Alchimistul
Prin văl de ceață, umbra nopții cade,
Pe a mea piele, o pânză de mister,
Alintă-mă cu soarele din zare,
Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.
Atinge-mă cu razele de lună,
Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,
În noapte, fii al meu, o dulce strună,
Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.
Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,
Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,
Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,
Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.
În lumea asta vastă, tu ești poarta,
Spre un eden al simțurilor necunoscute,
Atinge-mă cu vorbe ,
Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.
Înfășoară-mi esența într-un vers etern,
Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,
Alintă-mi sufletul cu al tău univers,
Și fă din clipa noastră un infinit sublim.
Tu, alchimist al sentimentelor pure,
Ce transformi tăcerea într-un imn divin,
Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,
Și fă din simplul nostru gest un destin.
În templul acesta viu, ce-i corpul meu,
Fiecare al tău gând devine lege,
Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,
Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.
Category: Love poems
All author's poems: Ghintuiala George Manuel
Date of posting: 15 января 2024
Views: 507
Poems in the same category
Cele două surori part..3
În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori
de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al
florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-
podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții de frumoși erau și lămâii sălbateci ,
plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că
doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora 10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă
mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut
închipui ,cu ceva timp în urmă.
Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă
să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce
ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă
întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem
îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...
- Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem
timp destul .Ia să vedem ce te doare cel mai mult!...
-Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.
-Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !
-Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!
-Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.
-Nu neg și am să-ți mărturisesc acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-
tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte?
Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se
ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc
deocheat din toate punctle de vedere
-Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.
-Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,
avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.
Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul cu
gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau
la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru serviciile
lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și
banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.
-Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.
Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și
recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la
faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare
Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-
tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau
bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.
În graba lor ,au uitat să mă ia sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la
Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a
înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam
prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA Mică de unde luau ponturi
pentru jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele conform înțelegerilor .
Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu
hotel și pentru mâncare.
-Te-ai gândit atunci să vii acasă?
-Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce și mai
speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :
-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -
va continua
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Linistea din război
Din adâncuri spumante dorinți
Se dezlănțuie amețite splendori,
Răsărind din ale demiurgului bolți
Necistitele din vis comori.
Mă mai alintă un jint,
La un colț de suflet,
Că inima, nu mai poate duce,
De când singură bate pe căi pierdute.
Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...
Am să aleg să dorm profund pe veci.
Prea pierdut, prea rătăcit sunt
De la ultimul nostru...rămas bun...
Te știu...
Te știu dintr-o vară fierbinte,
fugară
Și de atunci te caut,
Seară de seară
Așteptând să apari,
cu ploaia, pe-un nor,
Pe pleoapele mele
să așezi ușor
Amintiri ancestrale,
Picuri de dor...
Te știu din povești,
nescrise, nespuse,
din pagini de carte,
din gânduri ascunse
pierdute-n eter,
Din vise deșarte
Privind către cer,
Așteptând să răsari
Cu Luna în noapte
Luceafărul meu pierdut printre șoapte...
CB
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
,,Ne cunoaștem din vedere" în spaniolă
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Nos conocemos de vista
cuantos momentos fugaces
nunca en su camino
no pararon
caminar seguro y rápido
Nos conocemos de vista
solo los ojos en silencio
dijeron tantas veces
todo lo que querían
cuando encontraron su luz...
Ni siquiera por accidente
no dije una palabra
En tantas reuniones,
este juego de miradas
Nos hizo gracia a los dos.
Nos conocemos de vista
pero siempre es un placer
el recuerdo para conservar
y revisar
Los ojos que has conocido toda la vida.
reunirse en la mañana
y cuando nieva, y cuando llueve
en el auto 179.
Nos conocemos de vista...
¡Y entonces!
Nos conocemos de vista
cuantos momentos fugaces
nunca nos detuvimos en su camino
caminar seguro y rápido
Nos conocemos de vista
solo los ojos en silencio
dijeron tantas veces
todo lo que querían
cuando encontraron su luz...
Ni siquiera por accidente
no dije una palabra
En tantas reuniones,
este juego de miradas
Nos hizo gracia a los dos.
Nos conocemos de vista
pero siempre es un placer
el recuerdo para conservar
y revisar
Los ojos que has conocido toda la vida.
reunirse en la mañana
y cuando nieva, y cuando llueve
en el auto 179.
