Adunate!

În poartă stau și îmi arunc privirea

Spre deal, spre vale și-n jurul meu,

Drumul este pustiu, nimeni nu trece

Doar un bătrân, ce merge tare greu. 

Aseară am ajuns din Piatra Neamț

Să-mi vizitez părinții, ce au plecat,

Să pun o floare, ochii să-mi plângă

Că i-am pierdut și-s tare-ndurerat. 

Pe bancă mă așez, cu-acel bătrân

Ce mă invită să schimbăm o vorbă,

Tare rușine-mi este, că nu-l cunosc

Mă simte și fâsticeala mi-o aprobă. 

Ne salutăm, cu-n strâns de mână

În timp ce spune, că-mi este rudă,

Aflând c-a fost al tatei, vărul drept

Și văd cum lacrima... ochii inundă. 

Se liniștește și-ncepe-a povesti

De când eu m-am născut și școli,

De cum eram copil și bun școlar

De mama, tata, frate și de surori. 

Încovoiat și în baston s-a ridicat

Plecând la vale cu mare greutate,

Nu înainte de-a mormăi în barbă

Că lumea-i un butoi... de răutate. 

Nu-l contrazic și-i dau dreptate

Că doar și eu văd, ce se întâmplă,

Astăzi, când anii mi s-au adunat

Și rid am pus și-s...sur la tâmplă. 

După un timp mă duc spre casă

Cu gândul la părinți și....verișor,

Și cu tristețe, îmi repet în minte

Ești orășan și-n sat...doar trecător!

Te-aștept de-o viață...fericire

Să vii, dar încă nu s-a întâmplat,

Ba te-am cătat  în lumea-ntreagă

Degeaba, nicăieri nu te-am aflat. 

Simțindu-mă puțin cam abătut

Un chibzuit bătrân m-a întrebat?

La ce gândesc că tare-s supărat

Poate m-ajută din ce a adunat. 

Pentru moment l-am refuzat

Și l-am rugat frumos să plece,

Spunându-i că nu la el găsesc

1Vreun leac, rana să-mi vindece. 

Totuși, de mine nu s-a depărtat

Și insistent a vrut s-avem o vorbă,

La care eu cu greu am acceptat

Vociferând ..că am o mare grabă. 

M-a invitat să stăm pe-o bancă

Și cu respect mie s-a prezentat,

Surprins fiind când mi-a șoptit

Sunt fericirea...și m-ai chemat. 

Păi, te credeam s-arați altfel

Și nu bătrân cu tolbă-n spate,

Eu te vedeam o cosânzeană

De care-n viață să am parte. 

Copile vreau ca tu să știi

Că nu-ți lipsește mai nimic,

Și nu mai zi, că ești nefericit

Când eu ți-am dat..totul..de mic.

Rapid, am sărit de pe bancă

Și rușinat un pic, am mulțumit,

Că ochii minții mi i-a deschis

Să înțeleg că sunt..un fericit!

Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,

Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.

Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,

Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.

Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,

Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.

În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,

Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.

Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,

Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.

Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,

Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.

E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,

Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.

În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,

Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.

Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,

Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.

Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,

Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.

Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,

Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

Emoția profund mă copleșește,

Când viața prin vers mi-o povestesc,

Nu mă feresc să exprim sentimente,

Pentru ființa dragă pe care o iubesc

Cum să nu scriu mereu despre iubire,

Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,

La ce mi-ar folosi comori în lume,

Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc

Nu știu să definesc ce-i fericirea,

În astă lume mică, plină de păcat,

Dar pot să spun că-mi este bine,

Lângă femeia cu care-s cununat

Voi scrie și voi spune tot prin vers,

Despre iubire, dragoste și fericire,

Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,

Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!

 Cu un surâs m-ai cucerit

Sau poate au fost două,

Când lângă mine ai venit

C-afară începea să plouă.

Umbrela era atât de mică

Că doi nu încăpeam sub ea,

Așa că te-am ținut în brațe

Simțind atunci că ești a mea.

Norul nu se oprea să curgă

Parcă dorind să fim împreună,

Iar eu să îndrăznesc mai mult

Chiar un sărut, să fur în glumă.

Dar cum să se întâmple asta

Când amândoi purtam rușine,

Așa că am rămas îmbrățișați

Rostind cuvinte foarte puține.

Ploaia nu a durat o veșnicie

Cum eu mi-as fi dorit să fie,

Fata a mulțumit râzând și zis

Întreabă la cămin de o Mărie.

Am vrut s-o mai întreb ceva

Dar s-a pierdut în depărtare,

Fără să-mi dea o mică șansă

Să o găsesc și să-i ofer o floare.

