Umbra nopții

M-am pierdut prin stele

Ca să te caut prin ele

Dar nu te-am găsit 

Și m-am simțit cumplit 

Te-am căutat și pe Lună 

Altă dezamăgire bună 

Nu are rost să te mai caut 

Deja te-am pierdut 

Cred că ai ajuns în altă galaxie 

Și ai uitat cu totul de mine 

Bucură-te de altă viață 

Că am să te uit cu siguranță 

Până dimineața voi petrece

Asta e noaptea mea de zece

Vreau să beau tequila rece

Nu îmi trebuie niciun rege

Barul mă așteaptă 

Le lipsește the queen

Știu că nu sunt o sfântă 

Pentru că la toți le dau seen

Mă voi dezlănțui 

Pista de dans îmi aparține 

Mișcări periculoase voi înlănțui

Nu mă pot abține 

DJ pune-mi reggaeton

Azi e petrecere latină

Ca să sune beton

Și toată noaptea să ne țină 

Sunt sufletul petrecerii

La mine vin toți băieții

Simplu îi pot cucerii

Cu trucurile vieții.

Știu că sunt frumoasă,

Că pot avea pe oricine

Fetele mă invidiază 

Dar nu oricine mă poate avea pe mine

De la ultima relație 

Trebuie să aleg cu atenție 

Nu-mi trebuie alt idiot

Cu aere de pilot.

Ploaia va veni

Când vei pleca

Soarele va răsări 

Când cu mine vei sta

Noaptea va fi întunecată 

Când vei suferi

Iar ziua fericită 

Când vei zâmbi 

Luna mă hipnotizează

Cea plină mă ține trează 

Și-mi dă energie

Totul pare o nebunie

De ce Luna mă afectează?

Povestea ei mă fascinează 

Când e pe cer am vise ciudate

Care rămân în noapte

Uneori vreau să fiu Luna

Magică ca întotdeauna

Care-și așteaptă Soarele

Strălucitor ca stelele.

Când o să-mi întâlnesc 

Sufletul meu pereche nebunesc

Sub lună vreau să mă sărute 

Și să-mi ofere senzații plăcute.

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

Vocea ta dulce ca mierea

Îmi dă puterea

De care am nevoie

Să trec peste orice voie.

Am învățat 

Să visez cu ochii deschiși 

A fost interesant 

Noi doi, singuri, într-o cameră închiși 

Am descoperit

Iubirea se simte, nu se spune

De tine m-am îndrăgostit 

Nu m-am putut opune

Ești un strop de lumină, 

Eu un strop de poezie

Unde iubirea predomină

Cu un pic de nebunie.

Ne completăm minunat

Tu multe mi-ai arătat 

Îmi erai destinat

Demult te-am așteptat.

Când îți spuneam că steaua căzătoare,
Pe cerul nopții nu-i decât o rană arzătoare,
O clipă n-ai crezut când îți spuneam,
Așa că ai lăsat ca tăietura ei să cadă-n van...

Că pânza cerului s-a rupt în urma ei lumină,
Iar celelalte stele au țesut o cusătură fină,
Ca noaptea asta să rămâie-ntreagă,
Să-ți spun că numai tu-mi ești dragă...

Când ți-arătam că noaptea asta numai tu,
'Mi-apari în vise și nu pot să-ți spun nu,
Tu n-ai crezut că pot să-ți împlinesc,
Orice dorință, orice vis, oricât de nebunesc...

Când mi-ai cerut să-ți dăruiesc chiar luna,
Ascunsă-n rime, ți-am pus în palme semiluna,
Nu m-ai crezut că am aripi și pot să zbor,
Și înapoi, cu ea în spate, la tine să cobor...

Am înțeles într-un târziu că orice-aș face,
Tu n-ai să vezi că pentru tine zbor, și pace...
Și orice-am spus, tu tot nu m-ai crezut,
Că pentru tine ard la fel ca astrul ce-a căzut...

Am fost fermecată, chiar de prima dată,
de ochii tăi de ciocolată.
Mă vedeam prin ei pe mine
și știam că-mi vei fi mire.
Ai ascuns-n a ta privire,
frumusețea din iubire.

I. A fost o vreme — o clipă curată,

Când timpul avea chipul tău, odată.

Maria Hotiko, din visul prea plin,

Erai începutul și-al vieții destin.

II. Trecea anotimpul prin noi ca un cântec,

Și tu îmi zâmbeai — tăcut, fără sfânt dec.

Prin pași de lumină, prin umbre de dor,

Mergeam împreună, tăcuți, fără zbor.

III. Dar timpul, hain, ne-a șters dintr-o filă,

A rupt din iubire, a stins din lumină.

Și tot ce-a rămas e numele tău,

Scris peste pieptul unui suflet mereu.

IV. Te văd în trecut — într-o toamnă domoală,

Cu rochia albă, cu inima goală,

Și glasul tău cald, ca un fir de vioară,

Încă îmi șoptește că nimeni să nu moară…

V. Maria Hotiko, iubire târzie,

Tu ești amintirea ce nu vrea să fie,

Doar umbră pierdută prin anii pustii,

Ci partea din mine ce nu va mai fi.

Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.

Dacă tu mă lași și-mi dai mâna 

Ți-aș fi soare... ți-as fi luna

Aș putea fi o stea pentru tine

Aș putea fi... noaptea ce vine

Dacă tu mă lași și-mi dai voie

Aș putea fi o primăvară caldă 

Aș putea fi vară la nevoie

Sau toamna ce dezmiardă...

Dacă tu mă lași și-mi dai soare

Aș putea fi o zi caldă 

În noapte o stea căzătoare 

O poveste de dor... minunată.

Dacă tu mă lași și-mi dai vinul

Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul

Aș putea să-ți fiu sufletul pereche

Aș putea... mai mult de o poveste veche.

Ai spus să te spăl pe pleoape,
Eu ți le-am plâns.
Mi-ai zâmbit cu solstițiul peșterii cu foc,
Eu îți admiram cascadele...

Ți-am înfrunzit auzul și
Te-am pipăit din floare, până în rădăcini...
Când mă înnouram să te plou,
Te fulgeram cu văzul înfipt în dimineață!

Apoi, când tomneai liniștită cu veșted în zâmbet,
Te-am nins cu tot ce-i vis!
Tu, m-ai privit în abis
Și ai surâs cocori!

De atunci, de când cu vara,
Îmi șchioapătă pomeții a plâns,
Și-i las să traseze linii duble, continue...

Păuză, linie, pauză, stop!