Nos conocemos de vista...
¡Y entonces!
Cele două surori part..3
În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori
de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al
florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-
podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții de frumoși erau și lămâii sălbateci ,
plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că
doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora 10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă
mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut
închipui ,cu ceva timp în urmă.
Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă
să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce
ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă
întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem
îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...
- Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem
timp destul .Ia să vedem ce te doare cel mai mult!...
-Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.
-Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !
-Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!
-Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.
-Nu neg și am să-ți mărturisesc acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-
tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte?
Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se
ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc
deocheat din toate punctle de vedere
-Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.
-Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,
avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.
Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul cu
gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau
la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru serviciile
lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și
banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.
-Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.
Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și
recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la
faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare
Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-
tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau
bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.
În graba lor ,au uitat să mă ia sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la
Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a
înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam
prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA Mică de unde luau ponturi
pentru jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele conform înțelegerilor .
Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu
hotel și pentru mâncare.
-Te-ai gândit atunci să vii acasă?
-Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce și mai
speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :
-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -
va continua
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Linistea din război
Din adâncuri spumante dorinți
Se dezlănțuie amețite splendori,
Răsărind din ale demiurgului bolți
Necistitele din vis comori.
Mă mai alintă un jint,
La un colț de suflet,
Că inima, nu mai poate duce,
De când singură bate pe căi pierdute.
Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...
Am să aleg să dorm profund pe veci.
Prea pierdut, prea rătăcit sunt
De la ultimul nostru...rămas bun...
Te știu...
Te știu dintr-o vară fierbinte,
fugară
Și de atunci te caut,
Seară de seară
Așteptând să apari,
cu ploaia, pe-un nor,
Pe pleoapele mele
să așezi ușor
Amintiri ancestrale,
Picuri de dor...
Te știu din povești,
nescrise, nespuse,
din pagini de carte,
din gânduri ascunse
pierdute-n eter,
Din vise deșarte
Privind către cer,
Așteptând să răsari
Cu Luna în noapte
Luceafărul meu pierdut printre șoapte...
CB
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
,,Ne cunoaștem din vedere" în spaniolă
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Nos conocemos de vista
cuantos momentos fugaces
nunca en su camino
no pararon
caminar seguro y rápido
Nos conocemos de vista
solo los ojos en silencio
dijeron tantas veces
todo lo que querían
cuando encontraron su luz...
Ni siquiera por accidente
no dije una palabra
En tantas reuniones,
este juego de miradas
Nos hizo gracia a los dos.
Nos conocemos de vista
pero siempre es un placer
el recuerdo para conservar
y revisar
Los ojos que has conocido toda la vida.
reunirse en la mañana
y cuando nieva, y cuando llueve
en el auto 179.
Nos conocemos de vista...
¡Y entonces!
Nos conocemos de vista
cuantos momentos fugaces
nunca nos detuvimos en su camino
caminar seguro y rápido
Nos conocemos de vista
solo los ojos en silencio
dijeron tantas veces
todo lo que querían
cuando encontraron su luz...
Ni siquiera por accidente
no dije una palabra
En tantas reuniones,
este juego de miradas
Nos hizo gracia a los dos.
Nos conocemos de vista
pero siempre es un placer
el recuerdo para conservar
y revisar
Los ojos que has conocido toda la vida.
reunirse en la mañana
y cuando nieva, y cuando llueve
en el auto 179.
Nos conocemos de vista...
¡Y entonces!
Other poems by the author
Pustiu verde
Pustiu verde-n care dorul se așterne lin și încet,
Șoptind povești de dragoste sub frunzele-n tremur,
Emoție ce se împletește cu razele de soare, discret.
Fantezie și ardoare îmbrățișând copacii în vântul serii,
Speranțe infinite-ascunse în fiecare mugur ce se trezește,
În adâncul pădurii, inima naturii bate puternic și fără umeri.
Sub bolta verde, ecoul dorului se răspândește,
Cântecele păsărilor, o simfonie de emoții pure,
Fiecare notă, o fantezie ce ardoare-n suflete toarnă.
