ocolește îndelung securea,
Căci croncăne-n poiana mea o cioară.
Spre sfârşit…
Desculţ printre leşuri umane,
Tresalt la un icnet de viaţă,
Mârâie un mort la ale mele ciolane,
Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.
Sub tălpi, oase se sfarmă,
Tremură viermii sub ele,
Luna trage să adoarmă,
Vârcolacii urlă la stele.
Pe cruci tolăniţi ca în baruri,
Demonii sânge rece consumă,
Vântul adie în valuri,
Aducând mirosuri de ciumă.
Holbaţi şi cu spume la gură,
În biserici se bâlbâie popi,
Moartea se plimbă-n trăsură,
Sfinţii se ascund pe sub gropi.
Plouă cu foc şi tămâie,
Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,
Din soare o lumină verzuie,
A început livid să lucească.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
De-ar cânta...
De-ar cânta toți trandafirii,
Într-o nouă lege a firii,
Ar fi chicoteli de îngeri,
În momentul marii frângeri.
De-ar cânta și-un crin regal,
La al primăverii bal,
De pe bolta înstelată,
S-ar scurge lumina toată.
De-ar cânta și-o azalee,
Cântec dulce de femeie,
S-ar opri pasărea-n zbor,
Și-ar cânta cu ea în cor.
Codrul verde de-ar cânta,
Doinele din țara mea,
Azi s-ar coborî din rai,
Chiar arhanghelul Mihai.
De-ar cânta o viorea,
Preschimbată-n maica mea,
Aş uda-o cu iertare,
Să fie nemuritoare.
Dacă ar cânta natura,
S-ar schimba toată făptura,
Și în inimi am purta,
Toată clorofila sa.
Din mila ta, din mila mea..
Mereu să strângi în cer ceva,
Din mila ta, din mila mea,
Căci sufletul de mucava,
Nicicând apoi nu te-ar ierta.
Mereu să dărui la sărman,
Din mila mea, din mila ta,
De-o fi și cel din urmă ban,
În cer, bogat să poți zbura.
Mereu s-alini pe omul trist,
Cu mila ta, cu mila mea,
Un suflet pur ca al lui Crist,
În rai pe veci să poți avea.
Ferească răul zilnic soarta,
A mea, a ta, a orișicui,
Ușoară să ne fie judecata,
Când toți vom fi la mila Lui.