Daca n-ai fi tu daca n-ai fi tu

Nu te vad,dar acum știu că citești😊

Timpul tau e prețios

Și mă gândesc ce să-ți spun..

Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,

Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?

Despre prinți și prințese?

Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?

Ce să-ți spun?

Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,

Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..

Ai grija de el.

De poți,învinge moartea cu iubirea.

Ce să-ți spun?

Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ

Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale

Când ești bun?

Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?

Ce să-ți spun?

Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,

Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..

Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,

Zambet și lacrima,îngemănate,

Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,

Apusul negru,in zare,departe,

Azi,răsăritul strălucind,

Lumina și întuneric,în aceeași privire,

Tristețea,ca un glas de clopot,

Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas

Tulburător,,obsedant,atât de gol...

Am obosit,mi-e greu sa zbor,

Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,

Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,

Sa uit de ultima filă din cartea mea,

De finalul atât de trist al sorții..

Inima,val zbuciumat 

Când doua iubiri ea cuprinde..

Dintre un crin alb si-un trandafir înfocat 

Poți alege oare?

Dar conștiința striga ,,Păcat".

Si-atunci trebuie sa ucizi o iubire..

Așa e cinstit,așa e curat.

Pe câmpul inimii poate fi doar o floare..

Dar,oare,in infinitul inimii 

Nu e posibil sa zboare doi fluturi?

Unul alb,altul plin de culoare?

Sa fie și munte,și mare?

Da,se întâmplă în viata 

Ca legile inimii tale 

Sa-nfrunte a lumii gândire,

Și totuși,conștiința te-obliga 

S-alegi o unică iubire..

Si-atunci,valul piere,

Și inima ta devine o mare lina,

Chiar daca în ea se ascunde-o durere...

Fara tine- 

O bărcuța rătăcită pe mare,

O zi fara soare,

Un suflet în pustiu,

O câmpie fara flori,

O lacrima-n zori,

Un oftat târziu,

O carte nescrisă,

Un vers nerostit,

O aripă frânta,

Un vis ne-mplinit,

O floare-ofilita,

Un cânt trist,șoptit,

Un cer înnorat,

Un pas rătăcit...

Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,

Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,

Că pot atinge stele..

Mă contopesc cu lumina din zori,

In urechi îmi pun perle,

Rad,mă scald in culori,

Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.

Stele pe cerul lumii,

Strălucim când zâmbim,iubim,

Să nu ardem ce e frumos ,

Conștiința e lumina gândului,

Prin ea el strălucește sublim,

Făcând din suflet o minunata floare..

Să fim precum un soare blând,și cald,

Ridicând inimi spre înalt,

Căci soarele atrage ,,soare":

Bucurie,bunătate,sentimente minunate.

Să fim stele fascinante,

Nu sori ce ard cu nepăsare..

Al meu iubit, acum mai puțin al meu

În lipsa ta tare mi-e de greu

Al meu D, te-am iubit așa de tare

Eu o floare iar tu dragule al meu soare

De viața nu ne-ar fii separat vreodată

Împreună cu tine aș murii, și nu doar odată

Timpul înapoi de l-aș putea întoarce

Te-aș fii ales căci inima tot pe tine te place

Al meu D, cât încerc să te mai uit

Dar cum aș putea uita iubirea ce mi-ai dăruit?

Nopțile-mi sunt pline de visele cu tine

Iar zilele de dor sunt tot mai puține

De gânduri multe sufletu-mi apasă

Ochii mei pe ai tăi să-i uite nu-i lasă

Iar la inimă mi-am pus un lacăt greu

Dar cheia e doar la tine dragul meu

Aș vrea să știi cât de tare încă te iubesc

Cum m-ai făcut tu să zâmbesc

N-a reușit nimeni, oricât aș căuta

Sub cerul înstelat iarăși de m-ai săruta

Aș uita tot amarul din viața mea

Că sunt a ta să știe toată lumea

Al meu D, aș vrea să știi, că de tine mi-e dor

Să te strâng în brațe seara pe motor

Să mă ții în brațe, să-mi spui cât mă iubești

Și cu dragoste să mă privești

Ochii tăi căprui să se îmbie cu ochii mei verzi

Și-n brațele mele stângace să te pierzi

Dar totu-i doar un vis de neatins

Iar focul de iubire e aproape stins

Căci timpul ne desparte tot mai departe

Dar al meu D, rămâi în inima mea până la moarte

Eu ştiu că o să-mi fie greu,

Şi noapte doar va fi pe cerul meu

Şi va ploua mereu, mereu,

Dar trebuie să te uit.