Pe alei mărginite de speranțe înverzite, pașii mei alunecă,
Într-un pustiu ce respiră, verdele vieții se întinde,
Și inima se umple de dorințe ce spre ceruri se îndreaptă.
În pustiul verde-n care ardoarea naturii nu se sfârșește,
Dorul se împletește cu emoția unui răsărit nou,
Și fantezia se desfășoară în mii de forme ce-nmuguresc.
Aici, în pustiul plin de viață, speranțele se înalță,
Se-ntrec la înălțime cu cei mai înalți arbori,
Și ard cu o ardoare ce în adâncul pământului își are rădăcinile.
În acest pustiu verde, emoția fiecărui fir de iarbă se simte,
Fantezia naturii în fiecare frunză și floare izbucnește,
Și fiecare adiere de vânt dorul mai departe îl poartă.
Cu ardoare, pământul ne îndeamnă să ne pierdem în el,
Să ne lăsăm purtați de speranțele ce în verde se nasc,
Într-un pustiu ce cu fiecare clipă se transformă și se reinventează.
Pustiu verde, unde dorul se îmbracă în emoții nestăvilite,
Fantezia se joacă printre crengi, iar ardoarea nu se domolește,
Speranțe infinite se împleticește în dansul vieții neîncetate.
În pustiul verde, timpul pare să se oprească-n loc,
Dorul se odihnește în poala emoției, blând și profund,
Și în ardoarea clipei, speranțe infinite ne îmbrățișează scurt.
Tu
În vălul nopții se strecoară gândul meu,
Spre tine, prin constelații de neînțeles,
Caut în stele ceea ce se ascunde în apus,
Misterul ce învăluie dragostea ce o țes.
Ești o enigmă scrisă-n versuri de poet,
Un cod cifrat în petale de trandafir,
O melodie ce vibrează discret,
În inima mea ce bate fără de sfârșit .
Dragostea ta, o bibliotecă vastă de emoții,
Fiecare pagină, un palimpsest scris cu pasiune,
Cuvintele tale, ecouri în infinite poziții,
Se ascund în toate colțurile inimii mele, fără opțiune.
Ești algoritmul complex ce îmi criptează simțirea,
Fiecare gest al tău, o ecuație ce-mi definește existența,
În ochii tăi, găsesc soluții la eterna mea mirare,
Iar îmbrățișările tale sunt acoperite de o dulce esență.
Sub masca serenității, arde un foc nevăzut,
Flăcări de pasiune ce se ascund sub calmul tău,
Căldura ce o simt când mă pierd în infinitul tăcut,
E combustibilul ce alimentează visul meu.
În adâncul dragostei tale se ascunde un univers,
Pline de galaxii de sentimente, neexplorate, pure,
O călătorie prin tine, un cosmos divers,
O dragoste complexă, demnă de orice măsură.
Și în timp ce lumea privește cu invidie,
La poema vieții noastre, sculptată în destin,
Eu mă bucur de secretul ce se ascunde cu aviditate,
În dragostea ta, mereu un labirint.
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Dacule
Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.
În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.
Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.
Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.
Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.
IV
Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,
Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,
Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,
Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.
Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,
Un elixir amar și totuși necesar ,
Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,
Mă ții în viață, mă faci să delirez.
Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,
Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,
În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,
Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.
Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,
Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,
Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,
Și-n acest turbinio, destine încleștate.
Lacrimi
În lacrimi se nasc râuri de poveste,
Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,
Fiecare picur, o perlă de tristețe,
În mareea vieții, de soarte purtate.
Din lacrimi, iubirea își țese mantia,
O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,
Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,
De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.
Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,
Cristalizează momentele în amintiri prețioase,
În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,
Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.
Din lacrimi, se țese un covor de lumină,
Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,
O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,
De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.
Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,
O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,
În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,
Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.
Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,
Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,
Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,
Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.
O lacrimă, o picătură de esență pură,
Ce sculptează în suflet o imensă fericire,
Iubirea, o forță ce topește orice zid,
Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.
Pustiu verde
Pustiu verde-n care dorul se așterne lin și încet,
Șoptind povești de dragoste sub frunzele-n tremur,
Emoție ce se împletește cu razele de soare, discret.
Fantezie și ardoare îmbrățișând copacii în vântul serii,
Speranțe infinite-ascunse în fiecare mugur ce se trezește,
În adâncul pădurii, inima naturii bate puternic și fără umeri.
