Bolnav de tine
Eu cred că m-am îmbolnăvit de tine,
Nici vraci, nici doctori nu au leac,
Și n-am știut c-acestă boală face bine,
Iar cancerul pe lângă ea, e-un fleac.
Ești boala mea ce trupul îmi zdrobește,
Și-n loc să zac la pat, eu zburd și zbor,
Și ca pe-un drog te-aș consuma orbește,
Să fiu bolnav de tine, de boala ta să mor.
Aș suporta spășit și terapia intensivă,
Înlănțuit pe veci de-un virus patogen,
Iar tu să fii o soră medicală agresivă,
Ce îmi donează sânge și-mi suflă oxigen.
Ca un bolnav nebun mă liniștesc cu tine,
Te las să-mi scrii rețete și tainice scrisori,
Și-aș suferi cumplit dacă m-aș face bine,
De aceea fă-mi injecții, în inimă, cu flori.
Voi fi un veșnic pacient, bolnav de tine,
Căci vindecarea îmi va fi deopotrivă moarte,
Și-am să trăiesc cu acestă boală-n mine,
O boală dulce, și cu o suferință aparte.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 1 июля 2024
Added in favorites: 4
Views: 757
Poems in the same category
Nu spune nu...!
Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă
Să pot să spun de ce, să cer iertare,
Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare
Și să găsim un compromis de împăcare.
Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit
Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,
Multe s-au adunat și tare te-au durut
Vrei adevărul zis, de cel ce îl ascunde.
Să știi că nu-i ce lumea rea vorbește
Și mult dorește să ne vadă despărțiți,
Așa că nu-ți mai apleca la ei urechea
Întoarce-te să fim perechea de fericiți.
Doar mă ascultă și-apoi poți să pleci
Dacă decizi că am păcat de neiertat,
Însă acceptă că amândoi purtăm vina
Iar ceva sincer mărturisit poate fi iertat.
Eu cred că poți ierta și merge înainte
Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,
Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte
Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
INIMA MEA
Inimioară îmi zice
Și-s plină de sânge
Sunt rană ,flacără și foc
Sunt toate acestea la un loc.
Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii
Doresc ,te chem și te blestem,
Sunt caldă ,plină și bogată
Îndrăgostită-s de o-fată
Cu suflet de vrăjitoare.
Nici nu știe c-o iubesc
Nici nu știe că-am murit
Ca un soare în asfințit
Blestemând pe-un vechi altar
C-am iubit-o în zadar.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Am confundat iubirea
Noi doi am confundat iubirea
Cu o senzaţie sau cu ce vrei
Am gustat cu totul din alte fructe
Numai nu din ale dragostei
Am confundat iubirea cu pasiunea
Aia n-a fost iubire, a fost ceva uşor,
Tot aşteptam să-mi crească aripi
Şi din iubire să zbor.
Dar n-a fost iubire, a fost altceva,
Ceva trecător, nu înţeleg anume ce
A fost cum spunea Minulescu "o scurtă nebunie"
Numai nu dragoste...
Am confundat iubirea cu o rătăcire
Ne-am rătăcit şi eu şi tu...
Nici nu ne-am dat seama ce a fost anume
Dar nu a fost iubire...Nu!
Iubirea e altceva, e dumnezeire,
E aerul ce tot pluteşte şi nu-l vezi,
Iubirea e calea cea mai sfântă
Pe care doar o dată o urmezi.
Am confundat iubirea c-o simplă legătură
Ce ne-a unit pe-o clipă, sau mai mult,
Am confundat iubirea c-un simplu joc
Care mi-a plăcut, dar care a trecut.
Am confundat iubirea cu un vis frumos,
Noi doar visam, dar nu iubeam cu-adevărat
Nimeni nu-i de vină că ne-am rătăcit
Vom găsi şi noi cândva iubirea, neapărat!
Cu sufletul taci
Nu mă mai iubești, dar mă privești
În zilele-n care cu privirea ne-ntâlnim,
Nu știu cum faci, dar reușești
Deseori să mă pui în suspin.
