Random creations :)
Învie-mi amorul
Tu ești un haos dulce-n amintire,
Un vuiet surd ce-mi bântuie iubirea.
M-ai lăsat singură, fără vreo știre,
Să-mi scriu pe foi durerea, rătăcirea.
Te văd în umbre, te aud în ploi,
Dar ești doar vis, doar fum, doar absență.
În fiecare vers mai mor un strop din noi,
Căci tu erai a inimii prezență.
Ce-ai fost? Ce ești? O taină de departe,
Un labirint în care m-am pierdut.
Și azi mă-ntreb de ce speranța moarte
Îmi strigă să te-aștept. Dar tu-ai tăcut.
Mi-e sufletul o casă dărâmată,
Un colț pustiu, uitat de Dumnezeu.
Și-n tot ce scriu, iubirea-i inventată,
Dar nu ți-o dau – rămâne un clișeu.
Aș vrea să vii, să-mi spargi tăcerea grea,
Să-mi iei cuvintele, să le faci vii.
Să te iubesc, nu doar în mintea mea,
Ci-n fiecare clipă ce-am trăi.
Dar ești departe. Ești un vis pierdut.
Eu scriu cu disperare, dar e fum.
Și mă întreb de ce-ai plecat tăcut,
Lăsându-mă să-nfrunt al lumii drum.
"Nosce te ipsum!"
"Cunoaşte-te pe tine însuţi!" (lat.)
E faptul dimineţii şi inima îmi bate,
Cunosc vecini şi prieteni. Şi despre mine ştiu...
Îmi amintesc mulţime de lucruri învãţate,
Aud, vorbesc şi judec: înseamnã cã sunt viu!
Am doruri, am voinţã, am grai şi am regrete
Şi caut a pãtrunde adâncul meu ascuns;
Îmi scriu dorinţe multe, pe-al inimii perete
Scriu ziua, scriu şi noaptea şi tot nu-i îndeajuns.
Nu-s apã care curge, nici fiarã din pãdure,
Nu-s vânt care îndoaie copacii seculari!
Nu-s şoaptã ce se-ascunde în umbrele obscure
Dar am în mine temeri din ce în ce mai mari!
Pot sã susţin cu probe, ce cred, ce mi se pare
Şi pot deschide ochii, atunci când mã trezesc;
Am fraţi, pãrinţi şi prieteni şi am un rost sub soare,
Am chip de om şi nume şi spirit românesc!
Tu eşti oglinda-n care mã regãsesc pe mine:
Acelaşi suflet tandru şi-acelaşi chip de lut,
Atât de multe umbre! Lumini - aşa puţine!...
Dar, pe-amândoi, o mânã şi-o minte ne-a fãcut!
A cugeta, a spune, a crede şi-a cunoaşte
E-al meu, şi-al tãu, şi-al nostru, şi-al vostru ideal;
E-un foc care purcede, se-aprinde şi ne paşte
Din prima zi a vieţii şi pânã la final.
Nu sunt stejar sihastru, nici mãr ce stã sã cadã
Nu-s trandafir sãlbatic, uitat în loc pustiu!
Şi chiar de-aş fi, sã zicem, o viţã fãrã roadã,
Tot seva m-ar susţine şi-ar trebui sã ştiu!...
Nu ştiu, însã, prea multe de clipa ce se naşte
Şi se ascunde straşnic de mine-n VIITOR.
Deschid fereastra minţii, cu gândul sã demaşte
Suspinuri, neputinţe şi planurile lor.
Chiar dacã vine seara şi Luna se aratã,
Simt viaţa care-mi umple atom, dupã atom;
Şi, pânã a mã stinge, v-aş cere înc-o datã:
Lãsaţi-mi bucuria şi gândul cã sunt om!
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Regina Nopții
În poiana înseninată
De cu seară greieri cântă
Iarba moale-n talpa vie
Te-nfioara și încântă.
Iar, când totul pare sfânt
Și când liniștea se lasă,
Se aude, slab în crâng,
Un glas de mogâldeață.
Era ea, înmiresmată,
Cu petalele-i vioaie,
Regina Nopții, cine alta
Se trezește in miez de noapte?
Am auzit astă vară
Pe când un corb cerul brăzda
Că lăcusta îi spuse melcului
Tot ce șoarecele știa
Care, la rândul lui,
Pestele și broasca-i spuse
Că ei știau toată povestea
Despre cea din miez de noapte
Căci era așa din vremea
Pe când cocoșul ouă făcea,
Iar pinguinul putea să zboare
În zone tropicale iarna.
Ea a fost o mică floare,
Ca oricare, dar altfel,
Într-o seară, cu raza-i vie,
Luna vede micuța blândă,
Frumusețea ei plăpândă,
Dragostea, inima o-nmoaie.
De dimineață, Soarele,
Nici bine nu apare-n boltă
Căci greierele, pe umăr sare
Și-i șoptește de-a lui sortită
Că pe seară, se iubea
Cu o floare obișnuită.
Înfuriat și egocentric
Îi lasă cerul Lunii
Să ia cu ea toată lumina
Și stelele și norii .
Luna a făcut nuntă
Cu floarea cea obișnuită
Pe tron de stele, încoronată
Să-i fie-n veci regină.
Și așa, a apărut ea,
Cea mai răsărită între flori,
Gardianul nopții tainice,
Regina stelelor.