Azi...de azi voi încerca a te uita!

Ştiu, am mai zis aşa

Nu prea doreşte inima

Dar trebuie să te uit.

În fiecare zi puţin câte puţin,

O să-mi smulg din al iubirii spin,

Sufletul îmi va pluti doar în venin

Dar trebuie să te uit.

Eu trebuie să fiu tare!

Iubirea asta chiar doare

Aş vrea să-ţi mai dau iertare

Dar trebuie să te uit.

Ştii, singură nu-mi ajunge curaj

Să plec şi să te las

Să-mi iau un bun rămas

Dar trebuie să te uit.

Zile-n şir ca şi moartă voi fi

Ca un bolnav mă voi chinui

Dar peste ani îţi voi mulţumi

Dar trebuie să te uit.

Oh, magnific păr bălai

Oh dulcele meu amar, ce te scurgi prin plăcere din extaz, cu un glas și o gură dulce preamăreață din nectar

Grandiosule, cu ochii albaștrii mari și glorioși ce te scalzi în cașmir și catifea

Scaldă-ți și cu grație pur și simplu nobil trupul de al meu cearceaf și fă-ți inima una și cu al inimii meu har

Oh, buze fierbinți de iuțeala gurii mele, șade-ți trupul între dorința arzătoare a unei dragoste ce tocmai s-a aprins în miez de noapte, înflăcărată de al dorului însângerate săgeți

Fă-mă muza gurii tale sfinți și adu-mi făgăduința zilelor ce îmi sunt-n taine fragede, că și pentru ele vor mai exista măcar un mâine

Nu-mi sbulbera visele, te rog nu fă scrum dragul meu amor, căci din el transformându-se-n cenușă tot te va iubi mai mult decât se iubește pe el însăși 

Oh, amarul meu plăpând un adio nu-i îndeajuns când și nopțile se vor întoarce până la urmă, tânjind pentru încă un măcar mâine căci amurgul ce le desparte le provoacă un așa asemenea dor

Și m-am săturat să fiu doar o parte minusculă

fără semnificație din viața ta

Și care se află atât de departe de tine căci tu ești cosmos, iar eu doar o stea dintr-o oarecare banală galaxie

aș vrea să-ți mai pot fi refugiu

în nopțile în care

haosul îți inundă creierul

și nimic nu mai pare a fi real.

aș vrea să-ți mai pot fi zâmbet

în zilele anoste,

când tristețea te copleșește

și nici măcar nu știi de ce.

aș vrea să-ți mai pot fi lacrima

care ți se prelinge pe chipul firav,

când iubirea e prea puternică

ca să fie spusă în cuvinte.

aș vrea să-ți mai pot fi îmbrățișarea

care să-ți aducă alinare,

când lumea de afară

e pur și simplu prea mult.

aș vrea să-ți mai pot fi

măcar încă o zi iubită,

ca să-ți pot arăta

cât de mult înseamnă pentru mine

să fac parte din lumea ta.

Cu-atâtea vise prinse-n geană
poţi fi mereu iubirilor poveşti
cu doruri strânse-ntr-o icoană
rămasă-n urma mirilor caleşti.

Năframe albe de lumină
petreci cu drag în zori de dimineţi,
lăsând o lacrimă drept vină
să fie foc ascuns printre nămeţi.

Întorc în horă gânduri multe
şi iau de brâu să-nvârt şi gândul tău,
să-l pun la inimă s-asculte
cum bate-n piept durerea de flăcău.

Cu ochii mei pătrund lumina
din ochii tăi născuţi albastru viu,
eşti floarea albă din grădina
ce naşte jar, morgana din pustiu.

Mai pierd o clipă din trăire
sorbind cu jind o clipă de demult,
când din priviri ceream iubire
cuprins de-al inimii dorit tumult.

Prin părul tău aleargă vântul
să lase-n lume vorbe cum erai
când ceru-ntreg ruga pământul
să fii mirosul florilor de mai.

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.