Dar eu?

Într-o zi oarecare

M-ai lăsat doar cu o scrisoare 

Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna

Nu mă căuta, nu mă suna"

Mesajul m-a făcut confuză

De ce ai plecat așa fără o scuză?

Durerea pe care o simt e sfâșietoare 

Ca un cuțit în inima îndurătoare 

Regret tot ce-a fost între noi

Nu va mai exista vreodată un noi

Nici să nu te gândești să te întorci 

Sper să te iert până pe-atunci

M-ai omorât cu acele cuvinte

Amintirile mele sunt pierdute

Din vina ta nu mai am încredere în lume

M-ai distrus cu tot cu nume

Acesta e sfârșitul 

Cu plecarea ta ai stricat totul

Nu te vreau în raza mea de vedere

Aici ne luăm la revedere.

Luna mă hipnotizează

Cea plină mă ține trează 

Și-mi dă energie

Totul pare o nebunie

De ce Luna mă afectează?

Povestea ei mă fascinează 

Când e pe cer am vise ciudate

Care rămân în noapte

Uneori vreau să fiu Luna

Magică ca întotdeauna

Care-și așteaptă Soarele

Strălucitor ca stelele.

Când o să-mi întâlnesc 

Sufletul meu pereche nebunesc

Sub lună vreau să mă sărute 

Și să-mi ofere senzații plăcute.

Văd în ochii tăi

Ceva ce-mi dă bătăi

E adevărul crud și nemilos

De ce ești un ticălos?

Știu că nu sunt eu

E și a fost ea mereu 

De ce te minți?

De ce mă minți?

Nu vreau să fiu scorpia

Care-ți încurcă relația

Antagonista din poveste

Pe care lume s-o deteste.

De ce-ți complici viața?

De ce-mi distrugi existența?

Mi-ai dat iluzii false și deșarte

Acum te vreau departe.

Nu pot sta cu cineva

Care iubește pe altcineva

Vreau totul sau nimic

Nu un robot mecanic

Te-am iubit și te iubesc

Sentimente ce mă zdrobesc

Te-am crezut cu determinare

Când mă mințeai cu nerușinare

Du-te la iubirea ta

Cu mine n-ai ce îndrepta

Nu te mai cred deloc

Am fost un simplu joc.

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

Un singur lucru dorea

Să simtă dragostea

Din păcate nu i s-a permis

Iar la materie n-are admis

Așa că s-a transformat

Într-o femeie de neuitat

În privirea avea otravă

Și mintea-i era bolnavă.

Iubirea o dezgusta

De la romantism vomita

Ura tot felul de afecțiune

Era dependentă de acțiune.

În săruturi dulci nu credea

Acestea reprezentau pentru ea

Un schimb de salivă

E părerea ei nocivă.

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?

Cu ochii închiși, pierdut, ascultam,
Cum ploaia îmi bate-n fereastră.
La înfrântele nopți, senin mă gândeam,
Liniștit, fără val, ca o mare albastră.

Și dintre-aceste gânduri, doar unul tot revine:
"Ce văd acum sunt umbre fără de temei?
Copacii ăștia 'nalți vin înspre mine,
sau eu alerg frenetic către ei?"

Atâtea mâini întinse cu sfială,
M-au sprijinit în drumul meu nemărginit,
Pădurea veșnică mi-a fost loială,
Rămân ce-am fost: și cer și drum și zi!

Când Fericirea Atinge Cerul 🌌✨

Într-o seară țesută din stele,

Cu cerul plin de sclipici,

Fericirea a venit ușor,

Ca un basm spus pe furiș.

Pașii ei aveau lumină caldă,

Ochi ce străluceau de dor și culoare,

Atingea inimile noastre,

Ca raze ce cad din soare.

Visele se făceau aripi albe

Și dansau printre nori de catifea,

Emoțiile, mii de scântei,

Aprindeau cerul în inima mea.

Totul era magie pură,

Un univers mic și aprins —

Unde iubirea nu doare,

Ci face sufletul să atingă cerul.

Sunt născută-in prag de seară 

Într-o zi de primăvară.

Poate mama m-a ales 

Dintre miile de flori

Îmbătată de culori.

Poate s-a rugat de vânt 

Să-mi  de-a voie să cuvânt

Slovă ,frază apoi carte 

Le-am avut mereu aproape

În suflet  le-am făcut loc.

În loc să plâng ,să doinesc 

Ca să uit cât pătimesc.

Amară noapte,

E albastră noaptea.

Încă o noapte să întrebăm de tine,

Eu și egoismul,

Noi cu frigul inimii.

Cred că a trecut mai mult de o lună

De când nu te-am mai ținut de mână.

Dar n-am să-i spun nici liniștii

Cât de mult m-a răcit dorul,

Cât de greu înghit nodul...

Noaptea asta nu se mai termină.

De acum, albastrul suntem noi.

Iar cerneala de pe mână,

Speră să te piardă printre foi.

Tu esti ROMANul vietii mele

Un gen de biblia sufletului meu ...Rugaciuni de zi si nopti,strigate în tacere.

Din care...

Cred, aș putea, volume sa-ti scriu

Despre tu,despre mine si "noi"

Despre "noi" 

Acei "noi" 

Din inima mea

Din inima ta.

Tu esti ROMANul vietii mele 

Strofă de început a iubiri iluzorii 

Vers de dor secat

 Scancet infundat de dureri efemere  

Ani de căutări, intreband intrebari

Un magnet sufletesc cu trairi nefiresti 

Tu esti,da tu,tu esti ROMANul vietii mele 

Tu... poem de iubire, nascocit din priviri 

Ochi-ti flamanzi de a lumii iubiri 

Unde-ai pus focul, sub pleoape arzand 

Ei, irișii negri insasi, plangeau fumegand,de albastru de verde în vapai de caprui

Tu,da tu,esti ROMANul vietii mele 

O clipă si atât, cat se nasc anii grei...

Pe vecie sa-ti pui rugaciuni printre ei 

Să ardă ROMANul din veacuri 

Din strabuni

Din penite 

Din cerneluri

Din foi 

Din cuvintele noi

De la cei din trecut pâna azi... la cei NOI

Afundati in orgolii,nevorbiti de un veac...si mai bine

Imbracati ...dar si goi

  Un omagiu adus, unora, dintre noi 

Încă in viață dragii de ei 

Muritori ca si noi 

12.12.2023

Ora 21:20.

Mi-era drag... mai mult decât am știut vreodată să-i spun

Îl simțeam... reacție pură... prezență...

Părea să înțeleagă sufletul meu, cum îl purtam în gând,

Iar acum se rupe ceva în mine, când am doar scumpa lui absență.

Nu mai e cum era...nu mai poate...nu mai vrea

Și doare pentru că nimic nu pot să mai întorc.

Am învățat să-l port în suflet și în gând tăcut 

Chiar de inima mi-e bucăți și sufletul mi-e foc.. 

Nici eu nu sunt la fel...și azi simt lipsă, așteptare și dor

Doar că nu le mai privesc ca o pedeapsă 

Le scriu în tăcere... le simt și cam atât

Căci si-ntuneric există o lumină ce nu urlă, doar pulsează...

Și îți transformă absența în prezența cea mai profundă 

Că-mi bați in inima bucățălită cu fiecare secundă.

Și la tine mereu mă întorc, în gândul ce adie

La fericirea ce mi-e dor să o simt... la un vin, în brațe la tine...