Nu mă iubești, dar nici nu încerci,
Prioritățile ne sunt diferite,
Tu astfel pe toate mi le-ntreci ,
Dar la tine nu știu ce se mai simte.
Nu mă iubești, dar nici nu mi-o spui,
Iar așa simt că timpul mi se pierde
Dorința a dragostei văd că nu mai pui...
Divinul dintre noi nu se mai vede.
Nu mă mai iubești și nici nu mă aștept să o faci
Căci degeaba încerc să trec cu vederea
Mesajele în care și cu sufletul taci,
Ce mai târziu nu îmi mai aderă gândirea.
Mă mai iubești? sau pot să uit?
De noi? De tot ce am avut?
Ce facem? Lăsăm totul în trecut?
Faptul că mă iubeai, dar să arăți nu ai putut?
Nu spune nu...!
Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă
Să pot să spun de ce, să cer iertare,
Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare
Și să găsim un compromis de împăcare.
Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit
Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,
Multe s-au adunat și tare te-au durut
Vrei adevărul zis, de cel ce îl ascunde.
Să știi că nu-i ce lumea rea vorbește
Și mult dorește să ne vadă despărțiți,
Așa că nu-ți mai apleca la ei urechea
Întoarce-te să fim perechea de fericiți.
Doar mă ascultă și-apoi poți să pleci
Dacă decizi că am păcat de neiertat,
Însă acceptă că amândoi purtăm vina
Iar ceva sincer mărturisit poate fi iertat.
Eu cred că poți ierta și merge înainte
Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,
Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte
Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
INIMA MEA
Inimioară îmi zice
Și-s plină de sânge
Sunt rană ,flacără și foc
Sunt toate acestea la un loc.
Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii
Doresc ,te chem și te blestem,
Sunt caldă ,plină și bogată
Îndrăgostită-s de o-fată
Cu suflet de vrăjitoare.
Nici nu știe c-o iubesc
Nici nu știe că-am murit
Ca un soare în asfințit
Blestemând pe-un vechi altar
C-am iubit-o în zadar.
Chipul tau
Când ți-am văzut pentru prima oară ochii
Ahhh...ce melancolie m-a luat,
Am simțit clipa chemării
A unui viitor de ne egalat.
Când zâmbetul tău mi s-a arătat, pentru întâia oară
I-am zărit strălucirea suavă ,
Iar când în șoapte mi-ai vorbit
Cerul parcă nu a mai dormit.
Ce-aș mai putea spune despre chipul tau
Doar că este de milioane,
Cristale, diamante, nimic
Nu se pot compara cu a lui culoare.
Dar eu te întreb pe tine acum iubito:
Oare ești pregătită să-mi-l dăruiești
Să-mi strălucească peste nopți
Peste toate cele cerești?
Am confundat iubirea
Noi doi am confundat iubirea
Cu o senzaţie sau cu ce vrei
Am gustat cu totul din alte fructe
Numai nu din ale dragostei
Am confundat iubirea cu pasiunea
Aia n-a fost iubire, a fost ceva uşor,
Tot aşteptam să-mi crească aripi
Şi din iubire să zbor.
Dar n-a fost iubire, a fost altceva,
Ceva trecător, nu înţeleg anume ce
A fost cum spunea Minulescu "o scurtă nebunie"
Numai nu dragoste...
Am confundat iubirea cu o rătăcire
Ne-am rătăcit şi eu şi tu...
Nici nu ne-am dat seama ce a fost anume
Dar nu a fost iubire...Nu!
Iubirea e altceva, e dumnezeire,
E aerul ce tot pluteşte şi nu-l vezi,
Iubirea e calea cea mai sfântă
Pe care doar o dată o urmezi.
Am confundat iubirea c-o simplă legătură
Ce ne-a unit pe-o clipă, sau mai mult,
Am confundat iubirea c-un simplu joc
Care mi-a plăcut, dar care a trecut.
Am confundat iubirea cu un vis frumos,
Noi doar visam, dar nu iubeam cu-adevărat
Nimeni nu-i de vină că ne-am rătăcit
Vom găsi şi noi cândva iubirea, neapărat!