Sub bolta verde, ecoul dorului se răspândește,
Cântecele păsărilor, o simfonie de emoții pure,
Fiecare notă, o fantezie ce ardoare-n suflete toarnă.
Pe alei mărginite de speranțe înverzite, pașii mei alunecă,
Într-un pustiu ce respiră, verdele vieții se întinde,
Și inima se umple de dorințe ce spre ceruri se îndreaptă.
În pustiul verde-n care ardoarea naturii nu se sfârșește,
Dorul se împletește cu emoția unui răsărit nou,
Și fantezia se desfășoară în mii de forme ce-nmuguresc.
Aici, în pustiul plin de viață, speranțele se înalță,
Se-ntrec la înălțime cu cei mai înalți arbori,
Și ard cu o ardoare ce în adâncul pământului își are rădăcinile.
În acest pustiu verde, emoția fiecărui fir de iarbă se simte,
Fantezia naturii în fiecare frunză și floare izbucnește,
Și fiecare adiere de vânt dorul mai departe îl poartă.
Cu ardoare, pământul ne îndeamnă să ne pierdem în el,
Să ne lăsăm purtați de speranțele ce în verde se nasc,
Într-un pustiu ce cu fiecare clipă se transformă și se reinventează.
Pustiu verde, unde dorul se îmbracă în emoții nestăvilite,
Fantezia se joacă printre crengi, iar ardoarea nu se domolește,
Speranțe infinite se împleticește în dansul vieții neîncetate.
În pustiul verde, timpul pare să se oprească-n loc,
Dorul se odihnește în poala emoției, blând și profund,
Și în ardoarea clipei, speranțe infinite ne îmbrățișează scurt.
Tu
În vălul nopții se strecoară gândul meu,
Spre tine, prin constelații de neînțeles,
Caut în stele ceea ce se ascunde în apus,
Misterul ce învăluie dragostea ce o țes.
Ești o enigmă scrisă-n versuri de poet,
Un cod cifrat în petale de trandafir,
O melodie ce vibrează discret,
În inima mea ce bate fără de sfârșit .
Dragostea ta, o bibliotecă vastă de emoții,
Fiecare pagină, un palimpsest scris cu pasiune,
Cuvintele tale, ecouri în infinite poziții,
Se ascund în toate colțurile inimii mele, fără opțiune.
Ești algoritmul complex ce îmi criptează simțirea,
Fiecare gest al tău, o ecuație ce-mi definește existența,
În ochii tăi, găsesc soluții la eterna mea mirare,
Iar îmbrățișările tale sunt acoperite de o dulce esență.
Sub masca serenității, arde un foc nevăzut,
Flăcări de pasiune ce se ascund sub calmul tău,
Căldura ce o simt când mă pierd în infinitul tăcut,
E combustibilul ce alimentează visul meu.
În adâncul dragostei tale se ascunde un univers,
Pline de galaxii de sentimente, neexplorate, pure,
O călătorie prin tine, un cosmos divers,
O dragoste complexă, demnă de orice măsură.
Și în timp ce lumea privește cu invidie,
La poema vieții noastre, sculptată în destin,
Eu mă bucur de secretul ce se ascunde cu aviditate,
În dragostea ta, mereu un labirint.
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Dacule
Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.
În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.
Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.
Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.
Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.
IV
Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,
Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,
Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,
Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.
Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,
Un elixir amar și totuși necesar ,
Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,
Mă ții în viață, mă faci să delirez.
Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,
Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,
În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,
Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.
Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,
Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,
Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,
Și-n acest turbinio, destine încleștate.
Lacrimi
În lacrimi se nasc râuri de poveste,
Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,
Fiecare picur, o perlă de tristețe,
În mareea vieții, de soarte purtate.
Din lacrimi, iubirea își țese mantia,
O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,
Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,
De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.
Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,
Cristalizează momentele în amintiri prețioase,
În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,
Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.
Din lacrimi, se țese un covor de lumină,
Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,
O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,
De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.
Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,
O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,
În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,
Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.
Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,
Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,
Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,
Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.
O lacrimă, o picătură de esență pură,
Ce sculptează în suflet o imensă fericire,
Iubirea, o forță ce topește orice zid,
Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.