Mult timp am răscolit cămine

Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,

Dar în zadar am irosit timpul

Că am rămas cu sufletul rănit.

După un timp am obosit să caut

Și încercat s-o uit cumva pe fată,

Ca mai apoi cu greu să recunosc

Că fiecare își are propria soartă.

Dar cum în viață sunt minuni

Una mi s-a întâmplat și mie,

Să ne-ntâlnim și să vorbim

La o petrecere de cununie.

Însă dezamăgirea a fost enormă

Când am aflat că fata avea iubit,

Așa că m-am scuzat și am plecat

Purtând în suflet...visul neîmplinit!

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

De oude dief

Bij een kringloopwinkel,

Genomen, verzameld, gebladerd van elk merk,

Een oude vrouw die haar beste jaren heeft bereikt, want ze was ongeveer 70 jaar oud, kijkt naar de bustiers,

Cecilia's oudere zus, de winkeleigenaar, kijkt de vrouw onbeleefd aan,

Hij ziet haar nog steeds zitten en mokken,

Het is alsof niets hem kan kalmeren,

Ga voorbij de blouserekken,

Hij kiest alleen degene met een kwallenprint,

Stop, stop, stop alles wat hij vindt in het net,

Hij lijkt geen haast te hebben,

Bewegingen zijn langzaam,

Het geeft niet toe onder toeziend oog

Van de winkelmanager,

Wat hoest de ezel, terwijl hij de foto van het bulletin bewondert,

Onze oude dief,

Hij heeft absoluut geen misselijkheid,

Omdat het hartsverlangen eraan toegeeft,

Er was opschudding,

Op een gegeven moment vraagt de winkelmanager haar:

"Je hebt zware tassen, ik vermoed dat je ook in andere winkels bent geweest?", maar de grappige oude dame antwoordt: "Kijk, doe je werk!"

Onmogelijk voor haar om een dergelijke ongevoeligheid te accepteren, ze neemt het stap voor stap, bloesje voor bloesje,

De oude dame ziet er echt verward uit,

Hij vertelt haar vriendelijk dat hij er veel, heel veel cadeau heeft gekregen, dat het onlangs haar naamdag was en dat ze daarom beladen is met die tassen,

En alle zeven broches,

Die uit de winkel zijn gehaald,

Als oude vrouw waren ze al lang vergeten,

'Heeft u een verklaring voor alle producten die u van plaats naar plaats met u meedraagt?'

"Ik weet het niet, ik weet niet eens hoe mijn bed eruit ziet."

"Waarom kwam je dan winkelen?"

‘Of ik iets moois wilde zien?

"Lieg je aardig tegen me?"

"Wat betekent mooi eigenlijk?"

"Laat me met deze pretentie, want ik kan mezelf met rust betrappen"

"Ik ben het vergeten, ja, maar ik heb betaald voor alles wat ik moest meenemen, ik ben niet het type om te stelen"

"Als je zeven broches niet meer weet, neem je nog steeds de hele winkel en weet je niet dat je hem hebt gepakt"

"Hoe is het mogelijk? Twijfel je aan mijn moraal?"

"Wat is moreel aan de wereld die vergeten is moreel te zijn?"

Terwijl ze bij deze vraag blijft, begint de oude vrouw alles uit haar tas, uit haar rok, uit haar mouwen, van achter haar oorbellen, van onder haar hoed te halen, alles wat ze heeft meegenomen en niet heeft betaald.

Oké, we hopen dat je de volgende keer niet steelt,

Dat het een behoorlijk grote morele fout is.

Am obosit să fiu „bărbat„,
să mă arăt mereu neînfricat,
să nu mă plâng dacă mă doare,
să nu mă clatin pe picioare,
bere să beau numai din sticlă,
mereu să fiu Hopa-Mitică,
să mă ridic surâzător,
chiar de-s călcat de un tractor!
M-am saturat ca să repar,
lucruri de care n-am habar,
să fiu Tarzan, când mi se cere,
eu care nu mai am putere!
Și sunt sătul să fiu „sex tare„,
să nu primesc vreo consolare
o mângăiere acolo, cât de cât,
m-am săturat de bărbăție până-n gât!
Am dat tot ce-am avut de dat,
ca fiu, ca frate, tată, ca bărbat,
ca militar, vecin, coleg, amic,
n-a mai rămas din mine ca „bărbat” … nimic!
De aceea cer impetuos, în gura mare,
de „bărbăție” … pensionare!
Oricum voi fi curând complet senil,
adică o să am o minte de copil,
iar ca copil ar fi tare ciudat,
să mă comport ca un … „bărbat„!