Cu sufletul taci
Nu mă mai iubești, dar mă privești
În zilele-n care cu privirea ne-ntâlnim,
Nu știu cum faci, dar reușești
Deseori să mă pui în suspin.
Nu mă iubești, dar nici nu încerci,
Prioritățile ne sunt diferite,
Tu astfel pe toate mi le-ntreci ,
Dar la tine nu știu ce se mai simte.
Nu mă iubești, dar nici nu mi-o spui,
Iar așa simt că timpul mi se pierde
Dorința a dragostei văd că nu mai pui...
Divinul dintre noi nu se mai vede.
Nu mă mai iubești și nici nu mă aștept să o faci
Căci degeaba încerc să trec cu vederea
Mesajele în care și cu sufletul taci,
Ce mai târziu nu îmi mai aderă gândirea.
Mă mai iubești? sau pot să uit?
De noi? De tot ce am avut?
Ce facem? Lăsăm totul în trecut?
Faptul că mă iubeai, dar să arăți nu ai putut?
Other poems by the author
A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Mă ocolește îndelung securea
Se rupe cerul pe sub pleoape
Și plouă-ncet cu gust amar,
Copacii, îngropați de noapte,
Trosnesc din crengi în mod bizar.
Un clopot vechi, cu limbi uscate,
Mai bate-n pieptul unui pin,
Iar îngerii, cu aripi aplecate,
Beau apă din izvorul cristalin.
O cioară croncăne-n poiană,
Iar moartea fuge peste munte,
Sub scoarța serii se răstoarnă,
O lună albă cu razele cărunte.
Sub pașii mei se rupe iarba,
Ca o bătrână ce oftează,
Până-n pământ îmi crește barba,
În timp ce anii se scurtează.
Nu-i loc de-ntors, doar rătăcire,
Și nici lumină sus pe cer,
Pe drumul negru și subțire,
Doar pașii mei împrăștie mister.
Pe ochii-mi stinși păianjenii țes pânze,
Copacii freamătă ca la un semn,
Și trupul mi se-mbracă-n frunze,
Iar carnea fragedă devine lemn.
Și brusc am devenit pădurea,
Cu frunze albe-n plină primăvară,
Mă ocolește îndelung securea,
Căci croncăne-n poiana mea o cioară.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Viețile-s deșarte…
Am adormit în zborul către tine,
Și-acum mie rău de atâta bine,
Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte.
Gândesc acum ce mult am mai iubit,
Și brusc din zboru-mi m-am oprit,
Căci și iubirea are un fel de moarte,
Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!
Prea mult cu ochii cufundați în carte,
Deodată m-am trezit că ești departe,
Și soarta manifeste peste tot împarte,
Că toate viețile de om ar fi deșarte,
Iar fiecare arde-n propriul univers,
Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Mă ocolește îndelung securea
Se rupe cerul pe sub pleoape
Și plouă-ncet cu gust amar,
Copacii, îngropați de noapte,
Trosnesc din crengi în mod bizar.
Un clopot vechi, cu limbi uscate,
Mai bate-n pieptul unui pin,
Iar îngerii, cu aripi aplecate,
Beau apă din izvorul cristalin.
O cioară croncăne-n poiană,
Iar moartea fuge peste munte,
Sub scoarța serii se răstoarnă,
O lună albă cu razele cărunte.
Sub pașii mei se rupe iarba,
Ca o bătrână ce oftează,
Până-n pământ îmi crește barba,
În timp ce anii se scurtează.
Nu-i loc de-ntors, doar rătăcire,
Și nici lumină sus pe cer,
Pe drumul negru și subțire,
Doar pașii mei împrăștie mister.
Pe ochii-mi stinși păianjenii țes pânze,
Copacii freamătă ca la un semn,
Și trupul mi se-mbracă-n frunze,
Iar carnea fragedă devine lemn.
Și brusc am devenit pădurea,
Cu frunze albe-n plină primăvară,
Mă ocolește îndelung securea,
Căci croncăne-n poiana mea o cioară.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...