Odată cu tine

Seara,

când căldura se domoșea,

poarta nu era doar poartă,

erau locul unde se adunau oamenii

la o vorbă scurtă,

fără program 

și fără grabă.

Stăteaii un pic, 

te mai uitat pe drum,

mai trecea cineva

apoi intrai în vorbă.

Un gest simplu,

o cană cu apă

dăruită cu drag

parcă spunea tot:

că te vede,

că ești binevenit.

Nu era nevoie de prea mult

doar o cană,  o umbră

câteva vorbe așezate.

Îm astfel de seri

satul se simțea altfel.

Nu ca o idee mare,

ci ca un obicei mic, repetat,

care ținea oamenii aproape,

fără să-i oblige cineva

doar din dragoste  și respect.

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină

Ogoru-n toamnă că nu am arat

Că lenea ne e mumă-n greaua vină.

Nimicul, ce ne este împărat

Din haos stea în frunte-i să devină -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină.

O trândăvie că am cumpărat

Ce e infern cu pajure divină,

Parfum în nări și ochi e în grădină

Și lacrima ne e de un carat -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat.

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

cu tot ce-am creat

pentru ei,

cu sângele ce-mi lăcrimează,

în carnea lor,

din oful meu, din ochii mei...

O, Doamne, iartă-mă!

Aidoma Ţie, Doamne!

Toate poverile,

le-am luat de pe umerii lor,

să meargă cu spatele drept,

cu privirea spre cer...

Aidoma Ţie,

numele îmi este luat în deșert,

pentru ei sunt cu o mie de coarne,

dar, pentru ei...

biciuiește-mă pe mine Doamne!

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

şi atâtea răstigniri am suferit,

pentru ei,

doar pentru ei...

Nu mă mai iubesc Doamne,

copiii mei!

O, Doamne, iartă-i!

Chiar n-am vrut să fie-așa,

N-am zis niciodată că-i vina ta.

Se termină o ceartă-ntr-o clipă,

Și-ncepe alta, parcă tipă-n inimă.

Îmi răspunzi după jum’ de oră,

Apoi mă-ntrebi dacă mai stăm o oră.

Deja intru să mă joc în horă,

Poate, cine știe, ne revenim iară.

Tre’ să realizăm ce devenim,

Că am intrat într-un regim,

Unde totul merge clandestin,

Și nu mai rămânem la fel, nici puțin.

Oare tu chiar ții la mine?

Sau doar pare că dau hate spre tine?

Șase luni, și tot ne ține,

O să fim bine — oricât s-ar întâmpla între tine și mine.

Dacă ai ști câte simt

Sincer îți spun, nu te mint

Sa fiu in brațele tale

Sa știu ca nimic nu doare

Vreau sa mergem  mai departe

După viața, vine moarte

După viața , vine viața

Vreau sa te văd iar la fața

Uneori i  așa de greu

Nu știu ce i in capul meu

Dar știu ca totul va fi bine

Cât timp eu te am pe tine

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

poate nu ma vrea

Îmi treci prin gând grăbită,

unde te grăbești?

Nu vrei deloc să încetinești…

Mă lași cu dor,

mă frâng pe pernă.

Într-o zi o să te prind de gleznă.

Momentan, încă nu am reușit, ahhh…

îmi vărs amarul pe pernă.

De la o vreme ești o hoață

cu mintea creață,

când trebuie să mă concentrez,

îmi apari în minte de niciunde,

și mă întristez când îmi dau seama

că te-aș strânge în brațe, dar

să te iau nu am de unde 🥺

Apari, te stingi,

Apari, te stingi,

ca un întrerupător,

și-mi umpli lumea de dor.

(Ai noroc că ești un întrerupător dulce,

altfel aduceam un electrician 😈)

Aș vrea să pot să-ți pun în inimioară,

câte puțină iubire din a mea

(de fapt mint, aș vrea să-ți acopăr inimioara cu iubire)

până când ne umplem de noi așa de mult,

că ochii noștri se privesc și ca să nu explodeze își fură un sărut.

Apoi desigur, se pornește o întreagă revoltă în mine,

și după ce mă sfătuiesc cu câteva frunze,

te sărut pe buze.

(o viață avem 😎)

Și după ce se termină,

mă sfătuiesc cu aceleași frunze,

și te mai sărut o dată pe buze.

Și după, de rușine,

mă ascund în brațe la tine.

Noapte bună, prințesă mică 🐥!

Ma simt a fi in intuneric

Si inchid ochii

Sa ma trezesc in lumina

Dar negru se combina.

Negru:

Negru ce il port

Ma caracterizeaza

Imi descrie sentimentele

Ce-n mine vibreaza.