27.07.2025

Sunt in viata doua faze,

Ce se oglindesc mereu,

In miscari, gesturi si fraze

Si-ti formeaza propriu’ EU.

Prima faza de negare,

Te tine multi ani captiv

Si tot negi cu-nversunare

Ca esti prost, prost efectiv.

Si ramai asa blocat,

Pana ce in cap apare

Ceva nou, sofisticat,

Ce se cheama acceptare.

Si-acum c-ai aflat deja

Ca esti prost, chiar prost sadea

Treci la urmatoarea faza

Si-ncepi a semnaliza.

Te crezi important, chiar miezul,

Tu dai sfaturi, reciti Crezul.

Dintr-o data iti permiti

Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.

Le explici cat esti de tare,

Cum si cat esti tu de mare;

Nu accepti nicio secunda

Sa fii iar prostul din umbra.

Pan’ la urma nu conteaza

Cat vrei sa pari de-ntelept,

Absolvind a doua faza,

Acum esti un prost destept.

Mai toți ne-am confruntat cu acel moment,

Când vrem să aerisim încăperea în care timpul ni-l petrecem preponderent,

Pe geam ne mai intră câte o musafiră nepoftită,

De toți și de toate fugărită,

Acum stă pe undeva pitită,

Că ea e chitită,

Pe a rămâne la mine în cameră,

Poate nici nu se mai dă dusă în această eră

Care-i va fi foarte prosperă,

Apropo, nu v-am prezentat-o, ea este doamna muscă,

Pentru care, un fenomen de actualitate este borcanul cu zacuscă,

Umblu cu degetele pe tastatură,

Pe care și ea își face veacul, doar de umplutură,

Vreau să mă pun pe cântar,

Ea se pune pe dopul sticlei cu sirop de arțar,

Vreau să merg la aprozar

Acum ea e cea ce stă pe cântar,

Mi-e și frică să o las singură acasă,

Discret, îi fac semn să iasă.

Nu a ieșit,

S-a pus pe lemnul scrijelit,

Al pantofarului,

Apoi, pe un tablou uitat de-al proprietarului.

Nu mă lăsa nici să citesc,

Dar asta, la ea e firesc,

Mă întreb, oare cu ce greșesc,

De zi trece, zi vine, ea e încă la mine, nu glumesc?

A trecut o săptămână, deja s-a aclimatizat,

Datorită confortului furnizat,

Însă, o prind când își face somnul de frumusețe,

Somnul, marea ei feblețe,

Cu o hârtie igienică o iau

Și afară eu o dau.

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios

fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice

plutind impertinent între hohote stupide

irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți

Sticluțe triste se dezbracă secătuind

Lacrima-și varsă în pahare poposind vremelnic

uscându-se într-un vârtej lacom

Valul loveș maiestuos neuronii

 înecându-i descompletați etilic

Turmelentații se ridică descendent

Pornind târâș satisfăcuți în transhumanță

De mână-i ține gardul lung și groși pereți

La stână mare bucurie îi așteaptă

Dorul e ud și un copac ar lua în brațe

Iarba se mișcă , un covor amețitor

E drumul srâmb, plin de obstacole abstracte

Patul îi chiamă să se vindece cu somn

Se-nvârt imagini cu steluțe colorate

Gândul se plimbă-n altă lume visător

Idei se-ncurcă dovedind ebrietate

Biete ființe abuzate de alcool

Studenție ca studenție,

dar nimeni nu a zis că n-o să ai bani de chirie.

nimeni nu a zis ca la camin împărți camera cu încă 5 persoane,

de-aș fi știut veneam cu teancul de icoane.

Am ajuns la capitolul "bun venit la realitate",

surpriză: aici ti se vede nivelul de creativitate.

poate mai vinzi pe ici pe colo o substanță

orice ca sa-ti permiți sa mai plătești o restanță.

Mi s-a stricat mouse-ul, spre propria dezamăgire,

da’ folosesc unul adevărat, găsit prin bucătărie.

La colegu’ de cameră s-a rupt coarda la chitară,

i-a venit inspirația s-o schimbe cu ață dentară.

În frigider găsesc mâncare doar cât să nu leșin,

în cap am "acum ce fac?” da’ merg înainte-n chin.

cu o șurubelniță stricată repar lucruri și vise,

că la bugetul ăsta mic improvizația e scrisa-n premise.

Pe geam se uită o veveriță, liberă, fără stres,

mă gândesc să mă arunc, gandul trece mult prea des,

dar ma opresc, iau chitara, chiar dacă sună dubios,

și-n haosul ăsta studențesc supraviețuiesc glorios.