Dimineața din suflet

În toată noaptea te visez,
Te văd și te iubesc,
Te simt, și-ncep să-inebunesc.
În ochii tăi, mă pierd în ei.
Inima ta mereu e pururea.
Și-mi pare rău, iubita mea
Că doar în vis te pot vedea
Și dorul meu în vis venea.
O lună mică îmi șoptea
Și raza ei te reflecta.
Ar trebui să vii..
Să-mi spui cum să continui.
Aproape, departe, oriunde-ai fi,
Inima va continua să bată,
Dragostea ne poate,
Atinge o singură dată,
Și ne poate păresi o viață.

Adevărat, o singură dată
Te-am ținut în viața mea,
Și  știu că nu-i târziu,
Și vreau să-ți spun ceva:
Te-am salvat în inima mea.
Și inima, nu va înceta să bată
Te iubesc, iubita mea!
Și da, încurând ne vom vedea!

S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.

Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...

Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.

M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

Mie dor de tine VIATA mea

Mie dor de clipele-mpreuna 

Stii? Mi se rupe inima

De dragoste NEBUNA...

A mai trecut o zi

O zi ca celelalte

Inebunita eu voi fi

Chiar pina la moarte...

A mai trecut o zi

Iubire.. iar mii dor

Nu inteleg..ce poate fi?

Mie dor de al tau AMOR...

Astept eu ziua-n care noi

Vom fi iar impreuna

Vom sta nedumeriti in doi

Gindindune la Miine...

Caci greu e sa traiesti stiind

Ca Dragostea-i aprinsa

Dar noi ca doi copii cintim

IUBIREA ... INTERZISA...

Iubim in taina..stam cu grija

Sa nu ne vada nimeni

Avind in gind doar o speranta

La ziua care vine...

Tu ai sotie...ai copii...

Si eu sint maritata..

Neam apucat de nebunii

IUBIM CA NICIODATA

Imi cer iertare scumpul meu

Iti cade lacrima-n tacere

Citind aceste rinduri dure

Cu lacrimi si durere....

Iubindu-te in taina acum

Ma simt foarte matura

Sa mergem NOI pe-acelasi drum

IUBIND caci Viata-i DURA..

Esti tot ce eu iubesc mai mult

Esti VIATA mea,esti aer

Esti soarele pe cerul meu

Esti tot ce de la viata CER...

Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor

Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...

Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.

Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit

Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.

Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!

Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,

Muncești din greu, pentru sosirea armoniei, 

Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui, 

Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției. 

M ai ajutat în orice moment, 

Și este deja evident, 

Voi fi demnă mereu pentru tine, 

Mă voi strădui să fac numai bine! 

M ai iubit și mă iubești, 

De tot răul mă păzești, 

Pe pământ cât mai trăiești, 

Visele îndeplinești. 

Toată viața-ți sunt datoare, 

Pentru mine ești un soare.

Pentru mine ești un rege, 

Iar cu tine fapta merge. 

Cu ajutorul tău, avem hăinuțe, 

Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe, 

Pentru tot îți mulțumesc, 

Și-ți mai spun că te iubesc. 

Autor: Nicoleta Postovan

Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu

Cararea aceasta e lunga...

Cu spinii tristeții,cu raza iubirii,

Cu fulgerul durerii,cu zambet- trandafirii,

Cu umbra nepăsării,cu pulberea deznădejdii,

Cu ploaia îngrijorării.

In spate strălucesc zorii vieții,

In fata,zarea apusului se-arata...

Pe-alocuri,frumusețea visării,

Cararea aceasta e lunga,

Am obosit de-atata drum,

Dar pasu-mi la capăt nu vrea să ajungă..

Nu cred in îngeri,nu cred in stele,

Sunt prizonier al vieții,

Obligat să simt și să mor..

Dumnezeu nu poate fi crud,

Așadar,zilele curg infernal,

In zare,umbra negrului final..

Dumnezeu poate fi doar imparțial,

Așadar,nu sper la salvare,

Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.

De ce raiul?

Pacea neființei e la fel de dulce.

Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,

Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,

Cu o secundă după,in rai,

Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,

Ca un somn fara vise..

Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,

Nu sper la rasplata de apoi,

Trubadur trist,ce știe că viața

E un fum ce se risipește..

Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,

Viața e o cruce,ce paradox,

O port pe spiritul meu de ateu..

Unde ești tu,Zeu?,

Sa iei suferința,nonsensul și spaima..

Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,

E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,

Dar sunt obligat să ajung la ea,

O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Am citit ceva teribil de frumos:

,,Dragostea ta zgribulita.."

Ce-o fi însemnând?

O dragoste incertă,nedefinită?

O dragoste vulnerabilă,instabilă?

Nu știu,dar suna atât de duios,minunat chiar.

Se spune că suntem creați din argila 

Dar sufletele noastre au aripi de eternitate 

Ce transcend ființa noastră fragilă..

Ele cresc din iubire,fie ea și zgribulita,

Ating zenitul si-apoi se transforma-n lumina 

Strălucind veșnic în lumea fara păcate..,

In lumea aceea atât de divină..

In noaptea adâncă

Un înger negru coboară,soptindu-mi:

Tu știi?,timpul zboară...

Și pleoapa-mi se zbate,

Tresar-al meu suflet,

M-agat de lumina vieții,

Cu sete aștept a dimineții speranța,

Mi-e frig și mi-e frica,

A morții aripa in zare se-arata,

Pun mantia speranței pe mine,

Mi-e bine,mi-e bine,

Acuș răsăritul iar vine

Si-alung-a apusului neagra pata..

Sunt oameni în fața cărora 

Sufletul meu trebuie sa poarte armura.

Mi-e teama de săgețile ochilor lor,

Otrăvite de ura..

Și sunt oameni pentru care 

Inima mea își deschide porțile toate ,

Și blânda strălucire din privirea lor 

O umplu cu lumini atât de minunate..