Amarul:

Din-nauntrul meu

Se scurge-acuma rinduri

Si urma umbrei , chipul ei

 Ramine-a fi doar visuri.

Mă uit în timp și, îmi văd

Anii...ce repede s-au dus,

Socoată fac la ce-am făcut 

Și-s mulțumit, că dă cu plus  

Pe ici pe colo, mai am regrete 

Dar nu de ce am pus...deoparte,

Și pentru timpul...aiurea risipit

Până să-mi fii... a mea jumate. 

Nu știu de ce am amânat

Să-mi.. mărturisesc iubirea,

Când inima...strașnic bătea

Când, îi priveam...privirea. 

Și azi și mâine și încă-o zi

N-am îndrăznit să-i spun,

Că vreau, amica mea să fie

Și poate-apoi...să mă cunun. 

Mirat am fost, c-a ei colegă

Un bilețel mi-a...strecurat,

În care era scris...este a ta

Și-n visul ei...iubitul căutat. 

Curajul, mi-a venit pe dată

Și pași spre ea am îndrăznit,

Iar când am fost față în față

Salut ne-am zis și am zâmbit. 

N-am ezitat, mână să-i strâng

Și să pornim în doi pe o cărare,

Eu mut, iar ea puțin surprinsă

Când a primit, în dar...o floare. 

Mult timp, n-am scos o vorbă

Și doar unul la altul ne uitam,

Dar, amândoi făr ' a ne spune

Simțeam, că ne îndrăgosteam. 

.....................................

Ce a urmat, e o poveste...fericită

Pe care-o pun, pe vers de poezie,

Sunt om iubit și împlinit...trăiesc

Lângă a mea Mărie...astăzi soție!

M-am trezit la viață, cred, din întâmplare,

Mama, m-a iubit, asta am simțit,

Tata,se juca cu mine, eu mă simțeam bine,

Dar sufletul meu, era un bunel 

Mă purta în cârcă, mă strângea în brațe,

Mă lua la plimbare, întânlirea cu el era sărbătoare.

Apoi m-am măritat și m-am înstrăinat.

N-am fost îndrăgostită, am fost împețită 

Să nu rămân fată bătrână, l-am luat de mână.

Căsnicie lungă am avut, până l-am pierdut.

Dar mi-a lăsat ca dar, doi copii frumoși,

O mare avere, băiatul meu și fata mea 

O minune de copii, cel mai frumos dar!!!!!!

Se cântă iubirea pe scene de fum,

Dar gândul apasă alt nume acum.

În patul minciunii se doarme străin,

Și tot cel ce plânge ascunde venin.

Se strigă dreptatea cu glas prefăcut,

Dar spatele-n umbră a fost sărutat.

Se jură că rana n-ar face-o nicicând,

Când ei sunt cuțitul ce taie pe rând.

Iubirea se vinde pe note de aur,

Dar sufletul strigă, flămând și amar.

Nu cer mângâiere, ci doar câștig faur,

Uitând că iubirea nu e un târg murdar.

Și dansul e jale ce râde-n tăcere,

Un strigăt ascuns în pași ce se pierd.

Căci nimeni nu vede, nimeni nu cere

Adevărul ce arde în suflet stingher.

Pictăm amintiri pe pânze albastre,

Cu lacrimi ce curg din ochi obosiți.

Dar lumea privește doar umbrele noastre,

Nu vede cum suntem pe dinăuntru zdrobiți.

Bem vinul păcatului, visuri se sting,

Ne pierdem în vorbe, uităm ce simțim.

Ne privim ca ispite, nu oameni cuminți,

Ne vindem ființa pe drumuri străini.

Căci ce ești cu-adevărat când te pierzi?

Când uiți cine ești, pe cine urmezi?

Când sufletu-ți urlă, dar nimeni n-aude,

Și singur în noapte te frângi între unde?

Dar sus, printre stele, e-un glas ce te cheamă,

Un adevăr ce nu moare-n uitare.

Hristos e lumina, iubirea, o taină—

În El se sfârșește orice rătăcire amară.

Nu te supăra iubito că nu sunt acum lângă tine, Căci tu știi că inima mea doar ție îți aparține. Să nu te superi iubito că sunt pribeag în această viaţă, Căci pentru tine mă pot să mă fac cerșetor. Numai ca să te țin o clipă în brațe. Nu mă supăr iubite că nu ești acum cu mine. Și îi mulţumesc lui Dumnezeu că te-am întâlnit pe tine. Nici o lacrimă nu am vărsat, nici sufletul nu mă doare, Căci chiar dacă ești departe știu bine,sunt iubirea ta cea mare. Să nu vă supărați pe omul care cu adevărat vă iubește, Când nu este lângă voi, Căci dragostea care vă unește vă va apăra de vânt și ploi. (Poezie de Vladimir Potlog)