Author Ungureanu Lidia
Total
1 creationsRandom creations :)
Caut lumina
Cu luna în ștreang caut lumina,
Iar noaptea mă împinge din spate,
Mă înăbuș în cer, știindu-mi vina,
Și dezgrop amintiri demult îngropate.
Crinii surâd lângă negre sicrie,
Mintea descarcă epitafe și lacrimi,
Cerul în cartea vieții mă scrie,
La erata cu sfinți fără patimi.
Unduie lebăda-n apă, sub lună,
În amonte vâslește barca iubirii,
Cad la-nvoială c-o biată furtună,
Să spulbere astăzi nunta și mirii.
Vântul îmi smulge umbra din mâini,
Și o aruncă peste ziduri pustii,
Groapa comună îi hrănește pe câini,
Și-n amvonul bisericii cântă stihii.
Pe lespede sparte pașii se frâng,
Timpul, amnezic, încurcă ziua cu anul,
Umbrele nopții se înclină și plâng,
Iar moartea îmi taie curajul, elanul.
Sufletu-mi rătăcit pe soartă dă vina,
Duhurile rele de la trup îl abate,
Cu luna în ștreang tot caut lumina,
Iar noaptea mă împinge din spate.
Rece în oricine
O să îngheț de frig fără tine,
Această tăcere cât rece ne ține…
Am înghețat și noi
Și pe lângă noi e rece în oricine.
Și-un gând mă apasă în tot acest frig
Cum fug de oameni și mai ales de tine,
C-am lăsat țurțurii de gheață
Să-și găsească adăpostul în mine.
Dar cel mai mult din imensa tăcere
Pe care am lăsat-o să crească tot mai gri,
Mă tem că te-ai supărat pe mine
Și că ai stat cu mine în frig.
Adevărul e că iarna asta
Vine din faptul ca te văd atât de rar,
Încât este singurul anotimp care ar putea suporta
Cât de puțin te am.
Și deși te simt aproape în sufletul meu,
Ca și cum ai fi chiar aici lângă mine,
Mă mai cuprind uneori gânduri confuze,
Că poate e totul doar la mine în minte.
Și mă tem ca-ș putea să mă fac de râs,
De parcă nu fac asta oricum destul de des,
Așa că nu știu de ce ar fi asta o problemă,
Nu are niciun sens.
Dacă ai ști, mi-e așa dor de tine
Că din ierni mai cobor câteodată,
Îmi trimit în inimă ochii
Să te vadă măcar o singură dată.
Și atunci când te ating chiar și-un pic,
Frigul dispare…
Iar iarna devine tot mai neconvingătoare.
Draga mea rază de soare.
Trăim în cea mai bună lume posibilă?
Un foc cu o foame necontrolabilă de agonie arde în mine ce pare să mă scrume de vie.
Fiecare flacără are grijă să mă ducă la culmile păcatului , unde eu voi rămâne, sau poate am rămas de mult, fără suflare. Sunt pierdută, nu știu unde, cum sau cine sunt.
Mă privesc în oglindă și parcă se împrăștie în mii de cioburi pe podea împreună cu persoana mea. De la cel mai ascuțit până la cel mai tocit îmi pătrund bucățile în țesuturi până când aproape văd noi orizonturi. Privirea mi-e aproape tăiată în momentul în care o reflexie mi se arată cu toate greșelile cu care sunt în continuare pătată. Pată peste pată, culorile deja s-au combinat și a rămas un negru platinat ce avea să mă orbească pe viață. Aidoma legilor fizicii, reflecția ce mă pătrunde este lipsită de lumina, iar până și focul din mine mă lasă fără pic de strălucire .
Că trăim în cea mai bună lume posibilă obișnuia să spună un mare filosof, Leibniz pe al său nume, dar poate că erau niște simple cuvinte puse aleatoriu, unele lângă altele doar cat a prinde o fărâmă de sens, iar ca cei ce aveau să-i arate interes să-i ofere perfectă dreptate, căutând un sens prin toate substraturile contextului. Oare sunt o ipocrită dacă nu-i dai dreptate? Mi-e greu să găsesc adierea de înțeles în furtuna constituită din vorbele sale când eu nici drumul spre casă parcă nu-l mai stăpânesc. Mă pierd continuu și de fiecare dată când încerc să găsesc câtuși de puțin din mine mă pierd și mai rău.
Cad. Cad și privesc în jur de fiecare dată , dar nu reușesc să văd nimic, cu atât mai puțin lumina de la capătul tunelului pentru că e bezna. Mă simt ca într-o spirală pierdută în umbra văzduhului căreia nici măcar cel mai subțire murmur nu-i scapă când se învârte , făcându-mă să mă simt ca într-un ciclu vicios unde suferința parcă e singura de folos. Se crează o simfonie atroce, unde pășesc cu neputința pe câte o clapă greșită , iar fiecare notă muzicală mă sfâșie și mai tare.
