COPILĂRIA MEA

Ce-am fi noi fără istorie?

Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?

Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?

Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,

Pământul tău e binecuvântat de zei

Cresc flori însângerate

Pe morminte de eroi

Prin sacrificiul lor

Cu o tară bogată și frumoasă

Ne am ales !

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!

Ce tristă-i ziua care vine 

De lacrimi zilele sunt pline

Urma lor se așterne în barbă 

Un gând rebel  vrea s-o șteargă.

De atâta dor și de pustiu

Vorbesc în gând ,așa mai știu

Vă che pe rând,vă strg pe nume

Sperând să vă adun din lume.

Sunteți duși doar de nevoi

Ca-n vremuri grele ce război

Rămase-s casele pustii

Bătrânii sunt ai nimănui.

Rămas-am singură și tristă 

Odihnă am pe un colț de prispă

Tăcută și îndurerată

Cu ochii țintă către poartă...

Poate azi sau poate, mâine 

Voi auzi lătrat de câine

Și dragii mei să intre în casă

Să-i văd pe toți cum stau la masă.

Război, sinonim cu sărăcie și durere,

Război, sinonim cu dezastre, văduve și orfani,

Război, ruine, locuri virane, infirmi și răniți,

Război, tinerețe frântă și cruci pe morminte.

Mulți suntem ce spunem -nu război -

Noi suntem cei care tragem la jug nu voi,

Și dacă o spunem, ei nu ne aud

S-au prins în jocul acesta, nefiresc de crud.

Noi ne resemnăm, și-o facem din vechime

Ne rugăm la Domnul, altă cale nu-i

Omul, pentru om e fiară, lipsit de omenie,

De când și-a vândut sufletul, dracului.

Pe cine au pus ochii, pe cine vânează?

Sunt în agonie, se zrârcolesc, visează...

Își demonstrează puterea, grandoarea,

Indivizi, imfami care-și vinde țara și onoare.

Cât de searbătă-i e clipa

Când  nu mai iubești

Nu-i lumină de la care

Să te încălzeși.

Secat pare a fi izvorul

Dătător de viață

De nu mai simți ,fiorul

Când te țin în brațe.

Rare ori îți iese-n cale

Ceasul fermecat

Când doi ochi cu a lor

Săgeată ,te-au strfulgerat.

Toamnă cu roade bogată

În ton galben auriu

Ucizi  florile toate

Și încă tot ce mai e viu...

Vii cu brumă și cu ceață

Pomii frunza-și sctură,

Vânt năuc te ține-n brațe,

Negre ciori se bucură.!

Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,

Gândul meu ar fi val zbuciumat,

Inima ar rătăci printre ruine..

Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,

Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,

Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..

Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..

Iubesc acei ochi ai tăi

Ochi de care m-am îndrăgostit

Ți-ai ales un risipitor poet.

Cât îți voi mai scrie ?

Ce mai faci ,dragul meu străin,

Mă mai crezi tu divină?

Pururi veci te-aș săruta

Inima-mi spune să te simt mai mult

Iar eu doar pe ea știu să o ascult.

Ia-mi trupul și fă-l al tău

Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta

Prin tine a avut loc Renașterea mea.

Când de-abia răsar zorii

Tu deja-mi ești pătruns în gând

Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.

Îmi aud urechile tale șoapta?

“Te iubesc”.(spus încet)

“Te iubesc din toată inima”.

Te-aș iubi tot mai mult

Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini

Așa vom putea îmbătrâni.

Șoaptele nu cer glas,

ele se nasc din apropiere,

din priviri care știu

mai mult decât spun.

În ele încape o liniște caldă,

un adevăr mic

care nu vrea să rănească,

doar să rămână.

Șoaptele sunt pași

pe un drum de seară,

când lumea încetinește

și inima are timp să asculte.

Unele vindecă,

altele dor,

dar toate trec prin noi

ca o lumină blândă prin frunze.

Și poate că viața

nu e făcută din strigăte,

ci din șoapte adunate cu grijă,

care ne spun, încet, cine suntem. 

Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra

Si chiar de insusi soarele s-ar stinge

M-as aseza cu calm, la masa, acasa

Si gandul tot la tine mi s-ar duce

Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata

Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele

Si chiar de n-o mai fi ca altadata

N-as regreta nici momentele grele

Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul

Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti

Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul

Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-

Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare

Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea

Am sta-n lumina soarelui, la mare

Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea

Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi

Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale

Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii

Si sunt convins ca as gasi o cale-

M-oi duce de-unul singur in pustiu

Imi voi fi-nvatat lectia.

Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu

Ca am gresit directia-

As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea

Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut

As mirosi o floare, o lalea

Si m-as gandi la ce as fi putut

Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac

Si totodata sa-mi fi fost si mie

As trece peste orice gafa, orice trac

Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.

Chiar daca noi de la inceput ne stim

De cand au inceput spatiul si timpul

Uneori preferam sa ne mintim

Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul

Si uneori ma prefac ca sunt surd

Si chiar imi pun mainile la urechi

Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,

Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.

Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-

Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte

N-as putea niciodata sa-ti explic

Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine

Pofta de nimic, cand am pofta de tine

Si cum ma faci cumva din om, neom

Si poate ca in locul unor rime

As prefera sa fim... atom langa atom.

Cuvintele...  nu mereu imi servesc

Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea

Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc

Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.

Spun cerului o ruga, o dojana

Si Doamne, daca intr-adevar existi

Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata

De ce ma vrei tu singur si piezis?

Caci fara ea totu-i lipsit de sens.

Si de nu-i ea, altele sa nu fie.

Doar spune-mi pana unde-am de mers

Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?

Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?

Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?

Da-mi cerule macar o data voie

Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.

Da-mi voie sa invat ce e iubirea

Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg

Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.

Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc

De nu esti de acord, sa taci pe veci

Nici chiar tu insuti nu ai intelege

Intruchipeaza-te din nou si treci

Prin ce trec eu, asa-numite rege.

De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.

Cand ea mi-e si amurg si rasarit

De vei avea curaj, inhama-te

Si sufera cat eu am suferit.

Macar pe jumatate, si-intelege

Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate

De nu o fi asa, iar sa te lege.

Din iubire se fac cele mai mari pacate.

De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?

Durerea asta nici nu se compara.

Caci daca eu pe tine nu te am

Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca

Mor de sete, fii-mi tu apa.

Si de merg la razboi fii-mi tu spada.

De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?

Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.

Chiar daca nu mereu ce e uman

E la fel de-omenesc

Imi asum riscul cand iti spun:

Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.

fragment

...

Tu Doamne, dă-mi te rog o clipă

Să-i las o floare-n al meu gând

Și lasă-mi Doamne după mine

Cuvintele pe-al meu mormânt…

Iar frunzele să mă citească

Într-un vânt de toamnă amețitor

Gândul meu să îi șoptească

Că m-am stins numai o clipă,

Și am să revin ...

De al ei dor.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / ISBN: 978-973-0-32645-1 - Toate drepturile rezervate)

Sentimente tinute in mine

Nu puteau fi stiute de nimeni

Doar tu,puteai sa le stii

Ceva ce nu ti-am putut oferii...

Ma gandesc....profund....am inceput sa ma scufund

Sa stau? Sa te las?

Am inceput sa iti uit al tau glas

Inchizand ochii,imi amintesc 

Ochii tai care inca ma inebunesc

De culoare caprui inchis,dar cu tente de verde deschis

Cu zambetul tau calm

M-ai ucis,asta e clar

Parul tau brunet si lucios

Crede-ma ca esti cu adevarat contagios

M-ai scos din bezna ce era

Nici nu imi puteam imagina

Cum o mana rece ca a mea putea intalni una calda ca a ta

As vrea sa te privesc cu neincetare...sa te admir

M-as uita la tine ore-n sir

Atat timp cat inca pot sa respir

Prin ochii mei esti altcumva, fata de cum te vede lumea,valorezi ceva

Pentru mine esti cineva

Te pierzi usor in multime

Dar,inima mea mi te-a pus la inaltime

Ca pe un piedestal stai

Acolo esti si vei ramane 

Robert,prima mea iubire