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...
Învie-mi amorul
Tu ești un haos dulce-n amintire,
Un vuiet surd ce-mi bântuie iubirea.
M-ai lăsat singură, fără vreo știre,
Să-mi scriu pe foi durerea, rătăcirea.
Te văd în umbre, te aud în ploi,
Dar ești doar vis, doar fum, doar absență.
În fiecare vers mai mor un strop din noi,
Căci tu erai a inimii prezență.
Ce-ai fost? Ce ești? O taină de departe,
Un labirint în care m-am pierdut.
Și azi mă-ntreb de ce speranța moarte
Îmi strigă să te-aștept. Dar tu-ai tăcut.
Mi-e sufletul o casă dărâmată,
Un colț pustiu, uitat de Dumnezeu.
Și-n tot ce scriu, iubirea-i inventată,
Dar nu ți-o dau – rămâne un clișeu.
Aș vrea să vii, să-mi spargi tăcerea grea,
Să-mi iei cuvintele, să le faci vii.
Să te iubesc, nu doar în mintea mea,
Ci-n fiecare clipă ce-am trăi.
Dar ești departe. Ești un vis pierdut.
Eu scriu cu disperare, dar e fum.
Și mă întreb de ce-ai plecat tăcut,
Lăsându-mă să-nfrunt al lumii drum.
"Nosce te ipsum!"
"Cunoaşte-te pe tine însuţi!" (lat.)
E faptul dimineţii şi inima îmi bate,
Cunosc vecini şi prieteni. Şi despre mine ştiu...
Îmi amintesc mulţime de lucruri învãţate,
Aud, vorbesc şi judec: înseamnã cã sunt viu!
Am doruri, am voinţã, am grai şi am regrete
Şi caut a pãtrunde adâncul meu ascuns;
Îmi scriu dorinţe multe, pe-al inimii perete
Scriu ziua, scriu şi noaptea şi tot nu-i îndeajuns.
Nu-s apã care curge, nici fiarã din pãdure,
Nu-s vânt care îndoaie copacii seculari!
Nu-s şoaptã ce se-ascunde în umbrele obscure
Dar am în mine temeri din ce în ce mai mari!
Pot sã susţin cu probe, ce cred, ce mi se pare
Şi pot deschide ochii, atunci când mã trezesc;
Am fraţi, pãrinţi şi prieteni şi am un rost sub soare,
Am chip de om şi nume şi spirit românesc!
Tu eşti oglinda-n care mã regãsesc pe mine:
Acelaşi suflet tandru şi-acelaşi chip de lut,
Atât de multe umbre! Lumini - aşa puţine!...
Dar, pe-amândoi, o mânã şi-o minte ne-a fãcut!
A cugeta, a spune, a crede şi-a cunoaşte
E-al meu, şi-al tãu, şi-al nostru, şi-al vostru ideal;
E-un foc care purcede, se-aprinde şi ne paşte
Din prima zi a vieţii şi pânã la final.
Nu sunt stejar sihastru, nici mãr ce stã sã cadã
Nu-s trandafir sãlbatic, uitat în loc pustiu!
Şi chiar de-aş fi, sã zicem, o viţã fãrã roadã,
Tot seva m-ar susţine şi-ar trebui sã ştiu!...
Nu ştiu, însã, prea multe de clipa ce se naşte
Şi se ascunde straşnic de mine-n VIITOR.
Deschid fereastra minţii, cu gândul sã demaşte
Suspinuri, neputinţe şi planurile lor.
Chiar dacã vine seara şi Luna se aratã,
Simt viaţa care-mi umple atom, dupã atom;
Şi, pânã a mã stinge, v-aş cere înc-o datã:
Lãsaţi-mi bucuria şi gândul cã sunt om!
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Regina Nopții
În poiana înseninată
De cu seară greieri cântă
Iarba moale-n talpa vie
Te-nfioara și încântă.
Iar, când totul pare sfânt
Și când liniștea se lasă,
Se aude, slab în crâng,
Un glas de mogâldeață.
Era ea, înmiresmată,
Cu petalele-i vioaie,
Regina Nopții, cine alta
Se trezește in miez de noapte?
Am auzit astă vară
Pe când un corb cerul brăzda
Că lăcusta îi spuse melcului
Tot ce șoarecele știa
Care, la rândul lui,
Pestele și broasca-i spuse
Că ei știau toată povestea
Despre cea din miez de noapte
Căci era așa din vremea
Pe când cocoșul ouă făcea,
Iar pinguinul putea să zboare
În zone tropicale iarna.
Ea a fost o mică floare,
Ca oricare, dar altfel,
Într-o seară, cu raza-i vie,
Luna vede micuța blândă,
Frumusețea ei plăpândă,
Dragostea, inima o-nmoaie.
De dimineață, Soarele,
Nici bine nu apare-n boltă
Căci greierele, pe umăr sare
Și-i șoptește de-a lui sortită
Că pe seară, se iubea
Cu o floare obișnuită.
Înfuriat și egocentric
Îi lasă cerul Lunii
Să ia cu ea toată lumina
Și stelele și norii .
Luna a făcut nuntă
Cu floarea cea obișnuită
Pe tron de stele, încoronată
Să-i fie-n veci regină.
Și așa, a apărut ea,
Cea mai răsărită între flori,
Gardianul nopții tainice,
Regina stelelor.
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...