Greșesc și tot nu mă regăsesc, pășesc și tot nu avansez, deoarece oricât aș încerca nu pot să ajung sa fiu alta. Fiece gest eronat îmi definește nu numai firea, ci și corpul, căci parcă port pe oriunde trec o greutate ce nu poate fi slăbită printr-o nicio dietă distinctă de cea încercată până acum. Unui maraton a cărui linii de sfârșit nu știu dacă se află pe undeva m-am alăturat și nimeni nu vrea să mă descalifice. Am încercat să mă opresc, dar inima imi e plină de adrenalină oricât de încet aș merge, iar să stau într-un loc nu-mi este dat drept alegere ca răsuflare de ușurare, astfel simt cum mă sufoc și mai tare.
Aș da orice la troc pentru un cadru favorabil al unui context perfect valabil unde aș putea simți măcar puțin cum este să nu-ți pierzi controlul minții. O bătălie de gânduri în cap mi se desfășoară și oricât de mult aș vrea să înțeleg ceva din ea, eșuez. Mă simt ca un val ce încearcă să prindă avânt, dar oricum se reconstituie la mal, întorcându-se de unde a venit, doar ca eu nu știu unde aparțin.
Oare asta îmi este lumea perfectă ce are să mi fie predestinată? O speranță la perfecțiune când o dau în bară la fiecare acțiune.
Am cunoscut oameni plini de viață, dar cu ce folos când eu sunt de gheață. Am încercat să le dau tot ce am mai bun, dar printr-o simplă clipire am ajuns o umilire. Aveam să fiu trup și suflet implicată în prietenia noastră, sau cel puțin aveam să încerc. Urma să mi se dovedească într-un final că n-aș putea fi capabilă de un asemenea masacru când tot ce las în urmă este un simplu gust acru. Să mă dezgheț în fața unuia nu a fost chip, așadar am devenint o stona de piatră pe care nici măcar focul nu o poate atinge în vreun fel. Cu toate acestea, nu m-am gândit la cel interior care ma distruge pe zi ce trece, făcându-mă să mă întreb cat mai este.
Mi-ar plăcea să fie totul roz, sau măcar cu o tentă de gri, însă orice aș face rămân la capăt de prăpastie. Lumea nu e un loc tocmai perfect mie, dar poate cândva, la capăt de poveste, are să-mi fie.
Ireversibilitate
Ireversibil este te iubescul!
Cum poți să-ți ceri iubirea înapoi
Odată ce-ai pierdut-o dusă este..
Cine-ti va pune lacrimile înapoi?
Ireversibil este timpul
Și visele sau vremea irosită,
Astăzi puteai să mă iubești cu mii de dulci săruturi
Dar ai ales să pleci pe ușa ce-ai deschiso...
Sper să revi cu alte noi speranțe
Să faci să viețuiască iar sărutul
Ce mort îl ții pe buzele-ți frumoase,
Dar reci și nemișcate,pedepsite.
(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Gândul
Trezit in roua dimineții,
In zbuciumata zi a vieții,
Și chior de somn văd printre rânduri,
Lumina întunecată-n gânduri.
Nebun e gândul unde eu,
Mă tot zbat sa fiu un zeu,
Dar am puteri ce-s limitate,
Și ancorat mă țin in departe.
Departe-n văi de realitate,
Poteci de gânduri strâmtorate,
Și-n briza rece de îndoială,
Devin mahmur, căci gândul zboară.
Dar in văzduhul omenirii,
Recapăt gândul scurt al firi,
Căci nu pot să străbat pământul,
Decât purtat pe sus de Gândul.
GHEARA VIDULUI
Ziduri de umbră se strâng în tăcere,
Inima-i mută sub reci giulgiuri de fier,
Ochii caută-n gol o urmă de vrere,
Dar cerul e surd și răspunsul e ger.
Brațele-atârnă, poveri de țărână,
Vântul suflă prin visuri ce s-au stins,
Suntem doar frunze în palma bătrână
A timpului negru, de-a pururi învins.
Urletul scrâșnește în dinți de rugină,
Zdrobit de tăcerea ce mușcă din piept,
Suntem un pumn de carne-n ruină,
Căutând într-un gol sensul cel drept.
Voința e-un hoit ce-n țărână se sfâșie,
Sub cerul ce scuipă un ger blestemat,
Neputința e singura noastră mândrie,
Într-un univers de sârmă ghimpată-nchegat.
Totul se stinge sub pleoape de smoală,
Nici zbaterea nu mai are ecou,
Rămânem o rană, imensă și goală,
Sclavi învechiți într-un chin mereu .
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 November
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 November
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.