Am sa-ti scriu

Stii, uneori simt ca-s blocat
De parca m-am ratacit undeva
M-as pune-n tribunal si m-as judeca
Dar mi se pare prea complicat

Cineva m-a creat in ocean,
Cu slove vesnice si har infinit
Poate era beat sau se uita pe geam
Cand am fost cugetat la un hotar ratacit

Si acum ne simtim un neam
Nascuti eronat, intr-un secol cersit
Cu o putere geroasa in steag
Pe globul corect, in fragmentul gresit

Dar, cine oi fi eu ca sa atac
Vesnicia intreaga, in umilinta serii.
Unui simplu muritor nu i s-a fi dat
Sa inteleaga, completitudinea ideii.

Intr-o pădure falnică eram,
Se simțea miros de toamnă
Vântul frunze-aduna,  cânta funerar
Se strangea rugină-n coroană

Pe acolo de-o  viață mergeam,
Așteptam cineva să mă întâmpine
Mergeam pe drumul de plumb și viclean
Și am ajuns la răspântie

În două nu mă puteam despica.
Știam că de aici, nu-i drum înapoi.
Știam că miracole nu se vor întâmplă
Și astfel am ales să merg la război.

Uneori ma gandesc unde am mers
Cu fierul pe unghii, lutul in spate și stelele nalte
Dar totuși am ales ce am aleș
Și astfel, s-au decis și celelalte.

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa

Si intregul univers ti s-ar alina in ochi

Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra, 

Lumina lui, relevandu-te cat dormi.

Mirosul tau, ma lasa sa traiesc

Faptura ta, culeasa din bobi de soare

Mangaie spiritul ceresc,

Mangaie o infinitate intreaga.

Si cand te intorci cu spatele la geam

Nemurirea unui inger se termina,

Tot ce-i luat din plai si guri de rai

Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.

Cerul, infinit de plin, in pauza - 

S-a ferecat letal

Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza

Ca o zgaraietura in metal

Si o gratie argintie se dizolva in contrast

Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul

Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap

Si resemnat iti tot vegheaza somnul.

Afara-i resemnare și blestem.

In alfabetul morse,

Picaturile-mi șoptesc refren

Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe

Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta

Ingerii decepționați ne plâng.

Nimburile sunt proiectate-n târg

Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata

Frecvențe corosive răsună în perete

Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,

Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete

Pe care tu, nu le poti vedea

Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege

Ce-am purtat intregul drum in pungi

Și de ce sunt blestemat de linii negre

Ca baiatul cu pijamale in dungi

Evident ca in final sunt vinovat doar eu

Asta-i ultima fantă in ghețar

De-ai ști cat de mult imi pare rau

Ca nu există un buton pentru restart

Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?

Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.

Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...

Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule

Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...

Te-am întâlnit

într-o după-amiază de vară

când soarele se frângea pe asfaltul încins

și orașul te lăsa să respiri încet,

pentru câteva clipe.

Nu ai spus nimic

dar tăcerea ta era deja un limbaj

și fiecare pas al tău

se așeza în aer

ca un ecou care nu se pierde.

Iubirea plutea în aer

sub formă de parfum discret,

de amintiri viitoare,

ca o amprentă violetă

pe pielea aerului.

Mâinile noastre s-au atins fără grabă

și atingerea a devenit un ritual,

o promisiune tăcută

deoarece unele iubiri nu cer cuvinte.

Am râs cu ochii închiși

la absurditatea lumii

și la cât de ușor

poate deveni adevăr

ce nu ne aparține.

Te-am ascultat

cum respiri în mine

și am înșeles că iubirea

nu e doar prezență

ci felul în care aerul se lasă purtat

de parfumul violet al lavandei.

Am plecat împreună prin umbrele serii

fără să știm unde duce drumul,

dar cu siguranța că nu ne pierdem

în ceea ce nu putem controla.

Chiar și când pleci,

chiar și când timpul ne desparte,

parfumul rămâne

ca o punte între ceea ce am fost

și ceea ce suntem încă.

Lavanda nu se ofilește

nici atunci când tăcerea devine grea,

nici atunci când orașul uită să respire;

ea poartă amintirea atingerilor,

și ecoul pașilor noștri pe străzile goale.

Iubirea nu dispare,

doar se transformă în lumină violetă

care rămâne între oameni,

în aer, în aerul pe care îl respirăm

și care ne învață

că frumusețea constă în gestul simplu

de a exista unul pentru altul

fără grabă, fără cerință,

numai cu parfum de lavandă.

arunca ma intr-o iubire tacuta, nebuna

ascunde ma prin rafturi, leaga ma de steaguri

caci doar vreau sa traiesc

legat de un apus de soare

si o pisica, un caine, o mare

valurile tulburi, veșnicele vorbe

vreau apa, aer, zapada, soare

vreau sa fiu un fulg, o frunza, un descantec

sa te scap de amaraciune

in parul tau eu sa traiesc

un fir de par purtat de vant

mai ales cand incetinesti

curaj! doar vorbe

curaj!

Ți-a mai crescut o floare în buchet

Au mai crescut și treptele urcate

Sper că ești bine în tot haosul prezent

Aceeași unică ființă dintre toate

Un diamant strălucitor incandescent

Scrisori de zâmbete pe buze fermecate

Priviri magnetice s-aprindă dor latent

Palmele ard s-atingă mâini înaripate

Pe-un colț de inimă atârnă monument

E urma ta pulsând intens necesitate

Fără de rost privesc în urmă imprudent

Vâslind hoinar prin amintirile deșarte

Mă-ntreabă visul despre tine în secret

Plutind desculț zboară lipsit de realitate

Se-adună norii despletindu-mă absent

Ploile curg lăsând privirile uscate

Distanța crește stabilită permanent

Hotarul crește aruncându-mă departe

Porțile-nchise sunt un simplu ornament

Gândul tot caută moment prin geamuri sparte

Între tăceri ascult pământul insistent

S-aud cum umblă pașii tăi ca niște șoapte

Nu se distinge urma scrisă transparent

Vorbesc doar lacrimile strânse într-o carte

Îmbățiisează-mă  cu un zâmbet

Înviorează-mă cu o floare ,

De  poți ,citește-mi  în suflet

Și vezi de ce mă doare?

ȘI  zău că nu-i păcat  să mărturisești

Că mă iubești.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

Chiar dacă e să vi, tu pînă în zori.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

Cu braţele pline de flori.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

La mine că să vi ,să-ţi ceri iertare.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

De – acum nu mai există împăcare.

Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,

Căci dragostea, adevărată ai trădat.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

Căci pentru un alt bărbat tu mai lăsat.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

În tine să mai cred ca altădată.

Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,

Eu te-am iubit şi asta a fost odată.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

Să vi să mă trezeşti, cu un dulce sărutat.

Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,

De-acum, sărutul tău eu l-am uitat.

Îmi plâng ochii de dorul tău, ce doare tare.

Obrajii mei sunt cascadele lacrimilor neîncetate.

Cerul gurii este negustorul picăturilor amare, care li se par și acre.

Mintea înnebunește și tânjește după ajutor, ce-i greu de găsit.

Sufletul i se pare că lacrimile suferă, fără pic de rușine, ci o dă înainte.

Iar, corpul rezistă zilelor cu picăturile amare, care-i deja o obișnuință, căci trecută -i vremea de la prima picătură.